Cele 7 păcate capitale ale băncilor româneşti faţă de clienţi





Aţi observat că dobânzile creditelor par bătute în cuie, în ciuda declaraţiilor oficialilor privind sprijinirea creditării şi revenirii economiei? Remarcaţi noi taxe răsărite peste noapte (costuri noi de administrare, vămuirea banilor ce-ţi intră în contul curent)? Vă întrebaţi de ce nu se pot plăti cu cardul facturile de utilităţi nici la ghişeul băncii emitente?

Cum de poţi fi obligat de recuperatorii de creanţe să rambursezi mai repede un credit la care oricum aveai probleme cu ratele lunare? De ce ţin bancherii cu dinţii de clauzele abuzive şi cum de nu poţi negocia aproape niciodată clauzele dintr-un contract-tip de creditare?

La puţin timp după falimentul Lehman Brothers, şeful Goldman Sachs, un fel de Pontifex Maximus al pieţelor de capital, încerca să dreagă onoarea colegilor salvaţi cu bani publici afirmând că “bancherii fac munca lui Dumnezeu” (de parcă Atotputernicul n-are altă treabă decât să umfle bulele speculative). Acum, la mai bine de 4 ani de criză, în timp ce România s-a transformat din “paradis al creditării” în “purgatoriu” pentru bănci (20% sunt împrumuturile neperformante), facem rezumatul practicilor nesănătoase ale băncilor în relaţia cu clienţii.

1 Sufocarea bun-platnicului

Dacă afirmăm că sunt mari costurile creditului în România, după ce marile bănci centrale au dat jos rânduri de dobânzi, ducând ratele de politică monetară la minimele istorice, ni se va replica, poate, “dovezi, nu vorbe!”. Ce părere aveţi de faptul că DAE pleacă de la 12% la un împrumut în euro de nevoi personale în România? Asta în condiţiile în care Euribor-ul e în jur de 1%! Da, ştiu, riscul de ţară, băncile-mamă cu probleme, bla, bla. Ia să vedem cât de ieftin e acelaşi împrumut de nevoi personale în lei… Păi, pleacă de pe la 12% (împrumut de 10.000 lei pe 5 ani) şi ajunge la peste 20% în unele cazuri. Cât e dobânda BNR, 5,25%? Păi, cum să iei arginţii cu 5,25% dobândă cu o mână şi să îi dai cu alta de 2-3 ori mai scump? E mai scump să te împrumuţi acum în România decât înainte de criză şi asta din cauza celor 20% credite neperformante la nivel de sistem (asta e media, unii au mai multe sub preş – vezi BCR cu 30%).

De creditul Prima Casă nu pomenesc, e uşor să dai împrumuturi cu faţă ceva mai umană când poţi pune riscul pe umerii statului. Clienţii buni plătesc acum pentru rău-platnici şi afurisesc în gura mare banca. Crede cineva că vor mai dori aceştia să audă de bănci, credite şi alte lucruri necurate când vor scăpa de hangarale? “În acest moment, costul riscului are o pondere mai mare decât cea a refinanţării în bucătăria unui creditor, iar aici includ atât povara neperformantelor vechi, cât şi creditele nou acordate care pot deveni unele cu probleme mulţumită unei legi a insolvenţei mult prea permisive”, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef Raiffeisen Bank. Cu alte cuvinte, cea mai mare felie din costul unui împrumut revine acoperirii cheltuielilor cu creditele foste (şi viitoare) neperformante, una mai mare decât cea a cheltuielilor cu dobânda la care banca face rost de fonduri. Pentru un răspuns mai clar am încercat să merg direct la sursă, mai exact la BNR. “Cine ar putea calcula ponderea cheltuielilor cu creditele cu probleme ale băncilor în costul actual al împrumuturilor?”, se întreabă retoric Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. “Oricum, vă rog să nu le mai spuneţi «neperformante», la nivelul UE se recomandă termenul „depreci­ate»“, subliniază Vasilescu. Am dorit să aflăm şi părerea şefului ARB, Radu Graţian Gheţea, referitor la costul actual al creditului. Domnia sa ne-a retezat-o scurt şi definitiv: “Exclus. Sunt într-o şedinţă!”.

2 Îmbuibarea. Cu clauze abuzive

O dată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Fiscală datornicii cocoşaţi de obligaţiile faţă de bănci primiseră o veste bună. Asociaţiile de Protecţie a Consumatorilor pot da în judecată o bancă, cerând anularea contractelor-tip dacă un singur client obţine în justiţie o decizie favorabilă contestând clauzele abuzive dintr-un contract. Ce om cu frica lui Dumnezeu ar putea să afirme că o clauză abuzivă dintr-un contract ar putea fi absolut în regulă în altul identic? Domnul Graţian Gheţea, preşedinele ARB, consideră însă că fiecare contract ar trebui trecut printr-un proces separat, pentru că un contract bancar e ceva abstract, noţiunile şi principiile sale sunt inaccesibile înţelegerii multora şi ar fi bine ca mai multe instanţe să se pronunţe pentru a elimina erorile. Iar dacă se ajunge totuşi ca legea să fie respectată, aşa cum reglementările europene o cereau de mult (între timp, Guvernul, la presiunile lobby-ului bancar, prin portavocea FMI-ului a obţinut o amânare până în iulie), doar ANPC, nu şi organiza­ţiile private ale consumatorilor, ar trebui să acţioneze în instanţă băncile cu clauze abuzive în contractele-tip. Sufocate de datorii, 6% din companiile româneşti active sunt acum în insolvenţă. Vă daţi seama câte persoane fizice s-ar fi declarat în faliment, în condiţiile în care cam 1 din 5 credite are probleme acum (fără să le punem la socoteală pe cele scoase din bilanţuri)? Nu vă forţaţi imaginaţia, în România nu s-a vrut o lege a falimentului personal, iar punctul de vedere al bancherilor s-a impus ca de fiecare dată. În condiţiile spargerii unei bule a creditului, când 6% din firme se pregătesc de faliment (peste 90% din insolvenţe sfârşesc în faliment, spune avocatul Gheorghe Piperea), câte bănci şi-au închis porţile în România? Cumva nici una?!

3 Jumulirea conturilor curente

Sună cam pretenţios, am vrut să vorbesc însă de pofta nestăpânită a bancherilor de a taxa orice cont curent mişcă pe sub nasul lor. Pe mine CEC-ul (da, am vrut să fiu taxat de statul român dacă tot e să pierd bani la bancă) m-a anunţat cu ceva timp în urmă că umează să îmi ia 2,5 lei ca administrare de cont. Dar ce, contul meu curent a devenit brusc handicapat, nu mai e în stare să aibă singur grijă de el ca până acum? În urmă cu câteva zile CEC-ul mă anunţa că mă va taxa şi pentru transferurile care mi se fac în cont. Ce mare lucru, aţi putea spune, nişte rentieri cărora li se varsă în cont banii periodic n-ar trebui să se plângă pentru nişte sume modice oprite de bancă. Da? Ia gândiţi-vă dacă nu cumva intraţi în aceeaşi categorie în momentul în care primiţi salariul în contul de la CEC. Adică, după ce că ai comision la retragerea de la bancomat, la administrarea contului curent, ţi se mai reţin bani şi când îţi virează angajatorul chenzina. Dar dacă spui că ai vrea să fii plătit “cu bani în mână”, nu prin cont, lumea financiară te priveşte superior: “Înapoiatule!”. Mai grav e când eşti atras cu o ofertă promoţională şi apoi te trezeşti cu comisioane-surpriză, cum a păţit mama la Raiffeisen cu banii de pensie. Bine că nu retra­geţi bani de la BRD: veţi fi taxaţi cu 4 lei plus 1% din suma scoasă. Nu ştiu cum aţi numi asta elegant, dar în limbaj biblic e “luxurie”, adică “pofta” nestăpânită de a nu lăsa nici un bănuţ nevă­muit care îţi trece prin bancă.

4 Refuzul cardului la ghişeu

Banul (electronic) pare să fie ochiul dracului tocmai la bancă.

Aveţi de plătit facturi, ceva rate şi nu aveţi bani cash la dvs.? Vă întrebaţi de ce n-ar fi posibil să utilizaţi cardul emis de banca respectivă pentru a vă achita de datoriile lunare? Nu vă gândiţi la chestii abstracte, de pildă la dorinţa băncii de a absorbi
cash-ul care se obţine mai greu decât banii electronici de la BNR. Adevărul este că băncile nu acceptă plata cu card la ghişeu din simplul motiv că vor să te determine să foloseşti cardul pentru a scoate numerar, operaţiune care se taxează de regulă cu minimum 0,2%. Anual se retrag peste 25 miliarde de euro de la ATM-uri, ceea ce înseamnă peste 50 milioane de euro pentru băncile posesoare, asta dacă vom calcula cu un comision de 0,2%. Bani obţinuţi uşor.

5 Frăţia de cruce cu recuperatorii

“N-am reuşit să-mi plătesc la timp ratele la BCR, iar creditul meu a fost cumpărat de Kruk. M-a sunat cineva de acolo să-mi spună să negociem graficul de rambursare, dar dacă nu dau toţi banii într-un an o să vorbesc cu doamna executor”, îmi povestea o cunoştinţă care avea un împrumut cu o scadenţă mai mare de 3 ani în momentul livrării sale recuperatorilor. Ca să scoată din bilanţuri creditele cu probleme şi să nu mai fie nevoite să facă provizioane, multe bănci au decis să vândă portofolii întregi la costuri modice (5-10% din valoarea unui credit de nevoi personale, 15-20% la ipotecare). Recuperatorii n-au însă problemele de imagine pe care şi le face banca, nu se tem prea tare de opinia publică, ba chiar le prinde bine postura de zbir nemilos, astfel încât forţează nota, strâng cu uşa debitorii. “În cazul creanţelor cesionate (vândute) de către instituţiile financiar-bancare sau non-bancare, noul proprietar al creanţei va stabili noi termeni contractuali. În cazul creanţelor colectate pe bază de mandat, condiţiile contractuale nu se modifică, deoarece colectarea se face pe o perioadă determinată de timp”, ne-a spus Cosmina Marinescu, director operaţiuni Kruk Romania. Cu alte cuvinte, nimic nu-ţi garantează că nu vei fi strâns cu uşa să aduci banii de 3 ori mai repede, în condiţiile în care nici înainte nu făceai faţă cu plăţile. De ce este permisă cu atâta uşurinţă vânzarea de portofolii de credite în condiţiile în care banca nu se confruntă cu probleme majore? – este însă o întrebare la care BNR ar trebui să răspundă. Cu câteva luni în urmă i-am povestit managing directorului EOS KSI, Georg Kovacs, despre o scrisoare a companiei de recuperare a creanţelor ajunsă la noi, în care un debitor al unei companii de telefonie era ofertat de EOS cu o reducere “promoţională” a datoriei cu 50% în cazul plăţii imediate, în condiţiile în care aceasta fusese majorată tot cu 50% ca penalităţi după trecerea datei de prescripţie. “Nu e normal, o să mă interesez, vă rugăm să ne semnalaţi astfel de cazuri”, mi-a spus Kovacs atunci; acceaşi invitaţie v-o adresăm şi noi.

6 Inflexibilitatea

Aţi încercat să negociaţi vreodată prevederile dintr-un contract-tip de credit la o sucursală bancară? Să ne povestiţi cum aţi reuşit asta, în 99% din cazuri eşti privit cu superioritate şi refuzat politicos. Func­ţionarii mărunţi dau dovadă de o inflexibilitate uriaşă când primesc solicitări de la clienţi (”ce scrie în contract se decide la centru”) în acest sens, iar exis­tenţa contractelor-tip cu clauze abuzive li se datorează şi lor. Dacă ar fi existat o presiune de jos în sus în vederea modificării, nuanţării şi individualizării acestora, poate că n-am mai fi vorbit de atâtea procese pe rol.

7 Complexele de superioritate

În termeni biblici, “superbia”. N-am văzut încă bancherul “popular” care să vorbească pe limba omului de rând şi să se poarte ca atare. Vezi jargonul păsăresco-financiar învârtit în toate ieşirile publice ale bancherilor şi înaltelor capete din BNR. Un fel de “nu ne amestecăm cu vulgul, nici măcar nu vorbesc pe limba noastră”. Combinaţie de aroganţă, sentiment de castă, mimarea ultraspecializării. De asta ni se pare că avem nevoie de traducător din Isărescu, varianta română-română.

Sursa:
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/banii-mei/cele-7-pacate-capitale-ale-bancilor-romanesti-fata-de-clienti-303847.html
Sursa caricatura: newsinfo1000.wordpress.com

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei