Cele 7 păcate capitale ale băncilor româneşti faţă de clienţi
Aţi observat că dobânzile creditelor par bătute în cuie, în ciuda
declaraţiilor oficialilor privind sprijinirea creditării şi revenirii
economiei? Remarcaţi noi taxe răsărite peste noapte (costuri noi de
administrare, vămuirea banilor ce-ţi intră în contul curent)? Vă întrebaţi de
ce nu se pot plăti cu cardul facturile de utilităţi nici la ghişeul băncii
emitente?
Cum de poţi fi obligat de recuperatorii de creanţe să rambursezi mai repede
un credit la care oricum aveai probleme cu ratele lunare? De ce ţin bancherii
cu dinţii de clauzele abuzive şi cum de nu poţi negocia aproape niciodată
clauzele dintr-un contract-tip de creditare?
La puţin timp după falimentul Lehman Brothers, şeful Goldman Sachs, un fel
de Pontifex Maximus al pieţelor de capital, încerca să dreagă onoarea colegilor
salvaţi cu bani publici afirmând că “bancherii fac munca lui Dumnezeu” (de
parcă Atotputernicul n-are altă treabă decât să umfle bulele speculative).
Acum, la mai bine de 4 ani de criză, în timp ce România s-a transformat din
“paradis al creditării” în “purgatoriu” pentru bănci (20% sunt împrumuturile
neperformante), facem rezumatul practicilor nesănătoase ale băncilor în relaţia
cu clienţii.
1 Sufocarea bun-platnicului
Dacă afirmăm că sunt mari costurile creditului în România, după ce marile
bănci centrale au dat jos rânduri de dobânzi, ducând ratele de politică
monetară la minimele istorice, ni se va replica, poate, “dovezi, nu vorbe!”. Ce
părere aveţi de faptul că DAE pleacă de la 12% la un împrumut în euro de nevoi
personale în România? Asta în condiţiile în care Euribor-ul e în jur de 1%! Da,
ştiu, riscul de ţară, băncile-mamă cu probleme, bla, bla. Ia să vedem cât de
ieftin e acelaşi împrumut de nevoi personale în lei… Păi, pleacă de pe la 12%
(împrumut de 10.000 lei pe 5 ani) şi ajunge la peste 20% în unele cazuri. Cât e
dobânda BNR, 5,25%? Păi, cum să iei arginţii cu 5,25% dobândă cu o mână şi să
îi dai cu alta de 2-3 ori mai scump? E mai scump să te împrumuţi acum în
România decât înainte de criză şi asta din cauza celor 20% credite
neperformante la nivel de sistem (asta e media, unii au mai multe sub preş –
vezi BCR cu 30%).
De creditul Prima Casă nu pomenesc, e uşor să dai împrumuturi cu faţă ceva
mai umană când poţi pune riscul pe umerii statului. Clienţii buni plătesc acum
pentru rău-platnici şi afurisesc în gura mare banca. Crede cineva că vor mai
dori aceştia să audă de bănci, credite şi alte lucruri necurate când vor scăpa
de hangarale? “În acest moment, costul riscului are o pondere mai mare decât
cea a refinanţării în bucătăria unui creditor, iar aici includ atât povara
neperformantelor vechi, cât şi creditele nou acordate care pot deveni unele cu
probleme mulţumită unei legi a insolvenţei mult prea permisive”, spune Ionuţ
Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef Raiffeisen Bank. Cu
alte cuvinte, cea mai mare felie din costul unui împrumut revine acoperirii
cheltuielilor cu creditele foste (şi viitoare) neperformante, una mai mare
decât cea a cheltuielilor cu dobânda la care banca face rost de fonduri. Pentru
un răspuns mai clar am încercat să merg direct la sursă, mai exact la BNR.
“Cine ar putea calcula ponderea cheltuielilor cu creditele cu probleme ale băncilor
în costul actual al împrumuturilor?”, se întreabă retoric Adrian Vasilescu,
consilierul guvernatorului BNR. “Oricum, vă rog să nu le mai spuneţi
«neperformante», la nivelul UE se recomandă termenul „depreciate»“, subliniază
Vasilescu. Am dorit să aflăm şi părerea şefului ARB, Radu Graţian Gheţea,
referitor la costul actual al creditului. Domnia sa ne-a retezat-o scurt şi
definitiv: “Exclus. Sunt într-o şedinţă!”.
2 Îmbuibarea. Cu clauze abuzive
O dată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Fiscală datornicii
cocoşaţi de obligaţiile faţă de bănci primiseră o veste bună. Asociaţiile de
Protecţie a Consumatorilor pot da în judecată o bancă, cerând anularea
contractelor-tip dacă un singur client obţine în justiţie o decizie favorabilă
contestând clauzele abuzive dintr-un contract. Ce om cu frica lui Dumnezeu ar
putea să afirme că o clauză abuzivă dintr-un contract ar putea fi absolut în
regulă în altul identic? Domnul Graţian Gheţea, preşedinele ARB, consideră însă
că fiecare contract ar trebui trecut printr-un proces separat, pentru că un
contract bancar e ceva abstract, noţiunile şi principiile sale sunt
inaccesibile înţelegerii multora şi ar fi bine ca mai multe instanţe să se
pronunţe pentru a elimina erorile. Iar dacă se ajunge totuşi ca legea să fie
respectată, aşa cum reglementările europene o cereau de mult (între timp,
Guvernul, la presiunile lobby-ului bancar, prin portavocea FMI-ului a obţinut o
amânare până în iulie), doar ANPC, nu şi organizaţiile private ale
consumatorilor, ar trebui să acţioneze în instanţă băncile cu clauze abuzive în
contractele-tip. Sufocate de datorii, 6% din companiile româneşti active sunt
acum în insolvenţă. Vă daţi seama câte persoane fizice s-ar fi declarat în
faliment, în condiţiile în care cam 1 din 5 credite are probleme acum (fără să
le punem la socoteală pe cele scoase din bilanţuri)? Nu vă forţaţi imaginaţia,
în România nu s-a vrut o lege a falimentului personal, iar punctul de vedere al
bancherilor s-a impus ca de fiecare dată. În condiţiile spargerii unei bule a
creditului, când 6% din firme se pregătesc de faliment (peste 90% din
insolvenţe sfârşesc în faliment, spune avocatul Gheorghe Piperea), câte bănci
şi-au închis porţile în România? Cumva nici una?!
3 Jumulirea conturilor curente
Sună cam pretenţios, am vrut să vorbesc însă de pofta nestăpânită a
bancherilor de a taxa orice cont curent mişcă pe sub nasul lor. Pe mine CEC-ul
(da, am vrut să fiu taxat de statul român dacă tot e să pierd bani la bancă)
m-a anunţat cu ceva timp în urmă că umează să îmi ia 2,5 lei ca administrare de
cont. Dar ce, contul meu curent a devenit brusc handicapat, nu mai e în stare
să aibă singur grijă de el ca până acum? În urmă cu câteva zile CEC-ul mă
anunţa că mă va taxa şi pentru transferurile care mi se fac în cont. Ce mare
lucru, aţi putea spune, nişte rentieri cărora li se varsă în cont banii
periodic n-ar trebui să se plângă pentru nişte sume modice oprite de bancă. Da?
Ia gândiţi-vă dacă nu cumva intraţi în aceeaşi categorie în momentul în care
primiţi salariul în contul de la CEC. Adică, după ce că ai comision la
retragerea de la bancomat, la administrarea contului curent, ţi se mai reţin
bani şi când îţi virează angajatorul chenzina. Dar dacă spui că ai vrea să fii
plătit “cu bani în mână”, nu prin cont, lumea financiară te priveşte superior:
“Înapoiatule!”. Mai grav e când eşti atras cu o ofertă promoţională şi apoi te
trezeşti cu comisioane-surpriză, cum a păţit mama la Raiffeisen cu banii de
pensie. Bine că nu retrageţi bani de la BRD: veţi fi taxaţi cu 4 lei plus 1%
din suma scoasă. Nu ştiu cum aţi numi asta elegant, dar în limbaj biblic e
“luxurie”, adică “pofta” nestăpânită de a nu lăsa nici un bănuţ nevămuit care
îţi trece prin bancă.
4 Refuzul cardului la ghişeu
Banul (electronic) pare să fie ochiul dracului tocmai la bancă.
Aveţi de plătit facturi, ceva rate şi nu aveţi bani cash la dvs.? Vă
întrebaţi de ce n-ar fi posibil să utilizaţi cardul emis de banca respectivă
pentru a vă achita de datoriile lunare? Nu vă gândiţi la chestii abstracte, de
pildă la dorinţa băncii de a absorbi
cash-ul care se obţine mai greu decât banii electronici de la BNR. Adevărul
este că băncile nu acceptă plata cu card la ghişeu din simplul motiv că vor să
te determine să foloseşti cardul pentru a scoate numerar, operaţiune care se
taxează de regulă cu minimum 0,2%. Anual se retrag peste 25 miliarde de euro de
la ATM-uri, ceea ce înseamnă peste 50 milioane de euro pentru băncile
posesoare, asta dacă vom calcula cu un comision de 0,2%. Bani obţinuţi uşor.
5 Frăţia de cruce cu recuperatorii
“N-am reuşit să-mi plătesc la timp ratele la BCR, iar creditul meu a fost
cumpărat de Kruk. M-a sunat cineva de acolo să-mi spună să negociem graficul de
rambursare, dar dacă nu dau toţi banii într-un an o să vorbesc cu doamna executor”,
îmi povestea o cunoştinţă care avea un împrumut cu o scadenţă mai mare de 3 ani
în momentul livrării sale recuperatorilor. Ca să scoată din bilanţuri creditele
cu probleme şi să nu mai fie nevoite să facă provizioane, multe bănci au decis
să vândă portofolii întregi la costuri modice (5-10% din valoarea unui credit
de nevoi personale, 15-20% la ipotecare). Recuperatorii n-au însă problemele de
imagine pe care şi le face banca, nu se tem prea tare de opinia publică, ba
chiar le prinde bine postura de zbir nemilos, astfel încât forţează nota,
strâng cu uşa debitorii. “În cazul creanţelor cesionate (vândute) de către
instituţiile financiar-bancare sau non-bancare, noul proprietar al creanţei va
stabili noi termeni contractuali. În cazul creanţelor colectate pe bază de
mandat, condiţiile contractuale nu se modifică, deoarece colectarea se face pe
o perioadă determinată de timp”, ne-a spus Cosmina Marinescu, director
operaţiuni Kruk Romania. Cu alte cuvinte, nimic nu-ţi garantează că nu vei fi
strâns cu uşa să aduci banii de 3 ori mai repede, în condiţiile în care nici
înainte nu făceai faţă cu plăţile. De ce este permisă cu atâta uşurinţă
vânzarea de portofolii de credite în condiţiile în care banca nu se confruntă
cu probleme majore? – este însă o întrebare la care BNR ar trebui să răspundă.
Cu câteva luni în urmă i-am povestit managing directorului EOS KSI, Georg
Kovacs, despre o scrisoare a companiei de recuperare a creanţelor ajunsă la
noi, în care un debitor al unei companii de telefonie era ofertat de EOS cu o
reducere “promoţională” a datoriei cu 50% în cazul plăţii imediate, în
condiţiile în care aceasta fusese majorată tot cu 50% ca penalităţi după
trecerea datei de prescripţie. “Nu e normal, o să mă interesez, vă rugăm să ne
semnalaţi astfel de cazuri”, mi-a spus Kovacs atunci; acceaşi invitaţie v-o
adresăm şi noi.
6 Inflexibilitatea
Aţi încercat să negociaţi vreodată prevederile dintr-un contract-tip de
credit la o sucursală bancară? Să ne povestiţi cum aţi reuşit asta, în 99% din
cazuri eşti privit cu superioritate şi refuzat politicos. Funcţionarii mărunţi
dau dovadă de o inflexibilitate uriaşă când primesc solicitări de la clienţi
(”ce scrie în contract se decide la centru”) în acest sens, iar existenţa
contractelor-tip cu clauze abuzive li se datorează şi lor. Dacă ar fi existat o
presiune de jos în sus în vederea modificării, nuanţării şi individualizării
acestora, poate că n-am mai fi vorbit de atâtea procese pe rol.
7 Complexele de superioritate
În termeni biblici, “superbia”. N-am văzut încă bancherul “popular” care să
vorbească pe limba omului de rând şi să se poarte ca atare. Vezi jargonul
păsăresco-financiar învârtit în toate ieşirile publice ale bancherilor şi
înaltelor capete din BNR. Un fel de “nu ne amestecăm cu vulgul, nici măcar nu
vorbesc pe limba noastră”. Combinaţie de aroganţă, sentiment de castă, mimarea
ultraspecializării. De asta ni se pare că avem nevoie de traducător din
Isărescu, varianta română-română.
Sursa:
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/banii-mei/cele-7-pacate-capitale-ale-bancilor-romanesti-fata-de-clienti-303847.html
Sursa caricatura: newsinfo1000.wordpress.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu