DOVADA: Traian Băsescu a colaborat cu SECURITATEA

Traian Băsescu, prin comportamentul lui nedemocratic, a lăsat o pată de întuneric peste firava noastră democrație. Pericolul care ne paște să fie de învățătură și să nu mai permitem interpretarea Constituției și a legilor după bunul plac al unui infractor. Pe lângă infracțiunile de abuz de putere, înșelăciune etc., Băsescu mai poate fi acuzat și de declarație mincinoasă dată în fața judecătorului. 


Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii şi este un mare mincinos.
Grupul de Investigaţii Politice publică declaraţia mincinoasă, dată de Traian Băsescu în faţa instanţei în data de 17 martie 2004. Declaraţia a fost dată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în procesul de calomnie, intentat în urma dezvăluirilor legate de colaborarea sa cu Securitatea. Documentul, semnat de Traian Băsescu, demonstrează că acesta a minţit instanţa declarând: „Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate. După Revoluţie nu am fost contactat de nici un reprezentant al Securităţii. De altfel, niciodată nu am fost contactat de un astfel de reprezentant”.

Decizia CNSAS publicată în data de 13 februarie 2014, demonstrează încă o dată că Traian Băsescu a fost în permanentă şi directă legătură cu Securitatea, că a dat note la Securitate, că „TRAIAN” îl informa direct pe şeful Securităţii Port Constanţa, locotenent colonel Petre Şerbu.

De altfel, colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea fusese deja confirmată de Decizia 310/26.09.2006 a Colegiului CNSAS. Potrivit acestei Decizii:
- Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii având dosarul personal nr. 3990/1973.
- Traian Băsescu a fost racolat de Direcţia a IV-a a Securităţii în 1973, pe vremea cînd era student la Institutul de Marină.
- Dosarul de colaborator nr. 3990/1973 al lui Traian Băsescu a fost distrus în 1979 cu Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979.
Deciziile CNSAS din 2006 şi din 2013 demonstrează că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. CNSAS susţine însă că, în activitatea sa de colaborator al Securităţii, Traian Băsescu nu ar fi făcut „poliţie politică comunistă” şi nu ar fi „îngrădit drepturile şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Faptul că actualul preşedinte al României a fost colaborator al Securităţii este însă cert.
Documentul pe care îl publicăm demonstrează că Traian Băsescu a minţit în faţa instanţei în legătură cu trecutul său de informator al Securităţii.

GIP publică următoarele documente:
1. CNSAS – Decizia nr. 310/260902006
2. CNSAS – Adeverința 2584/22.10.2013
3. Declarație dată în fața instanței 17.03.2004

Sursa: grupul.ro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)