Invazia musulmanilor: CALUL TROIAN a Statului Islamic


Un nou cargou, cu 450 de refugiați la bord, a fost reținut de către autoritățile italiene. Este al  treilea cargou în această săptămână.  Toată lumea cunoaște istoria Calului troian. Sau cel puțin așa am crezut. Cargourile care acostează în aceste zile pe coastele europene, încărcate cu sute de „refugiați musulmani” (aproape 2000 săptămâna trecută), sub privirea primitoare a responsabililor europeni, mă fac să bănui  ceva.   
Calul troian a fost episodul final al războiului Troiei. Neputând reintra anonim în Europa, după ce au luptat în rândurile Statului Islamic, războinicii „greci” – musulmani – au fost deghizați în refugiați și ascunși în uriașii „cai de lemn” care navighează pe Marea Mediterană.

 Ajunși pe țărmurile italiene, au fost primiți ca un cadou al zeilor: ei oferă o nouă ocazie europenilor, de a-și corecta crimele abominabile comise în perioada colonială, deschizându-și larg brațele în fața defavorizaților.

Acest șiretlic va provoca căderea Europei.


CINE SUNT CEI MAI PERSECUTAȚI ÎN SIRIA ȘI IRAK?

 Aceștia sunt creștinii, yezidis, femeile,bătrânii și copiii. NU.
 Sunt Creștini pe cargourile care „eșuează” pe coastele italiene? Nu chiar. În marea lor majoritate sunt musulmani.
 Copii, bătrâni, femei? Nu prea mulți, aproape deloc.  Marea majoritate sunt bărbați singuri. Ce se întâmplă în Calais (clandestinii încearcă să treacă în Anglia n. tr.), stă mărturie.

Părinții, bunicii, familiile lor, copiii, femeile nu sunt oare într-un pericol mai mare decât ei?

ONU vorbește de un milion de copii care nu posedă măcar o pătură pentru a o pune în spate, pentru a face față iernii, iar „refugiații” au 2 sau 3 milioane de dolari pentru a cumpăra cargouri și a le abandona,cum fac în ultimul timp?

Și au devenit acum, brusc, marinari, căpitani, mecanici, si au învățat să conducă cargouri, doar pentru a le abandona într-un final?
„Refugiații” – reportajele se succed pentru a descrie teribilele condiții de viață – au pierdut totul.
 Ei găsesc greu și cu ce să se hrănească. Jumătate din cei 22 de milioane de sirieni trăiesc de doi ani cu mai puțin de doi dolari pe zi si au 3000 de dolari de persoană pentru a-i plăti pe traficanți?!

 Și dacă, mai degrabă, cineva finanțează călătoria jihadiștilor deghizați în refugiați?

NU EXISTĂ NICI O ȚARĂ MUSULMANĂ ÎN CARE ACEȘTI „REFUGIAȚI” SĂ GĂSEASCĂ ADĂPOST?

Cele 49 de țări musulmane, majoritatea sub-populate,unele atât de bogate încât se oferă să cumpere  companii europene de prestigiu, nu doresc să le ureze bun venit?

Asta când Islamul este o religie caritabilă, care face atât bine și aduce atâta lumină omenirii? 

Pentru ce să se „refugieze” în Europa, unde stilul lor de viață, cultura lor și practicarea religiei sunt atât de amenințate – mediul atât de ostil, atât de islamofob, încât UE este preocupată să adopte legi pentru a-i proteja – când le este atât de bine pe pământul Islamului?

 PROBLEMA VĂZUTĂ DIN ALT UNGHI
 Statul Islamic are enorme resurse financiare și exploatări petroliere. Din ce motive s-ar priva de închirierea câtorva „cai troieni” și de îmbarcarea câtorva mii de islamiști, care să-i aștepte răbdători ordinele odată ajunși pe pământ european?

 Nu vă așteptați ca mass-media să facă vreo anchetă,nu ăsta-i rolul ei. Sarcina ei este să determine o populație europeană abandonată, să înghită pastila.

 În ceea ce privește instanțele europene, a le cere înființarea unei comisii de anchetă ar fi, evident, ceva discriminatoriu și rasist.

NB. Acum înțelegeți ce mană cerească este moscheea din București ?


Sursa: ziuaveche.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)