Postări

Se afișează postări din octombrie 20, 2016

Moment Istoric! Guvernul Indian consideră țiganii Diaspora Indiană!

Imagine
Țiganii ar putea primi cetățenia indiană! La începutul anului 2016 pentru prima data în istoria țiganilor Guvernul indian a recunoscut că țiganii au mifrat din India: „Sunt foarte fericită că am ocazia să întâlnesc și să cunosc delegațiile  țiganilor din întreaga lume. Voi sunteți copiii Indiei, care au migrat și au trăit în circumstanțe dificile, în țări străine timp de secole. Și totuși păstrați identitatea indiană”, a declarat Sushma Swaraj, Ministru de Extern  al Guvernului indian, după deschiderea Conferinței Rromilor și Festivalului Internațional de Cultură de la New Delhi. În ultimile luni guvernul indian a pregătit o lege prin care se recunoaște că țiganii din întreaga lume drept „copii ai Indiei” constituindu-se în diasporă indiană. În acest moment există aproximativ 20 de milioane de țigani (migrați din India) prezenți în peste 30 de state din lume. Țiganii se recunosc a fi descendenți ai grupurilor nomade care au migrat din India spre Vest, în secolul al 5-lea