Politica, anomalia dintre matematică şi Hollywood

Am putea privi politica drept cea mai profitabilă „industrie” de făcut bani. În acest angrenaj, trebui să vii de acasă cu un minim de capital, desigur cu mai multe zerouri în euro, cu tupeu care să tindă la infinit şi cu asumarea dictonului „prinde orbul, scoate-i ochii”, adică, după ce ai băgat bine-merci la teşcehera, te dai repede la fund, să nu te prindă d’alde tanti Kovesi ori nenea Morar. Aceasta în principiu, pentru că de regulă lucrurile nu stau deloc aşa, deoarece banul e „ochiul dracului”, iar puterea aşijderea. De aceea, „făcătorii” de politică ajung să se jupoaie între ei, iar nu de puţine ori să se înhaţe unii pe alţii precum pitbulii.


Dacă pornim de la premisa că o teorie matematică demonstrată ar trebui să fie aplicabilă oriunde, de la economie şi până la biologie, atunci nu vedem de ce nu ar fi la fel de valabilă şi în ce priveşte politica. Este vorba despre „Curba lui Gauss”, reprezentarea grafică a (probabilităţii) repartizării unor valori în funcţie de o medie standard. Ea poartă numele marelui matematician german Karl Friedrich Gauss (1777-1855) şi, datorită formei, i se spune adesea "Clopotul lui Gauss" sau "Pălăria lui Gauss" (de la pălăriile-bicorn din timpul lui Napoleon). Formula acestei curbe este destul de sofisticată: y = ( 1/√2π ) . Iată însă că, în România, politica nu se supune nici măcar rigorilor matematicii, deoarece avem nenumărate exemple de politicieni care de 23 de ani fac şi dreg după cum îi taie capul, iar graficul ascensiune şi revers, nu se potriveşte. Ca şi cum, politicianul român odată intrat “pe făgaş”, pare a fi veşnic (!).



Încercând să găsim un model mai plastic, mi s-a părut potrivit a face referire la seria filmelor care îl au ca protagonist pe agentul secret renegat Bourne. Seria începe cu “Identitatea lui Bourne”, în care personajul este definit ca fiind un foarte bine antrenat agent operativ, care însă nu-şi mai aminteşte nimic din ce-a făcut. Urmează “Supremaţia lui Bourne”, unde acelaşi personaj ajunge foarte aproape de apogeu ( “vârful” “Clopotului lui Gauss” ), dându-le “clasă” tuturor celor care sunt pe urmele lui, să-l înhaţe. După care, se ajunge la “Ultimatumul lui Bourne”, momentul fiind marcat de un război pe viaţă şi pe moarte, între nestăvilitul agent secret  şi o întreagă armată de agenţi secreţi. Ei bine, personajul scapă dar şi dispare, undeva unde poate foarte bine să reia “ecuaţia” de la capăt. Când am crede că seria a fost încheiată, iată că mai aflăm şi de “Moştenirea lui Bourne”, pentru că, nu-i aşa, nu era tocmai plauzibil ca personajul să nu lase nimic în urmă, după atâta adrenalină consumată în viaţă. De data asta, se bat alţii, având deja modelul gata fabricat şi trecut prin “stagiul de probe”. Transpunând seria cinematografică în planul politic, vedem că se potriveşte doar parţial, pentru că un număr infim de politicieni sunt în situaţia ca, în toiul bătăliei, să se facă nevăzuţi, lăsându-şi progeniturile ori apropiaţii să ducă războiul mai departe.


Cu alte cuvinte, nu merge nici cu logica, nici măcar cu cea matematică, dar nici cu imaginaţia artistic, despre care se spune că ar fi infinită. Deci, politicianul român e un model pentru care… nu există model, cel puţin deocamdată.                                                                                                                   Daniel Marian 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei