Fedra - plăsmuirile unei femei trecută prin viaţă –
(1) E toamnă Mereu o toamnă lungă Şi trăiesc parcă într-un vis Iar toate visele mele de până acum Mi-au arătat că trăiau iarăşi în mine Zvâcnirea tinereţii hrănind Vinul curge pe pământ Şi mirosul lui limfatic Îmi zguduie raţiunea Palmele bărbaţilor care au vrut să mă atingă Înfloresc în formă de inimă Până şi picioarele lor scânteietoare de încântare Era odată când mă mulţumeam cu lumina lor palidă Iar eu plutesc chemând cuvinte acum uitate Şi nu ştiu de ce mi se par că le-am trăit vreodată (2) Înmărmurită privesc umbra ta Prelinsă peste carnea mea încinsă Iar tăcerea lâncedă se cască ademenitoare Voiam să-mi spui cuvinte Fără a le mai putea rosti Cuvinte pipăite cu limba sorbind Din strălucirea unei stele târzii Vino şi dă-mi sânge Şi îţi voi da în schimb lapte cât vei dori (3) Peste privirea mea apăsarea lasă Umbre pământii neînţelese porniri Nu te sfii şi aşează-ţi mâna Peste sânul meu dornic de ating