Postări

Se afișează postări din martie 18, 2018

Cum se transformă Democraţia în dictatură (II) Acţionarii Cartelului Petrolului şi Medicamentelor conduc Uniunea Europeană

Imagine
În paginile anterioare am accentuat faptul că puterea care determină guvernarea Europei a trecut de la populaţie la interesele corporatiste, mai exact la cartelul petrolului şi medicamentelor. Acest cartel este bine caracterizat. El cuprinde interesele de investiţii de multe miliarde de dolari, ale industriei chimice, petrochimice şi farmaceutice. Acest cartel este de departe cel mai mare grup corporatist de investiţii din întreaga lume. În timpul secolului 20 acest cartel a devenit nu numai forţa economică dominantă, dar şi-a pus şi acţionarii politici în guvernele naţiunilor industriale lideri mondiali. Liderii reprezentanţi din cercurile financiare ce controlează cartelul sunt: • Grupul Rockefeller, care reprezintă interesele SUA pe bază de petrol şi medicamente. Acesta este cel mai mare grup de interese financiare. Construit din monopolul din secolul 19 asupra corporaţiei standard de petrol, acum el controlează duzini de companii multinaţionale chimice farmaceutice şi petroli