Sindromul revoltei

Mereu generaţii în pielea goală
o gloată rebelă pe străzi înfundate şi murdare
înjurături naţionale hippy şi fond de Beatles
primul om pe lună lângă o teamă mondială
şi o apăsare a unui război cald
numit fără sens şi imaginaţie război rece


Secte ca ramuri ale unui copac uscat
alterări de areal cu smog rock moarte albă
nici speranţă nici somn şi sex fără oprelişti
peste tot violuri şi morţi de frig şi nesomn
o lume bântuită de diavol şi neiubire
în derivă spre o mereu apocalipsă


Generaţii de artişti devoraţi de fructul lor
uitaţi sub treptele templului construit
în fiecare din noi în fapt iarăşi
şi iarăşi icari rătăcitori după senzaţii
de iubire de vise de flori de mări de
fără de nori un fel de timp rezervat
unor idealuri de pace de gând curat
nefinisat nedeformat nemanipulat de adieri


Nici o zi fără o armă detunând şi
fără zbor de suflete iar trupul
demoleculizat transformat în praf
îngraşă ţărâna iar deasupra miliarde
de Eu-uri plutind printre nori cosmici
entităţi aşteptând după un nou Big Bang
şi universul acesta străbătut de vuiet
de nesiguranţă de galactic vânt


Păcatul e una cu dorinţa ce sfâşie
fără de îndurare de trecătorul trup
te-mpinge spre noi limite sau
spre un nou început de trăiri mitice
există în noi suferinţă există iubire
de păcat ca şi cum ne-am droga cu el
în aparenţă i se dă fiecăruia o şansă
se spune peste tot suntem egali
chiar şi între sexe deşi nu toată suflarea
îşi dă cu ruj peste bot


La fiecare pas bariere în calea speranţei
făcute de noi tocmai împotriva noastră
în fiecare zi alt preţ la benzină
experienţe nucleare vulcani tsunami
tehnică japoneză de vârf muncitorul ideal
un viitor cap pătrat cu direcţii
programate mereu în folosul celor puţini


Un mileniu de demenţă prostiţi
de lideri neînţeleşi dispreţuitori în
piramidele lor de ignoranţă şi în realitate
închişi într-un halou de gemete de neputinţă
iar cei care pot citi în stele plâng ascunşi
în hrubele alcoolului printre nori albi de tutun


Se spune nicicând informaţia nu a ocolit
aşa de repede pământul dar viteza
încet încet ne cuprinde în vârtejul ei
ne antrenează-n descoperiri de nevisat
şi boli ucigătoare ivite din acest necunoscut descoperit
în duşmănie vine în întâmpinarea noastră
de parcă ne apropiem fără milă spre un nou sfârşit
sau un nou început dacă ar fi cum
spun unii că rostirea noastră într-un cerc
aduce mereu lucruri şi idei care au mai fost



Mereu ies la iveală cărţi nevisate deşi
astfel se poate iubi în mii de chipuri
iar femeia poate fi privită în toate formele
de cunoaştere terestră şi extraterestră
deşi în realitate sunt zvâcnituri de
perpetuare a speciei aureolată de un mileniu
sângeros de războaie de religii care ucid
femei nevinovate şi copii candizi în numele unui
zeu prea departe de sufletele celor care i-au dat viaţă


În mileniul trei se moare de foame de sete
furioşi pe bucuria răutăcioasă a expansiunii dolarului
pe compasiunea fără sfârşit a stării naţiunilor
un imperiu de hoţi sau mai multe
un univers care trăieşte furând lumina
pe câmpii cândva bogate rodesc ciulinii
mujahedini stau culcaţi pe spate în deşert
aşteptând bogăţia de rachete să cadă din cer
ca lupii umblă în haite sfâşiind neîncrederea
cu jihadul sub braţ ca şi boii
înjugaţi mereu cu disperarea de somn
urâm frumosul şi nici măcar nu mai visăm


Femei strivite de griji cu ochii apăsaţi
dincolo de orbite plâng neivirea răsăritului
pe la porţile cu sânii seci pleoştiţi
arată pruncii descărnaţi cu buzele umflate
posibili eroi mitici ucişi din leagăn
amintindu-ne pentru totdeauna de Mesia
cel purtător de marele păcat împărat
peste toate păcatele lumii acesteia putrede


Zăpada la poli e bolnavă de culoare
pinguini năclăiţi în petrol de frig cristale
pene îngheţate ochi ţurţuri reflectând obida
un nor cosmic de nelinişte de teamă
o planetă bolnavă psihic ridică în fiecare clipă altare
unor zei nemiloşi şi fără respect pentru viaţă
şi viaţa se zbate în galactic somn nu-i pasă
târâş merge mai departe

Nicolae TOMA