Execuţia comunistă din Dealul Ciura, cercetată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va efectua o investigaţie în zona Dealul Viilor – Dealul Ciura, la kilometrul 14, unde au fost executaţi de comunisti opt opozanti ai regimului.
Gheorghe Petrov, expert în Servicul Investigaţii Speciale din cadrul (IICCMER), îşi propune să identifice locul unde au fost îngropaţi şi să comunice identitatea acestor eroi, atât familiilor lor cât şi opiniei publice.
Ziarul Actualitatea a publicat în numerele 395 şi 396, din noiembrie 2004, sub semnătura lui Nicolae Toma, un amplu articol pe această temă. Iată că, după mai bine de 64 de ani de la comiterea acelor oribile crime şi după 10 ani de la publicarea unui articol pe această temă, în sfârşit cineva se autosesizează şi încearcă să facă lumină în acest caz.
Reproducem în cele ce urmează articolul publicat la acea vreme:
În primăvara anului 1950, în pădurea din Dealul Ciura, pe şoseaua Lugoj – Traian Vuia, în dreptul kilometrului 14, au fost împuşcate opt persoane, probabil deţinuţi politici din alte zone ale ţării.
“După înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, conturându-se hotarele României Mari, în Parlamentul reunit al celor mai importante provincii istorice româneşti: Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina şi Basarabia, au fost admişi din 1921 şi reprezentanţi ai Partidului Comunist. După acţiuni repetate împotriva siguranţei şi integrităţii naţionale (în 8 decembrie 1920, un anarhist aflat în slujba comuniştilor a detonat în sala Senatului o bombă care a cauzat moartea ministrului Justiţiei, Dumitru Greceanu, şi a doi senatori), comuniştii fiind scoşi în afara legii şi până în 1945 se află în ilegalitate. Din acest an, sunt impuşi cu forţa de sovietici în jocurile politice de după cel de al doilea război mondial.

Teroarea comunistă
Nu a fost chiar aşa de simplu să declari comunistă peste noapte o ţară prosperă şi capitalistă, cum era ţara noastră între cele două războaie mondiale. Mai întâi, sub îndrumarea ruşilor, comuniştii au stârnit păturile sociale între ele  (cum s-a repetat acest scenariu şi după 1990, când minerii au fost chemaţi la Bucureşti să „apere democraţia”). În 1946, prin falsificarea alegerilor, comuniştii au “câştigat” o majoritate în Parlament. Din 1947 a început o prigoană sălbatică împotriva oponenţilor regimului, iar primii care au fost aruncaţi în puşcării au fost legionarii şi membrii marcanţi ai partidelor istorice. Tot în 1947, Regele Mihai este obligat să abdice şi autorităţile comuniste declară Republica Populară Română. Urmează naţionalizarea întreprinderilor, la 1 iunie 1948, iar din 1949 începe o adevărată epurare a populaţiei, bazată pe cele învăţate de la bolşevici. Pe întreg cuprinsul ţării se fac arestări. Lideri spirituali, intelectuali de frunte, oameni politici şi ţărani înstăriţi, numiţi chiaburi, erau luaţi în miez de noapte şi torturaţi în închisorile comuniste.

Mutarea în alte puşcării
La ideea unui general rus, înfiltrat în conducerea PCR,  deţinuţii erau mutaţi mereu în alte locuri de detenţie, decât în cele unde au fost depuşi iniţial, pentru a li se pierde urma. Cei arestaţi în Ardeal au fost duşi în Moldova şi invers, cei arestaţi în Oltenia au fost duşi în Dobrogea şi tot aşa… După aceste mutări, s-a trecut la execuţii sumare, fără judecată. În apropierea  puşcăriilor din acea vreme există şi acum gropi comune, în mare parte nedescoperite.
Pe fondul acestei terori, au ajuns şi la închisoarea din Lugoj mai mulţi deţinuţi politici. Kling Zoltan, geamgiul care a ajuns peste noapte şeful securităţii locale, a condus mai multe misiuni de execuţie a unor opozanţi. În primăvara anului 1950, în pădurea din Dealul Ciura, deal care face parte din Dealurile Viilor, pe şoseaua Lugoj – Traian Vuia, în dreptul kilometrului 14, au fost împuşcate 8 persoane. Pe un martor ocular al acestei orori, ultimul rămas în viaţă, Bela Repaş, din Săceni, am avut ocazia să îl  întâlnim şi să stăm de vorbă cu el.

Bela Repaş se destăinuie
„Era în primăvara anului 1950, când, într-o dimineaţă, m-am dus la moară la Sudriaş şi acolo am auzit cum se vorbea că s-ar fi auzit împuşcături şi stânjenarii, când au mers dimineaţa la lucru, au dat de sânge în drum. Întorcându-mă acasă, speriat, nu am spus la nimeni, iar câteva ore mai târziu mi-am luat inima în dinţi şi… am plecat după bonuri de lemne, la coliba pădurarului, care era aşezată într-o poiană din apropierea Dealului Ciura. Nu eram singur, mai erau încă şapte săteni care, la rândul lor, erau interesaţi să obţină bonuri pentru lemne de foc.  După ce am primit bonurile de la pădurar, ne-am întors  şi… cum mergeam prin pădure, Mogoş ăl bătrân a spus: „Mă, eu am auzit că ar fi sânge la marginea drumului la Ciura. Hai să vedem ce-i acolo!” Şi ca să ajungem în Dealul Ciura am luat-o direct prin pădure şi am ieşit la marginea ei în dreptul bornei kilometrice.”

Două gropi comune
„Nu am mers nici 15-20 m şi am dat peste două gropi proaspăt săpate, care erau astupate în mare grabă. Pe alocuri erau acoperite cu grămezi de frunze uscate. Pentru a se masca locul, criminalii au împlântat în pământ câteva crengi. Deasupra uneia dintre cele două gropi era un par înfipt în pământ, probabil că cineva a însemnat locul. Am prins de parul ăla şi am apăsat puternic. Simţind că se loveşte de ceva moale am tresărit. Imediat m-a dus gândul că am nimerit burta mortului. Atunci, cuprins de spaimă, am spus către ceilalţi: „Aici e ceva suspect! Aici e cineva înmormântat. Speriaţi ne-am întors acasă şi prin pădure zice unul dintre noi: „Hai să nu spunem noi nimănui, nu cumva să ne ia şi pe noi la rost!”.
Cum am ajuns acasă, Mogoş  i-a spus lui frate-su, care s-a alarmat imediat şi a zis: „Mă, noi nu putem lăsa asta aşa! Dacă sunt nişte hoţi în pădure? Eu cum transport marfă pentru cooperativă, ăştia pot să mă omoare…, aşa că trebuie să anunţăm autorităţile!” Fără să mai aştepte răspunsul nostru, s-a dus la preşedintele executiv al satului, care pe vremea aceea era unul Angheloni, şi i-a spus ce am găsit noi în pădurea din dealul Ciura.

Mortul avea cătuşe la mâini şi la picioare
„În dimineaţa următoare, Angheloni i-a spus la dubaşul satului: „Du-te şi bate toba şi întreabă care vor să meargă afară în pădurea din Dealul Ciura să vedem ce-i acolo îngropat în pădure”. Când am auzit bătând duba, m-am gândit că sunt într-un mare pericol. După circa două ore, am plecat mai mulţi săteni, în frunte cu Angheloni, şi când am ajuns la faţa locului au început să-i dezgroape. În scurt timp au descoperit primul mort. Avea cătuşe la mâini şi la picioare.
Când s-a întors acasă, Angheloni a anunţat Miliţia şi… câţiva miliţieni împreună cu acesta au mai fost odată, în acea zi, la mormântul din Dealul Ciura. Trei zile după aceea, locul acela a fost păzit de trei miliţieni şi nimeni nu s-a apropiat, chiar şi ştânjenarii au fost obligaţi să ocolească. După ce au trecut cele trei zile, ne pomenim că auzim iar duba. Când a ajuns dubaşul în dreptul casei mele, acesta mi-a spus: „Na, Bela, să mergi acum la Căminul cultural, că aţi încurcat-o!”. Când am auzit ce mi-a spus dubaşul, deja eram mort pe jumătate.

Ancheta şi dezgroparea morţilor
“Ne-au chemat pe toţi cei care am fost în pădure şi, când am ajuns la Cămin, am văzut mai multe maşini mici. Eram toţi acolo şi au început să ne bage pe rând într-un birou. Venindu-mi şi mie rândul, am intrat şi la o masă am văzut că stăteau roată procurori, miliţieni, ce ştiu eu, securişti, autorităţi… M-au privit lung şi în tăcere, iar după câteva minute de măsurat, unul mi-a spus: „Stai acolo, în faţa noastră, şi spune ce ai auzit şi cum ai auzit şi de la cine ai auzit!”.
Apoi atâtea m-au întrebat până am îngălbenit de frică. Precis că or văzut şi ei locul. După ce au terminat cu interogatoriul, unul de la Securitate mi-a spus să mă duc acasă şi să iau o lopată, după care să mă prezint în Dealul Ciura, la locul unde erau îngropaţi cei împuşcaţi. Când am ajuns acolo, am găsit un camion parcat în pădure. Mai erau şi maşini mici, două sau trei, nu mai ţin minte, ascunse şi ele în liziera pădurii. Gropile nu erau departe de drum şi se văd şi acum după atâţia ani. Atunci, şeful securităţii, Kling Zoltan, ne-a zis, după ce ne-a adunat pe toţi cei chemaţi: „Puneţi-vă şi dezgropaţi!”

Morţii nu mai aveau cătuşe
Nu a trebuit să îndepărtăm prea mult pământ, deoarece erau îngropaţi aproape de suprafaţă. Când l-am descoperit pe primul om, Kling Zoltan ne-a spus: „Na, puneţi mâna şi scoateţi-l afară!”. Atunci am observat că mortul nu mai avea cătuşe, nici la mâini şi nici la picioare. I-am apucat pe rând, care cum am putut, unii de mâini, alţii de picioare şi i-am încărcat în camion.

Puşi să-şi sape singuri gropile
Erau 8 bărbaţi, patru într-o groapă şi patru în cealaltă, şapte dintre ei erau îmbrăcaţi ca domnii de la oraş, cu bocanci scumpi în picioare, iar unul dintre ei, săracul, era în opinci. În groapă am dat peste urme de sânge şi sânge închegat. Aşa mi-am dat seama că acolo în pădure au fost împuşcaţi  şi, poate ca în filmele de război, înainte de moarte i-au pus să-şi sape singuri gropile.

Dezgropaţi şi… îngropaţi la Jabăr
După ce i-am dezgropat şi i-am urcat în maşini, un ofiţer de securitate ne-a chemat pe toţi la un loc şi ne-a spus: „Să ştiţi că ăştia sunt o bandă de hoţi, care nu au mai vrut să asculte de şeful lor şi acesta i-a îngropat aici!”.  Noi, ce să zicem? „Da, da…!”, cu frică, „Da, da… aşa… sigur!”.
Apoi am stat acolo cu morţii şi securiştii până s-a întunecat, după care ne-am suit în maşină, lângă morţi şi am mers prin Lugoj, apoi   pe drumul Jabărului şi ne-am oprit într-un cimitir părăsit în apropiere de acel sat. În  cimitirul de acolo eram aşteptaţi de un alt securist, înarmat cu un pistol mitralieră, care avea sarcina să nu lase să se apropie nimeni.
Un ofiţer ne-a spus să săpăm două gropi comune. Terenul era nisipos şi se săpa uşor. Înainte de a-i arunca în mormânt, acelaşi ofiţer  ne-a spus: „Descălţaţi morţii şi fiecare să vă luaţi o pereche de încălţăminte!”
Eu nu am vrut să-mi iau, dar de frică nu am spus nimic, aşa că am luat şi eu o pereche, la fel ca şi ceilalţi. În cele două gropi i-am aruncat pe morţi, câte patru într-o groapă, şi i-am astupat, după care am plecat spre casă cu acelaşi camion, cu care veniserăm.
Pe drum ne-au dat o litră de rum şi ne-au lăsat la marginea satului, fără să ne spună nimic. Nici până azi nu am uitat spaima care m-a cuprins atunci.”

În loc de concluzie
Acel cimitir părăsit nu mai există astăzi. În locul acela e teren arabil, aşa că nu mai poate fi localizat cu exactitate, doar aproximativ.
Acei eroi anticomunişti anonimi au lăsat în urma lor familii îndoliate, dar  nimănui nu-i păsa în timpul terorii comuniste.
Despre această crimă a securiştilor din Dealul Ciura s-a mai scris în presa lugojeană, în august 1991. Ulterior, şi alte ziare judeţene au investigat cazul, luând în calcul  posibilitatea descoperirii şi altor gropi comune, unde au fost înmormântaţi în grabă cei împuşcaţi pentru singura vină de a fi români. Cineva trebuie să facă lumină în acest caz.”
A. PRESS
Sursa: Ziarul Actualitatea

http://tinyurl.com/poorkoq

Comentarii

  1. Articolul este foarte interesant. Există o serie de informații care pot completa această istorie.

    http://despredemnitate.wordpress.com/2014/05/31/lotul3dobrogea/

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai multe despre cine erau cei uciși, aici:

    http://despredemnitate.wordpress.com/2013/04/19/trenul-mortii/

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei