Dezinformarea și impostorii Revoluției - I

„Din analiza datelor de care dispunem în acest moment se poate afirma cu tărie, că Revoluția Română a fost opera poporului român, mai ales o remarcabilă probă de voință a celor care au avut curajul de a ieși în stradă și a contesta regimul dictatorial al soților Nicolae și Elena Ceaușescu. Neîndoelnic, locuitorii orașului Timișoara au un merit special, crucial se poate spune, pentru că fără curajul și jerfa lor nu putem ști cu certitudine care ar fi fost destinul întregii națiuni. Sunt, mai apoi, de menționat cu recunoștiință  locuitorii orașelor Lugoj, Arad, Sibiu, Reșița, Brașov, Cluj, Târgu Mureș, care s-au ridicat împotriva dictaturii până la 22 decembrie 1989, ora 12,30, odată cu fuga cuplului dictatorial. Pe același loc cu Timișoara merită așezată capitala țării. Bucureștiul, acolo unde s-a dat lovitura de grație regimului de dictatură”¹.

„La reprimarea manifestanților din Timișoara, București și din alte orașe ale țării, soldată cu mai multe victime, au contribuit deopotrivă Miliția, Securitatea, Armata și uneori Gărzile Patriotice. Pe măsură ce tulburările au crescut în intensitate, rolul Armatei a fost mai mare în cadrul procesului de represiune. Retragerea armatei în cazărmi în Timișoara, la 20 decembrie 1989, din ordinul generalului Gușă, s-a făcut pentru că aproape întregul oraș ieșise în stradă și în consecință, situația scăpase de sub control. Riscul dezarmării unor subunități era evident”².

Capitolul V

Dezinformarea și impostorii Revoluției

Dezinformarea

Pentru înțelegerea fenomenului care a generat discuții la interpretarea Revoluției din Decembrie 1989 vom porni de la cei doi termeni: revoluție și lovitură de stat.

Conform DEX - Revoluție³:  Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți; Schimbare bruscă și de obicei violentă a structurilor sociale, economice și politice ale unui regim dat.  Revoluția politică înseamnă schimbarea orânduirii sociale într-un timp relativ scurt, prin mijloace mai mult sau mai puțin violente și prin participarea păturilor largi ale populației.  Din fr. révolution,lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

Același dicționar mai oferă și alte variante, dar în mare parte toate înseamnă o schimbare fundamentală a sistemului politic și a instituțiilor statului la nivel local și național.

Lovitura de stat: O răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofițeri militari sau comandanți paramilitari aparținând aceluiași stat, folosind forța. Se deosebește de revoluție prin aceea că la revoluție există o participare masivă a populației la procesul de schimbare.

O trecere a unei armate de partea unei revoluții se numește lovitură de stat militară sau puci dacă puterea este preluată exclusiv de un grup militar și pentru că se face împotriva guvernului legitim și a puterii existente și în folosul unei puteri noi, revoluționare. 

O formă de lovitură de stat este și "lovitura de palat", care totuși se realizează departe de ochii și urechile mulțimii, aparține de regulă unei facțiuni aflate la putere, un partid dominant sau o "tabără" politică, apropiată grupului conducător, uneori chiar din cadrul grupului, și se bazează pe relații hegemonice și influență a unor comandanți ai armatei sau serviciilor secrete câștigați de grupul complotist activ.⁴ 

Istoria mondială a omenirii consemnează Revoluția din Anglia (1640 – 1688), Revoluția franceză (1789 – 1799), revoluțiile europene de la 1848 și Revoluția diin Rusia (1917), la care se adaugă revoluțiile din 1989.

Cu toate teoriile unei lovituri de stat, inventate după 1990, Revoluția din Decembrie 1989 a asigurat răsturnarea dictaturii comuniste și trecerea de la un socialism despotic  la democrație și economie de piață.

Referitor la dezinformare, Costel Balint dă o definiție rezultată din studiul mai multor lucrări de comunicare: „Scopul principal al dezinformării este deturnarea conținutului adevărului și falsului. Este o deturnare a simplității matematice: fals implică fals, adevăr implică adevăr. În dezinformare, adevăr implică fals și fals implică adevăr, în funcție de scopul urmărit”⁵.

Serviciul Român de Informații

În decembrie 1989 Securitatea avea toate pârghiile, funcționa ca un filtru de informații și controla de la propagandă până la economie, de la manipulare și dezinformare până la represiune. Practic, Securitatea și securiștii erau complicii lui Nicolae Ceaușescu și ascundeau semnalele de disperare venite din rândul populației. Intențiile de revolte și chiar bancurile spuse pe seama cuplului Ceaușescu erau aspru pedepsite. În ceea ce privește fondurile, Securitatea avea sume de bani fără control, avea conturi în valută știute doar de câțiva ofițeri și prin cei peste 400.000 de informatori, controla tot ce se mișca în țara asta.

Nicolae Ceaușescu și Partidul Comunist au avut „la dispoziția lor o uriașă mașinărie de poliție, care era folosită împotriva drepturilor, libertăților și intereselor poporului. După înmulțirea numărului de proteste în România […] din martie 1989, împotriva violărilor brutale ale drepturilor omului, în țară a fost instituită o stare de teroare polițistă generală. Cel puțin 47.00 de oameni au fost puși sub supraveghere specială a poliției, iar mulți au suferit, în diferite moduri, represiuni polițienești”⁶.

Revoluția din Decembrie 1989 i-a surprins pe atotștiutorii securiști și faptul că nu au fost pedepsiți pentru rolul criminal pe care l-au avut până în decembrie 1989, foștii torționari au pus la punct  un program de manipulare și reabilitare a odioasei Securități. Primul pas, după desființarea Securității, a fost înființarea unei instituții care să încadreze pe foștii securiști, majoritatea dintre ei putând fi condamnați pentru încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, chiar consființite de Constituția Republicii Socialiste România.

Pentru înființarea Serviciului Român de Informații, cu aprobarea unanimă a populației, s-a demarat acțiunea din martie 1990 din Târgu Mureș, care a culminat cu ziua de 20 martie, numită „Ziua Masacrului”. Deși s-a dovedit ulterior că întreaga acțiune a fost orchestratră de foștii securiști, justiția bolnavă, moștenită din regimul comunist, a clasat toate dosarele în care au fost implicați foștii agenți ai poliției politice comuniste. Ca urmare a acestui fals conflict interetnic,  în 26 martie 1990 se înființează Serviciul Român de Informații și încadrează toți foștii, care până mai ieri ascultau telefoanele noastre, ne citeau scrisorile și luau măsuri represive împotriva noastră.

În aprilie 1990, la Viena se întâlnesc foștii comandanți ai Securității din județele țării până în decembrie 1989. Principala discuție era alegerile preșidențiale și discutarea despre cei trei candidați la preșidenția României: Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Siguranța că nu vor fi pedepsiți o aveau doar prin alegerea lui Ion Iliescu.

Mașina de dezinformare și manipulare a fostei Securități s-a dezlănțuit și au început să apară informații false, generate pentru a manipula populația și  pentru a conduce la alegerea necondiționată a lui Ion Iliescu.

Două teme fundamentale  au fost răspândite în spațiul rural și extinse și la nivel urban. Pe fondul războaielor interetnice din Iugoslavia s-a indus ideea că numai Ion Iliescu poate opri și controla izbucnirea unui război civil între maghiarii și românii din Transilvania. A doua temă se referea că dintre cei trei doar Ion Iliescu cunoaște realitățile, fiind un dizident marginalizat de Nicolae Ceaușescu, iar ceilalți trăind mulți ani în diasporă nu ar reprezenta în totalitate poporul român.

O altă falsă problemă care circula printre români  prezenta ideea că numai prin alegerea lui Ion Iliescu nu ne vom vinde țara.

Paralel cu difuzarea de informații false, Serviciul Român de Informații a început negarea Revoluției, inventând o implicare a serviciilor unor puteri străine. În timpul procesului de la Timișoara, toți foștii securiști au retractat declarațiile din faza de cercetare penală, când au recunoscut că la Timișoara și în celelalte orașe  Lugoj, Arad, Caransebeș, Reșița etc., nu au descoperit nicio o împlicare străină.

În serviciul dezinformărilor a intrat ziaristul Ion Cristoiu, care a fost printre primii care a lansat semne de întrebare despre Revoluția Română din Decembrie 1989. Lui i s-au alăturat istoricul Alex Stoenescu, dovedit colaborator a Securității, Grigore Cartianu, Robert Turcescu și alții.

Un caz aparte este scriitorul, fost securist, Pavel Coruț, care a publicat câteva lucrări fanteziste despre rolul patriotic al Securității. Cu un vădit dispreț față de inteligența noastră, a coborât în istorie până în vremea lui Burebista, când sub patronajul preoților lui Zamolxe s-ar fi înființat o frăție secretă. Din această frăție se trag securiștii de astăzi. La început a vândut milioane de exemplare, însă după 2005 cititorii s-au îndepărtat de iluziile lui Pavel Coruț.  

Să analizăm faptul dacă Securitatea știa că Revoluția va începe la Timișoara. În mediile serviciilor secrete din lume întreagă se vorbea că Securitatea din România era cel mai eficient serviciu de informații și represiune. Faptul că acum se încearcă să fie transformați în eroi demonstrează că foștii securiști s-au înfiltrat în toate instituțiile statului. Și au reușit pe deplin în 2004, când printr-o manipulare împotriva așa-zișilor comuniști, fosta Securitate l-a instalat pe Traian Băsescu, președinte, și el securist dovedit. Modul de conducere a lui Traian Băsescu nu diferă de modul de acționare  al securității.    

Imediat după înființarea Serviciului Român de Informații, foștii securiști au fost angajați în proporție de peste 90 la sută, intrând astfel în legalitate. Un raport al SRI privind Revoluția din 1989, conceput să impună ideea unei lovituri de stat, încerca să demonstreze că în spatele Revoluției Române din Decembrie 1989 erau agenții unei puteri străine.

Serviciul Român de Informații, printr-un raport amplu privind Revoluția din Decembrie 1989, a încercat să spele la față pe cei care au toturat și umilit un popor. La sfârșitul lui decembrie 1989 Securitatea  a fost desființată, însă noua instituție, construită pe cadrul Securității,  a șters cu buretele abuzurile și atrocitățile pe care le-a făcut în numele PCR-ului și a puterii absolute ale lui Nicolae Ceaușescu.

În raport, SRI-ul s-a dovedit un demn urmaș al fostei Securități, începând, imediat după înființare, o campanie de denigrare a adevăraților revoluționari și de apărare a celor care au contribuit la represiune.

În acest raport se susține că Revoluția din Timișoara a fost declanșată de trupe străine, în special de agenți KGB. Teoria scenariilor cu agenți străini: sovietici, sârbi, americani sau unguri, a fost și este vehiculată de securiști și de colaboratorii lor.

Ciudat este faptul că în raport nu se amintește nimic de încercarea de revoltă populară de la Iași în 14 decembrie 1989. Și există o explicație. Nimeni nu a știut nimic până în 2010 despre ce s-a întâmplat la Iași. Acest lucru poate fi și o dovadă pentru inventarea încercării de revoltă la Iași, în realitate o găselniță pentru secretarul de stat cu problemele revoluționarilor, George Costin, care s-a gândit să extindă zilele revoluției cu încă o zi în plus, pentru a include o nouă categorie de revoluționari, din ziua de 14 decembrie 1989.

Totuși, Raportul explică de ce Revoluția din Decembrie putea să pornească numai din Timișoara:

„De altfel, orice analist serios, ar fi tras concluzia că iminența unei revolte sociale este de domeniul evidenței și, ca atare, momentul detonării este numai chestiunea de timp. Condițiile generale întrunite la nivelul țării erau marcate, însă, în anumite zone, de particularități favorizante. Asemenea condiții speciale erau întrunite, cu certitudine, la Timișoara:

- existența unei atitudini anticomuniste manifestate în rândul populației locale, mai puțin predispusă la „așteptarea” schimbării situației;

- plasarea zonei georgrafice respective la confluența unor factori de propagandă extrem de activă și în aria de recepție optimă a unor posturi de radio și TV din țările vecine, ale căror emisiuni erau centrate pe „problema românească”;

- o mai mare influență occidentală, de tradiție democratică în concepția și comportamentul localnicilor;

- intensa mediatizare de către centrele de propagandă din Europa Occidentală și Ungaria a „cazului pastorului Laszlo Tőkés”;

- persistența a unui cadru de relații (inclusiv de rudenie) și contacte mult mai dezvoltate cu cetățenii din țările Europei Occidentale și Centrale, apropierea frontierei, precum și specificul compoziției etnice a regiunii ofereau, în mod natural, condiții propice unor forțe externe pentru acțiuni îndreptate împotriva regimului comunist din România.”⁶

Istoricul Alex Stoenescu^7, un adept al loviturii de stat, a fost descoperit ca și colaborator a Securității, a lansat teoria loviturii de stat organizată prin intermediul unor agenți ai serviciilor secrete străine. 

Împotriva acestor dezinformări penibile, istoricul Gino Rado menționează în lucrarea sa “Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989” că acțiunea unor agenți străini era imposibilă pentru că: “România era recunoscută ca o țară care avea un departament de contraspionaj foarte puternic și activ. [..] este prea mult să se afirme că aceștia (n.a. – agenții străini) au scos populația în stradă sau că au stat ascunși prin diferite clădiri, de unde au tras în oameni. Este greu de crezut că  Securitatea nu au avut informații despre asemenea activități sau că le-au tolerat”⁸.

¹ Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București - 2012, p. 172

²Apud Raportul Comisiei Senatoriale, vol II, p. 284.  Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București - 2012, p.164 

³ http://dexonline.ro/definitie/revoluție

⁴ http://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitură_de_stat

⁵ Costel Balint, 1989 – Ieri informator, azi colaborator, Editura Eurostampa, Timișoara – 2011, p. 35

⁶ Costel Balint, 1989 – Ieri informator, azi colaborator, Editura Eurostampa, Timișoara – 2011, p. 45

⁶ Raportul SRI (anexe)

⁷http://ziarulrevolutionarul.ro/stiri-necenzurate/725-istoricul-alex-mihai-stoenescu-a-colaborat-cu-fosta-securitate - Anexe

⁸ Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989, Timișoara – Decembrie 1989,  Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara – 2011, p. 44.

⁹. Ibidem, p. 45