Postări

Se afișează postări din iunie, 2014

Băsescule, nu auzi cum zdrăngănesc cătușele!

Imagine
Se pare că majoritatea parlamentară a prins curaj și s-a deșteptat. Cererea de demisie a fost trimisă la Comisia Europeană și la toate statele membre ale Uniunii Europene. Ce mă amuză invențiile Monicăi Macovei și ale lătrătorilor lui Băsescu: cartianu, colonelul turcescu, cristoiu și alții. Invențiile lor sunt demne de Urzica și pot fi trecute în Cartea recordurilor la capitolul cele mai bizare aberații ale unor jurnaliști scăpați de sub control. Firește, control mintal. Locul lor e la Casa de Nebuni. Clar! Parlamentul a adoptat, miercuri, declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat, iar UDMR s-a abţinut de la vot. Adoptarea declaraţiei de către Parlament nu are consecinţe juridice. Preşedintele Traian

DOVADA: Traian Băsescu a colaborat cu SECURITATEA

Imagine
Traian Băsescu, prin comportamentul lui nedemocratic, a lăsat o pată de întuneric peste firava noastră democrație. Pericolul care ne paște să fie de învățătură și să nu mai permitem interpretarea Constituției și a legilor după bunul plac al unui infractor. Pe lângă infracțiunile de abuz de putere, înșelăciune etc., Băsescu mai poate fi acuzat și de declarație mincinoasă dată în fața judecătorului.  Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii şi este un mare mincinos. Grupul de Investigaţii Politice publică declaraţia mincinoasă, dată de Traian Băsescu în faţa instanţei în data de 17 martie 2004. Declaraţia a fost dată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în procesul de calomnie, intentat în urma dezvăluirilor legate de colaborarea sa cu Securitatea. Documentul, semnat de Traian Băsescu, demonstrează că acesta a minţit instanţa declarând: „Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate. După Revoluţie nu am fost contactat de nici un reprezentant al Securit

Un pas mai aproape de infractorul Traian Băsescu

Imagine
Adevărul a ieșit la iveală: Clanul mafiot Băsescu a acționat în România sub protecția DNA și a Parchetului General Faptele lui Mircea Băsescu, fratele guvernatorului României Traian Băsescu, președinte ales prin fraudă în 2004 și 2009,  sunt "de o gravitate excepţională" Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, s-a folosit de numele preşedintelui, se arată în referatul procurorilor cu propunere de arestare Mircea Băsescu a fost arestat preventiv 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă ea este excutorie, astfel că Mircea Băsescu a fost încarcerat. În referatul cu propunerea de arestare procurori susţin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al preşedintelui pentru a face trafic de influenţă. Disperarea care a cupri

ENEL fură din buzunarele românilor. Cum își pot recupera oamenii banii?

Imagine
''Siguranța populației a fost afectată'' Procurorii îi acuză pe vicepreședintele ANRE,Claudiu Dumbrăveanu, și pe directorul ENEL,Florin Gugu, că au făcut avere pe spinarea populației. Deși au trecut destule zile de când s-a aflat că hoții de italieni de la ENEL au furat cu bună știință din buzunarele noastre, reprezentanții guvernului și ai parlamentului sunt muți. Ce se întâmpla cu o companie românească dacă ar fi făcut același lucru în Italia. Ar fi fost demonstrații de stradă, nu numai împotriva  companiei, ci împotriva poporului român, cum de altfel au mai fost în ultimii ani. Practic ar fi nevoie de o hotărâre de guvern care să stopeze furturile din buzunarele noastre. Dacă nu o fac, înseamnă că o parte din bani au mers undeva. De ce până la această dată compania ENEL nu a fost amendată la valoarea furtului de peste 20 de milioane de euro și obligată să returneze chash banii înapoi? Cine are interesul ca poporul roman să fie furat în asemenea hal de o

Politicieni și nu numai, care refuză să fie personaje pozitive: Crin Antonescu

Imagine
Crin Antonescu: - Victima unui șantaj sau un inconștient politic! - Cel mai mare chiulău parlamentar din toate timpurile! - Arma secretă a lui Victor Ponta pentru a distruge dreapta și pe Traian Băsescu! Ponta: Antonescu a fost lucrat, intoxicat şi manipulat, iar Băsescu este implicat Un singur lucru este cert: Crin Antonescu și-a încheiat cariera politică la vârf. Va putea continua doar ca senior și pe post de entertainer la show-uri televizate. Demisia consilierului de imagine Prima etapă, care era un semn pentru ruperea USL-ului, a fost demisia lui Niels Schnecker la 3 februarie 2014.  Acesta a renunţat să coordoneze campania prezidenţiabilului USL Crin Antonescu. Omul de televiziune a fost numit în 2013 în funcţia de consilier al lui Crin Antonescu şi coordonator al campaniei pentru prezidenţiale. Locul acestuia a fost ocupat de Cosmin Gușă, după unele surse, care l-a întoxicat pe Antonescu, fiind supărat pe Ponta cu legea insolvenței. Puctul de vedere al guver