Cele 7 minuni ale naturii
După ce în 2007 s-au ales cele 7 noi
minuni ale lumii moderne, în noiembrie 2011, ca urmare a competiţiei deschise
de aceeaşi asociaţie „New 7 Wonders”, lista celor 7 minuni ale Naturii a fost
încheiată şi dată publicităţii.
1.
Amazonul
Fluviul Amazon, cu un bazin de circa
șapte milioane de kilometric pătrați, cu cel mai mare debit (cât următoarele şapte fluvii mari ale lumii,
luate la un loc), cu o lungime de 6400 km și prin ecosistemul unic e considerat
o minune a naturii. Fluviul izvorește în Anzii peruvieni și traversează Peru,
Columbia şi Brazilia, înainte să se verse în Oceanul Atlantic printr-un estuar
larg de 250 de kilometri. Dacă în timpul sezonului secetos lăţimea fluviului
măsoară între 1,6 km şi 10 km, ploile de vară aduc un belşug de apă ce
depărtează malurile Amazonului până la peste 50 de km unul de celălalt. Dar nu
numai astfel de cifre au determinat ca acest mare râu al lumii să fie
considerat o minune naturală, ci şi biodiversitatea pe care apele lui o
întreţin în Bazinul Amazonului - o arie geografică uriaşă, în care cei 1100 de
afluenţi ai fluviului şi sute de mii de kilometri de pădure tropicală
adăpostesc cea mai mare colecţie vie de plante şi animale. Doar în arealul
acvatic înoată peste 2000 de specii de peşti – cam de 10 ori mai mulţi peşti
decât în apele Europei. Şi celelalte date sunt uimitoare: 2,5 milioane de
specii de insecte, 40.000 de specii de plante, peste 1200 de specii de păsări,
800 de specii de reptile şi amfibieni, 420 de specii de mamifere. În total, 30%
din speciile lumii vii trăiesc în sistemul fluvial amazonian.
2. Golful Ha Long
Natura a fost darnică şi a zămislit
un peisaj minunat în provincia Quáng Ninh din nordul Vietnamului: sute
de stânci înalte de calcar şi sute de insuliţe pitoreşti sunt răsfirate în
apele de smarald ale golfului Ha Long. Unele din aceste „pete” de calcar
au fost ocupate de sate pescăreşti, altele atrag vizitatorii cu lacurile lor
clare ori cu peşterile adânci. Insula Ban Sen e acoperită de o pădure tropicală
deasă, aşa că puţini oameni locuiesc pe ea. Exact invers se întâmplă pe Van
Dan, o insulă mare aproape în totalitate cucerită de civilizaţie. Quan Lan
întâmpină oaspeţii cu plaje încântătoare şi hoteluri bune, în timp ce Cat Ba e
un mic paradis pentru speologi şi iubitorii de natură. Pentru înot şi scufundări,
zona din jurul insulei Dau Be e cea mai potrivită. Peşteri minunate au fost
săpate de ape în insulele Bo Hon şi Dau Go. În 2012, în mod oficial,
vietnamezii au sărbătorit cu mult fast şi cu multă bucurie alegerea Golfului Ha
Long ca minune a Naturii. Au dezvelit o placă gravată şi au reamintit tuturor
că UNESCO, cu aproape două decenii în urmă, a transferat în patrimoniul
umanităţii insulele lor de calcar.
3.
Cascadele Iguazu
La graniţa dintre Brazilia şi
Argentina, fluviul Iguaçu formează peste 270 de cascade (în perioada ploioasă a
anului). Parcul Naţional Iguaçu, protejat de UNESCO, cuprinde ambele maluri ale
fluviului, unul aparţinând teritoriului brazilian, celălalt Argentinei.
O panoramă spectaculoasă găsesc
vizitatorii care accesează cascadele dinspre Brazilia, însă pentru partea
sălbatică, de explorare a parcului şi a celei mai mari căderi de apă de pe
Iguazu, Garganta del Diablo (Gâtul Diavolului)- cu o înălţime de
80 de metri, poarta de acces recomandată e cea argentiniană (80% dintre
cascade se află în Argentina). Întinzându-se pe aproape trei kilometri lungime şi
înconjurându-se de verdele intens al junglei, Cascadele Iguaçu au fost
apreciate ca cele mai frumoase din lume. Rivala lor Niagara, cu un debit de
trei ori mai mic şi lipsită de peisajul exotic, se recunoaşte, în cele din
urmă, înfrântă.
