Marele Jaf Comunist

În ultimii ani se încearcă o reabilitare a memoriei lui Nicolae Ceaușescu și a consoartei Elena precum și a Regimului Comunist. În spatele acestor dezinformări se află foștii securiști infiltrați în toate insituțiile statului și în mass-media.  Prin asta se urmărește îndobitocirea tineretului născut după 1989, însă printre noi se găsesc oameni care arată adevărul. Am credința că mai devreme sau mai târziu SECURITATEA și COMUNISMUL vor fi declarați inamicii democrației, inamicii ROMÂNIEI,  care de 25 de ani ne târăsc într-o mocirlă, ne dezumanizează și  ne coboară ca oameni sub limita existenței. Oricum istoria i-a trecut pe liderii comuniștilor din România și pe securiști în rândul oamenilor precum Stalin, Hitler etc.

Iată o altă poveste despre întunecimea comunismului: 

“Pe 28 iulie 1959, șase persoane mascate și înarmate au jefuit o mașină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române, în care se aflau 1.686.000 de lei.
După două luni de anchetă fără precedent, implicând mii de interogatorii și omorârea în bătaie a cel puțin unei persoane, casierul de bancă Gogan, Securitatea arestează șase persoane pe care le acuză de comiterea loviturii: frații Alexandru și Paul Ioanid (născuți Leibovici), soții Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat (născut Glanstein) și Haralambie (Harry) Obodeanu. Surpriza este totală, pentru că suspecții, foști ilegaliști de origine evreiască, aveau legături importante în cercurile puterii și ale Securității. Alexandru Ioanid, colonel de Miliție, fusese căsătorit cu sora Marthei Cziko, soția ministrului de Interne Alexandru Drăghici. Ancheta este încredințată serviciului condus de colonelul de securitate Gheorghe Enoiu, care reușește prin tortură să-i facă pe cei șase să-și mărturisească vinovăția, deși până în ziua de azi au rămas multe semne de întrebare.
După anchetă, Securitatea a regizat un film al faptelor, intitulat „Reconstituirea”, obligându-i pe cei șase acuzați să-și joace propriile roluri și să-și recunoască vinovăția în fața camerelor de filmare. Pelicula, în regia lui Virgil Calotescu, a fost destinată doar uzului intern al nomenclaturii comuniste. Pornind chiar de la acest film, regizorul Alexandru Solomon a realizat în 2004 un documentar intitulat „Marele jaf comunist”. Intervievat în filmul lui Solomon, Gheorghe Enoiu afirmă despre „Reconstituirea” că „scenariul a fost scris chiar de mine”, și neagă că asupra celor șase suspecți s-ar fi exercitat vreo constrângere fizică. Afirmațiile lui sunt întărite pe peliculă și de subordonatul său, anchetatorul Gheorghe Blidaru.
Procesul celor șase s-a desfășurat între 20 și 22 noiembrie 1959 și a fost filmat de autorități. A fost un proces tipic anilor '50, în care inculpații au recunoscut toate faptele de care au fost acuzați. Cei cinci bărbați au fost condamnați la moarte și executați, iar Monica Sevianu la muncă silnică pe viață, ținându-se cont că era mamă a doi copii.”
Sursa: ro.wikipedia.org 

Aici puteți viziona filmul:

Marele Jaf Comunist


Aici puteți viziona filmul:

Reconstituirea 1960


 “Misterul jafului comunist


Banda Ioanid

Șase oameni au jefuit în vara anului 1959 o mașină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române. Împreună au organizat cel mai mare jaf petrecut vreodată într-o țară din lagărul comunist, reușind să fure peste 1.600.000 de lei, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri. După ce au fost prinși, au fost obligați să-și joace propriile roluri într-un film intitulat "Reconstituirea", regizat de Virgil Calotescu.
În dimineața zilei de 28 iulie 1959, la ora 8:00, patru bărbați și o femeie, toți purtând măști, toți înarmați, au tâlhărit mașina Băncii de Stat a Republicii Populare Române. Cu ajutorul armelor de foc, cei cinci au încărcat toți banii pe care mașina băncii îi transporta - 1.686.000 de lei - într-un getax marca Moskvici, după care au demarat în trombă. Suma echivala la acea vreme cu peste 250.000 de dolari, o sumă uriașă ținând cont de faptul că în Republica Populară Română cetățenii trebuiau să fie egali, mai ales din punct de vedere material.
Angajații băncii nu erau inarmați, iar mașina instituției, marca Skoda Station, era o pradă extrem de ușoară. Nu avea nici măcar încuietoare. Sucursala Băncii de Stat în fața căreia s-a produs jaful se afla pe Calea Giulești din Capitală, pe atunci în raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vizavi de această unitate era amplasată Maternitatea Giulești, în apropiere situându-se și o secție de miliție. Un prim martor, o angajată a maternității, furnizează primele amănunte: șoferul getaxului purta mustață.
Autoritățile sunt șocate. O asemenea acțiune pare ireală într-o țară comunistă, în care, teoretic, fiecare cetățean își vede de treabă, construind voios socialismul. Dar miliția se mobilizează repede și apar noi indicii. Se reconstituie traseul getaxului.
După ce au fugit din fața sucursalei, bandiții au ajuns în apropierea Morii Ciurel, lângă podul cu același nume. Aici au fost surprinși de un pionier pe când abandonau o parte din bani în bancnote mici. Copilul le dă de știre cetățenilor cinstiți, care găsesc acolo suma de 138.000 de lei.
Mașina este găsită până la urmă abandonată pe strada Dr. Teohari și cu această ocazie este recuperată încă o sumă consistentă de bani: 213.000 de lei.

Investigația 

"Nu ai dreptul să bănuiești ca infractori oameni nevinovați", așa sună cuvintele comentatorului din "Reconstituirea", film realizat în 1960 de către Virgil Calotescu, cu chiar autorii jafului, în timp ce pe ecran apare un "lucrător" de Securitate, care se infiltrează printre cumpărătorii dintr-un magazin bucureștean. Apar imagini care ilustrează decadența: baruri în care oameni fără căpătâi, "declasați", petrec cu femei și băutură, lăsând pe mai tarziu înfăptuirea societății multilateral dezvoltate.
Sunt bănuite "elementele legionare și naționaliste", "elementele burgheze în putrefacție". Este căutat cel care conducea getaxul. Poate fi șofer profesionist, așa că sunt luate la verificat garajele din Capitală. În numai două luni, organele ajung la Alexandru Ioanid, prezentat în film ca "afacerist", prieten cu soții Igor și Monica Sevianu. Casa lor este pusă sub supraveghere. Într-o scrumieră din această casă se găsește o banderolă pentru bancnote. Se percheziționează imobilul, se găsesc sume mari de bani în pod, la Ioanid și la Sevianu. Toată banda este descoperită, arestată și anchetată: Monica Sevianu, Glanzstein Abrasa, ins "cu pretenții de intelectual", Obedeanu Haralambie, "pretins ziarist", Paul Ioanid, Alexandru Ioanid si Igor Sevianu, inginer, care, în loc să muncească a preferat să trăiască din banii muncitorimii, ca un "declasat". Puși în fața dovezilor (arme, bani, martori), recunosc toți într-un glas că au plănuit de mult jaful, care nici n-a fost singura lor fărădelege, formând în anul 1957 această banda criminală.

Varianta 2

A doua variantă asupra evenimentelor este de fapt un ansamblu de obiecții la prima variantă, cea oficială. Anchetatorii și realizatorii filmului "Reconstituirea" au omis câteva "amănunte". Primele se referă la adevărata identitate a invinuiților. Să începem cu "căpetenia" bandei, Alexandru Ioanid. În vreme ce în film este prezentat ca fiind un "afacerist", realitatea este puțin diferită. Alexandru Ioanid, zis Lică, era membru al partidului conducător. Ioanid era născut în noiembrie 1920 și până în primele luni ale anului 1959 avusese funcția de locotenent-colonel de miliție, șef al Direcției Miliției Judiciare. În luna mai a aceluiași an, Alexandru Ioanid fusese destituit. Numele lui real fusese Leibovici. Nu numai ca Lică avusese o funcție atât de importantă, dar era chiar rudă cu ministrul de Interne de atunci, Alexandru Draghici, fiind căsătorit o vreme cu sora acestuia. Prin urmare, Ioanid și unul dintre conducătorii statului comunist al anilor ‘50-‘60 erau rude.
Nici fratele său, Paul Ioanid, nu era mai prejos. Paul, născut în martie 1923, era de asemenea un personaj important în nomenclatura de partid. Era profesor universitar, își dăduse doctoratul la Moscova și fusese șef de catedră la Academia Militară. Paul Ioanid participase ca reprezentant al țării noastre la programul spațial secret al Uniunii Sovietice și a fost ridicat de Securitate atunci când s-a întors în țară. În filmul documentar "Marele jaf comunist", al regizorului Alexandru Solomon, Colonelul Enoiu povestește că, după condamnarea celor cinci la moarte, Paul i-a cerut acestuia o întrevedere. În cadrul întâlnirii, fratele lui Lică Ioanid și-a exprimat dorința de a fi trimis în spațiu.
 Igor Sevianu, inginer de aviație, era de asemenea membru PMR și deținuse funcția de locotenent de miliție până în 1951. Prietenii îi ziceau Gugu. Numele lui fusese Igor Herscovici. Împreună cu Monica Sevianu aveau doi copii, nu aveau locuri de muncă și trăiau din meditațiile pe care le dădea Monica. Igor Sevianu participase, în timpul celui de-al doilea război mondial, la acțiuni de sabotaj împotriva naziștilor, împreună cu forțele aliate.
Soția sa, Monica Sevianu, mai fusese căsătorită și trăise câțiva ani în Israel, de unde se întorsese pentru a da o mână de ajutor, în România, la construirea socialismului. De profesie era ziaristă și era membră a Partidului Muncitoresc Român.
Haralambie Obedeanu, membru al PMR, avea, în anul comiterii jafului, vârsta de 31 de ani, lucrase și el în cadrul Ministerului de Interne. Fusese ziarist la Scânteia, organul de presă principal al regimului și decan al Facultății de Jurnalism din cadrul Academiei "Ștefan Gheorghiu" până la sfârșitul anului 1958. Numele său real era Lazarovici.
Cel pe care filmul "Reconstituirea" îl prezintă ca fiind membrul bandei "cu pretenții de intelectual" este Sașa Mușat, adica Glanzstein Abrasa. Se născuse în august 1924 și era o rudă îndepărtată a lui Emil Bodnăraș. Fusese profesor universitar de istorie.
Aceste șase "elemente naționaliste" erau evrei. Avusesera funcții importante în conducerea țării, dar toți fuseseră marginalizați, trecuți pe linie moarta în anul ce precedase producerea jafului.
Metode de anchetă
Filmul "Reconstiturea" din 1960 nici măcar nu atinge trecutul real al celor șase "bandiți". Despre metodele de investigație "specifice" nu se suflă nici un cuvânt. Bucureștiul anilor ‘50-‘60 ai secolului trecut era un oraș numai bun de terorizat. Pentru că puținii martori văzuseră un om suspect care purta mustață, unele din primele ținte au fost... mustăcioșii. Au fost ridicați sute de oameni care le păreau suspecți "lucrătorilor". Dar primii care au avut de suferit au fost chiar angajații băncii. Gheorghe Ciuplea, însoțitorul transportului jefuit, povestește în filmul documentarul "Marele jaf comunist" al regizorului Alexandru Solomon, realizat în 2004, că își pierduse cunostința în momentul când a fost amenințat cu arma de atacatori. Avea să-și piardă cunoștinta de mai multe ori după aceea, dar asta numai din cauza metodelor de anchetă ale Securității, metode care, se știe, nu dădeau greș niciodată. Pe Ciuplea l-au bătut la talpă în timp ce era legat și ținut cu capul în jos, iar torționarii îi puneau în continuu aceeași întrebare: "Cine sunt autorii?". "S-au audiat mii de oameni. Curățenie totală s-a făcut", povestește, în documentarul din 2004, Gheorghe Blidaru, unul dintre conducătorii anchetei.
După ce firul anchetei a ajuns la cei șase, a fost rândul vecinilor să intre în vizorul "lucrătorilor". Elena și Victor Șerbănescu, vecinii familiei Sevianu, relatează în documentarul lui Alexandru Solomon felul cum s-a făcut arestarea Monicăi Sevianu: "Monica a luat o palmă de au dat-o cu capul de ușă". Este puțin probabil că cei șase să nu fi fost torturați în timpul anchetei. Versiunea oficială este că, puși în fața dovezilor, au recunoscut imediat. Numai că procedura era următoarea: declarația negativă a celor anchetați nu se consemna. Înregistrată era doar declarația prin care recunoșteau că sunt autorii jafului. Anchetatorul Gheorghe Enoiu, despre care foștii săi "clienți" declară ca era de o cruzime comparabilă cu cea a generalului Pleșiță, spune că Lică Ioanid a negat inițial orice amestec în această afacere. Numai că în a treia zi a recunoscut. "Lică știa procedura miliției: «Domnule, dacă ma bateți, va spun orice», zicea el. Lică era un provocator ceva de neînchipuit", povestește torționarul.
Se pare ca celor șase "declasați" li s-a sugerat, în timpul anchetei că, dacă vor coopera la filmarea reconstituirii jafului, nu vor primi pedeapsa cu moartea. Poate că din aceasta cauză, în filmul "Reconstituirea", regizat de Virgil Calotescu, cei șase "sabotori și bandiți" joacă atât de bine, dar totuși atât de neconvingator. În orice caz, dicția celor șase protagoniști este mai bună decât a milițienilor și securiștilor.

Sentința

"La 12 noiembrie 1959, procesul celor șase evrei a început. După numai trei zile a fost pronunțată condamnarea: bărbații vor fi executați, iar pentru Monica Sevianu muncă silnică pe viață. La 18 februarie 1960, la ora 8:00 dimineața, Igor, Sașa, Lică, Haralambie și Paul au fost executați prin împușcare. Monica Sevianu a stat în închisoare până în 1964, cand a fost eliberată datorită unei amnistii și a emigrat în Israel. În 1977 a murit de cancer.

"Este total neverosimil ca toți cei care au fost implicați în procesul jafului Băncii Naționale (doi profesori universitari, doi ziariști, un inginer aviator și un locotenent-colonel de miliție civilă, care fu-sese șeful Direcției Miliției Judiciare pe țară, echivalentul FBI-ului american), toți oameni de o inteligență și pregătire peste medie, să fi crezut că ar putea cheltui această sumă de bani fără ca poliția politică să nu fie atenționată sau alertată."  Alexandru Galis

"Ce pot spune despre actorii din film? În primul rând, i-am văzut după aproape 50 de ani pe tatal meu, Alexandru Ioanid și pe unchiul meu, Paul Ioanid. Și ei, și ceilalți mi s-au părut oameni integri, cultivați, care, la proces, au renunțat să mai spere că li se va face dreptate. Au recitat cursiv ce au fost probabil obligați și torturați să declare". Alexandru Galis

O farsă judiciară, un proces politic


Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid, avea 6 ani în 1959. După arestarea și condamnarea celor șase intelectuali evrei, familia Ioanid a avut de suferit. "O parte din familie a suferit închisoare pe motive banale (mătusș mea, soția lui Paul Ioanid, a fost închisă 6 ani pentru faptul că a avea o carte ilegală la vremea aceea, "Doctor Jivago" de Boris Pasternak). Bunicii mei, părinții lui Alexandru și Paul Ioanid, au fost și ei închiși și din dosarele pe care le-am citit reiese că au fost bătuți în închisoare. Știu că la un moment dat au încercat să se sinucidă. Nu toți din familie au suferit în închisori. Mama mea s-a închis în ea și a suferit o depresie adâncă pe restul vieții ei. N-a ieșit patru ani din casă și a murit și ea tânără. Toți din toată familia au fost marcați pe viață", ne-a declarat Alexandru Galis. Fiul lui Alexandru Ioanid a emigrat în anul 1980 în Anglia și locuiește de atunci la Londra.

Vicii

În România, Galis a studiat dosarele anchetei și nu crede versiunea oficială a autorităților. "După părerea mea, urmărirea penală și procesul penal - cum reiese din filmul «Reconstituirea», comandat de Ministerul de Interne - a fost o farsă judiciară. O analiză a urmării penale, care actualmente se află la CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), arată vicii fundamentale de procedură judiciară. Am citit cu mare atenție tot ce mi s-a pus la dispoziție - aproximativ 20.000 de pagini - și am văzut de nenumărate ori filmul care s-a făcut despre derularea procesului. Am constatat următoarele: Nu se prezintă nicio dovadă, document sau martor din partea Băncii Naționale care să ateste ca s-a comis într-adevăr jaful. Nu se prezintă nici un fel de detalii, înseriere, denominație sau alte detalii bancare despre banii furați. În procesul-verbal făcut la locuința tatălui meu, «banii gasiți» sunt trecuți ca un fapt divers și fără detalii pe o listă interminabilă de obiecte casnice banale: scrumiere, cărți, furculițe, batiste etc., fără niciun fel de descriere detaliată. Nu se prezintă și nu se oferă nici o explicație din ce motive principalul martor ocular, și anume șoferul taximetrului din care au coborât să oprească mașina băncii și apoi să transporte banii, nu apare la proces să depună mărturie. În schimb este adus un alt șofer al unui alt taxi cu care se spune că ar fi comis sau intenționat să comită un alt jaf la o altă data", spune Galis.

Martorii

O parte din martorii oculari care, după cum reiese din film, au declarat ulterior că ar fi văzut jaful - o femeie pe balconul unei maternități și alții - nu sunt întrebați la ce dată au văzut comiterea jafului: data presupusului jaf sau data când s-a făcut filmul «Reconstituirea». Este extrem de probabil că martorii oculari să fi fost martori oculari la filmarea jafului și nu la jaf. Judecata a fost foarte sumară, procesul a durat numai trei zile. Toți și-au recunoscut vinovăția - fără nici o ezitare. Recursul a avut loc la doar trei zile după proces, în contravenție cu Codul Penal care era în vigoare. După cum reiese din declarațiile făcute chiar de anchetatorii cazului – prezentați în documentarul regizorului Alexandru Solomon - mărturiile inculpaților au fost smulse sub tortură fizică. Nu se explică de ce această infracțiune civilă a fost judecată în tribunalul militar. Numai procesele politice din perioada 1945-1965 au fost «judecate» la instanțe militare. Pare evident ca acest «jaf» a fost de fapt un proces politic", crede Alexandru Galis.

Epurări

"Deși din filmul făcut în timpul procesului reiese că organizatorul a fost Igor Sevianu, cazul a rămas sub numele de «Banda lui Ioanid». Asta îmi întărește convingerea că a fost un caz politic declanșat de cauze total diferite. S-a vehiculat ideea că ar fi fost procesul «antisionist» din România, episodul românesc din sinistrul serial al proceselor similare care au avut loc în majoritatea sateliților Uniunii Sovietice în perioada respectivă. Nu trebuie exclusă această posibilitate. Presupusul jaf din 1959 a declanșat și justificat repercusiunile severe împotriva evreilor din România, în special epurarea lor din funcțiile de răspundere. Așa cum am declarat în urmă cu un an și jumătate consider posibilitatea redeschiderii procesului, cu toate că îmi dau seama că acest lucru nu-i va reînvia pe cei care au murit acum 45 ani. Am avut ocazia să-i cunosc pe aproape toți urmașii celor care au fost implicați în procesul așa-numitului jaf a Băncii Naționale. Toți au părăsit România și toți cred că a fost o înscenare", declară Galis.

"Presupusul jaf pare lipsit de motivație. Obiectul jafului, 1.686.000 lei (aproximativ 250.000 USD, echivalentul venitului anual a 300 de oameni în acea epocă), reprezinta o sumă care nu putea fi folosită în România anilor ‘50 sau ‘60"Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid
"La vremea aceea nu exista posibilitatea cumpărării unor obiecte de valoare, proprietăți sau mașini, iar convertirea lor în valută străină era imposibilă. Cum știm, în străinătate leii nu aveau nici o valoare", Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid

"Beneficiarii unei situații privilegiate"

Filmul "Marele jaf comunist" a fost realizat în 2004 de către regizorul român Alexandru Solomon. Filmul este un documentar care încearcă să aducă lumină în afacerea petrecută în urmă cu peste 50 de ani. Documentarul, o producție Les Films Ici și Libra Film, a câștigat, în noiembrie 2004, premiul pentru Film Documentar Istoric din cadrul celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului de Film Istoric din Pessac, Franța.
Pe parcursul celor 75 de minute, Alexandru Solomon prezintă interviuri cu câțiva milițieni și securiști care au lucrat la acest caz, dar sunt intervievați și cei care au avut de pătimit în urma anchetei brutale a "organelor". "Victimele colaterale" în ancheta de două luni din 1959 povestesc care au fost metodele de "aflare a adevărului": bătăi și amenințări. Pe de altă parte, anchetatorii de atunci, acum pensionari, încearcă să-și justifice trecutul. Vasile Varga, unul dintre membrii completului de judecată care i-a condamnat pe cei șase, susține că aceștia au comis jaful ca urmare a nemulțumirii lor, deoarece fiind "naționaliști evrei" "nu se împăcau cu faptul că nu mai sunt beneficiarii unei situații privilegiate".
Catalin Pruteanu
Sursa: jurnalul.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei