Dezinformarea și impostorii Revoluției - II

În sprijinul teoriei că l-a Timișoara și în alte orașe din Banat nu au acționat agenți străini în decembrie 1989  vin și declarațiile unor ofițeri din conducerea Departamentului Securității Statului, declarații date în fața unui complet de judecată în Procesul de la Timișoara.

Emil Macri, general-maior de securitate, în decembrie 1989 era șef al Direcției Contraiformații Economice din DSS a declarat: “[…] problema ideii pentru care noi am venit aici (n.a. – Timișoara) era identificarea agenților provocatori...”⁹.

Generalul Emil Macri a mai susținut în fața judecătorilor că nu s-au descoperit agenți străini și a subliniat faptul că dacă vreun ofițer ar fi avut un indiciu cu siguranță i-ar fi raportat lui.

Filip Teodorescu, colonel de securitate, (în decembrie 1989 era locțiitorul șefului Direcției de Spionaj și Contraspionaj din DSS) a declarat: “[…] am luat legătura cu șeful Serviciului Contraspionaj, Dragoman Romul, până la sfârșitul zilei respective, verificând la cererea mea realitatea informației privind introducerea unor agenți străini în țară și acesta mi-a comunicat că nu se confirmă. Precizez că, pe întreaga perioadă a evenimentelor de la Timișoara, cu toate eforturile depuse, nu am reușit să obținem informații din care să rezulte că agenți ai spionajului străin s-ar fi infiltrat în județul Timiș, în scop de a destabiliza situația”¹⁰.

Gabriel Anastasiu, locotenent-colonel de securitate (în decembrie 1989 locțitorul șefului Direcției Informații Interne din DSS) a declarat în fața judecătorilor: “Singurele informații care au putut fi obținute pe acest profil de muncă și care au fost prezentate în seara zilei de 18 a fost faptul că nu s-au obținut date din care să rezulte că cetățenii străini ar fi participat, sau în vreun fel ar fi fost angrenați sau interesați să participe sau să acționeze în scopul destabilizării situației…”¹¹.

În declarație Gabriel Anastasiu mai prezintă și faptul  că toți studenții străini au cerut voie să li se permită să plece din Timișoara, pentru a nu fi angrenați în presupuse acțiuni contra statului român.

La întrebarea pusă de procurorul cauzei:

“Procurorul cauzei: Dacă în toată perioada 17 – 22 decembrie 1989 pe linia de muncă Informații Interne s-au cules date din care să rezulte că studenții străini, alți cetățeni străini, ca și sătenii, foști transfugi, nu s-au lăsat angrenați în demonstrațiile de stradă și nici dacă nu aveau intenția să facă acest lucru...”.

“Gabriel Anastasiu: Nu am obținut asemenea date”¹².

Cea mai importantă dovadă privind neimplicarea agenților străini în revoluția din Timișoara o reprezintă arestarea celor o mie de timișoreni. Până în 22 decembrie 1989 nu a fost arestat niciun străin la Timișoara și nici în orașele care au ieșit în stradă până la această dată.

O situație întocmită de Direcția pentru Pașapoarte, Evidența Străinilor și Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Ministerului de Interne a Republicii Socialiste România, vine în sprijinul teoriei neimplicăriii agenților străini.

Situația străinilor care au intrat și au ieșit din RSR în decembrie 1989, comparată cu aceeași lună din 1988, arată că în 1988 au trecut frontiera de stat 131.176 de străini, iar în 1989 au trecut 110.896 de străini, cu 20.000 mai puțin în decembrie 1989. Ieșirile raportate la același interval de timp, în 1988 au părăsit Republica Socialistă România 130.230 de persoane, iar în 1989 cei care au plecat au fost 110.938, cu 19.329 mai puțini decât în 1988.

O situație¹³ defalcată pe zilele 15 – 19 – 20 decembrie 1989 prezintă situația ieșirilor și intrărilor prin punctele de trecere a frontierei aferente județului Timiș.

În ziua de 15 decembrie 1989 au intrat în România  10.896 de străini, din care 307 în interes de serviciu, 5.887 în transit și 4.700 în interes personal și au ieșit din țară 9.076 persoane.

Străini care au intrat în ziua de 19 decembrie 1989 au fost în număr de 4.478, din care în interes de serviciu 252, transit 4.226 și au ieșit 4.802 persoane.

În 20 decembrie 1989 au intrat 3.971 de străini, din care 282 în interes de serviciu și 3.698 în transit. Ieșirile străinilor au fost în număr de 7.101 persoane.

Și totuși cu aceste evidențe clare, stabilite printr-o sentință colectivă pentru lotul de la Timișoara, nu au reprezentat un impediment pentru Serviciul Român de Informații  de a continua  cu dezinformări privind implicația străinilor la evenimentele din Timișoara.

Astfel prezintă date false în Raport, fără a prezenta o dovadă, că există documente despre structurile informative ale Ungariei, care s-au infiltrat și acționat în România.  O altă exagerare din Raport, transfugii erau antrenați și retrimiși înapoi în România pentru misiuni clandestine.

Nu există nici măcar o dovadă că un român acceptat în lagărele din Ungaria și Iugoslavia să se fi întors în țară înainte de 1990. Cei care aveau noroc să fie primiți în lagăre de așteptare, după spaima trecerii frontier de stat nu s-ar fi întors niciodată să se confrunte cu organele de represiune. O mare parte dintre cei care au trecut frontiera în decembrie 1989 au avut mai multe tentative de trecere și au trăit cu sentimentul că dacă ar fi fost fost prinși ar fost bătuți și maltratați cu sălbăticie de grăniceri și securiști. Posibilitatea ca unii dintre transfugi să se întoarcă înapoi era imposibilă.  Astfel Raportul unei instituții a statului, Serviciul Român de Informații, controlat prin lege de Parlament, a devenit o nuvelă SF. Dacă privim mai adânc, într-o țară democratică  acest Serviciu de Informații ar fi fost judecat pentru trădare.

Despre declararea „stării de necesitate” Raportul nu menționează că a fost dată în afara legii, nerespectându-se prevederile constituționale. Inventează presupuse agresiuni ale manifestanților împotriva armatei, dar trece cu vederea că militarii erau înarmați și în unele zone s-au comportat brutal cu oameni nevinovați, aflați din diverse motive pe stradă.

Concluziile puerile, a celor care au întocmit Raportul, cum că în rândul manifestanților erau persoane pregătite să acționeze într-un război urban prin niște motivări neprofesionale:

„- ruperea antenelor stațiilor radio de pe tehnica de luptă;

- Blocarea roților motrice și de întindere a tancurilor cu fier beton cu diametrul de 30 mm, confecționat în formă de U, ce nu putea fi pregătit la fața locului;

- folosire, de către unele persoane, a unor chei speciale, necesare deschiderii rezervoarelor suplimentare de motorină și incendierea carburantului;

- folosirea de „sticle incendiare” (care, de asemenea, necesită o pregătire anterioară)¹⁴”.

Situația prezentată de Raportul SRI demonstrează un singur lucru, improvizația în fața atacului cu tancuri. Se trece cu vederea faptul că armata era obligatorie și era imposibil ca printre manifestanți să nu fi existat persoane care să fi făcut armata la tancuri și deci să fi cunoscut unele particularități. În momentul când s-a deschis focul asupra demonstranților o mare parte au fugit și s-au ascuns, însă au existat și tineri  curajoși, care au condus și au acționat ca o adevărată trupă de gherilă.

Generalul de securitate Emil Macri s-a deplasat în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989 la Timișoara: „misiunea mea și a grupului de ofițeri  cu care m-am deplasat era de a descoperi conducătorii acțiunii respective  și puterile străine care le-au sprijinit. Din echipa operativă au făcut parte:

- col. Teodorescu Filip, locțiitor al șefului direcției de contraspionaj (D.III);

- col. Anastasiu Gabriel, locțitor al șefului direcției de informații interne (Dir.I);

- lt. col. Nicolici Dan, șeful Centrului de Informare documentare;

- reprezentanți din partea următoarelor unități al cărui nume nu-l mai rețin:

         - unitatea Specială „T” (tehnică operativă);

         - unitatea Specială „S” (control secret al corespondenței);

         - comandamentul trupelor de securitate (locțiitorul șefului de stat major);

         - unitatea Specială 110 (contraspionaj țări socialiste);

         - alți câțiva ofițeri despre diferite linii de muncă pe profilul de informații interne (poate preciza numele lor col. Anastasiu);

- col. Dumitru Constantin din unitatea  în care am muncit, care s-a ocupat în mod exclusiv de problemele privind securitatea transporturilor feroviare.

- lt. col. Carașcă, din partea direcției de cercetări penale.

Pentru realizarea ordinilor primite împreună cu Comanda Securității Județului Timiș, respective col. Sima Traian, lt. col. Atudoroaie și lt. col. Radu Tinu am organizat activitatea de căutare a informațiilor folosind toate mijloacele specific muncii de securitate”¹⁵.

Pe lângă culegerea informațiilor sub acoperire în stradă s-a trecut la audierea arestaților, atât la Penitenciarul Timișoara cât și la sediul Miliției Județene Timiș.  Despre cum s-a derulat culegerea de informații generalul Emil Macri a declarat: „Imediat ajunși la fața locului împreună cu comanda securității, respectiv col. Sima Traian, lt. col. Atudoroaie și lt. col. Radu Tinu am luat o serie de măsuri pentru realizarea misiunii ordonate și anume:

- Intensificarea muncii de obținere a informațiilor din toate domeniile de activitate, dar mai ales din rândurile străinilor, studenților și a populației de naționalitate germană sau maghiară precum și din obiectivele economice. Toate informațiile trebuie să răspundă la scopul principal și repet identificarea liderilor și a puterii străine în slujba cărora s-au pus ”¹⁶.

În declarația dată în data de 12.01.1990, în fața procurorului militar lt. col. De justiție Puia, colonelul de securitate Filip Teodorescu arată rezultatele acestei acțiuni de depistare a liderilor revoluției de la Timișoara și a agenților străini infiltrați printre manifestanți. Deși conducerea de partid și de stat, conducerea Minsiterului de Interne și a  Departamentului Securității Statului și-au exprimat nemulțumirea față de neconfirmarea unei implicații străine, raportul întocmit de colonel a fost conform cu realitatea:

„Seara, după ora 23,00 (n.a. – 18 decembrie 1989), responsabilii numiți de generalul-maior Macri Emil pe diferitele linii de muncă au început să vină să raporteze informațiile obținute. Au fost destul de neconcludente  și cu mare dificultate am redactat o informare pe care generalul-maior Macri Emil a acceptat-o și am expediat-o prin telex în jurul orei 1,00. În esență, se referea la:

- nu sunt date că ar exista instigatori sau conducători anume veniți din străinătate;

- ancheta efectuată de miliție până în seara respectivă relevă că marea majoritate a celor care au spart vitrine, au furat din magazine și au incendiat sunt delincvenți de drept comun, mulți chiar recidiviști;

- nu sunt identificați conducători și nu rezultă să fie o acțiune organizată, ci una spontană, declanșată pe fondul nemulțumirilor generale ale populației”¹⁷.

Note:

⁹. Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989, Timișoara – Decembrie 1989,  Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara – 2011, p. 45

¹⁰ Ibidem, p. 45

¹¹ Ibidem, p. 47

¹² Ibidem, p. 48

¹³ Ibidem, p. 52 – 53

¹⁴ Raport SRI – Anexă

¹⁵ Procesul de la Timișoara, audierea în cadrul urmăririi penale a celor 21 + 4 inculpați, Coordonator Gino Rado, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara - 2013, p.70

¹⁶ Ibidem, p. 76

¹⁷ Ibidem, p. 107