4.
Insula Jeju
La 130 de kilometri de coasta sudică
a Coreei (de Sud), Hallasan, un vulcan adormit, se ridică la 1950 de
metri deasupra apelor Mării Chinei de Est, în mijlocul unei insule. E străjuit
de alţi 360 de vulcani mai mici. Acest frântură de natură cu lavă modelată în
cilindri, cu pajişti înflorite şi cu faleze abrupte se numeşte Insula Jeju, o
destinaţie deja inclusă în marile circuite turistice. O parte din frumuseţile
celei mai mari insule coreene se ascund însă în subteran, acolo unde şuvoaiele
de lavă au creat în urmă cu secole un sistem de peşteri tubulare. Prin canalele
largi, pe unde vulcanul şi-a revărsat magma, circulă astăzi şuvoaie de turişti,
impresionaţi de culorile ori formele pereţilor din adâncimile răcoroase şi
ospitaliere.
5.
Komodo
Odată rostit, numele „Komodo” se
asociază cu imaginea reptilelor gigantice, mişcându-şi trupul greoi în căutarea
prăzii. Într-adevăr, dragonii (sau varanii – cele mai mari reptile din lume)
sunt personajele celebre ale Parcului Naţional Komodo din Indonezia, însă cele
trei insule Komodo, Rinca şi Padar, precum şi alte câteva mai mici din acest
teritoriu protejat de UNESCO adăpostesc multe alte specii protejate - inclusiv
cele din mediul acvatic al vecinătăţii coastelor insulare.
În contrast cu savana şi cu pâlcurile
de copaci din parcul naţional, apele sărate de dincolo de ţărm adaugă
peisajului un albastru intens. Una dintre atracţiile din Komodo este plaja cu
nisip roz, un amestec de nisip alb cu nisip roşu, pigmentat astfel de fosilele
lui Foraminifera (un protozoar cu cochilie).
6.
Râul subteran Puerto Princesa
Cu o lungime de 8,2 kilometri, râul
navigabil Puerto Princesa străbate subteranul munţilor de calcar ai provinciei Palawan din Filipine. Ceea ce îl face deosebit este ieşirea lui directă în Marea
Chinei de Sud, al cărei flux îi influenţează cursul inferior – printre altele,
sculptează continuu pereţii sistemului carstic. Mai mult, o descoperire recentă
i-a rezervat dreptul la unicitate: în pereţii peşterilor săpate de râu au fost
descoperite fosilele de Sirenia, un mamifer erbivor care a trăit acum
mai bine de 20 de milioane de ani şi singurul care e cunoscut ca devenind
complet adaptat la viaţa marină (e strămoşul demult dispărut al
vacilor-de-mare). Pentru că munţii calcaroşi, jungla şi marea dau naştere unui
habitat special, multe specii endemice sunt protejate în cadrul Parcul Naţional
Puerto Princesa. Autorităţile nu permit amenajări de-a lungul râului subteran,
tocmai ca frumuseţea lui sălbatică şi viaţa pe care o întreţine să nu fie
tulburate ori periclitate.
7.
Muntele Table
Întrucât acest munte de lângă Cape
Town, Africa de Sud, are culmile înalte (1086 m) transformate într-un platou
lung de 3 kilometri, el a primit numele de „Muntele Masă”. Ridicat acum 500 de
milioane de ani dintr-un fund de mare, blocul de gresie seamănă cu o frunte
împietrită pe ţărmul Oceanului Atlantic. Pe vârful său aplatizat şi pe
versanţii abrupţi, Muntele Table găzduieşte cea mai bogată colecţie florală, cu
1470 de specii (mai multe decât pe toate insulele britanice luate laolaltă), o
parte din dintre ele endemice şi rare.
Au dispărut însă de aici, ca efect
al vânătorii excesive, leii, leoparzii şi hienele; au rămas stăpâne în acest
microunivers montan câteva specii de antilope. Zilnic, telecabinele urcă pe
vârf vizitatorii dornici să colinde pe potecile şerpuinde ale platoului şi să
privească de sus oraşul Cape Town ori chiar Capul Bunei Speranţe. Dinspre
Oceanul Atlantic, linia înaltă a Muntelui Table se zăreşte şi de la 200 de
kilometri depărtare.
Sursa original:
Sursa text și foto:
travel.descopera.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu