Islamul: Un pericol pentru Europa și pentru civilizația umană


 Un musulman trebuie sa respecte doar preceptele Legii Islamice

Crimele live ale Statului Islamic arată slăbiciunea NATO, a Rusiei, Chinei și a celorlalte țări. Și cu dispreț față de cei care nu sunt islamiști, sunt omorâți cu bestialitate oameni nevinovați.
Dacă nu se ia măsuri drastice vom trăi drama să vedem și la noi acasă bărbați, femei și copii uciși pe stradă în numele unei religii netolerante.
Oriunde s-au stabilit islamiștii în Europa nu au ținut cont de legile țării și au pretins ca cetățenii gazdă să le respecte religia absolut fără nicio condiție.
Franța a ratat cel mai bun prilej. După împușcarea jurnaliștilor ar fi putut să-i expulzeze din țară. Dar nu au făcut-o. De frică nu au expulzat islamiștii, care au primit ajutoare de la stat și li s-au permis să trăiască civilizat.
Pericolul Islamic nu este o invenție și devine tot mai aproape. Terorismul are la bază islamul și popoarele lumii ar trebui să se unească și să ia măsuri, până nu-i prea târziu.

 În momentul de față, în Europa trăiesc peste 50 de milioane de musulmani, majoritatea în țările occidentale. Ei au ajuns aici începând cu anii '50, când aceste țări s-au confruntat cu o criză a forței de muncă pe care au cautat să o rezolve aducând muncitori din Turcia, Algeria, Maroc, Tunisia și Pakistan. Ce nu au anticipat însă vesticii la momentul acela a fost că acești muncitori urmau să rămână definitiv aici, să-și aducă și familiile și, beneficiind de o rată a natalității de 3 ori mai mare ca a țărilor-gazdă, să ajungă în doar câteva zeci de ani la peste 15 milioane (doar in Vest).

De altfel și la nivel mondial musulmanii câștigă din ce în ce mai mult teren. Islamismul este religia cu cea mai puternică ascensiune în ultimii ani, iar explicațiile pentru acest fenomen se leagă atât de rata mare de creștere a populației în țările musulmane (1,8%/an), cât și de rata mare de creștere a numărului de adepți (1,84%/an).

Trebuie spus că, în mod paradoxal, creșterea numărului de adepți s-a accelerat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center: de la acel eveniment încoace, numărul persoanelor care și-au schimbat religia, adoptând islamismul, a crescut simțitor, numai în Marea Britanie înregistrându-se 20.000 de convertiri în fiecare an.

În principiu, nu ar fi nimic rău cu această ascensiune a islamismului, doar că realitatea din teren arată în mod clar apariția unor tensiuni. Astfel, în Europa de Vest, occidentalii sunt îngrijorați nu atât de numărul mare de musulmani, cât de caracterul închis al comunităților lor, precum și de apariția unor structuri instituționale proprii care le sfidează câteodată deschis pe cele ale statului-gazda.

Există, de exemplu, în Marea Britanie o organizație numită Parlamentul Musulman, care le spune imigranților că legile țării în care trăiesc sunt facultative. “Un musulman trebuie să respecte doar preceptele Legii Islamice, Sharia, și atât”, se arată în actul constitutiv al organizației.

Și adevărul este că musulmanii chiar formează comunități izolate, despărțite printr-o falie culturală și comportamentală de societățile țărilor-gazdă, o falie a carei apariție a fost posibilă datorită unei toleranțe care, în numele „corectitudinii politice”, a permis acceptarea fără rezerve a diferențelor culturale. Din acest motiv, toți cei care au privit în mod critic impactul emigrației islamice asupra societăților occidentale au fost clasificați imediat drept extremiști sau rasiști. Dar e vorba, într-adevăr, de niste extremiști?

Cum să ignori, de exemplu, faptul că regizorul olandez Theo van Gogh a fost asasinat cu bestialitate în plină stradă de către un musulman de origine marocană, pentru că a realizat un film critic despre condiția femeii în lumea islamică? Toleranța nu trebuie să se manifeste în ambele tabere?

Sau cum să admiți faptul că senegalezul Doudou Diene, raportor ONU pe probleme de xenofobie și discriminare, a înaintat în 2002 Comisiei pentru Drepturile Omului de la Geneva un document prin care cerea să se instituie controlul asupra modului în care este scrisă și predată istoria în Occident? De ce nu un control și asupra modului în care este scrisă și predată istoria în Orient?

E vorba, deci, de niște tensiuni cât se poate de reale și care răzbat dincolo de politicile oficiale ale Uniunii Europene, dovadă faptul că 52% din cei chestionați în cadrul unui studiu efectuat în 2004 în statele Europei Occidentale au declarat că au o părere negativă despre musulmani. Procentele cele mai mari s-au înregistrat în Suedia (75%) și Olanda (72%), aceste țări fiind urmate de Austria, Belgia, Danemarca, Germania și Elveția unde părerile negative au fost în proporție de 60-65%. Cele mai puține păreri negative au fost în Marea Britanie – 39%.

De menționat însă că, la fel ca în cazul altor comunități/minorități care trăiesc în Europa, reproșurile occidentalilor nu se leagă de convingerile religioase în sine ale musulmanilor (sau de culoarea pielii lor), ci de refuzul lor de a se integra, de criminalitatea crescută, de felul în care încearcă să-și impună stilul de viață musulman în țări creștine prin definiție. Parisul chiar a fost nevoit la începutul lunii septembrie a.c. sa interzică prin lege rugăciunile în stradă, căutând astfel să stopeze  blocarea periodică a traficului de către miile de credincioși musulmani care-și întindeau covorașele pe asfalt pentru a-și face rugăciunea. “Străzile sunt pentru șofat, nu pentru rugat”, a declarat la momentul acela Claude Gueant, ministrul francez de interne. 

Acest obicei al musulmanilor de a se ruga în stradă a stat și la baza unui scandal  din decembrie 2010, cand Marine Le Pen, lideră a Frontului Național, a făcut o paralelă între respectivul obicei și ocuparea Parisului de către naziști în timpul celui de-al doilea război mondial, “de data asta fără tancuri și soldați”. Președintele Nicolas Sarkozy a denunțat atunci comentariile făcute de Le Pen, însă a cerut lansarea unei dezbateri despre islamism, afirmând că multiculturalismul a eșuat în Franța.

Franța este de altfel principalul pol al culturii islamice în Europa - are 1.500 de moschei și 7 milioane de musulmani, care nu și-au însușit însă valorile europene. Germania vine pe locul doi: aici există o comunitate turcă extrem de numeroasă, care nici ea nu s-a integrat, ci a continuat să rămână o insulă independentă cultural. Poate nu știați, dar Berlinul este al doilea oraș din lume ca număr de locuitori turci, după Istanbul.

În acest context, o eventuală aderare a Turciei la Uniunea Europeană nu ar face decât să sporească numărul musulmanilor în Europa cu cca 70 milioane de persoane. Acestora li s-ar mai adăuga ulterior nenumărați alți cetățeni musulmani care ar emigra în Turcia și apoi în celelalte țări mai înstărite din vest.

Dar chiar și fără aderarea Turciei la UE, islamismul are un loc bine stabilit în Europa. Să ne gândim că și până la pătrunderea masivă a musulmanilor în Vest, aceștia erau deja prezenți în număr de câteva milioane în Est, în țări ca Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Albania (în calitate de băștinași, dat fiind că strămoșii lor fusesera convertiți la religia islamică în urmă cu sute de ani, de către Imperiul Otoman). În condițiile acestea, se poate spune că islamismul este înrădacinat definitiv în Europa. Să vedem însă dacă și până unde va continua ascensiunea sa pe bătranul continent.            Mihai Balescu

Sursa: manager.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)