Moment Istoric! Guvernul Indian consideră țiganii Diaspora Indiană!


Țiganii ar putea primi cetățenia indiană!
La începutul anului 2016 pentru prima data în istoria țiganilor Guvernul indian a recunoscut că țiganii au mifrat din India:
„Sunt foarte fericită că am ocazia să întâlnesc și să cunosc delegațiile  țiganilor din întreaga lume. Voi sunteți copiii Indiei, care au migrat și au trăit în circumstanțe dificile, în țări străine timp de secole. Și totuși păstrați identitatea indiană”, a declarat Sushma Swaraj, Ministru de Extern  al Guvernului indian, după deschiderea Conferinței Rromilor și Festivalului Internațional de Cultură de la New Delhi.
În ultimile luni guvernul indian a pregătit o lege prin care se recunoaște că țiganii din întreaga lume drept „copii ai Indiei” constituindu-se în diasporă indiană.
În acest moment există aproximativ 20 de milioane de țigani (migrați din India) prezenți în peste 30 de state din lume.
Țiganii se recunosc a fi descendenți ai grupurilor nomade care au migrat din India spre Vest, în secolul al 5-lea. Printre personalitățile celebre care provin din  rândurile acestei comunități  au fost  artistul de comedie Charlie Chaplin, pictorul Pablo Picasso dar și regele rock-and-roll – Elvis Presley.
Parcursul și originea istorică a populațiilor de țigani care își au orginea în regiuni ca Dom, Banjara, Gujjar, Sansi, Chauhan, Sikligar, Dhangar etc. precum și din alte triburi nomade din nord-vestul Indiei și a căror ocupație în mod tradițional ar fi fost cea de fierari.  Primul val de migrație a avut loc atunci când împăratul Alexandru (Imperiul Roman) a luat fierari din India pentru a face arme.
Grupurile de țigani poartă nume diferite în țările din Europa, astfel – Zigeuner în Germania, Tsyiganes sau Manus în Franța, Tatara în Suedia, Gitano în Spania, Tshingan în Turcia și Grecia, în Rusia dar și gypsy în Marea Britanie, țigan în Bulgaria și România.
 „Romii sunt indigeni din India, există mai mulți oameni de știință și cercetători care au dovedit orginile în India. Noi folosim aceleași cuvinte indiene și noi provenim din marea familie a Indiei. Ne dorim ca India să accepte comunitățile rroma ca diasporă și să ne dea naționalitatea indiană” –  a declarat Jovan Damjanovic din Serbia, președinte al organizației World Rroma Organisation (Rromanipen)
Jovan Damjanovic a mai declarat că acceptarea originilor a aproximativ 15 milioane de oameni poate ajuta populația rromă printr-un impuls dat de țara mamă India ca suport la toate nivelurile politic, economic sau cultural.
Apreciind capacitatea unică a populației rome de a se adapta la culturile străine, Swaraj i-a numit „primii purtători de drapel ai culturii indiene de peste mări” și un exemplu de conviețuire pașnică în condiții externe dificile.
„Noi, în India, suntem mândri de voi. India, încă o dată, vă întâmpină cu inima deschisă”,  a mai spus Sushma Swaraj.
Și așa a apărut ocazia să scăpăm definitiv de țigani! Să plece în țara mama ce bine ar fi!


Sursa: romaniabreakingnews.ro,  IndiaTimes

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)