Oare ne putem baza pe acești americani? Întrebarea cea de 11 miliarde de dolari: Statele Unite ale Americii nu este o prietenă, ci patroana Statului Israel

Obama este foarte interesat ca Hamas sa supraviețuiască

În timpul operațiunii din iulie – august 2014, denumită “Stânca Neclintită” (Ebr. Țuk Eitan), Statele Unite a jucat un dublu rol.
Cauza: Evenimentul “Primăvara Arabă”, a fost de a convinge poporul american, că viitorul Orientului Mijlociu este cu islamul politic, însă atunci a survenit axa Egipteano – Arabă Saudită și a răsturnat conceptul.
Statele Unite încă se mai luptă să se țină de axa islamică și “Frăția Musulmană”, sprijinându-se pe doi aliați: Turcia și Qatar. Acesta din urmă servește și ca sponsor al Gazei. Oare cu afacerea de arme încheiată, în valoare de 11 miliarde de dolari, Qatar a cumpărat de asemenea și sprijinul lui Obama pentru Hamas?
America nu are niciun interes în a decide sau de a lichida capacitățile militare ale militanților Hamas. Din contra, guvernul Obama e interesat ca Hamas să rămână pe poziția sa, pentru a consolida aliații Statelor Unite în regiune – Qatar și Turcia. Guvernul American actual, nu diferă de majoritatea predecesorilor săi, care au împiedicat în mod regulat ca Israelul să obțină victorii totale pe câmpul de luptă, acționând de a minimaliza realizările sale obținute, prin diplomație.

Dependența israeliană a Statelor Unite ale Americii


Mulți descriu SUA, ca fiind “o mare și cea mai important dintre prietenii noștri”.
Această descriere este măgulitoare Israelului. Statele Unite ale Americii nu este o prietenă, ci patroana Statului Israel. Nu sunt cadouri pe gratis în acest sistem: Statele Unite ale Americii oferă Israelului ajutor militar și civil în valoare de 3 miliarde de dolari pe an, iar în schimb ea așteaptă ca clientul ei, să fiesuficient de disciplinat și să urmeze dictatele domnului de la Washington ori în cel mai bun caz – de a provoca cât mai puține daune intereselor sale. Mijloacele de marketing ale acestor relații sunt de a fi prezentate ca amicale, bazate pe “o relație specială” cu obligații emoționale sau morale față de Statul Evreu. Dar în realitate, este vorba doar de o afacere ca și altele.
Deja de mai multe decenii, Statele Unite ale Americii cumpără interesele Israelului. În majoritatea cazurilor, aceste afaceri sunt profitabile ambelor părți. Israel a încetat de a servi drept bătăușul cartierului neașteptat și Unchiul Sam îi dă ajutor financiar, arme și sprijin diplomatic. Aranjamentul acesta a fost introdus în timpul războiului rece, atunci când spațiul de manevrare al Ierusalimului era foarte limitat, în timp ce statele arabe puteau manevra între comuniști și Occident. Chiar și după căderea Cortinei de Fier, Statul Israel a continuat să fie izolat în Orientul Mijlociu, iar eșecul tratativelor de la Oslo, doar a intensificat dependența sa de patronul American, care știa că prin sprijinul global al statelor arabe față de palestinieni, Israel nu va avea capacitatea de a integra coaliții regionale alternative, astfel va depinde în totalitate de sprijinul care îi ca da America. Apoi a venit așa – numita “Primăvară Arabă” și a schimbat starea Israelului.

Statele Unite ale Americii și “Primăvara Arabă”


Revoltele petrecute în lumea arabă din ultimii ani, au favorizat guvernului American oferindu-I o oportunitate de aur, pentru a trece de partea sa clienți noi, din tabăra islamistă. Pentru Washington, depedența de el, a devenit o politică important pentru Orientul Mijlociu, dacă nu centrală, când el vede prin aceasta ca fiind o garanție a păcii și stabilității. Statele Unite ale Americii și-a întors umărul clienților săi vechi: Yemen și Egipt și a contribuit decisive la decăderea lor. De asemenea și-a dat sprijinul pentru partidele islamice care au venit la putere în Tunisia și unor grupuri insurgente din Siria (Libia a fost o inițiativă privată a Uniunii Europene și I s-a remorcat în lipsă de alegere). Pilonul principal din Orientul Mijlociu se bazează pe trei țări: Turcia sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan*, liderul partidului islamist, bogatul principat Qatar, cu autoritate asupra rețelei de televiziune al-Jazeera și Egipt, sub guvernarea “Frăției Musulmane”, condusă de Mohamed Morsi (al cincilea Președinte al Egiptului).
* Articolul a fost scris în 2014, dar în mare măsură actualitatea obligă să fie republicat. Nimeni  nu a prevăzut eșecul unei lovituri de stat în Turcia.

Încetarea focului din Operațiunea Pilonul Apărării numită: “Stâlpul de Nori” (ebr. Amud Anan) (14 – 21 Noiembrie 2012), a fost primul examen de testare axei Turco – Qatare. Statele Unite ale Americii a presat guvernul condus de Netanyahu, de  a acționa pe teritoriul Fâșiei Gaza și a dictat lui Morsi textul memorandumului de înțelegere dintre părți, care a permis încheierea luptelor, în scopul de a prezenta acordul, ca fiind o realizare egipteană. Și Washington a sperat în competența portofelului lui Qatar, sprijinirea pe Frăția Musulmană (care-i mama mișcării Hamas) și marea umbră a lui Erdogan, vor aduce liniștea în zona Autorității Palestiniene. Qatar, într-adevăr a finanțat larg și bine Hamasul, care s-a folosit de dolarii bogatului Principat al Golfului, în a achiziționa material de construcții masive, folosite pentru tuneluri și la achiziționarea de rachete cu rază lungă, care au fost transferate în Fîșia Gaza, sub ochii semi-deschiși a lui Morsi și cu “ochiade” spre Washington.
Hamas chiar a avut tupeu și curaj pentru a lansa aripa sa militară, să se confrunte în mod deschis cu soldații egipteni, în plină zi, știind că președintele American va trece cu vederea, asupra acestor fapte. La începutul lunii august 2013 militanții Hamas au masacrat 17 soldați egipteni pe tărâm egiptean. Aceasta a fost cea mai rea și aprigă greșeală comisă de Hamas, care nu a luat în considerare determinarea intenției ministrului apărării egiptean Abdel Fattah el-Sisi, care nu a putut suporta  viziunea soldaților săi care mureau, fără de a-i sta în putere de a pedepsi criminalii. Scurt timp după aceasta Sisi l-a detronat (înlăturat) pe Morsi, deschizând o campanile de “curățire” pe întinsul Egiptului, ceea ce a dsitrus puterea noilor clienți americani.
Washington nu a văzut cu ochi buni noua lovitură de stat din Egipt și s-a agățat pe categorii formale pentru a lovi în supraviețuirea noului regim, inclusiv reținerea de ajutoare pentru țara Nilului. Hotărârea fermă a lui Sisi de alupta contra mesagerilor Qatar, conducerea sa carismatică și Victoria sa în alegerile prezidențiale din țara Nilului l-a făcut liderul taberei rivale a axei Turco – Qatare. El a fost capabil să obțină sprijinul de la o serie de valoroși factori sunniți din întreaga lume, care au considerat, cu o anumită justificare, că au fost înlăturați de guvernul American. Cel mai important factor dintre aceștia fiind Arabia Saudită, care a văzut politica de conciliere a administrației Obama față de Iran ca o trădare, cu nimic mai puțin.
Putem finaliza aceasta astfel: lumea arabă este împărțită în trei tabere – tabăra șiită, care acționează în conformitate cu sponzorizarea Iraniană incluzând Irak, Siria și Liban (sub influența Hezbollah); Tabăra islamistă condusă de Turcia și finanțată de Qatar, tabără sprijinită și de americani; și tabăra conservatoare, axa Cairo – Riyadh, care include emiratele din Golf, Autoritatea Palestiniană și opoziția din Liban, care a câștigat o susținere tăcută din partea Uniunii Europene. Cu un astfel de system, Hamas este un client aliat important pentru Statele Unite și o situație în care interesele israeliene sunt ipotecate la Washington și Doha, afacere care ar putea aprofunda relația dintre cele două state, a transforma micul principat, posesor a unei forțe militare puternice și de a oferi surse de locuri de muncă noi, în economia americană.

Concluziile din trecut


Nue ste un secret faptul că Statelor Unite nu-I plac războaiele din zonă și face tot ce este posibil pentru a le preveni. Dar când izbucnește un astfel de război, guvernul American preferă să-l vadă ca pe o oportunitate și-l ține astfel încât să nu creeze o decizie clară, pentru a putea ajusta rezultatele în avantajul său. Astfel a acționat de fapt Statele Unite , în aproape toate războaiele Israelului. În 1948, Washington a aplicat un strict embargo transferurilor de arme către Orientul Mijlociu, în scopul de a preveni Victoria în război, iar în cazul în care furnizarea de arme din Cehoslovacia (sprijinită de sovietici)  pentru Israel nu era efectuată, Israel ar fi terminat războiul cu o înfrângere totală. În anii următori, americani au presat activ Statul Israel de a face pace cu arabii, având în meniu divizarea Neghevului și predarea acestuia Egiptului (“Planul Alpha”). În războiul din Sinai (1956) s-a opus inițiativei militare israeliene – franco – britanice și a forțat Israelul să se retragă din Sinai. Războiul din 1967 a fost o singură excepție, probabil pentru că a fost terminat doar în câteva zile, Israelul obținând un sprijin la nivel mondial.
Sfârșitul războiului de uzură (1969 – 1970) a fost un final clasic American. Statele Unite au închis ochii la promovarea bateriilor egiptene al rachetelor de teren – aer (așa precum a făcut-o și cu contrabanda rachetelor Hamas pe Fâșia Gaza), fapt care a purtat semințele umrătorului război. În timpul războiului de Yom Kippur (Oct. 1973), guvernul Nixon a oprit operațiunile militare israeliene de a decide și a distruge Armia III egipteană, în scopul de a-l aduce pe Sadat sub protecția lui, în detrimentul sovieticilor. Guvernul American a mai obligat Israelul să se retragă de la Canalul Suez, de la câmpurile de petrol din Sinai și din Quneitra de pe PLatoul Golan, în scopul de a promova separarea puterilor și a unui acord interimar între părțile aflate în conflict. La finalizarea războiului din Liban administrația Reagan a presat Statul Israel de a nu distruge forțele PLO din Beirut, a împins înființarea unei comisii de anchetă cu privire la problema din Sabra și Shatila și a urmărit să promoveze propriul plan de pace. De asemenea și în Al Doilea război din Liban, Statele Unite a avut rolul de a înfrâna acțiunile israeliene împotriva organizației Hezbollah, din diferite motive și în primul rând – Teama de a afecta guvernul pro – occidental din Beirut. Israel a primit 34 zile de luptă, de care nu a profitat.
Modelul este în concordanță deplină. Guvernele americane nu protejează interesele israeliene, ci propriile lor interese, știind că spațiul de manevră israelian este limitat ceea ce creează o dependență aproape totală de sponsorii de la Washington. Din partea sa Statele Unite își întemeiază politica din Orientul Mijlociu, pe o serie de înfrânări și echilibrări prin încâlceala unor alianțe regionale. Situația în care Statele Unite este unica superputere, nu are niciun interes de a ajunge la decizie clară și finală a conflictelor regionale. Ea se teme de creșterea cu success a unui centru de putere regionale suficient de mare, pentru a avea o putere care va putea perturba aceste echilibrări.
Washington-ului îi este foarte convenabil de a vedea părțile confruntându-se, provocând vărsări de sânge una alteia și adresându-se lui, pentru a reglementa încetarea conflictului. În cazul că una dintre părți, nu este o clientă americană (cum a fost Egiptul în timpul războiului din 1973 sau “Frăția Musulmană”, în timpul “Primăverii Arabe” ea recunoaște posibilitatea de a aplica auspiciile și să câștige influență în detrimentul aliaților fideli.

Statele Unite ale Americii și “Stânca Neclintită” era destul de complex. Statele Unite ale Americii, așa cum a declarat, s-a bazat pe puterea emergentă din lumea arabă - “Frăția Musulmană”, presupunând că autoritatea lor va aduce pacea și stabilitatea în regiune, în special în ceea privește confruntarea Sunni – Shiite. Bazarea pe Qatar și islamiști pe de o parte și politica de conciliere față de Iran pe de altă parte, a dus la criza în relațiile cu un alt aliat fidel: - Arabia Saudită țară, de asemenea, care a dezvoltat dependență de Statele Unite ale Americii, care o aprovizionează cu armamentul necesar armatei sale și stabilește mii de soldați pe teritoriul saudit. Cu toate acestea, spațiul de manevră al Arabiei Saudite este cu mult mai mare decât cel Israelian, din cauza puterii sale economice și controlul asupra locurilor cele mai sfinte Islamului, Mecca și Medina.
În timpul funcționării operațiunii “Stânca Neclintită” a reușit axa Riyadh – Cairo să se poziționeze ca un mediator în luptele din Fâșia Gaza. Insistența președintelui Egiptului Al – Sisi de a îngreuna eforturile de mediere la Qatar, Turcia și Statele Unite, cu sprijinul său deschis fără precedent față de eforturile militare ale Israelului, a ascuțit diferențele de opinii dintre Washington și Ieruasim.
Israel s-a găsit, pentru prima dată după mult timp, într-un spațiu de manevră cu mult mai mare decât a cunoscut în trecut, atât regional cât și global. Insistența de la Cairo, pe formula: “Liniștea se va răspunde cu liniște” i-a acordat putința de a acționa pe teren, contra tunelurilor. Sprijinirea Arabei Saudite din spatele scenei, a condus la o situație a poziției Uniunii Europene față de Hamas, mai drastică decât cea americană. Uniunea Europeană nu investește miliarde de dolari în patronul Hamasului și arată o atitudine rece față de Turcia, fiind preocupată de evenimentele din Ucraina și de atmosfera antislamică care predomină acolo, pe fondul problemelor interne, cu siguranță nu adaugă nicio simpatie liderilor Hamas. De fapt, Statele Unite ale Americii se află acum într-o situație, fiind izolată și forțată să “facă curte” Egiptului care nu-și ascunde satisfacția situației, în care Cairo posedă cheia de a pune capăt războiului actual din Gaza.
Într-o astfel de situație, guvernul Americii folosește față de Israel metoda “Morcovului și a Bățului”. În ultimile zile, Departamentul de Apărare a aprobat un ajutor financiar proiectului “Cupola de Fier” în valoare de 200 milioane de dolari. În același timp, Departamentul de Stat operează o mare presiune asupra Israelului ca să fie flexibil față de Hamas și să le accepte majoritatea condițiilor, în schimbul încetării focului. Desigur aceste condiții, nu pot fi acceptate de Israel, care în situația actuală, are capacitatea de a respinge formula Americană.

Întrebarea cea de 11 miliarde de dolari


Guvernul American este foarte interesat ca Hamas să supraviețuiască. Decăderea sa, are o natură care poate să conducă la creșterea elementelor și mai extremiste decât el, precum purtătorii lor de cuvânt se încăpățânează de ale spune. Hamasul poate avea o alternativă naturală: Autoritatea Palestiniană, cu suportul Egiptului și al Arabiei Saudite.
Washington-ului îi este foarte convenabil de a crea o isterie precum că organizații aparținând Statului Islamic (SIIL), vor prelua autoritatea în Fâșia Gaza, în timp ce el ignoră faptul că o astfel de autoritate nu poate fi luată peste noapte, cu atât mai mult, atunci când există un guvern Palestinian legitim în Ramallah.
Guvernul American vede prin supraviețuirea Hamasului și conservarea capacităților sale militare, că va preveni o lovitură fatală poziției regionale ale Qatar-ului și îi va da lui și aliatei sale Turcia, posibilitatea hegemoniei taberei Sunnite în Orientul Mijlociu. În acest scenariu, Israel, e amenințat cu asedii de rachete atât din sud cât și din nord, astfel va crește dependența a de Statele Unite ale Americii, prin recurgerea la arme defensive, cum ar fi “Cupola de Fier”  (Iron Dome) și sprijin diplomatic.
Creșterea axei Cairo – Riyadh, scade ipoteza americană față de Israel. Clima internațională momentan confortabilă, rezultat al activităților de bune relații publice și al liniștitei intervenții, în special din partea Arabiei Saudite în arena europeană, oferă Israelului un spațiu de respirație cu mult mai mare decât a cunoscut anterior, acum fiind o mai puțină nevoie de sprijin American, în scopul de a obține legitimitate internațională, pentru o acțiune militară. Ostilitatea egipteană față de Hamas oferă o alternativă regională important pentru a construi un aliat Islamic, cauzat de abaterile Washington-ului.
Hamas la rândul său, e o joacă în mâinile și poziția intrasigentă a Israelului (deocamdată). Dar oare Ierusalimul, va putea pune Washington-ul într-un fapt împlinit și a aprofunda Campania militară? Aceasta fiind o întrebare de 11 miliarde de dolari.
Iosi S. Avni
Articol preluat de pe internet – Iosi S. Avni prsentation
             

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)