O crimă ascunsă şase decenii: deshumarea eroului Paşca




În timp ce Statul cheltuie miliarde pe vrăjitoare şi probe costisitoare pentru găsirea unor morţi-VIP gen Elodia, eroii Neamului zac de mai bine de o jumătate de secol, în gropi comune, neştiuţi şi necăutaţi de nimeni. După numeroase demersuri făcute de oameni de bine, în sfârşit, săptămâna trecută, a fost demarată acţiunea de căutare şi deshumare a lui Gheorghe Paşca, unul dintre cei mai bravi luptători anticomunişti din Maramureş şi a lui Gavrilă Rus, ucişi de securitate în 1956. Însă e numai primul pas făcut pentru cinstirea şi reparaţia morală a memoriei lui Paşca. Statul Român are obligaţia de onoare de a continua cercetările până la identificarea osemintelor eroului, pentru ca acesta să poată fi înmormântat creştineşte acasă, în Săliştea de Sus.
   
Aşa cum stă, pe coama unui deal din Năsăud, cimitirul oraşului, chiar pare un loc înveşnicit. Iar nemişcarea unei amiezi de sfârşit de aprilie, sporeşte senzaţia că te afli într-o altă lume. O lume deopotrivă a eroilor şi a laşilor, a oamenilor de onoare şi a trădătorilor. Numai că, eroii din povestea noastră nu sunt desprinşi din cărţi. Sunt oameni simpli, pe care viaţa i-a împins spre „extraordinar” pentru ca apoi să-i arunce pe coama unui deal. Cimitirul din Năsăud. Locul în care se termină povestea lor şi în care începe povestea altor eroi, ai zilelor noastre.

Povestea lor, a lui, a început în vara anului 1946. Atunci, Gheorghe Paşca, un vânător vestit din Săliştea de Sus a intrat în conflict cu noul regim comunist pentru că a refuzat să-şi predea puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Căutat apoi de Siguranţa Statului, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Au urmat 10 ani de pribegie, de eroism şi deopotrivă de dragoste.

În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se afla. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o însă să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Numai că au fost găsiţi de Securitate. Paşca a reuşit să fugă, iar Ioana a fost prinsă şi arestată. În închisoare a născut al doilea copil, pe Gheorghe.
După patru luni de detenţie, Ioana Vlad a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia.
La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, com. Telciu, jud. Bistriţa-Năsăud, localitate situată în partea de sud a Munţilor Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud.
Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut în 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure. În urma trădării unui consătean, pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat de Securitate la Năsăud, fiind determinat să mărturisească locul unde se aflau ascunşi cei doi partizani.
Se cunoaşte că Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea celor doi fugari. În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere.
În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare. Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, unde au fost ţinute o scurtă vreme pentru a putea fi autopsiate şi văzute de localnici, fiind apoi îngropate, noaptea, în cimitirul oraşului. Majoritatea mărturiilor indică faptul că trupurile victimelor au fost introduse într-o groapă comună. Moartea lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria oraşului Năsăud la data de 6 februarie 1956.           

Povestea celorlalţi eroi, ai zilelor noastre, a început în urmă cu aproape un an de zile. Când preotul din Nepos, Vasile Rus, a fost rugat de profesorul Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj să se intereseze de locaţia mormântului comun. După depistarea amplasamentului acestuia, au început demersurile pentru deshumarea celor doi. Singurul indiciu erau nişte mărturii şi o cruce de la marginea cimitirului din Năsăud, pusă după Revoluţie de către fiul lui Gheorghe Paşca. Astfel de acţiuni sunt, în România europeană şi pretinsă democrată de azi, aproape la fel de dificile ca şi lupta dizidenţilor de atunci. Statul român nu face aproape nimic pentru descoperirea adevărului în privinţa morţii acestora şi pentru ca aceştia să fie căutaţi şi redaţi urmaşilor pentru a putea avea parte măcar de o înmormântare creştinească.
Aşa că, de data aceasta, o echipă specializată de arheologi şi istorici, coordonată de Gheorghe Petrov de la Muzeul clujean, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), au făcut acest lucru aproape voluntar.
În urma demersurilor lor, IICCMER a sesizat Parchetul Militar din Cluj în privinţa acestui asasinat şi, la începutul săptămânii trecute au început săpăturile pentru căutarea celor două victime. De pe margine, printre jandarmi, urmaşii celor doi, preoţi de-ai locului şi părintele din Sălişte privesc cu emoţie. După câteva ore de muncă sunt găsite câteva oseminte.

Gheorghe Petrov povesteşte: „În 28 aprilie, dimineaţa, am început săpăturile pe locul indicat de rudele şi urmaşii ambelor victime. Crucea pe locul respectiv s-a pus în 1991 de către Gheorghe Paşca, fiul lui Gheorghe Paşca. Sursa pentru locul la care s-au raportat a fost omul care a făcut groapa. Şi cei din Bichigiu ştiau despre acel amplasament şi s-a spus că pe acel loc nu s-a mai îngropat nimeni. Ce am găsit când am săpat? Am observat că sunt morminte contemporane ulterioare fără marcaje la suprafaţă, iar ceea ce am găsit au fost oseminte disparate provenite de la una sau două persoane. Detalii mai concrete nu poate stabili decât medicul legist.
Contextul arheologic e clar. Îndoielile sunt însă foarte mari, pentru că, fiind vorba de o groapă comună, cu două schelete, trebuia să găsim mult mai multe oseminte, chiar dacă acestea ar fi fost deranjate în întregime. Înhumările practicate ulterior în acel perimetru au deranjat şi purtat osemintele în gropile care s-au făcut, iar noi am găsit numai ce a rămas. Secţiunea de cercetare a fost intersectată parţial de gropile unor morminte limitrofe, unele fiind marcate la suprafaţă prin cruci şi cadre din beton. Am avut o zonă restrânsă în care ne-am putut desfăşura cercetările, pentru că pe trei laturi eram limitaţi de morminte vizibile şi marcate la suprafaţa solului, iar pe profilul laturii de nord-vest nu se mai vedeau urme de groapă ca să determine o extindere a săpăturii înspre acea direcţie”.

Deocamdată, nu se poate spune dacă osemintele găsite aparţin sau nu eroului Paşca sau lui Gavrilă Rus: „După o simplă observaţie nu ai cum să-ţi dai seama cât de vechi sunt osemintele. Asta o poate face cu aproximaţie doar medicul legist. Singurul lucru care ne poate face să credem că ar aparţine probabil victimelor ar fi faptul că fragmentele de craniu găsite au urme clare, confirmate şi de medicul legist la faţa locului, că au fost tăiate mecanic la autopsiere. Dar aici intervine problema că în acel sector de cimitir - dedicat în trecut înhumării oamenilor săraci, a celor fără aparţinători şi ţiganilor - s-au mai înhumat şi alţi oameni cărora li s-a făcut autopsie. Simpla prezenţă a unor fragmente de craniu tăiate mecanic nu poate constitui un argument definitoriu pentru a considera că osemintele recuperate ar face parte din scheletele celor două victime.

Marţi, pe la ora 11, a apărut o nouă informaţie. Am fost pe la un bătrân care locuieşte în apropierea cimitirului, şi care susţinea că mormântul celor două victime ar fi în direcţia colţului unei case. Mai spunea că până cu puţin timp în urmă mai trăia un fost miliţian, care a fost implicat în prinderea lor, ce avea remuşcări sufleteşti şi din când în când mergea pe locul unde ştia el că este mormântul şi le punea câte o lumânare. Trăieşte a doua soţie a acelui om, care nu a putut fi transportată şi ea spune că ştie unde este locul, pentru că mergea cu soţul ei câteodată. Locul acela indicat ar fi la vreo 5 metri faţă de locul verificat de noi. Sosind la faţa locului autorităţile. în cursul zilei de marţi, s-au predat legistului acele oseminte şi s-au făcut fotografii şi descrieri ale secţiunii executate.
Urmează examinarea osemintelor în condiţii de laborator, însă asta nu înseamnă că ei vor fi identificaţi şi va fi ceva cert. Pentru că pe acea coastă de deal s-au îngropat foarte mulţi oameni amărâţi, familia sigur că nu poate fi sigură şi să ia de bune nişte oseminte care pot să nu fie ale lor. Aici le dau perfectă dreptate.
Şi atunci, ar exista posibilitatea de a se face o cerere oficială înaintată Parchetului, prin care să se solicite un test ADN, ale căror costuri să fie suportate de către Stat, pentru că aşa mi se pare normal. Din moment ce reprezentanţii Statul Român din trecut i-a omorât, măcar această reparaţie să o facă urmaşilor, să fie ajutaţi cu acest lucru pentru liniştea lor sufletească. Că parte de alte beneficii şi reparaţii morale nu prea mai au”.
Oricum, odată deschis dosarul la Parchetul Militar, Statul are obligaţia căutării victimelor. Aşa că, în perioada următoare s-ar putea relua cercetarea arheologică din cimitir.
Gheorghe Petrov spune că: „Rezultatul examenului medico-judiciar va fi gata probabil săptămâna viitoare, dar testul ADN, dacă totuşi se va face, va mai dura un timp. Pentru că trebuie să li se preleveze probe la urmaşi şi dacă se va aproba ca Statul să suporte cheltuielile aferente, analizele se vor face la Bucureşti. Probele de la urmaşi se vor compara cu probele de la oseminte. Dar oricum se va face şi a doua săpătură, la locaţia indicată recent. Ar fi păcat să nu se facă, să fie lumea liniştită. Că în altă parte nu mai sunt ipoteze că ar fi îngropaţi. Dacă treaba asta se întâmpla acum 10 ani sau chiar şi mai devreme, lucrurile se puteau rezolva mult mai uşor, deoarece mai erau în viaţă mulţi oameni care ştiau câte ceva despre locul mormântului. Mi-a venit să mă dau cu capul de pereţi când am aflat că fostul miliţian, care a fost implicat direct în această poveste a murit acum o lună. Acum ne vom ghida doar după locul pe care ni-l va indica cu aproximaţie soţia acestuia. Astfel de regrete am aproape în toate cazurile la care am lucrat sau pe care le am în vedere în continuare în acest domeniu de cercetare. Plecarea dintre noi a persoanelor contemporane cu evenimentele cercetate, reprezintă pierderea unor surse de informare ce nu mai pot fi înlocuite de nimic altceva ”.

Pădurarul, vărul lui Gavrilă Rus, şi-a luat angajamentul că va face curăţenie la faţa locului pentru că în prezent locul e plin de vegetaţie. Trebuie curăţat pentru a aduce ulterior pe femeia respectivă sau pe alţii care mai pot să spună câte ceva. Probabil în a doua jumătate a lunii iunie, vom cerceta noua locaţie unde acum se spune că ar fi îngropaţi cei doi. Oricum, există un dosar de cercetare penală şi vor trebui întreprinse eforturi pentru a se putea găsi rămăşiţele pământeşti ale victimelor. Şi mi se pare normal ca Statul să suporte un examen ADN, asta însemnând pe undeva un fel de reparaţie morală pentru urmaşi”.

Oricum, Petrov spune că s-au făcut paşi importanţi pentru aflarea adevărului şi cinstirea eroului Paşca. Un erou care nu apare în manuale. Un om simplu, pe care viaţa l-a împins spre „extraordinar” pentru ca apoi să-l arunce pe coama unui deal. De unde, maramureşenii speră să se întoarcă, într-o zi, acasă. 
  
„Eu am obţinut o copie după Certificatul medico-judiciar al lui Gheorghe Paşca. Cadavrul acestuia avea 12 locuri menţionate pentru pătrundere de glonţ, patru la nivelul feţei şi opt la nivelul trupului”.  (Gheorghe Petrov)
 „Tot ce s-a făcut şi acum a fost mai mult pe voluntariat. La Năsăud am avut noroc că am fost sprijinit de oameni cu suflet, care ştiu ce înseamnă aceste lucruri. Este vorba de conducerea Colegiului Economic, prin d-nii profesori Dorel Bidică şi Ştefan Bachiş, şi de preotul ortodox din satul Nepos, Vasile Rus. Sper ca pe viitor să avem sprijinul ferm al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului cu care am colaborat foarte bine în anumite perioade din trecut. Aceste lucruri nu se pot face de unul singur, oricât de multă voinţă şi dragoste aş avea pentru astfel de cercetări. Sesizarea penală a mers din partea Institutului pentru că este o instituţie a Statului care are drept prin lege să facă aşa ceva”. (Gheorghe Petrov)
Sursa foto: Facebook - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei