Postări

Se afișează postări din iulie 23, 2014

Politicieni și nu numai, care refuză să fie personaje pozitive: Klaus Iohannis

Imagine
Bravo, herr Iohannis, „din greşeală în greşeală, spre  victoria finală”! În rest, rămâne cum am stabilit: eşti un mincinos de ultimă speţă! Liberalii, deși după 1989 s-au declarat partid istoric, iar securiștii penetrați în această fosilă politică au făcut tot ce le-a stat în putință să distrugă idea de liberalism. Până prin 2000 PNL s-a fărămițat, dezmembrat, de câteva ori, iar apoi s-au unit din nou sub aceeași siglă.  PNL a făcut alianță și cu stânga și cu cei care au trecut de la stânga la dreapta și tot așa au bâjbâit prin politica românească uimindu-ne pe toată lumea. După 2000, începând cu Valeriu Stoica și Teodor Stolojan, acești lideri cu siguranță foști securiști, au încercat distrugerea numelui de PNL. După fuga din PNL a fostului securist Teodor Stolojan cu câțiva liberali, Partidul Democrat a devenit peste noapte de dreapta și a adăugat încă un cuvânt, transformându-se în PDL. Guvernul lui Tăriceanu a rezistat patru ani asaltului necioplitului Traian Băsescu fii