Prezidențiabili cu probleme: Candidatura lui Iohannis, o viclenie – vrea imunitate


Din abuzurile lui Klaus Iohannis

E neamț! Dar gândește românește. A stat prea mult la Primăria Sibiu și nu a stat degeaba. Vă dați seama ce a făcut neamțul ăsta? A fost și primar și a dat și meditații la elevii care au chiulit de la școală. Nu cred că este un candidat care să readucă România pe calea cea bună, însă din păcate, românul de rând, iertați-mă, e PROST și se lasă manipulat de presa disperată a lui Băsescu Traian, care își spumegă ultimile clipe de imunitate și nu m-aș mira să-i plesnească inima de ciudă.
Atâta ipocrizie nu puteam crede că ar putea exista la unii oameni pe care-i credeam cu scaun la cap. Ce au comun toți acești lătrători de serviciu? O pată, o dovadă că au făcut poliție politică, o dovadă că au primit bani să-și toarne familia, vecinii și colegii de la serviciu. Dar să trecem la neamțul Iohannis Klaus, lupul ascuns în piele de oaie, care nici nu știe cum pe zi ce trece se transformă, sub oblăduirea PDL, în măgar. Dar ce în Germania nu există măgari politici?  

Candidatura lui Klaus Iohannis la prezidențiale este “o viclenie” și de fapt acesta vrea imunitate, a afirmat recent Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.
“Ipocritul de Iohannis – viclean copil de casă al lui Traian Băsescu – devine un personaj tot mai lugubru. Din declarațiile sale legate de candidatura, indiferent de decizia instanței în cazul dosarului său, înțelegem că vizavi de Justiție va avea o atitudine ca a lui Traian Băsescu – va face totul să se apere pe el și pe ai lui, mimând simultan că susține independența Justiției. Ca și Traian Băsescu, Iohannis vede în Președinție un loc în care să câstige imunitate. Cum poate să afirme că va candida la Președinție indiferent de verdictul Justiției în ceea ce privește incompatibilitatea sa? În mintea lui Iohannis a încolțit probabil ideea că funcția de președinte îi va asigura imunitate inclusiv în acest dosar, că acest dosar va fi blocat, așa cum lui Traian Băsescu i s-a blocat dosarul Flota”, susține Ștefănescu.
Potrivit acestuia, “faptul că Iohannis nu este altceva decât un Traian Băsescu deghizat nu surprinde pe nimeni”.
“Este un personaj asupra căruia planează suspiciuni, are o avere pe care nu poate să și-o justifice, a fost prins cu minciuna în mai multe rânduri, are în spate toți oamenii care au facut atât de mult rău României în anii trecuți și se comportă adesea exact ca Traian Băsescu”, a spus Codrin Ștefănescu.               Sursa: stiripesurse.ro,

O anchetă efectuată de RTV dezvăluie faptul că prezidenţiabilul Klaus Iohannis, în calitatea de primar al Sibiului, a retrocedat integral clădiri în valoare de 1 miliard de lei.
În aceste clădiri se află şcoli precum Liceul Pedagogic Sibiu, Liceul Brukenthal sau Liceul de Artă, costul fiecăreia dintre acestea ridicându-se la 1 milion de euro. Aceste retrocedări s-ar fi putut face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti şi cu acordul Consiliului local, astfel că jumătate din şcolile din Sibiu au fost restituite Bisericii Evenghelice.
Primăria plăteşte chirii de 32.000 de lei reprezentanţilor bisericii
Primăria Sibiu plăteşte 4.000 de euro către biserica evenghelică pentru ca liceul de Artă să îşi poată desfăşura activitatea, fiind cea mai mare chirie plătită de o unitate de învăţâmânt
Odată cu venirea comuniştilor la putere, aceste clădiri, aparţinând bisericii, au fost confiscate de comunişti şi, numai printr-o sentinţă de succesor, aceştia şi-ar fi putut redobândi bunurile.
"Dacă acea clădire este în patrimoniul primăriei, deoarece şcolile sunt, primarul decide dacă este retrocedatată sau nu. Dacă patrimoniul nu este al primăriei, primarul trimite notificarea către proprietar. Patrimoniul şcolilor intră la primării, iar primarul decice să nu retrocedeze. De aici, impricinatul dă în judecată primăria", susţine Ecaterina Andronescu.
 Sursa: dcnews.ro

Metode murdare de retrocedare a imobilelor în Sibiu 

Cum s-a înstăpînit FDGR pe o clădire monument 

Din abuzurile lui Klaus Iohannis


Centrul Sibiului a devenit de mult ținta samsarilor imobiliari. Problema este cu atât mai gravă cu cât, cei care erau obligați prin lege să vegheze la apărarea bunurilor publice, au fost parte la jafuirea proprietății comunității. Cele mai impozante clădiri din urbea transilvăneană au ajuns pe mâna acelor care au administrat orașul timp de 24 de ani. Revoltător este faptul că totul s-a întâmplat cu complicitatea instanțelor, care au dat sentințe cel puțin dubioase.
De condamnat sunt și consiliul local și Primăria Sibiu, care nu au făcut nimic să protejeze interesele publice. Nu aveau cum s-o facă pentru că reprezentanții lor erau tocmai cei care revendicau bunurile sibienilor și le obțineau prin abuz, fals și înșelătorie. În centrul acestor afaceri imobiliare s-a aflat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care s-a luptat, în calitatea oficială pe care o are, doar să protejeze interesele clientelei sale etnice, politice și financiare.
Un caz revoltător este așa zisa retrocedare a unui ansamblu imobiliar din centrul Sibiului, din str. Magheru 1-3, către Forumul Democrat al Germanilor din România. Este vorba despre un impozant imobil situat în centrul Sibiului, un monument istoric renovat din bani publici. Această clădire a fost revendicată în instanță în anul 1993, invocându-se faptul că FDGR ar fi succesorul de drept al unei fundații de caritate ( familia Reissenfels) care a funcționat de la începutul secolului al 19 până la instaurarea regimului comunist.

Cum se lasă statul înșelat

Un adevărat fals istoric, consacrat de un tribunal din Sibiu în data de 9 februarie 1993. Nu există absolut niciun act la dosarul de retrocedare depus în instanță care să probeze faptul că FDGR are dreptul juridic de a fi declarat oficial continuatorul acestei fundații. Mai mult, primăria Sibiu și consiliul municipal nu au întreprins niciun demers pentru a apăra domeniul public al sibinienilor, mai mult susținînd în instanță că nu se opune acestei retrocedări.
Trebuie precizat clar faptul că acest imobil a fost “rechiziționat” de Grupul Etnic German , organizație hitleristă care a funcționat în România, între 1940 și 1944 ( vezi: http://ancheteonline.ro/2014/09/retrocedarile-la-sibiu-un-subiect-de-interes-international-cum-s-a-facut-klaus-iohannis-frate-cu-hitler-ca-sa-puna-laba-pe-monumentele-istorice-ale-orasului/) , iar de drept, potrivit unui decret regal emis la 8 octombrie 1944, consființit prin documente internaționale după cel de-al doilea război mondial, statul român a devenit proprietarul clădirii.

Imobil în proprietatea Grupului Etnic German

Toate legile interne și internaționale din 1945 încoace statuează că imobilele care au aparținut organizațiilor fasciste, hitleriste sau colaboratoare ale regimului nazist sunt confiscate și trec în proprietatea statului. Așa s-a întâmplat și cu imobilul din str. Magheru 1-3, care a fost naționalizat de drept și nu abuziv, înainte de 6 martie 1945( adică pâna la instaurarea regimului comunist). Toate aceste aspecte juridice de drept internațional nu apar în decizia judecătorească de retrocedare, ceea ce denotă ori incompetență (aviz CSM), ori rea credință ( aviz DNA). Cine oare plătește pentru această greșeală juridică impardonabilă, în urma căreia o clădire, monument istoric, a ajuns în proprietatea FDGR, statul fiind păbubit cu peste 1,5 milioane de euro( valoare imobilului)?

Testamentul

Dar să revenim la acest simulacru de proces. Pentru a clarifica lucrurile, să facem apel la istorie. La 9 iulie 1816, baronul Georg Andreas von Reissenfels lasă un testament la Sibiu referitor la averea sa, din care făcea parte și imobilul din str. Magheru 1-3.”Certitudinea morții mele și incertitudinea asupra momentului când voi deceda, mă determină ca acum, când sunt încă sănătos la trup și în deplinătatea facultăților mintale să-mi declar și să-mi precizez voința privind modul cum să se precedeze după moartea mea, cu averea ce va rămâne după mine”, își începe testamentul, baronul sas, care trăia la Sibiu, la începuturile anilor 1800.
În documentul legalizat, se spune că “toate bunurile imobiliare, obligațiuni, bijuterii, bani lichizi și întreg restul averii ce va rămâne în urma mea, le dedic constituirii unui fond de pensii pentru văduvele lipsite de mijloace și orfanii funcționarilor, pentru sprijinirea celor nevoiași și care se rușinează pe drept cuvânt să-și adune pe la uși cele necesare traiului, precum și pentru ca să se acorde celor bolnavi ajutorul pe care nu și-l pot asigura ei înșiși”.

Oamenii sărmani, beneficiari

Mai departe se arată că “acele proprietăți care prin codicilul prevăzut la pct. 9 ale acestei dispozițiuni nu vor reveni nimănui, să fie vândute celui care va oferi mai mult, în favoarea Institului (n.r. fondului). În cazul în care, pentru sus-numitul Fond, care devine legatar universal, s-ar considera mai avantajos ca și bunurile imobiliare și am în vedere în primul rând casele, administrarea cărora implică osteneală și cheltuieli, să fie înstrăinate, sunt obligat să observ pentru domnii administratori ai Fondului, ca, pentru casa din Piața Mare, colt cu Sporer-Gasse (n.r. azi Magheru, care face obiectul investigației noastre), intenția vânzării trebuie comunicată familiei contelui Haller, întrucât vânzătorii acestei case, Gabriel și Michael Haller von Hallerstein, prin actul de vânzare-cumpărare din 26 iunie 1593, și-au păstrat dreptul de preempțiune în cazul vânzării acestei case”.
Baronul Andreas von Reissenfels, prezintă, în detaliu modul în care trebuie distribuiți banii din averea sa, după moarte: “Din veniturile averii vor fi achitate, înainte de distribuire, după cum se va menționa mai jos, următoarele: 1. Anual, 50 de galbeni, în monede care va fi valabilă la momentul respectiv, pentru mici reparații la biserica parohială a confesiunii augsburgice din oraș. 2. Anual, 50 de galbeni pentru procurarea de manuale și salarizarea învățătorilor pentru orfanii sărmani și a copiilor din familiile nevoiașe, de confesiunea mea. 3. Anual, 20 de galbeni mănăstirii franciscane din oraș”.
De asemenea, baronul sas clarifică și modul de administrare a banilor: “Veniturile rămase și dobânzile lor să fie împărțite văduvelor lipsite de mijloace și orfanilor foștilor funcționari orășenești și guberniale care, fie că nu beneficiază de pensie, fie nu pot din pensie să-și satisfacă nevoile cele mai stringente, nevoiașilor, cărora nu li se cade să ceară de pomană, precum și bolnavilor sărmani. Dintre văduvele și orfanii funcționarilor guberniali pot reflecta la ajutor numai cei ce locuiesc la Sibiu. În afara de aceasta, la acordarea și distribuirea ajutoarelor, nu este permisă părtinirea între naționalități și religii, ci se va ține cont de nevoile cele mai acute, de infirmități și vârstă, care determină incapacitatea câștigării, prin munca mâinilor, decât în prea mică măsură sau chiar deloc, a celor necesare. De asemenea, la distribuire se va ține seama de preceptul creștin conform căruia, cei mai nevoiași au drept mai mare decât cei mai puțin nevoiași”.

Mai mult, în testament 

Un Fond special de caritate

se arată că “acele văduve și orfani ai funcționarilor care se vor considera îndreptățite să primească sprijin și vor dori să se împărtășească din el, se vor adresa preoților de confesiunea lor, le vor arăta acestora cât sunt de neajutorate și-i vor ruga să le elibereze o adeverință despre lipsa lor de mijloace. Rog respectuos pe domnii preoți ca cercetînd amănunțit cât de nevoiași sunt cei ce li se înfățișează și după înțeleapta lor părare, să nu-i refuze pe cei ce lise se vor adresa. Văduvele, orfanii și nevoiașii vor prezenta apoi aceste adeverințe magistratului orașului în jurul datei de 1 septembrie a fiecărui an și vor cere cu supunere să li se aprobe sprijinul, care, după puterile Fondului, ar putea fi distribuite trimestrial sau cum va binevoi onoratul Magistrat să dispună. Cei care vor fi acceptați ca beneficiari ai Fondului, nu vor fi obligați să prezinte anual adeverința, întrucât aceasta n-ar face decât să dea de lucru inutil domnilor preoți. Acei nevoiași sau bolnavi a căror situațiune impune un ajutor mai urgent, dar care n-au fost desemnați pentru a primi ajutor anual, își vor prezenta situațiunea și vor solicita ajutor domnului primar, care, după cum va socoti, va avea bunătatea de a le da ceva, pe potriva nevoilor”.

Ajutorul Primăriei

În final baronul Georg Andreas von Reissenfels, se arată încrezător că autoritățile locale vor pune în aplicare dorințele sale exprimate în testament: “Având convingerea fermă că Onoratul Magistrat sprijină orice inițiativă care urmărește binele omenirii suferinde, îi adresez respectuos rugămintea de a se îngriji de îndeplinirea dispoziției de ultima voința ale mele, înlăturând orice părtinire. Cu linște voi închide în seara zilelor mele, ochii, având convingerea fermă că Onoratul Magistrat va da curs rugăminții mele, iar Cel Atotputernic îmi va binecuvânta aceste intenții”.
Ca o concluzie, asistăm la un exemplu clasic de act de binefacere, care prezintă, în detaliu, modul în care să fie administrată, prin intermediul unui fond de caritate, averea unui personaj bogat, pierdut în negura vremii. Baronul von Reissenfels și-a donat toată averea pentru văduve, orfani, oameni nevoiași, “fără părtinire” între naționalități și religii.
Bunurile baronului vor fi administrate prin crearea unui Fond special, sub administrarea unui fundații de familie, protejată de primărie și de un magistrat special numit. Din patrimoniul imobiliar lăsat moștenire de Von Reissenfels au făcut parte mai multe clădiri din centrul Sibiului, printre care și amsamblul imobiliar din Piața Mare, mai exact din str. Magheru 1-3.
Această fundație de administrare a averii baronului sas a funcționat până în 1940, când, după înființarea Grupului Etnci German, a intrat în proprietatea acestei organizații hitleriste. Amintim faptul că toate bunurile care a aparținut comunității săsești, inclusiv imobilele din centrul Sibiului,  au ajuns în posesia Grupului German, potrivit unui decret semnat în 1940, pe baza înțelegerii dintre conducerea statului român, asigurată de mareșalul Ion Antonescu și regimul nazist, dar și a unui acord încheiat de Grupul Etnic German cu Biserica Evanghelică, în 1942.
Apoi, în 1944, ca urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei hitleriste și a acordurilor încheiate cu puterile aliate, statul român, prin decret regal și printr-o convenție a aliaților, în 1944, s-a decis confiscarea tuturor bunurilor care au aparținut organizațiilor ce au colaborat cu Germania lui Hitler. Prevederile acestui decrete au primit o legalitate internațională în urma Tratatului de Pace de la Paris din 1946.
Ca urmare, imobilele din strada Magheru 1-3 au intrat în proprietatea statului, în urma aplicării unor tratate internaționale. Deci, nu se poate vorbi nicidecum de conficarea acestor clădiri în mod abuziv, de către regimul comunis, după 6 martie 1944.

FDGR vrea bunurile Fundației

Dar ce s-a întâmplat după 1989? Forumul Democrat al Germanilor din România, organizație politică și culturală înființată în anul 1989,imediat după Revoluție, ca reprezentantă a sașilor și șvabilor din țara noastră, revendică acest ansamblu imobiliar din Magheru 1-3, autodeclarându-se continuatoarea fundației care administrează Fondul baronului von Reissenfels.
Culmea, Tribunalul Sibiu îi recunoaște acest drept, printr-o sentință absurdă din data de 26 octombrie 1993. De ce absurdă? Pentru că FDGR nu are absolut nimic în comun cu această fundație, nicidecum cu administrarea averii lăsate moștenire de baronul sas la 1816.
Ce spune instanța? “Prin sentința civilă nr.761/09.02.1993 a Judecătoriei Sibiu s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamant,  Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania împotriva statului român prin consiliul municipal Sibiu și s-a dispus anularea formelor de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în Sibiu str. Magheru nr.1-3 și înscris în CF 14757 Sibiu nr. top 924, construcții și teren în suprafață de 1420 mp și restabilirea situației anterioare de CF. Fundația Reissenfels figura ca proprietar tabular al imobilului de la localizare (1860). Din testamentul lăsat de fondatorul fundației, Georg Andreas von Reissenfels, rezultă că fundația avea ca scopuri sprijinirea văduvelor lipsite de mijloace și a orfanilor funcționarilor, a celor nevoiași, acordarea către bolnavi a ajutorului pe care nu și-l pot asigura ei înșiși. După cel de-al doilea război mondial, în condițiile istorice cunoscute, deși Fundația Reissenfels nu a fost desființată, activitatea acesteia nu a mai putut continua, încetându-și activitatea de față, imobilul în discuție trecând apoi în proprietatea statului- cu titlu de drept de naționalizare”.

Decizii juridice absurde

Mai departe, în disprețul legii, instanța constată că “în conformitate cu statutul FDGR, în domeniul cultural se urmărește înființarea a două institute culturale (sic!) la Sibiu și Timișoara ca locașuri de cultură plurifuncționale, care vor beneficia de biblioteci, arhive, muzee, librării, expoziții și cursuri, iar în domeniul social se are în vedere înființarea de organisme ale asistenței sociale(sic!), case de copii, cămine de bătrîni”.
Pentru ca lucrurile să devină absurde, tribunalui Sibiu trage concluzia: “ Rezultă așadar că că scopurile Fundației Reissenfels se găsesc în documentele programatice ale reclamantei în partea sa privitoare la programul cultural și social, astfel că se poate spune că reclamanta este în mare măsură (sic!) o continuatoare a scopurilor și țelurilor avute în obiectul de activitate al Fundației Reissenfels, justificându-se astfel calitatea procesuală activă”.
Ca urmare, citând din sentința judecătorească a Tribunalului Sibiu, FDGR este “în mare parte” succesoarea Fundației Reissenfels, deci, noul proprietar a ansamblului imobiliar din str. Magheru 1-3, de 1420 mp, evaluat de specialiștii din domeniu, la peste 1,5 milioane de euro.
Ridicăm și noi o serie de întrebări legate de această afacere imobiliară murdară pusă la cale de FDGR, legalizată prin decizie judecătorească, pusă în scenă printr-un grosolan fals istoric și înselătorie pe spatele statului român. Poate CSM și procurorii de la DNA se vor autosesiza în acest caz.

Dincolo de lege

În primul rând , punem sub semnul întrebării argumentele extrem de labile privind dreptul FDGR de a se autointitula continuatorul Fundației Reissenfels. Nu există nicio legătură directă sau indirectă care să fi fost stabilită între o organizație politică și culturală de reprezentare a comunității germane din România, înființată după 1989 și fundația familiei Reissenfels.
Poate, prin absurd am putea spune că singura relație dintre cele două organisme care au funționat în periode total diferite- Fundația – între 1816 și 1962  și FDGR -  între 1990 și până în zilele noatre, ar fi faptul că limba comună utilizată este germana. Trebuie precizat că Fundația Reissenfels a funcționat ca o asociație familială de caritate, în timp ce FDGR este o organizație politică  (nu partid politic, având același statut ca și UDMR), care are aleși locali și parlamentari, reprezentând minoritatea germană din România.
De aceea, statuarea prin instanță a succesiunii de drepturi patrimoniale, a FDGR ca și succesoare a Fundației Reissenfels, este, cel puțin o forțare inexplicabilă a legii, ca să nu spunem că  decizia Tribunalului Sibiu se plasează în afara legii.
Argumentația prezentată de judecătoarea Carmen Georgică pare desprinsă din romanele lui Kafka, nu din legile românești.
“Se poate spune că FDGR este în mare măsură o continuatoare a scopurilor și țelurilor avute în obiectul de activitate de Fundația Reissenfels, pentru că potrivit statutului FDGR, în domeniul cultural, Forumul urmărește înființarea a două institute culturale la Sibiu și Timișoara ca lăcașuri culturale plurifuncționale, iar în domeniul social are în vedere înființarea unor organsime de asistență sociale”, se arată în decizia judecătorească din 26 octombrie 1993.
Deci, conform logicii jurisprudenței aplicate de instanța din Sibiu, FDGR este continuatoarea Fundației de caritate a familiei Reissenfels pentru că această organizație “are în vedere” înființarea unor institute culturale și a unor organisme de asistență socială!!!
Mai mult, putem constata o altă discrepanță , care se vede din avion, între cele două asociațiuni sau organisme, care au funcționat în perioade diferite, având scopuri și obiective deosebite, unul de celălalt.

FDGR, reprezentant doar a comunității germane

Potrivit testamentului baronului von Reissenfels, „ la acordarea și distribuirea ajutoarelor nu este permisă partinirea între naționalități și religii, ci se va ține cont de nevoile cele mai acute, de infirmități și vîrstă, care determină incapacitatea câștigării, prin munca mâinilor, decît în prea mică măsură sau chiar deloc, a celor necesare. De asemenea, la distribuire se va ține cont de preceptul creștin conform căruia cei mai nevoiași au drept mai mare decât cei mai puțin nevoiași”.
Ce spune statutul Forumului Democrat al Germanilor din România? „Art.1.Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) este o asociaţie a minorităţii germane din România, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial. Art 2. Alin. a)promovează interesele specifice ale membrilor săi, care rezultă din apartenenţa lor la minoritatea germană din România, îi protejează şi îi stimulează prin toate măsurile politice, sociale, culturale, economice şi altele, care servesc acestei minorităţi la păstrarea şi dezvoltarea identităţii ei etno-culturale, la promovarea limbii materne;
(b) reprezintă minoritatea germană din România în faţa organelor de stat şi a altor instituţii (asociaţii, partide, fundaţii etc.) din ţară şi din străinătate precum şi în faţa organizaţiilor internaţionale şi face cunoscute realizările istorice şi culturale ale acestei minorităţi”.
Oare cum a judecat instanța din Sibiu, care a acordat FDGR statut de continuator al Fundației familiei Reissenfels?

Fundația, caritate indiferent de etnie sau religie

Fundația Reissenfels s-a ocupat de ajutorarea nevoiașilor din Sibiu, îndiferent de etnie sau religie. Singurul criteriu a fost doar cel creștin: acordarea de ajutoare celor mai săraci din comunitatea sibiană. Ce observăm în statutul FDGR? Această asociație reprezintă interesele doar  ale comunității germane, nu numai din Sibiu ci din toată țara. Astfel, singurul scop urmărit de FDGR a fost  să pună mâna pe imobilele familiei Reissenfels, nicidecum acte de caritate pentru cetățenii români, indiferent de etnie sau cult din Sibiu.
Abuzurile lui Iohannis
Mai mult, FDGR și reprezentanții săi, cum ar fi primarul Klaus Iohannis, au luat decizii discreționare, alungând oameni sărmani din casele lor. Menționăm că în testament, baronul Reissenfels cerea ajutorul Primăriei Sibiu pentru a pune în aplicare măsurile sociale de ajutorare a celor nevoiași.
Ce a făcut însă primăria Sibiu, reprezentată de Iohannis, șeful FDGR, succesorul Fundației Reissenfels? După ce locatarii de la adresa Magheru nr.5 ( imobil legat de sediul Forumului German) și-au cumpărat apartamentele, în care stăteau de ani de zile, în baza legii chiriașilor nr. 112/1995, FDGR, în complicitate cu Primăria, prin abuz, i-au alungat pe oameni în stradă.
Acum, Forumul Democrat al Germanilor din România a devenit proprietar și pe imobilul din str. Magheru nr.5. Așa continuă FDGR activitatea de caritate a Fundației Reissenfels, de ajutorare a celor nevoiași?
Despre ce este vorba? Dintr-o eroare a statului comunist, în 1962, în același CF au fost trecute trei imobile: Magheru nr.1, Magheru nr 3 și Magheru nr5. Imobilele din Magheru 1-3 au aparținut Fundației Reissenfels, dar casa de la nr.5 a aparținut întotdeauna statului român.
Drept urmare, chiriașii care au locuit la nr.5 ( cinci apartamente amenajate într-o curte comună) și-au cumpărat locuințele în baza legii 112/1995, fiind libere de sarcini. Această situație juridică apare și în actele FDGR. Astfel, într-o adresă din 27 ianuarie 1993 trimisă de Forumul German, Judecătoriei Sibiu, se precizează că „din nr. topografic 324 al CF Sibiu 1582, s-au dezmembrat două apartamente cumpărate. Însă aceste apartamente dezmembrate sunt situate în imobilul de la nr. 5, care nu face obiectul acțiunii de retrocedare, imobilul din str. Magheru nr.5 românând mai departe în proprietatea statului român”.
Klaus Iohannis, în calitate de președinte al FDGR și de primar al Sibiului nu a ținut cont de această eroare materială găsită în Cartea Funciară, recunoscută chiar de Forum în 1993, ci, din contră, a profitat de situație, pentru ai  alungat pe oameni din casele lor, deși ei le cumpăraseră de la stat.
După cum ne-au relatat unele surse care au ținut să-și păstreze anonimatul de teama represaliilor, toți proprietarii de la Magheru nr.5 s-au dus, în 2000, în audiență la Klaus Iohannis pentru a rezolva intabularea proprietăților cumpărate prin legea 112/1995. “Inițial, ne-a promis că situația se va rezolva, că are cunoștință de greșeala din Cartea Funciară, și ne-a promis că o va remedia. Am așteptat ce am așteptat, dar nu s-a întâmplat nimic. Atunci, am decis să dăm statul ( în speță consiliul municipal) în judecată pentru a putea face dezmembrarea din acel CF și intabularea apartamentelor noastre. Când am mers din nou la Iohannis, ne-a arătat pumnul și ne-a amenințat, spunîndu-ne că o să vedem noi proces nemțesc”, ne-au povestit sursele noastre.
Drept urmare, oamenii au fost târâți prin procese pentru a li se recunoaște dreptul lor la proprietate, dobândit prin cumpărarea de la stat a apartamentelor în care stăteau. Toți proprietarii de la Magheru nr. 5 și-au pierdut în instanță casele, unii dintre ei redevenind chiriași, de această dată la FDGR. Asta, după ce oamenii și-au pierdut banii prin cumpărarea apartamentului și din investițiile făcute pentru renovarea lor.
O altă „probă” a carității de care a dat dovadă FDGR, continuator al Fundației Reissenfels este și modul eficient de exploatare a spațiului imobiliar generos de care beneficiază Forumul German . În strada Magheru nr.3, la parter, FDGR a închiriat spațiul unei bănci comerciale, și nu pe doi lei, ci pe cel puțin 20 000 de euro pe an. Sigur acești bani nu se duc pentru văduve, orfani, pentru cei nevoiași „care se rușinează pe drept cuvânt să-și adune pe la uși cele necesare traiului” sau celor bolnavi „care nu-si pot asigura ajutorul de care au nevoie ei înșiși”.
Oricum, acțiunile întreprinse de Klaus Iohannis, ca primar și ca reprezentant al FDGR ( continuatorul Fundației Reissenfels), pentru a-i scoate din casele lor pe sibienii care locuiau la Magheru nr.5, nu au de face cu scopul acțiunilor de caritate lăsate moștenire urmașilor săi, cu limbă de moarte, de baronul Georg Andreas von Reissenfels.
“Având convingerea fermă că Onoratul Magistrat sprijină orice inițiativă care urmărește binele omenirii suferinde îi adresez respectuos rugămintea de a se îngriji de îndeplinirea acestor dispoziții, înlăturând orice partinire. cu liniște voi închide în seara zilelor mele, ochii, având convingerea fermă ca onoratul Magistrat va da curs rugăminții mele, iar Cel Atotputernic îmi va binecuvânta aceste intenții”, se spune în testamentul baronului Von Reissenfels. Klaus Iohannis nu este nicidecum acel magistrat dorit  de Fundația familiei Reissenfels să se ocupe de acte de caritate.

Cine este primul președinte al FDGR?

Cel care a condus FDGR în perioada în care statul român pierdea prin înșelătorie imobilul din Magheru nr.1-3,   este Paul Philippe, un apropiat al lui Klaus Iohannis, acum ocupând funcția de președinte onorific al FDGR. Cine este acest personaj? Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile Wehrmacht ( armata hitleristă) și a luptat pe frontul de răsărit. Unele surse susțin că ar fi activat în trupele Waffen SS, o organizație paramilitară a trupelor SS.
După 1944 s-a refugiat în Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat timp de 30 de luni într-un lagăr pentru „denazificare”, se psune în Wikipedia. După 1989 a venit în țară și a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. A ajuns preșțedinte al FDGR, conducând această organizație între 1992-1998 În 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit lui Philippi ordinul “cetățean de onoare al Municipiului Sibiu”. Un demn urmaș al Grupului Etnic German!

Sursa: gazeta-de-vest.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"