Postări

Se afișează postări din iunie 21, 2014

Un pas mai aproape de infractorul Traian Băsescu

Imagine
Adevărul a ieșit la iveală: Clanul mafiot Băsescu a acționat în România sub protecția DNA și a Parchetului GeneralFaptele lui Mircea Băsescu, fratele guvernatorului României Traian Băsescu, președinte ales prin fraudă în 2004 și 2009,  sunt "de o gravitate excepţională"Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, s-a folosit de numele preşedintelui, se arată în referatul procurorilor cu propunere de arestare
Mircea Băsescu a fost arestat preventiv 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă ea este excutorie, astfel că Mircea Băsescu a fost încarcerat. În referatul cu propunerea de arestare procurori susţin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al preşedintelui pentru a face trafic de influenţă. Disperarea care a cuprins lătrătorii …