Libertatea presei în România este o glumă ridicolă

Scrisoare deschisă

 Florin Cuc din Viena, postată pe Facebook în grupul Clagary Perspective de Lucretia BERZINTU din Ramat Gan/ISRAEL

Stimaţi colegi jurnalişti,

Timp de 15 ani, am fost ziarist în România, iar acum trăiesc în Austria. Din păcate, deşi au trecut 6 ani de la momentul în care m-am văzut obligat să renunţ la presă, sunt şi acum – departe de casă -victima unor răzbunări venite din partea celor despre care am scris, reprezentanţii autorităţilor şi grupurilor de interese din ţara natală.

Sub multe aspecte, consider ilustrativ cazul meu pentru condiţia jurnalistului român postdecembrist. Am ajuns la concluzia că, în România, după 24 de ani de pretinsă democraţie, dacă încerci să-ţi ajuţi semenii scriind despre cei care le fac viaţa amară prin tot felul de abuzuri şi ilegalităţi, rişti să ajungi tu însuţi victimă şi îţi poţi pierde toată averea, până şi casa în care locuieşti!

Ca jurnalist, am fost târât, în cei 15 ani de presă, în peste 100 de procese, penale sau civile, pentru articolele scrise. M-am judecat cu parlamentari, primari, poliţişti, şefi de instituţii, afacerişti veroşi, interlopi, etc. Acest lucru poate fi confirmat de avocatul meu, Cristian Rusu – tel. 0747016225, mail cristirusu74@yahoo.com. Însă, deşi am pierdut 4 procese, niciodată nu am fost în situaţia de a-mi pierde locuinţa, ca acum!

Ca redactor al săptămânalului local “Informaţia de Vest” din Oradea, care, între timp, şi-a încetat apariţia, în urmă cu circa 6 ani, la rugămintea doamnei Ghelan Magdalena (Oradea, strada Cuza Vodă 24, locuind în aceeaşi curte cu familia care a constituit subiectul articolului scris de mine), am scris şi publicat un articol despre necazurile acesteia cu familia Calcis Erika şi Vasile, vecinii care o batjocoreau şi o terorizau, ca, de altfel şi pe ceilalţi colacatari, cu scopul vădit de a pune mâna pe locuinţele acestora. Am consemnat

atât declaraţiile doamnei Ghelan şi ale altor vecini, cât şi ale lui

Calcis Erika.  Din prima clipă, aceasta i-a ameninţat pe reporterii noştri, trimişi să îi ceară punctul de vedere cu privire la acuzaţiile aduse de vecini, că îi vor da în judecată atât pe ei cât şi publicaţia.

Autorităţile române, în loc să verifice dacă persoanele care făceau subiectul articolului au încălcat legea şi dacă reprezintă un adevărat pericol social (au primit ilegal casă naţionalizată si un spaţiu comercial, după ce şi-au vândut apartamentul proprietate privată care l-au avut, au obţinut în mod ilegal, prin falsuri şi tot felul de tertipuri juridice, coroborate cu corupţia funcţionarilor care le-au eliberat, avizele pentru funcţionarea pizzeriei pe care o deţin, îşi

ameninţă şi terorizează toţi vecinii din curte, în faţa cărora se

lăudau cu relaţiile lor din poliţie, justiţie şi serviciile secrete,

etc.), au găsit de cuviinţă să pedepsească ziaristul care a sesizat şi făcut publice aceste aspecte! Este foarte curios faptul că, indiferent de natura proceselor, de numărul persoanelor implicate şi de adevăr, membrii familiei Calcis câştigă TOATE procesele deschise de ei împotriva altor persoane, iar în cele deschise împotriva lor, sunt

scoşi “basma curată”.

În dosarul nr. 4222/271/2010, Tribunalul Bihor m-a obligat la plata sumei de 10.000 lei, plus cheltuielile de judecată către Calcis Erika, în total 12.000 lei, o sumă pe care nu am de unde să o plătesc, pentru pretinse daune morale şi materiale. Fiind plecat în Austria, unde mă aflu şi acum, nu am fost înştiinţat la timp despre Hotărârea Tribunalului Bihor, pentru a o putea ataca la Curtea de Apel Oradea, cum a făcut firma care edita ziarul “Informaţia de Vest”, S.C. Daol

Compimpex SRL. Habar nu aveam, după 6 ani, că  procesul încă este în derulare (următorul termen de judecată este fixat pentru octombrie 2013, la Curtea de Apel Oradea, dar eu, fiindcă nu am declarat recurs, nu mai sunt parte în proces, hotărârea Tribunalului Bihor fiind definitivă în cazul meu?!!!), că nu sunt apărat de firma editoare şi că am fost obligat la plata unor despăgubiri, pe care le consider

absolut nejustificate.

Cu ocazia înmormântării mamei mele vitrege, în data de 10 decembrie 2012, am fost sunat pe telefonul mobil de executorul judecătoresc Dan Gavruţă (email bejgavruta@yahoo.com, tel. 0757509669), care mi-a pus

în vedere că, dacă nu achit urgent suma de 12.000 lei, mă va executa silit, respectiv va scoate la vânzare apartamentul meu, situat în Oradea, str. Peneş Curcanu nr. 6, bl X10, ap.3.

Precizez că, deşi, probabil, formal, procedura înştiinţării a fost îndeplinită, personal, nu am primit la domiciliul legal din Oradea hotărârea Tribunalului Bihor prin care sunt obligat la plata sumei de 12.000 lei către Calcis Erika, astfel că nu am putut să o atac în termen legal. De asemenea, neavând cunoştinţă despre această hotărâre, am ieşit din termenul de 6 luni de admisibilitate, pentru a putea acţiona Statul Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi am fost privat astfel de un alt drept legal de a mi se face dreptate.

Întrebarea mea, pe care o adresez, prin intermediul dvs.,

autorităţilor din România plătite adesea degeaba din banii

cetăţenilor, este:  pe cetăţenii din Str. Cuza Vodă 24 cine ii apără de familia Calcis? E o întrebare pe care o adresez ministrului Justiţiei şi premierului Victor Ponta, de la care atât subsemnatul cât şi cei 70% dintre români care nu mai au încredere în Justiţie aşteaptă răspunsuri! În acest sens, eu am încercat să trag un semnal de alarmă prin articolul pe care l-am publicat. Rezultatul? Neavând aceşti bani

(am fost concediat în august 2010 de primarul comunei Sînmartin, Lucian Popuş, cercetat în prezent de DNA pentru fapte de corupţie şi de atunci muncesc la negru în Viena) sunt pe cale să îmi pierd locuinţa! În aceste condiţii, se poate considera că presa e liberă în România?

În 1947, comuniştii i-au luat bunicului meu căruţa, caii şi 3 hectare de pământ pe care le avea în satul Sântelec din judeţul Bihor. În 22 decembrie 1989, la ora 14, subsemnatul, împreună cu alte zeci de cetăţeni din Oradea, am ocupat  clădirea Primăriei, strigând „Jos comunismul!” Nu ştiam dacă vom câştiga, dar am riscat. Peste 1000 de români au murit atunci pentru libertate, alte câteva mii au fost răniţi. După 24 de ani de ”libertate şi democraţie”, familia mea nu a primit încă înapoi pământul care a fost furat bunicului meu, iar eu

sunt la un pas să îmi fie luată locuinţa. Unde e democraţia? Unde e libertatea?

Răspunsul îl aştept de la cei care conduc azi România, de la opinia publică şi jurnaliştii din ţările democrate, de la organizaţiile neguvernamentale care sunt preocupate de libertatea presei şi de la Comisia Europeană de specialitate.

Sunt tatăl a 4 copii şi, absolut întâmplător, copiii mei nu locuiesc în acest apartament. Poate, dacă am fi locuit toţi acolo şi dacă am fi în situaţia de a ne pierde locuinţa, Calcis Erika şi judecătorii care au apreciat că i-am provocat acesteia prejudicii morale atât de importante, ar fi mult mai satisfăcuţi.

Reamintesc faptul că, potrivit jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare este protejată şi atunci când presa exagerează, ofensează, şochează, atâta timp cât se urmăreşte dezbaterea liberă şi cu bună-credinţă a chestiunilor de interes public, inclusiv atunci când

este vorba de funcţionarea justiţiei şi lupta anti-corupţie.

Consider că a fost încălcat articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.

Având în vedere cele de mai sus, sunt decis ca, în cazul în care voi fi executat silit, să intru în greva foamei pe termen nelimitat.

Însă, înainte de asta, voi renunţa de bună voie la cetăţenia română, întrucât consider că în această ţară, noţiuni ca democraţie, stat de drept, justiţie, libertatea presei, sunt simple vorbe pentru adormit instituţiile internaţionale.

“Autorităţile nu au înţeles încă faptul că presa nu este proprietatea lor privată şi că jurnaliştii au dreptul să îi critice pe cei care se află la putere. Violenţa împotriva jurnaliştilor este echivalentă cu violenţa împotriva societăţii şi a democraţiei şi trebuie să răspundem cu condamnarea celor vinovaţi”. (Dunja Mijatovic, responsabilă cu

monitorizarea libertăţii presei la OSCE).

AZI SUNT EU, MÂINE POŢI FU TU VICTIMĂ A ABUZURILOR STATULUI, DACĂ NU MĂ AJUŢI!

Florin Cuc

Email florincuc2007@gmail.com

Tel. 004388181101931