Struţul pe cămilă sau cămila pe struţ?


Era, pe vremuri, un cărturar bine intenţionat, care, cam strâmtorat după o viaţă trăită printre terfeloage, s-a gândit să lase urmaşilor săi moştenire creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire. Dar nici n-a visat, săracul, cât de mult a crescut limba noastră în anii ăştia din urmă, când democraţia ne-a umflat capul de nu mai are loc cerebelul gânditor în el. Aşa că limba a ajuns la mâna amintitei democraţii, iar rezultatele sunt remarcabile!
De când noua ocupantă a cutiei craniene s-a vârât în cap cu tot cu televizor, acu’ color şi una-ntruna!, nu poţi să nu te extaziezi la prestaţia, de exemplu, a două categorii distincte şi bine plătite de vorbitoare: meteoroloagele teve şi purtătoarele de cuvânt ale poliţiei. Primele, nişte pupeze pentru care centrul baric e bara din mijlocul barului, debitează cu voioşie enormităţi de specialitate şi gramaticale, cu excepţia cele teveriste, care sunt puse să hămăie în stilul „senzaţional” buletinul meteo, de parcă n-ar fi vorba de nişte ploi cu banali stropi de apă, ci de ploi cu caca subţire sau cu măciuci groase. Celelalte, purtătoarele de cuvinte în uniforme călcate impecabil, pe care le solicită presa la câte un eveniment neplăcut cu roţile-n sus sau cu toporul înfipt în spate, mitraliază uscat şi cu demnitate câteva fraze stupide, în formatul utilizat de activiştii de-anţărţ, şi dispar discret în birouri până la următoarea învălmăşeală. De fapt, spun, pentru a treia oară, acelaşi lucru pe care-l zic prompteriţa autoritară din studio şi corespondenta isterizată din teren, lăudat fie numele cârcotaşilor. Problema n-ar fi cine ştie ce, dar domnişoarele astea în uniformă nu se pot plânge de leafă, ba, chiar mai mult, umflă una babană în raport cu prestaţia publică aflată hăt-departe de necesităţile unei instituţii serioase, aflată douăzeci şi patru de ore pe zi în prima linie… E chiar iritantă situaţia dacă te gândeşti că o asemenea „producătoare” de trei lulele ia dublu, plus alea-alea, faţă de alţi bugetari, e-adevărat, mai nefolositori, cum ar fi profesoraşii, actoraşii sau doctoraşii, ca să nu mai zic de educatoarele şi învăţătoarele debutante!
În schimb, trebuie să ne scoatem pălăria în faţa noii purtătoare de cuvinte a portocaliilor, care dă un semnal baban, cum că partidul de ştabi palmatori şi fraieri încasatori este pe mâini bune. Se pare că toate cohortele de bugetofagi sunt la adăpost şi n-au de ce să se mai teamă de bau-bau! Doamna care o să le reprezintele cuvintele şi interesele are un trecut aproape ca al neuitatei Maica Tereza: i-a îngrijit cuvintele la jupânul cotrocean, l-a salvat de la mediocritate pe soţior, punându-l şef la discreţi, iar acum spală picioarele miliardarilor care au ciugulit bugetul vreme de opt ani. Păi să nu-ţi vină să dai cu basca de pământ de-atâta milă şi bunătate? 

De fapt, după cum se îmbârligă, cantemirian, struţul cu bulane electorale groase cu cămila aia cu cocoaşele pline de cocoşei, se pare că fazanul electoral iar ia un şut în singurul loc moale pe care-l posedă: bugetul. Adică, iar rămân ăia cu mălaiul, iar el cu indignările la banca din faţa blocului sau la birtul lesne de la colţ, plus oţărala plină de satisfacţii şi bip-uri când se duc guiţanţii la hei-rup cu jândarii în piaţa aceea mare, prea mare ca să se audă dincolo, în clădirea guvernului!
După cum se plâng şi ăştia de buget, singura şansă, pentru poporul electoral, să scape de sărăcie, ar fi să prindă peştişorul de aur, îl ştiţi, ăla cu trei dorinţe. Cu condiţia să n-o lase pe doamna Roberta să i le numere…  
Ilie Ilie (Ilie Chelariu)
 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei