Execuţia comunistă din Dealul Ciura, cercetată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Institutul
de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
va efectua o investigaţie în zona Dealul Viilor – Dealul Ciura, la kilometrul
14, unde au fost executaţi de comunisti opt opozanti ai regimului.
Gheorghe
Petrov, expert în Servicul Investigaţii Speciale din cadrul (IICCMER), îşi
propune să identifice locul unde au fost îngropaţi şi să comunice identitatea
acestor eroi, atât familiilor lor cât şi opiniei publice.
Ziarul
Actualitatea a publicat în numerele 395 şi 396, din noiembrie 2004, sub
semnătura lui Nicolae Toma, un amplu articol pe această temă. Iată că, după mai
bine de 64 de ani de la comiterea acelor oribile crime şi după 10 ani de la
publicarea unui articol pe această temă, în sfârşit cineva se autosesizează şi
încearcă să facă lumină în acest caz.
Reproducem
în cele ce urmează articolul publicat la acea vreme:
În
primăvara anului 1950, în pădurea din Dealul Ciura, pe şoseaua Lugoj – Traian
Vuia, în dreptul kilometrului 14, au fost împuşcate opt persoane, probabil
deţinuţi politici din alte zone ale ţării.
“După
înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, conturându-se hotarele României Mari, în
Parlamentul reunit al celor mai importante provincii istorice româneşti:
Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina şi Basarabia, au
fost admişi din 1921 şi reprezentanţi ai Partidului Comunist. După acţiuni
repetate împotriva siguranţei şi integrităţii naţionale (în 8 decembrie 1920,
un anarhist aflat în slujba comuniştilor a detonat în sala Senatului o bombă
care a cauzat moartea ministrului Justiţiei, Dumitru Greceanu, şi a doi
senatori), comuniştii fiind scoşi în afara legii şi până în 1945 se află în
ilegalitate. Din acest an, sunt impuşi cu forţa de sovietici în jocurile
politice de după cel de al doilea război mondial.
Teroarea
comunistă
Nu
a fost chiar aşa de simplu să declari comunistă peste noapte o ţară prosperă şi
capitalistă, cum era ţara noastră între cele două războaie mondiale. Mai întâi,
sub îndrumarea ruşilor, comuniştii au stârnit păturile sociale între ele (cum s-a repetat acest scenariu şi după 1990,
când minerii au fost chemaţi la Bucureşti să „apere democraţia”). În 1946, prin
falsificarea alegerilor, comuniştii au “câştigat” o majoritate în Parlament.
Din 1947 a început o prigoană sălbatică împotriva oponenţilor regimului, iar
primii care au fost aruncaţi în puşcării au fost legionarii şi membrii marcanţi
ai partidelor istorice. Tot în 1947, Regele Mihai este obligat să abdice şi
autorităţile comuniste declară Republica Populară Română. Urmează
naţionalizarea întreprinderilor, la 1 iunie 1948, iar din 1949 începe o
adevărată epurare a populaţiei, bazată pe cele învăţate de la bolşevici. Pe
întreg cuprinsul ţării se fac arestări. Lideri spirituali, intelectuali de
frunte, oameni politici şi ţărani înstăriţi, numiţi chiaburi, erau luaţi în
miez de noapte şi torturaţi în închisorile comuniste.
Mutarea
în alte puşcării
La
ideea unui general rus, înfiltrat în conducerea PCR, deţinuţii erau mutaţi mereu în alte locuri de
detenţie, decât în cele unde au fost depuşi iniţial, pentru a li se pierde
urma. Cei arestaţi în Ardeal au fost duşi în Moldova şi invers, cei arestaţi în
Oltenia au fost duşi în Dobrogea şi tot aşa… După aceste mutări, s-a trecut la
execuţii sumare, fără judecată. În apropierea
puşcăriilor din acea vreme există şi acum gropi comune, în mare parte
nedescoperite.
Pe
fondul acestei terori, au ajuns şi la închisoarea din Lugoj mai mulţi deţinuţi
politici. Kling Zoltan, geamgiul care a ajuns peste noapte şeful securităţii
locale, a condus mai multe misiuni de execuţie a unor opozanţi. În primăvara
anului 1950, în pădurea din Dealul Ciura, deal care face parte din Dealurile
Viilor, pe şoseaua Lugoj – Traian Vuia, în dreptul kilometrului 14, au fost
împuşcate 8 persoane. Pe un martor ocular al acestei orori, ultimul rămas în
viaţă, Bela Repaş, din Săceni, am avut ocazia să îl întâlnim şi să stăm de vorbă cu el.
Bela
Repaş se destăinuie
„Era
în primăvara anului 1950, când, într-o dimineaţă, m-am dus la moară la Sudriaş
şi acolo am auzit cum se vorbea că s-ar fi auzit împuşcături şi stânjenarii,
când au mers dimineaţa la lucru, au dat de sânge în drum. Întorcându-mă acasă,
speriat, nu am spus la nimeni, iar câteva ore mai târziu mi-am luat inima în
dinţi şi… am plecat după bonuri de lemne, la coliba pădurarului, care era
aşezată într-o poiană din apropierea Dealului Ciura. Nu eram singur, mai erau
încă şapte săteni care, la rândul lor, erau interesaţi să obţină bonuri pentru
lemne de foc. După ce am primit bonurile
de la pădurar, ne-am întors şi… cum
mergeam prin pădure, Mogoş ăl bătrân a spus: „Mă, eu am auzit că ar fi sânge la
marginea drumului la Ciura. Hai să vedem ce-i acolo!” Şi ca să ajungem în
Dealul Ciura am luat-o direct prin pădure şi am ieşit la marginea ei în dreptul
bornei kilometrice.”
Două
gropi comune
„Nu
am mers nici 15-20 m şi am dat peste două gropi proaspăt săpate, care erau
astupate în mare grabă. Pe alocuri erau acoperite cu grămezi de frunze uscate.
Pentru a se masca locul, criminalii au împlântat în pământ câteva crengi.
Deasupra uneia dintre cele două gropi era un par înfipt în pământ, probabil că
cineva a însemnat locul. Am prins de parul ăla şi am apăsat puternic. Simţind
că se loveşte de ceva moale am tresărit. Imediat m-a dus gândul că am nimerit
burta mortului. Atunci, cuprins de spaimă, am spus către ceilalţi: „Aici e ceva
suspect! Aici e cineva înmormântat. Speriaţi ne-am întors acasă şi prin pădure
zice unul dintre noi: „Hai să nu spunem noi nimănui, nu cumva să ne ia şi pe
noi la rost!”.
Cum
am ajuns acasă, Mogoş i-a spus lui
frate-su, care s-a alarmat imediat şi a zis: „Mă, noi nu putem lăsa asta aşa!
Dacă sunt nişte hoţi în pădure? Eu cum transport marfă pentru cooperativă, ăştia
pot să mă omoare…, aşa că trebuie să anunţăm autorităţile!” Fără să mai aştepte
răspunsul nostru, s-a dus la preşedintele executiv al satului, care pe vremea
aceea era unul Angheloni, şi i-a spus ce am găsit noi în pădurea din dealul
Ciura.
Mortul
avea cătuşe la mâini şi la picioare
„În
dimineaţa următoare, Angheloni i-a spus la dubaşul satului: „Du-te şi bate toba
şi întreabă care vor să meargă afară în pădurea din Dealul Ciura să vedem ce-i
acolo îngropat în pădure”. Când am auzit bătând duba, m-am gândit că sunt
într-un mare pericol. După circa două ore, am plecat mai mulţi săteni, în
frunte cu Angheloni, şi când am ajuns la faţa locului au început să-i
dezgroape. În scurt timp au descoperit primul mort. Avea cătuşe la mâini şi la
picioare.
Când
s-a întors acasă, Angheloni a anunţat Miliţia şi… câţiva miliţieni împreună cu
acesta au mai fost odată, în acea zi, la mormântul din Dealul Ciura. Trei zile
după aceea, locul acela a fost păzit de trei miliţieni şi nimeni nu s-a
apropiat, chiar şi ştânjenarii au fost obligaţi să ocolească. După ce au trecut
cele trei zile, ne pomenim că auzim iar duba. Când a ajuns dubaşul în dreptul
casei mele, acesta mi-a spus: „Na, Bela, să mergi acum la Căminul cultural, că
aţi încurcat-o!”. Când am auzit ce mi-a spus dubaşul, deja eram mort pe
jumătate.
Ancheta
şi dezgroparea morţilor
“Ne-au
chemat pe toţi cei care am fost în pădure şi, când am ajuns la Cămin, am văzut
mai multe maşini mici. Eram toţi acolo şi au început să ne bage pe rând într-un
birou. Venindu-mi şi mie rândul, am intrat şi la o masă am văzut că stăteau
roată procurori, miliţieni, ce ştiu eu, securişti, autorităţi… M-au privit lung
şi în tăcere, iar după câteva minute de măsurat, unul mi-a spus: „Stai acolo,
în faţa noastră, şi spune ce ai auzit şi cum ai auzit şi de la cine ai auzit!”.
Apoi
atâtea m-au întrebat până am îngălbenit de frică. Precis că or văzut şi ei
locul. După ce au terminat cu interogatoriul, unul de la Securitate mi-a spus
să mă duc acasă şi să iau o lopată, după care să mă prezint în Dealul Ciura, la
locul unde erau îngropaţi cei împuşcaţi. Când am ajuns acolo, am găsit un
camion parcat în pădure. Mai erau şi maşini mici, două sau trei, nu mai ţin
minte, ascunse şi ele în liziera pădurii. Gropile nu erau departe de drum şi se
văd şi acum după atâţia ani. Atunci, şeful securităţii, Kling Zoltan, ne-a zis,
după ce ne-a adunat pe toţi cei chemaţi: „Puneţi-vă şi dezgropaţi!”
Morţii
nu mai aveau cătuşe
Nu
a trebuit să îndepărtăm prea mult pământ, deoarece erau îngropaţi aproape de
suprafaţă. Când l-am descoperit pe primul om, Kling Zoltan ne-a spus: „Na,
puneţi mâna şi scoateţi-l afară!”. Atunci am observat că mortul nu mai avea
cătuşe, nici la mâini şi nici la picioare. I-am apucat pe rând, care cum am
putut, unii de mâini, alţii de picioare şi i-am încărcat în camion.
Puşi
să-şi sape singuri gropile
Erau
8 bărbaţi, patru într-o groapă şi patru în cealaltă, şapte dintre ei erau
îmbrăcaţi ca domnii de la oraş, cu bocanci scumpi în picioare, iar unul dintre
ei, săracul, era în opinci. În groapă am dat peste urme de sânge şi sânge
închegat. Aşa mi-am dat seama că acolo în pădure au fost împuşcaţi şi, poate ca în filmele de război, înainte de
moarte i-au pus să-şi sape singuri gropile.
Dezgropaţi
şi… îngropaţi la Jabăr
După
ce i-am dezgropat şi i-am urcat în maşini, un ofiţer de securitate ne-a chemat
pe toţi la un loc şi ne-a spus: „Să ştiţi că ăştia sunt o bandă de hoţi, care
nu au mai vrut să asculte de şeful lor şi acesta i-a îngropat aici!”. Noi, ce să zicem? „Da, da…!”, cu frică, „Da,
da… aşa… sigur!”.
Apoi
am stat acolo cu morţii şi securiştii până s-a întunecat, după care ne-am suit
în maşină, lângă morţi şi am mers prin Lugoj, apoi pe drumul Jabărului şi ne-am oprit într-un
cimitir părăsit în apropiere de acel sat. În
cimitirul de acolo eram aşteptaţi de un alt securist, înarmat cu un
pistol mitralieră, care avea sarcina să nu lase să se apropie nimeni.
Un
ofiţer ne-a spus să săpăm două gropi comune. Terenul era nisipos şi se săpa
uşor. Înainte de a-i arunca în mormânt, acelaşi ofiţer ne-a spus: „Descălţaţi morţii şi fiecare să
vă luaţi o pereche de încălţăminte!”
Eu
nu am vrut să-mi iau, dar de frică nu am spus nimic, aşa că am luat şi eu o
pereche, la fel ca şi ceilalţi. În cele două gropi i-am aruncat pe morţi, câte
patru într-o groapă, şi i-am astupat, după care am plecat spre casă cu acelaşi
camion, cu care veniserăm.
Pe
drum ne-au dat o litră de rum şi ne-au lăsat la marginea satului, fără să ne
spună nimic. Nici până azi nu am uitat spaima care m-a cuprins atunci.”
În
loc de concluzie
Acel
cimitir părăsit nu mai există astăzi. În locul acela e teren arabil, aşa că nu
mai poate fi localizat cu exactitate, doar aproximativ.
Acei
eroi anticomunişti anonimi au lăsat în urma lor familii îndoliate, dar nimănui nu-i păsa în timpul terorii
comuniste.
Despre
această crimă a securiştilor din Dealul Ciura s-a mai scris în presa lugojeană,
în august 1991. Ulterior, şi alte ziare judeţene au investigat cazul, luând în
calcul posibilitatea descoperirii şi
altor gropi comune, unde au fost înmormântaţi în grabă cei împuşcaţi pentru
singura vină de a fi români. Cineva trebuie să facă lumină în acest caz.”
A.
PRESS
Sursa:
Ziarul Actualitatea
http://tinyurl.com/poorkoq
Comentarii
Trimiteți un comentariu