Postări

Se afișează postări din februarie 5, 2017

Mizerabil, domnule preşedinte! Mizerabil!Domnule preşedinte, fără DNA şi fără SRI, sunteţi un preşedinte nul

Imagine
Aţi ieşit în faţa poporului român să anunţaţi un fals. V-aţi luat blana de patriot şi aţi anunţat cumplita veste a fuzionării DIICOT cu DNA, apoi aţi încheiat, ca un propagandist, cu: „Jos mîinile de pe DNA!“. Trecem deocamdată peste faptul că, din toate informaţiile pe care le-am aflat, DNA este obedientă preşedintelui şi în nici un caz PSD sau PNL. Din păcate, i-aţi înşelat pe tinerii ieşiţi să îşi exprime revolta, direcţionîndu-le sentimentele către PSD (un partid pe care şi ei şi eu nu-l suportăm), pentru a vă spăla pe mîinile care vă stau şi pe DNA, şi pe SRI, chiar şi pe CSM. Dar asta este altă poveste, lipsită, din păcate, de forţa politică pregătită să demonstreze şi să vă acuze public şi oficial. PSD tremură în aceste zile, fapt care v-a împins să-i mai puneţi în cîrcă un neadevăr. Că anticorupţia (instrument prin care vă strîngeţi adversarii cu uşa) urmează a fi sugrumată prin unificarea DIICOT cu DNA, pusă la cale de sîsîitul şi antipaticul ministru al Justiţiei. Iar dumn