Postări

Se afișează postări din august 28, 2015

Invazia musulmanilor: CALUL TROIAN a Statului Islamic

Imagine
Un nou cargou, cu 450 de refugiați la bord, a fost reținut de către autoritățile italiene. Este al  treilea cargou în această săptămână.  Toată lumea cunoaște istoria Calului troian. Sau cel puțin așa am crezut. Cargourile care acostează în aceste zile pe coastele europene, încărcate cu sute de „refugiați musulmani” (aproape 2000 săptămâna trecută), sub privirea primitoare a responsabililor europeni, mă fac să bănui  ceva.    Calul troian a fost episodul final al războiului Troiei. Neputând reintra anonim în Europa, după ce au luptat în rândurile Statului Islamic, războinicii „greci” – musulmani – au fost deghizați în refugiați și ascunși în uriașii „cai de lemn” care navighează pe Marea Mediterană.
 Ajunși pe țărmurile italiene, au fost primiți ca un cadou al zeilor: ei oferă o nouă ocazie europenilor, de a-și corecta crimele abominabile comise în perioada colonială, deschizându-și larg brațele în fața defavorizaților.
Acest șiretlic va provoca căderea Europei.
CINE SUNT CEI MAI PERSECU…