Scrisoarea adresată ÎNAINTE DE MOARTE poporului roman de IUSTIN PÂRVU
Popor român !
– Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti
cine ai fost,
cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!
- Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă
în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine
în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să
împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta
s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de
parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datoreaza lui.
- Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere,
bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la
reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe
internet sau nu primesc un SMS.
- Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează
împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu
legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
- Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de
modificare a Constituţiei ţării, la cererea
unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta
măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine.
ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN,
ŞI TU TACI !!!
NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT!
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai
asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti,
să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate
afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.
Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de
cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui
neam.
Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit !
http://www.youtube.com/watch?v=zTwgwEHiWm0&sns=gp
Arhimandrit Justin Parvu
Uniti si impreuna vom reusi sa dam restart Romaniei!
Cât o să mai taci ? Adera si striga A.L.O.!
(Alianta Lege si Ordine- este o organizatie apolitica, cu
care colaboram,
ce doreste a fi atat o miscare nationala de monitorizare a
abuzurilor puterilor statului, cât si o „reactie necesara împotriva încalcarii
repetate si sfidatoare a legilor tarii, a Constitutiei în mod deosebit”).
Relatii si inscrieri: http://ascol.weebly.com/
Secretariat ASCOL: E-
mail geo_viciu@yahoo.com. Trimite CV-ul cu poza.
ASCOL - Asociatia Coloneilor rz = (Asociație constitutivă a
Federației Militarilor din România)
Părintele Justin Pârvu
Iustin Pârvu a fost un
cunoscut duhovnic și stareț al
Mănăstirii “Petru Vodă” din județul Neamț și un militant al mișcării legionare.
Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca, Ioanichie Bălan,
Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al
ortodoxiei românești contemporane.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă
la, 10 Februarie, într-o familie de români ortodoc şi foarte evlavioşi, şi a
fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a
închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care
începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic
în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie,
apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită
împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a
învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care
apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică. Şi-a făcut un
ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este
cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că
dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A
priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor
nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară
între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica. Tocmai de aceea,
asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi
prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când
părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi
elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a
alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum
Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian
Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile
teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la
sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la
Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După
desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele
continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi,
este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor.
În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se
întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de
pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa.
În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români
căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în
August 44.
Începând cu 1946 îşi
continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus
în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului,
funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar.
Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de
ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la
arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre
aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectă;
el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă
ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii
multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe
care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de
pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa
fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în
mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni
se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei
credinţei lor.”
Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru
Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi,
umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru
osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele,
părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi
fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea
Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion
Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii
săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând
şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina
inimii sale, şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru
nu ştie mărturisi. Perioada acelor ani i-a fost zăvorârea cu care a început arderea
sa de tot pentru Dumnezeu, şi pecetluirea unei taine sufleteşti de o măreţie
care s-a văzut mai ales prin minunile săvârşite de Dumnezeu prin el şi în anii
libertăţii, cu oblăduirea Maicii Domnului căreia i-a închinat eforturile sale
de ctitor.
Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi
prin felurile de experienţe pe care le-a putut transforma, din teribile şi
demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a
săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine
pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această
lume. A fost torturat şi anchetat până în August 1949 la închisoarea din
Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali.
Aici a rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la
Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în
alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale:„Nu mai eram o
persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume;
toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”
În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în
Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O
iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit
încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta
Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. N-ar fi putut îndura despărţirea
de fraţii săi întru Hristos pe care Dumnezeu i-a chemat prin mucenicie la Sine,
dacă nu i s-ar fi descoperit de la Maica Domnului că are de împlinit încă o
lucrare până ce va primi şi el un sfârşit de mucenic. Această lucrare este
redeşteptarea conştiinţei muceniceşti şi mărturisitoare a tuturor creştinilor,
a cărei biruinţă se vede astăzi prin înrâurirea sa în întreaga lume creştină.
Un aspect la fel de important al acestei lucrări este cea privitoare la
monahism, în care a adus reînvierea chipului de chinovie vasiliană şi
pahomiană, care îmbină laturile filantropică, catehetică şi duhovnicească.
Propovăduirea pocăinţei şi apropierea venirii Domnului şi a
sfârşitului lumii sunt identic acelaşi mesaj pe care prorocii, apostolii, toţi
sfinţii, şi Însuşi Mântuitorul l-a adus pe pământ, iar părintele dimpreună cu
Cuvântul lui Dumnezeu a rostit neobosit, mai ales în ultimii ani, acelaşi
îndemn către pocăinţă. Ortodoxia învăţăturilor părintelui, (fie cele direct
adresate poporului, fie cele transmise cu binecuvântarea sa prin ucenici), este
la fel de fără prihană ca şi nobleţea jertfei sale pentru neam, astfel ca
mulţimea celor ce l-au vrăjmăşit să amuţească înaintea unui adevărat slujitor
al lui Dumnezeu, neaflând cusur în cuvintele şi faptele sale.
La întoarcerea în casa părintească, după 14 Mai 1964 când a
fost eliberat, mama părintelui, Ana, despre care el însuşi spunea că „era o
sfântă”, la scurtă vreme s-a mutat la Domnul, şi este cinstită şi azi de
biserica locului. Apoi, fiindcă i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire până în
1966, părintele a lucrat ca muncitor forestier, an când chiar la iniţiativa
ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, a fost reprimit în
monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde i-a avut ca duhovnici pe
părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină, un preacuvios şi
sfânt ce în vara anului 1974 a răposat în braţele Părintelui Justin, care mereu
l-a dat pe duhovnicul său pildă de cea mai autentică şi mai înaltă viaţă
monahală.
După ce în 1975 a reuşit să primească aprobarea regimului să
călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că, deşi i s-a sugerat să
rămână acolo, a preferat să se întoarcă în ţară, autorităţile l-au mutat cu
domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ. Aici,
împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de bună-starea
duhovnicească şi de educaţia creştină şi naţională a tuturor creştinilor care
l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales de atunci calea monahismului sau a
preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus
multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe
părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe, şi nu a încetat să sporească de atunci.
În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la
Mănăstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS
Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, să
pună temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.
În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu
binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la
sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina
mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte
moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum
părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor
Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de
dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult
decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.
Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de
înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă
românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită
a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului român,
fac din această mănăstire testamentul limpede al Voii lui Dumnezeu propovăduite
şi împlinite de părintele stareţ Justin. S-a sârguit mai presus de orice să
prindă în noi chip Hristos, uniţi prin frăţietatea aceluiaşi părinte
duhovnicesc. Iubirea părintelui Justin pentru noi, ucenicii, este chip al
asemănării iubirii Domnului pentru sfinţia sa.
În toate ctitoriile şi slujirile sale părintele a avut o
deosebită grijă să fie făcute după rânduiala şi cu binecuvântarea Bisericii. Ca
finanţare a folosit numai donaţiile credincioşilor, în integralitatea lor, aşa
încât la ridicarea mănăstirilor sale a participat întreaga ţară, ca un simbol
al biruinţei Duhului Sfânt şi al unităţii duhovniceşti şi liturgice al cărei
păstor iubitor este. Părintele s-a implicat activ atât în cele mai de detaliu,
cât şi în cele mai înalt-conceptuale aspecte ale vieţii ortodoxe româneşti.
Aceasta a făcut-o mai ales ca duhovnic, dar şi ca ctitor al multor schituri,
mănăstiri şi biserici de mir din toată ţara. Mănăstirea Sf. Iustin Filosoful şi
sfinţiţilor mucenici români, ctitorită împreună cu alţi 3 supravieţuitori ai
temniţei de atunci pe locul lagărului de muncă de la Poarta Albă (Canal), unde au
pierit atâţia preoţi, i-a adus cea mai înaltă mulţumire sufletească, ca astfel
şi România să-şi poată cinsti cum se cuvine mucenicii.
Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din
Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic
(găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator
de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe măsură ce mănăstirea a devenit
cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete, a devenit şi un centru
de propovăduire a cuvântului ortodox, prin lucrul la cărţi patristice şi
publicaţii apologetice, precum revista Atitudini.
S-a silit în tot chipul mărturisit de Paterice şi în fiecare
clipă şi către Împărăţia Cerurilor dinlăuntrul său şi din al fiecărei persoane
pe care o întâlnea, fie faţă către faţă, fie pentru care se ruga. A preţuit mai
mult ca orice curăţia credinţei trăită prin curăţia inimii, nedespărţind
niciodată cugetarea cea dreaptă de vieţuirea cea sfântă, astfel ca toată viaţa
sa să se facă adeverire a Evangheliei lui Dumnezeu-Cuvântul. A urmărit ca
Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească
mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin
nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a
sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ,
programul zilnic al părintelui era:
- prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie,
- între 14 şi 18 ore pe zi la slujirea credincioşilor veniţi
din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu
cel mai potrivit leac
- aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină
hrană
- citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi
- odihna 2-3 ceasuri pe noapte
Minunile dumnezeieşti arătate prin părintele Justin sunt
nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea
naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de
patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite
caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere şi înainte-vedere. Mărturiile
acestor minuni abia de acum înainte pot fi notate şi publicate, ştiută fiind
desăvârşita smerenie a părintelui, care nu suferea să audă despre sine vreun
cuvânt de laudă cât era încă în trup, însă care acum cu siguranţă şi-ar dori ca
prin cunoaşterea lor să fie slăvit Numele lui Dumnezeu, spre bucuria tuturor.
Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei
părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi
temelie a societăţii româneşti, având parte de o evlavie populară întocmai cu
cea către marii sfinţi ai Bisericii, cât şi o înrâurire de unitate şi de
întărire întru credinţă asupra ţării şi a neamului românesc precum marii şi
drept-credincioşii voievozi. Chipul cuvios şi pătruns de Duhul Sfânt al
sfinţiei sale va rămâne veşnic în inimile celor ce l-au cunoscut drept cea mai
sublimă şi mai sfântă persoană cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam.
Ca duhovnic, urmând cu mare rafinament pilda Învăţătorului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a îngrijit cu o fără cusur
dreaptă-socoteală şi negrăită milostivire desăvârşita libertate a fiilor săi,
nepunând pe nimeni în vreun şablon, ci a observat cu precizie ipostasul
sufletului şi chemarea celui de sub patrafir şi s-a luptat să pună în sfeşnic
lumina pe care Dumnezeu a aprins-o în fiecare dintre noi prin Sfântul Botez,
amintind prin însăşi viaţa sa cuvântul dumnezeiesc care l-a chemat şi care şi
pe noi ne cheamă: Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt Sfânt! Sfârşitul mucenicesc prin
cele 40 de zile de cumplite suferinţe (timp în care a cerut să fie tuns în
Marea Schimă tot cu numele Justin), l-a trăit cu o impecabilă demnitate şi
plinătate de har care au mărturisit tuturor că era purtător de Dumnezeu, precum
este scris: “Cel ce a devenit un singur duh cu Dumnezeu prin darul Harului, şi
cel ce pătrunde dumnezeieşti taine prin dorirea de Dumnezeu a inimii lui spre
iconomia comuniunii Bisericii, unul ca acesta străluceşte şi este cinstit spre
slava Treimii celei de viaţă făcătoare în vecii vecilor. Amin.” (Sfântul Symeon
din Muntele Minunat)
Sfinte preacuvioase părinte Justin, bucură-te, intrând în
bucuria Mirelui Tău! Şi fiindcă acum ai aflat îndrăzneală de mare mucenic –
căci pentru păcatele noastre ai pătimit -, roagă-te să aflăm şi noi har
înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne părăsească milosârdia Lui, ci să primim vreme
de pocăinţă înaintea venirii Sale celei prea-slăvite. Ci, o,
grabnic-ascultătorule al celor sărmani, cere Domnului să nu ne lipsească de
tine nici în cele ce vor fi în veacul acesta, nici în cel ce va să fie, ci să
fim întru duhul dragostei sfinte cu toţii una, precum şi pe tine împreună cu
Dumnezeu unit te-a făcut. Amin!
Au consemnat: monahul Filotheu pentru obştea Mănăstirii Petru
Vodă şi rasofora Neonila pentru obştea Mănăstirii Paltin.
Sursa: manastirea.petru-voda.ro, ro.wikipedia.org
Comentarii
Trimiteți un comentariu