Prezidențiabili cu probleme: Candidatura lui Iohannis, o viclenie – vrea imunitate
Din abuzurile lui Klaus Iohannis
E neamț! Dar gândește
românește. A stat prea mult la Primăria Sibiu și nu a stat degeaba. Vă dați
seama ce a făcut neamțul ăsta? A fost și primar și a dat și meditații la elevii care au chiulit de la școală. Nu cred că este un candidat care să readucă
România pe calea cea bună, însă din păcate, românul de rând, iertați-mă, e
PROST și se lasă manipulat de presa disperată a lui Băsescu Traian, care își
spumegă ultimile clipe de imunitate și nu m-aș mira să-i plesnească inima de
ciudă.
Atâta ipocrizie nu puteam
crede că ar putea exista la unii oameni pe care-i credeam cu scaun la cap. Ce
au comun toți acești lătrători de serviciu? O pată, o dovadă că au făcut
poliție politică, o dovadă că au primit bani să-și toarne familia, vecinii și
colegii de la serviciu. Dar să trecem la neamțul Iohannis Klaus, lupul ascuns
în piele de oaie, care nici nu știe cum pe zi ce trece se transformă, sub oblăduirea PDL, în
măgar. Dar ce în Germania nu există măgari politici?
Candidatura lui Klaus
Iohannis la prezidențiale este “o viclenie” și de fapt acesta vrea imunitate, a
afirmat recent Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.
“Ipocritul de Iohannis –
viclean copil de casă al lui Traian Băsescu – devine un personaj tot mai
lugubru. Din declarațiile sale legate de candidatura, indiferent de decizia
instanței în cazul dosarului său, înțelegem că vizavi de Justiție va avea o
atitudine ca a lui Traian Băsescu – va face totul să se apere pe el și pe ai
lui, mimând simultan că susține independența Justiției. Ca și Traian Băsescu,
Iohannis vede în Președinție un loc în care să câstige imunitate. Cum poate să
afirme că va candida la Președinție indiferent de verdictul Justiției în ceea
ce privește incompatibilitatea sa? În mintea lui Iohannis a încolțit probabil
ideea că funcția de președinte îi va asigura imunitate inclusiv în acest dosar,
că acest dosar va fi blocat, așa cum lui Traian Băsescu i s-a blocat dosarul
Flota”, susține Ștefănescu.
Potrivit acestuia, “faptul
că Iohannis nu este altceva decât un Traian Băsescu deghizat nu surprinde pe
nimeni”.
“Este un personaj asupra
căruia planează suspiciuni, are o avere pe care nu poate să și-o justifice, a
fost prins cu minciuna în mai multe rânduri, are în spate toți oamenii care au
facut atât de mult rău României în anii trecuți și se comportă adesea exact ca
Traian Băsescu”, a spus Codrin Ștefănescu. Sursa: stiripesurse.ro,
O anchetă efectuată de RTV
dezvăluie faptul că prezidenţiabilul Klaus Iohannis, în calitatea de primar al
Sibiului, a retrocedat integral clădiri în valoare de 1 miliard de lei.
În aceste clădiri se află
şcoli precum Liceul Pedagogic Sibiu, Liceul Brukenthal sau Liceul de Artă,
costul fiecăreia dintre acestea ridicându-se la 1 milion de euro. Aceste
retrocedări s-ar fi putut face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti şi cu
acordul Consiliului local, astfel că jumătate din şcolile din Sibiu au fost
restituite Bisericii Evenghelice.
Primăria plăteşte chirii de
32.000 de lei reprezentanţilor bisericii
Primăria Sibiu plăteşte
4.000 de euro către biserica evenghelică pentru ca liceul de Artă să îşi poată
desfăşura activitatea, fiind cea mai mare chirie plătită de o unitate de
învăţâmânt
Odată cu venirea
comuniştilor la putere, aceste clădiri, aparţinând bisericii, au fost
confiscate de comunişti şi, numai printr-o sentinţă de succesor, aceştia şi-ar
fi putut redobândi bunurile.
"Dacă acea clădire
este în patrimoniul primăriei, deoarece şcolile sunt, primarul decide dacă este
retrocedatată sau nu. Dacă patrimoniul nu este al primăriei, primarul trimite
notificarea către proprietar. Patrimoniul şcolilor intră la primării, iar
primarul decice să nu retrocedeze. De aici, impricinatul dă în judecată
primăria", susţine Ecaterina Andronescu.
Sursa: dcnews.ro
Metode murdare de retrocedare a imobilelor în Sibiu
Cum s-a înstăpînit FDGR pe o clădire monument
Din abuzurile lui Klaus Iohannis
Centrul Sibiului a devenit
de mult ținta samsarilor imobiliari. Problema este cu atât mai gravă cu cât,
cei care erau obligați prin lege să vegheze la apărarea bunurilor publice, au
fost parte la jafuirea proprietății comunității. Cele mai impozante clădiri din
urbea transilvăneană au ajuns pe mâna acelor care au administrat orașul timp de
24 de ani. Revoltător este faptul că totul s-a întâmplat cu complicitatea
instanțelor, care au dat sentințe cel puțin dubioase.
De condamnat sunt și
consiliul local și Primăria Sibiu, care nu au făcut nimic să protejeze
interesele publice. Nu aveau cum s-o facă pentru că reprezentanții lor erau
tocmai cei care revendicau bunurile sibienilor și le obțineau prin abuz, fals
și înșelătorie. În centrul acestor afaceri imobiliare s-a aflat primarul
Sibiului, Klaus Iohannis, care s-a luptat, în calitatea oficială pe care o are,
doar să protejeze interesele clientelei sale etnice, politice și financiare.
Un caz revoltător este așa
zisa retrocedare a unui ansamblu imobiliar din centrul Sibiului, din str.
Magheru 1-3, către Forumul Democrat al Germanilor din România. Este vorba
despre un impozant imobil situat în centrul Sibiului, un monument istoric
renovat din bani publici. Această clădire a fost revendicată în instanță în
anul 1993, invocându-se faptul că FDGR ar fi succesorul de drept al unei
fundații de caritate ( familia Reissenfels) care a funcționat de la începutul
secolului al 19 până la instaurarea regimului comunist.
Cum se lasă statul înșelat
Un adevărat fals istoric,
consacrat de un tribunal din Sibiu în data de 9 februarie 1993. Nu există
absolut niciun act la dosarul de retrocedare depus în instanță care să probeze
faptul că FDGR are dreptul juridic de a fi declarat oficial continuatorul
acestei fundații. Mai mult, primăria Sibiu și consiliul municipal nu au
întreprins niciun demers pentru a apăra domeniul public al sibinienilor, mai
mult susținînd în instanță că nu se opune acestei retrocedări.
Trebuie precizat clar
faptul că acest imobil a fost “rechiziționat” de Grupul Etnic German ,
organizație hitleristă care a funcționat în România, între 1940 și 1944 ( vezi:
http://ancheteonline.ro/2014/09/retrocedarile-la-sibiu-un-subiect-de-interes-international-cum-s-a-facut-klaus-iohannis-frate-cu-hitler-ca-sa-puna-laba-pe-monumentele-istorice-ale-orasului/)
, iar de drept, potrivit unui decret regal emis la 8 octombrie 1944,
consființit prin documente internaționale după cel de-al doilea război mondial,
statul român a devenit proprietarul clădirii.
Imobil în proprietatea Grupului Etnic German
Toate legile interne și
internaționale din 1945 încoace statuează că imobilele care au aparținut
organizațiilor fasciste, hitleriste sau colaboratoare ale regimului nazist sunt
confiscate și trec în proprietatea statului. Așa s-a întâmplat și cu imobilul
din str. Magheru 1-3, care a fost naționalizat de drept și nu abuziv, înainte
de 6 martie 1945( adică pâna la instaurarea regimului comunist). Toate aceste
aspecte juridice de drept internațional nu apar în decizia judecătorească de
retrocedare, ceea ce denotă ori incompetență (aviz CSM), ori rea credință (
aviz DNA). Cine oare plătește pentru această greșeală juridică impardonabilă,
în urma căreia o clădire, monument istoric, a ajuns în proprietatea FDGR,
statul fiind păbubit cu peste 1,5 milioane de euro( valoare imobilului)?
Testamentul
Dar să revenim la acest
simulacru de proces. Pentru a clarifica lucrurile, să facem apel la istorie. La
9 iulie 1816, baronul Georg Andreas von Reissenfels lasă un testament la Sibiu
referitor la averea sa, din care făcea parte și imobilul din str. Magheru
1-3.”Certitudinea morții mele și incertitudinea asupra momentului când voi
deceda, mă determină ca acum, când sunt încă sănătos la trup și în deplinătatea
facultăților mintale să-mi declar și să-mi precizez voința privind modul cum să
se precedeze după moartea mea, cu averea ce va rămâne după mine”, își începe
testamentul, baronul sas, care trăia la Sibiu, la începuturile anilor 1800.
În documentul legalizat, se
spune că “toate bunurile imobiliare, obligațiuni, bijuterii, bani lichizi și
întreg restul averii ce va rămâne în urma mea, le dedic constituirii unui fond
de pensii pentru văduvele lipsite de mijloace și orfanii funcționarilor, pentru
sprijinirea celor nevoiași și care se rușinează pe drept cuvânt să-și adune pe
la uși cele necesare traiului, precum și pentru ca să se acorde celor bolnavi
ajutorul pe care nu și-l pot asigura ei înșiși”.
Oamenii sărmani, beneficiari
Mai departe se arată că
“acele proprietăți care prin codicilul prevăzut la pct. 9 ale acestei
dispozițiuni nu vor reveni nimănui, să fie vândute celui care va oferi mai
mult, în favoarea Institului (n.r. fondului). În cazul în care, pentru
sus-numitul Fond, care devine legatar universal, s-ar considera mai avantajos
ca și bunurile imobiliare și am în vedere în primul rând casele, administrarea
cărora implică osteneală și cheltuieli, să fie înstrăinate, sunt obligat să
observ pentru domnii administratori ai Fondului, ca, pentru casa din Piața
Mare, colt cu Sporer-Gasse (n.r. azi Magheru, care face obiectul investigației
noastre), intenția vânzării trebuie comunicată familiei contelui Haller,
întrucât vânzătorii acestei case, Gabriel și Michael Haller von Hallerstein,
prin actul de vânzare-cumpărare din 26 iunie 1593, și-au păstrat dreptul de
preempțiune în cazul vânzării acestei case”.
Baronul Andreas von
Reissenfels, prezintă, în detaliu modul în care trebuie distribuiți banii din
averea sa, după moarte: “Din veniturile averii vor fi achitate, înainte de
distribuire, după cum se va menționa mai jos, următoarele: 1. Anual, 50 de
galbeni, în monede care va fi valabilă la momentul respectiv, pentru mici
reparații la biserica parohială a confesiunii augsburgice din oraș. 2. Anual,
50 de galbeni pentru procurarea de manuale și salarizarea învățătorilor pentru
orfanii sărmani și a copiilor din familiile nevoiașe, de confesiunea mea. 3.
Anual, 20 de galbeni mănăstirii franciscane din oraș”.
De asemenea, baronul sas
clarifică și modul de administrare a banilor: “Veniturile rămase și dobânzile
lor să fie împărțite văduvelor lipsite de mijloace și orfanilor foștilor
funcționari orășenești și guberniale care, fie că nu beneficiază de pensie, fie
nu pot din pensie să-și satisfacă nevoile cele mai stringente, nevoiașilor,
cărora nu li se cade să ceară de pomană, precum și bolnavilor sărmani. Dintre
văduvele și orfanii funcționarilor guberniali pot reflecta la ajutor numai cei
ce locuiesc la Sibiu. În afara de aceasta, la acordarea și distribuirea
ajutoarelor, nu este permisă părtinirea între naționalități și religii, ci se
va ține cont de nevoile cele mai acute, de infirmități și vârstă, care
determină incapacitatea câștigării, prin munca mâinilor, decât în prea mică
măsură sau chiar deloc, a celor necesare. De asemenea, la distribuire se va
ține seama de preceptul creștin conform căruia, cei mai nevoiași au drept mai
mare decât cei mai puțin nevoiași”.
Mai mult, în testament
Un Fond special de caritate
se
arată că “acele văduve și orfani ai funcționarilor care se vor considera
îndreptățite să primească sprijin și vor dori să se împărtășească din el, se
vor adresa preoților de confesiunea lor, le vor arăta acestora cât sunt de
neajutorate și-i vor ruga să le elibereze o adeverință despre lipsa lor de
mijloace. Rog respectuos pe domnii preoți ca cercetînd amănunțit cât de
nevoiași sunt cei ce li se înfățișează și după înțeleapta lor părare, să nu-i
refuze pe cei ce lise se vor adresa. Văduvele, orfanii și nevoiașii vor
prezenta apoi aceste adeverințe magistratului orașului în jurul datei de 1
septembrie a fiecărui an și vor cere cu supunere să li se aprobe sprijinul,
care, după puterile Fondului, ar putea fi distribuite trimestrial sau cum va
binevoi onoratul Magistrat să dispună. Cei care vor fi acceptați ca beneficiari
ai Fondului, nu vor fi obligați să prezinte anual adeverința, întrucât aceasta
n-ar face decât să dea de lucru inutil domnilor preoți. Acei nevoiași sau
bolnavi a căror situațiune impune un ajutor mai urgent, dar care n-au fost
desemnați pentru a primi ajutor anual, își vor prezenta situațiunea și vor
solicita ajutor domnului primar, care, după cum va socoti, va avea bunătatea de
a le da ceva, pe potriva nevoilor”.
Ajutorul Primăriei
În final baronul Georg
Andreas von Reissenfels, se arată încrezător că autoritățile locale vor pune în
aplicare dorințele sale exprimate în testament: “Având convingerea fermă că
Onoratul Magistrat sprijină orice inițiativă care urmărește binele omenirii
suferinde, îi adresez respectuos rugămintea de a se îngriji de îndeplinirea
dispoziției de ultima voința ale mele, înlăturând orice părtinire. Cu linște
voi închide în seara zilelor mele, ochii, având convingerea fermă că Onoratul
Magistrat va da curs rugăminții mele, iar Cel Atotputernic îmi va binecuvânta
aceste intenții”.
Ca o concluzie, asistăm la
un exemplu clasic de act de binefacere, care prezintă, în detaliu, modul în
care să fie administrată, prin intermediul unui fond de caritate, averea unui
personaj bogat, pierdut în negura vremii. Baronul von Reissenfels și-a donat
toată averea pentru văduve, orfani, oameni nevoiași, “fără părtinire” între
naționalități și religii.
Bunurile baronului vor fi
administrate prin crearea unui Fond special, sub administrarea unui fundații de
familie, protejată de primărie și de un magistrat special numit. Din
patrimoniul imobiliar lăsat moștenire de Von Reissenfels au făcut parte mai multe
clădiri din centrul Sibiului, printre care și amsamblul imobiliar din Piața
Mare, mai exact din str. Magheru 1-3.
Această fundație de
administrare a averii baronului sas a funcționat până în 1940, când, după
înființarea Grupului Etnci German, a intrat în proprietatea acestei organizații
hitleriste. Amintim faptul că toate bunurile care a aparținut comunității
săsești, inclusiv imobilele din centrul Sibiului, au ajuns în posesia Grupului German, potrivit
unui decret semnat în 1940, pe baza înțelegerii dintre conducerea statului
român, asigurată de mareșalul Ion Antonescu și regimul nazist, dar și a unui
acord încheiat de Grupul Etnic German cu Biserica Evanghelică, în 1942.
Apoi, în 1944, ca urmare a
întoarcerii armelor împotriva Germaniei hitleriste și a acordurilor încheiate
cu puterile aliate, statul român, prin decret regal și printr-o convenție a
aliaților, în 1944, s-a decis confiscarea tuturor bunurilor care au aparținut
organizațiilor ce au colaborat cu Germania lui Hitler. Prevederile acestui decrete
au primit o legalitate internațională în urma Tratatului de Pace de la Paris
din 1946.
Ca urmare, imobilele din
strada Magheru 1-3 au intrat în proprietatea statului, în urma aplicării unor
tratate internaționale. Deci, nu se poate vorbi nicidecum de conficarea acestor
clădiri în mod abuziv, de către regimul comunis, după 6 martie 1944.
FDGR vrea bunurile Fundației
Dar ce s-a întâmplat după
1989? Forumul Democrat al Germanilor din România, organizație politică și
culturală înființată în anul 1989,imediat după Revoluție, ca reprezentantă a
sașilor și șvabilor din țara noastră, revendică acest ansamblu imobiliar din
Magheru 1-3, autodeclarându-se continuatoarea fundației care administrează
Fondul baronului von Reissenfels.
Culmea, Tribunalul Sibiu îi
recunoaște acest drept, printr-o sentință absurdă din data de 26 octombrie
1993. De ce absurdă? Pentru că FDGR nu are absolut nimic în comun cu această
fundație, nicidecum cu administrarea averii lăsate moștenire de baronul sas la
1816.
Ce spune instanța? “Prin
sentința civilă nr.761/09.02.1993 a Judecătoriei Sibiu s-a admis acțiunea
civilă formulată de reclamant, Forumul
Democrat al Germanilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din
Transilvania împotriva statului român prin consiliul municipal Sibiu și s-a
dispus anularea formelor de trecere în proprietatea statului a imobilului
situat în Sibiu str. Magheru nr.1-3 și înscris în CF 14757 Sibiu nr. top 924,
construcții și teren în suprafață de 1420 mp și restabilirea situației
anterioare de CF. Fundația Reissenfels figura ca proprietar tabular al
imobilului de la localizare (1860). Din testamentul lăsat de fondatorul
fundației, Georg Andreas von Reissenfels, rezultă că fundația avea ca scopuri
sprijinirea văduvelor lipsite de mijloace și a orfanilor funcționarilor, a
celor nevoiași, acordarea către bolnavi a ajutorului pe care nu și-l pot
asigura ei înșiși. După cel de-al doilea război mondial, în condițiile istorice
cunoscute, deși Fundația Reissenfels nu a fost desființată, activitatea
acesteia nu a mai putut continua, încetându-și activitatea de față, imobilul în
discuție trecând apoi în proprietatea statului- cu titlu de drept de
naționalizare”.
Decizii juridice absurde
Mai departe, în disprețul
legii, instanța constată că “în conformitate cu statutul FDGR, în domeniul
cultural se urmărește înființarea a două institute culturale (sic!) la Sibiu și
Timișoara ca locașuri de cultură plurifuncționale, care vor beneficia de
biblioteci, arhive, muzee, librării, expoziții și cursuri, iar în domeniul
social se are în vedere înființarea de organisme ale asistenței sociale(sic!),
case de copii, cămine de bătrîni”.
Pentru ca lucrurile să
devină absurde, tribunalui Sibiu trage concluzia: “ Rezultă așadar că că
scopurile Fundației Reissenfels se găsesc în documentele programatice ale
reclamantei în partea sa privitoare la programul cultural și social, astfel că
se poate spune că reclamanta este în mare măsură (sic!) o continuatoare a
scopurilor și țelurilor avute în obiectul de activitate al Fundației
Reissenfels, justificându-se astfel calitatea procesuală activă”.
Ca urmare, citând din
sentința judecătorească a Tribunalului Sibiu, FDGR este “în mare parte”
succesoarea Fundației Reissenfels, deci, noul proprietar a ansamblului
imobiliar din str. Magheru 1-3, de 1420 mp, evaluat de specialiștii din
domeniu, la peste 1,5 milioane de euro.
Ridicăm și noi o serie de
întrebări legate de această afacere imobiliară murdară pusă la cale de FDGR,
legalizată prin decizie judecătorească, pusă în scenă printr-un grosolan fals
istoric și înselătorie pe spatele statului român. Poate CSM și procurorii de la
DNA se vor autosesiza în acest caz.
Dincolo de lege
În primul rând , punem sub
semnul întrebării argumentele extrem de labile privind dreptul FDGR de a se
autointitula continuatorul Fundației Reissenfels. Nu există nicio legătură
directă sau indirectă care să fi fost stabilită între o organizație politică și
culturală de reprezentare a comunității germane din România, înființată după
1989 și fundația familiei Reissenfels.
Poate, prin absurd am putea
spune că singura relație dintre cele două organisme care au funționat în
periode total diferite- Fundația – între 1816 și 1962 și FDGR -
între 1990 și până în zilele noatre, ar fi faptul că limba comună
utilizată este germana. Trebuie precizat că Fundația Reissenfels a funcționat
ca o asociație familială de caritate, în timp ce FDGR este o organizație
politică (nu partid politic, având
același statut ca și UDMR), care are aleși locali și parlamentari, reprezentând
minoritatea germană din România.
De aceea, statuarea prin
instanță a succesiunii de drepturi patrimoniale, a FDGR ca și succesoare a
Fundației Reissenfels, este, cel puțin o forțare inexplicabilă a legii, ca să
nu spunem că decizia Tribunalului Sibiu
se plasează în afara legii.
Argumentația prezentată de
judecătoarea Carmen Georgică pare desprinsă din romanele lui Kafka, nu din
legile românești.
“Se poate spune că FDGR
este în mare măsură o continuatoare a scopurilor și țelurilor avute în obiectul
de activitate de Fundația Reissenfels, pentru că potrivit statutului FDGR, în
domeniul cultural, Forumul urmărește înființarea a două institute culturale la
Sibiu și Timișoara ca lăcașuri culturale plurifuncționale, iar în domeniul
social are în vedere înființarea unor organsime de asistență sociale”, se arată
în decizia judecătorească din 26 octombrie 1993.
Deci, conform logicii
jurisprudenței aplicate de instanța din Sibiu, FDGR este continuatoarea
Fundației de caritate a familiei Reissenfels pentru că această organizație “are
în vedere” înființarea unor institute culturale și a unor organisme de
asistență socială!!!
Mai mult, putem constata o
altă discrepanță , care se vede din avion, între cele două asociațiuni sau
organisme, care au funcționat în perioade diferite, având scopuri și obiective
deosebite, unul de celălalt.
FDGR, reprezentant doar a comunității germane
Potrivit testamentului
baronului von Reissenfels, „ la acordarea și distribuirea ajutoarelor nu este
permisă partinirea între naționalități și religii, ci se va ține cont de
nevoile cele mai acute, de infirmități și vîrstă, care determină incapacitatea
câștigării, prin munca mâinilor, decît în prea mică măsură sau chiar deloc, a
celor necesare. De asemenea, la distribuire se va ține cont de preceptul
creștin conform căruia cei mai nevoiași au drept mai mare decât cei mai puțin
nevoiași”.
Ce spune statutul Forumului
Democrat al Germanilor din România? „Art.1.Forumul Democrat al Germanilor din
România (F.D.G.R.) este o asociaţie a minorităţii germane din România,
organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop
patrimonial. Art 2. Alin. a)promovează interesele specifice ale membrilor săi,
care rezultă din apartenenţa lor la minoritatea germană din România, îi
protejează şi îi stimulează prin toate măsurile politice, sociale, culturale,
economice şi altele, care servesc acestei minorităţi la păstrarea şi
dezvoltarea identităţii ei etno-culturale, la promovarea limbii materne;
(b) reprezintă minoritatea
germană din România în faţa organelor de stat şi a altor instituţii (asociaţii,
partide, fundaţii etc.) din ţară şi din străinătate precum şi în faţa
organizaţiilor internaţionale şi face cunoscute realizările istorice şi
culturale ale acestei minorităţi”.
Oare cum a judecat instanța
din Sibiu, care a acordat FDGR statut de continuator al Fundației familiei
Reissenfels?
Fundația, caritate indiferent de etnie sau religie
Fundația Reissenfels s-a
ocupat de ajutorarea nevoiașilor din Sibiu, îndiferent de etnie sau religie.
Singurul criteriu a fost doar cel creștin: acordarea de ajutoare celor mai
săraci din comunitatea sibiană. Ce observăm în statutul FDGR? Această asociație
reprezintă interesele doar ale
comunității germane, nu numai din Sibiu ci din toată țara. Astfel, singurul
scop urmărit de FDGR a fost să pună mâna
pe imobilele familiei Reissenfels, nicidecum acte de caritate pentru cetățenii
români, indiferent de etnie sau cult din Sibiu.
Abuzurile lui Iohannis
Mai mult, FDGR și
reprezentanții săi, cum ar fi primarul Klaus Iohannis, au luat decizii
discreționare, alungând oameni sărmani din casele lor. Menționăm că în
testament, baronul Reissenfels cerea ajutorul Primăriei Sibiu pentru a pune în
aplicare măsurile sociale de ajutorare a celor nevoiași.
Ce a făcut însă primăria
Sibiu, reprezentată de Iohannis, șeful FDGR, succesorul Fundației Reissenfels?
După ce locatarii de la adresa Magheru nr.5 ( imobil legat de sediul Forumului
German) și-au cumpărat apartamentele, în care stăteau de ani de zile, în baza
legii chiriașilor nr. 112/1995, FDGR, în complicitate cu Primăria, prin abuz,
i-au alungat pe oameni în stradă.
Acum, Forumul Democrat al
Germanilor din România a devenit proprietar și pe imobilul din str. Magheru
nr.5. Așa continuă FDGR activitatea de caritate a Fundației Reissenfels, de
ajutorare a celor nevoiași?
Despre ce este vorba?
Dintr-o eroare a statului comunist, în 1962, în același CF au fost trecute trei
imobile: Magheru nr.1, Magheru nr 3 și Magheru nr5. Imobilele din Magheru 1-3
au aparținut Fundației Reissenfels, dar casa de la nr.5 a aparținut întotdeauna
statului român.
Drept urmare, chiriașii
care au locuit la nr.5 ( cinci apartamente amenajate într-o curte comună) și-au
cumpărat locuințele în baza legii 112/1995, fiind libere de sarcini. Această
situație juridică apare și în actele FDGR. Astfel, într-o adresă din 27
ianuarie 1993 trimisă de Forumul German, Judecătoriei Sibiu, se precizează că
„din nr. topografic 324 al CF Sibiu 1582, s-au dezmembrat două apartamente
cumpărate. Însă aceste apartamente dezmembrate sunt situate în imobilul de la
nr. 5, care nu face obiectul acțiunii de retrocedare, imobilul din str. Magheru
nr.5 românând mai departe în proprietatea statului român”.
Klaus Iohannis, în calitate
de președinte al FDGR și de primar al Sibiului nu a ținut cont de această
eroare materială găsită în Cartea Funciară, recunoscută chiar de Forum în 1993,
ci, din contră, a profitat de situație, pentru ai alungat pe oameni din casele lor, deși ei le
cumpăraseră de la stat.
După cum ne-au relatat
unele surse care au ținut să-și păstreze anonimatul de teama represaliilor,
toți proprietarii de la Magheru nr.5 s-au dus, în 2000, în audiență la Klaus
Iohannis pentru a rezolva intabularea proprietăților cumpărate prin legea
112/1995. “Inițial, ne-a promis că situația se va rezolva, că are cunoștință de
greșeala din Cartea Funciară, și ne-a promis că o va remedia. Am așteptat ce am
așteptat, dar nu s-a întâmplat nimic. Atunci, am decis să dăm statul ( în speță
consiliul municipal) în judecată pentru a putea face dezmembrarea din acel CF
și intabularea apartamentelor noastre. Când am mers din nou la Iohannis, ne-a
arătat pumnul și ne-a amenințat, spunîndu-ne că o să vedem noi proces nemțesc”,
ne-au povestit sursele noastre.
Drept urmare, oamenii au
fost târâți prin procese pentru a li se recunoaște dreptul lor la proprietate,
dobândit prin cumpărarea de la stat a apartamentelor în care stăteau. Toți
proprietarii de la Magheru nr. 5 și-au pierdut în instanță casele, unii dintre
ei redevenind chiriași, de această dată la FDGR. Asta, după ce oamenii și-au
pierdut banii prin cumpărarea apartamentului și din investițiile făcute pentru
renovarea lor.
O altă „probă” a carității
de care a dat dovadă FDGR, continuator al Fundației Reissenfels este și modul
eficient de exploatare a spațiului imobiliar generos de care beneficiază
Forumul German . În strada Magheru nr.3, la parter, FDGR a închiriat spațiul
unei bănci comerciale, și nu pe doi lei, ci pe cel puțin 20 000 de euro pe an.
Sigur acești bani nu se duc pentru văduve, orfani, pentru cei nevoiași „care se
rușinează pe drept cuvânt să-și adune pe la uși cele necesare traiului” sau
celor bolnavi „care nu-si pot asigura ajutorul de care au nevoie ei înșiși”.
Oricum, acțiunile
întreprinse de Klaus Iohannis, ca primar și ca reprezentant al FDGR (
continuatorul Fundației Reissenfels), pentru a-i scoate din casele lor pe
sibienii care locuiau la Magheru nr.5, nu au de face cu scopul acțiunilor de
caritate lăsate moștenire urmașilor săi, cu limbă de moarte, de baronul Georg
Andreas von Reissenfels.
“Având convingerea fermă că
Onoratul Magistrat sprijină orice inițiativă care urmărește binele omenirii
suferinde îi adresez respectuos rugămintea de a se îngriji de îndeplinirea
acestor dispoziții, înlăturând orice partinire. cu liniște voi închide în seara
zilelor mele, ochii, având convingerea fermă ca onoratul Magistrat va da curs
rugăminții mele, iar Cel Atotputernic îmi va binecuvânta aceste intenții”, se
spune în testamentul baronului Von Reissenfels. Klaus Iohannis nu este
nicidecum acel magistrat dorit de
Fundația familiei Reissenfels să se ocupe de acte de caritate.
Cine este primul președinte al FDGR?
Cel care a condus FDGR în
perioada în care statul român pierdea prin înșelătorie imobilul din Magheru
nr.1-3, este Paul Philippe, un apropiat
al lui Klaus Iohannis, acum ocupând funcția de președinte onorific al FDGR.
Cine este acest personaj? Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile
Wehrmacht ( armata hitleristă) și a luptat pe frontul de răsărit. Unele surse
susțin că ar fi activat în trupele Waffen SS, o organizație paramilitară a
trupelor SS.
După 1944 s-a refugiat în
Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat timp de 30 de
luni într-un lagăr pentru „denazificare”, se psune în Wikipedia. După 1989 a
venit în țară și a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din
România. A ajuns preșțedinte al FDGR, conducând această organizație între
1992-1998 În 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit lui Philippi ordinul
“cetățean de onoare al Municipiului Sibiu”. Un demn urmaș al Grupului Etnic
German!
Sursa: gazeta-de-vest.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu