Postări

Se afișează postări din iunie 29, 2017

Cum au jefuit Tismăneanu, Stanomir şi Neamţu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

Imagine
Ziuanews a intrat în posesia unui raporta al Corpului de Control al premierului Victor Ponta referitor la situaţia IICCMER. Raportul prezintă lista cheltuielilor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. O parte din aceşti bani au ajuns şi la Vladimir Tismăneanu: 1. Cheltuieli în suma totata de 33.500 de lei pentru editarea, tipărirea şi distribuirea unui număr de patru cărţi, cu încălcarea procedurii operaţionale privind proiectele editoriale, respectiv fără aprobarea Comitetului director i a Consiliului Ştiinţific. 2. Cheltuieli în suma de 4500 de lei pentru efectuarea de către o persoană fizică a serviciilor de corectare a unui manuscris în limba franceză reprezentând teza de doctorat al lui Raluca Grosescu, susţinută la Paris. Manuscrisul era deja corectat. Plata a fost aprobată de preşedintele Ioan Stanomir, fiind abuz în serviciu contra intereselor publice. 3. preşedintele Stanomir a aprobat depla…