Islamul: Un pericol pentru Europa și pentru civilizația umană
Un musulman trebuie sa respecte doar preceptele
Legii Islamice
Crimele live ale Statului Islamic arată
slăbiciunea NATO, a Rusiei, Chinei și a celorlalte țări. Și cu dispreț față de
cei care nu sunt islamiști, sunt omorâți cu bestialitate oameni nevinovați.
Dacă nu se ia măsuri drastice vom trăi drama să
vedem și la noi acasă bărbați, femei și copii uciși pe stradă în numele unei
religii netolerante.
Oriunde s-au stabilit islamiștii în Europa nu
au ținut cont de legile țării și au pretins ca cetățenii gazdă să le respecte
religia absolut fără nicio condiție.
Franța a ratat cel mai bun prilej. După împușcarea
jurnaliștilor ar fi putut să-i expulzeze din țară. Dar nu au făcut-o. De frică
nu au expulzat islamiștii, care au primit ajutoare de la stat și li s-au permis
să trăiască civilizat.
Pericolul Islamic nu este o invenție și devine
tot mai aproape. Terorismul are la bază islamul și popoarele lumii ar trebui să
se unească și să ia măsuri, până nu-i prea târziu.
În
momentul de față, în Europa trăiesc peste 50 de milioane de musulmani,
majoritatea în țările occidentale. Ei au ajuns aici începând cu anii '50, când
aceste țări s-au confruntat cu o criză a forței de muncă pe care au cautat să o
rezolve aducând muncitori din Turcia, Algeria, Maroc, Tunisia și Pakistan. Ce
nu au anticipat însă vesticii la momentul acela a fost că acești muncitori
urmau să rămână definitiv aici, să-și aducă și familiile și, beneficiind de o
rată a natalității de 3 ori mai mare ca a țărilor-gazdă, să ajungă în doar
câteva zeci de ani la peste 15 milioane (doar in Vest).
De altfel și la nivel mondial musulmanii
câștigă din ce în ce mai mult teren. Islamismul este religia cu cea mai
puternică ascensiune în ultimii ani, iar explicațiile pentru acest fenomen se
leagă atât de rata mare de creștere a populației în țările musulmane (1,8%/an),
cât și de rata mare de creștere a numărului de adepți (1,84%/an).
Trebuie spus că, în mod paradoxal, creșterea
numărului de adepți s-a accelerat după atacurile teroriste din 11 septembrie
2001, de la World Trade Center: de la acel eveniment încoace, numărul
persoanelor care și-au schimbat religia, adoptând islamismul, a crescut
simțitor, numai în Marea Britanie înregistrându-se 20.000 de convertiri în
fiecare an.
În principiu, nu ar fi nimic rău cu această
ascensiune a islamismului, doar că realitatea din teren arată în mod clar
apariția unor tensiuni. Astfel, în Europa de Vest, occidentalii sunt
îngrijorați nu atât de numărul mare de musulmani, cât de caracterul închis al
comunităților lor, precum și de apariția unor structuri instituționale proprii
care le sfidează câteodată deschis pe cele ale statului-gazda.
Există, de exemplu, în Marea Britanie o
organizație numită Parlamentul Musulman, care le spune imigranților că legile
țării în care trăiesc sunt facultative. “Un musulman trebuie să respecte doar
preceptele Legii Islamice, Sharia, și atât”, se arată în actul constitutiv al
organizației.
Și adevărul este că musulmanii chiar formează
comunități izolate, despărțite printr-o falie culturală și comportamentală de
societățile țărilor-gazdă, o falie a carei apariție a fost posibilă datorită
unei toleranțe care, în numele „corectitudinii politice”, a permis acceptarea
fără rezerve a diferențelor culturale. Din acest motiv, toți cei care au privit
în mod critic impactul emigrației islamice asupra societăților occidentale au
fost clasificați imediat drept extremiști sau rasiști. Dar e vorba,
într-adevăr, de niste extremiști?
Cum să ignori, de exemplu, faptul că regizorul
olandez Theo van Gogh a fost asasinat cu bestialitate în plină stradă de către
un musulman de origine marocană, pentru că a realizat un film critic despre
condiția femeii în lumea islamică? Toleranța nu trebuie să se manifeste în
ambele tabere?
Sau cum să admiți faptul că senegalezul Doudou
Diene, raportor ONU pe probleme de xenofobie și discriminare, a înaintat în
2002 Comisiei pentru Drepturile Omului de la Geneva un document prin care cerea
să se instituie controlul asupra modului în care este scrisă și predată istoria
în Occident? De ce nu un control și asupra modului în care este scrisă și
predată istoria în Orient?
E vorba, deci, de niște tensiuni cât se poate
de reale și care răzbat dincolo de politicile oficiale ale Uniunii Europene,
dovadă faptul că 52% din cei chestionați în cadrul unui studiu efectuat în 2004
în statele Europei Occidentale au declarat că au o părere negativă despre
musulmani. Procentele cele mai mari s-au înregistrat în Suedia (75%) și Olanda
(72%), aceste țări fiind urmate de Austria, Belgia, Danemarca, Germania și
Elveția unde părerile negative au fost în proporție de 60-65%. Cele mai puține
păreri negative au fost în Marea Britanie – 39%.
De menționat însă că, la fel ca în cazul altor
comunități/minorități care trăiesc în Europa, reproșurile occidentalilor nu se
leagă de convingerile religioase în sine ale musulmanilor (sau de culoarea
pielii lor), ci de refuzul lor de a se integra, de criminalitatea crescută, de
felul în care încearcă să-și impună stilul de viață musulman în țări creștine
prin definiție. Parisul chiar a fost nevoit la începutul lunii septembrie a.c.
sa interzică prin lege rugăciunile în stradă, căutând astfel să stopeze blocarea periodică a traficului de către
miile de credincioși musulmani care-și întindeau covorașele pe asfalt pentru
a-și face rugăciunea. “Străzile sunt pentru șofat, nu pentru rugat”, a declarat
la momentul acela Claude Gueant, ministrul francez de interne.
Acest obicei al musulmanilor de a se ruga în
stradă a stat și la baza unui scandal
din decembrie 2010, cand Marine Le Pen, lideră a Frontului Național, a
făcut o paralelă între respectivul obicei și ocuparea Parisului de către
naziști în timpul celui de-al doilea război mondial, “de data asta fără tancuri
și soldați”. Președintele Nicolas Sarkozy a denunțat atunci comentariile făcute
de Le Pen, însă a cerut lansarea unei dezbateri despre islamism, afirmând că
multiculturalismul a eșuat în Franța.
Franța este de altfel principalul pol al
culturii islamice în Europa - are 1.500 de moschei și 7 milioane de musulmani,
care nu și-au însușit însă valorile europene. Germania vine pe locul doi: aici
există o comunitate turcă extrem de numeroasă, care nici ea nu s-a integrat, ci
a continuat să rămână o insulă independentă cultural. Poate nu știați, dar
Berlinul este al doilea oraș din lume ca număr de locuitori turci, după
Istanbul.
În acest context, o eventuală aderare a Turciei
la Uniunea Europeană nu ar face decât să sporească numărul musulmanilor în
Europa cu cca 70 milioane de persoane. Acestora li s-ar mai adăuga ulterior
nenumărați alți cetățeni musulmani care ar emigra în Turcia și apoi în
celelalte țări mai înstărite din vest.
Dar chiar și fără aderarea Turciei la UE,
islamismul are un loc bine stabilit în Europa. Să ne gândim că și până la
pătrunderea masivă a musulmanilor în Vest, aceștia erau deja prezenți în număr
de câteva milioane în Est, în țări ca Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Albania (în
calitate de băștinași, dat fiind că strămoșii lor fusesera convertiți la
religia islamică în urmă cu sute de ani, de către Imperiul Otoman). În
condițiile acestea, se poate spune că islamismul este înrădacinat definitiv în
Europa. Să vedem însă dacă și până unde va continua ascensiunea sa pe bătranul
continent. Mihai Balescu
Sursa: manager.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu