Alegerea lui Iohannis, cea mai mare manipulare din ultimii 25 de ani
A fucking beautiful mind
În România
două partide au câștigat voturile: Partidul Proștilor și Partidul Bețivilor.
Primii au votat după cum bate vântul, iar al doilea după cine a dat de băut. La
alegerile prezidențiale a mai apărut din neantul prostimii post revoluționare
Partidul Faceboocsiștilor. Tineri deosebiți, cu aport la bugetul României sub
1%. Despre această penibilă manipulare îi las pe reporterii de la Adevărul să
dezvăluie și pe șmecherii care se laudă că au câștigat alegerile. În realitate
nu a câștigat NIMENI și s-a demonstrat
încă odată cât suntem de PROȘTI. Trăiască NAȚIUNEA ROMÂNĂ și Dumnezeu să
ne ierte naivitatea, transformată în PROSTIE.
“Oamenii lui Klaus Iohannis
Radu
Negulescu din Baia Mare a făcut parte din echipa de strategi care au lucrat
pentru Klaus Iohannis pe internet. Pe blogul personal, Negulescu a recapitulat
experienţa.
„Poate
te-ntrebi şi tu, la fel ca alţii, unde-am dispărut trei luni şi jumătate anul
acesta. N-am dispărut nicăieri, am fost aici, doar că am trăit acele momente de
care tocmai îţi ziceam. Momente cum nu sunt sigur că o să mai trăiesc
vreodată“, scrie tânărul pe blogul său. […]
Mă crezi sau
nu, din august până-n noiembrie am coordonat campania electorală a lui Klaus
Iohannis, din perspectiva online-ului și a creației (parțial). La nivelul cel
mai de sus, la nivel național. Da, da, sună incredibil. Nici mie nu-mi vine să
cred, îți jur. Îmi mai dau din când în când câte-o palmă, poate, poate
halucinez. Dar nu, trăirile rămân acolo.
Nu am
cuvinte să-ți descriu cum a fost. Și chiar de le-aș avea, nu mi-ar ajunge acest
text, ar trebui să scriu o carte. A fost intens, foarte intens. Au fost trei
luni și-un pic cât trei ani, au fost trei luni în care m-am reinventat de 10
ori, în care am învățat cât nu mă puteau învăța toate școlile din lume. Nu
exagerez când îți zic că efectiv a fost o plimbare de trei luni și-un pic prin
infernul neîncrederii. Și fix câteva ore de lumină. Dar nu despre asta vreau
să-ți scriu acum.
Pentru că nu
m-am plimbat singur prin acest infern. O, nu! Mi-a fost alături o gașcă de
oameni nebuni. Efectiv nu pot să le zic altfel.
Despre ei
vreau să-ți vorbesc azi …
Să te
gândești că ne-am adunat care de pe unde, din domenii, experiențe și chiar
orașe diferite. Eram din cu totul alt film. Dacă te uitai la noi, ai fi zis și
tu “Ce căutați voi, mă, aici? Ia mergeți înapoi la școală/crâșmă/orice, numai
nu aici! Hai, marș!”. Total din filme diferite. Nu ne-ai fi dat o șansă. Nici
dracu’ nu ne dădea o șansă. Nici dracu’ nu credea în noi, chiar dacă ne știa
sau nu. Ne-au contestat, ne-au luat la mișto, ne-au înjurat – logic, toți ar fi făcut totul mai bine decât
noi. Și pe bună dreptate, eram de pe altă planetă. Și gândeam ca atare.
Dar Klaus,
domnul Președinte, și câțiva alți oameni din jurul lui au crezut în noi. Eddie,
Dan, Iulia, Andrei. O să-ți povestesc la un moment dat și despre ei, pentru că
au fost geniali.
Și noi am
crezut cu toată ființa-n ei. Total. Până-n ultima clipă.
Asta ne-a
legat, asta ne-a sinergizat. Asta ne-a sincronizat.
Împreună cu
acești oameni am petrecut 3 luni și un pic într-un subsol de pe Kiseleff. Îi
ziceam “bunker-ul”. Trei luni si-un pic am stat acolo. Zi lumină. Acolo, cu
toții, în condiții grele de tot, am muncit până la epuizare. Acolo am râs,
acolo am teoretizat, acolo am plâns, acolo am creat, acolo am cedat nervos și
apoi ne-am resetat.
De acolo am
trăit istoria, am pus mâna pe ea efectiv. De acolo, împreună cu acești nebuni,
am văzut milioane de oameni răsturnând evenimente, provocând valuri, schimbând
traiectorii, unindu-se-n credințe. A fost incredibil.
Revin la ei.
N-am fost mulți, să știi. O mână de oameni.
• Vlad Tăușance. A fost șeful nostru de
strategie. Probabil ai citit de el prin presă. O minte sclipitoare, partenerul
meu suprem de dezbateri. Împreună, am schițat principiile strategice după care
ne-am coordonat întreaga activitate. Ne-a dat liniile directoare, ideile
geniale și a pus pe picioare de la A la Z unele dintre cele mai importante
componente ale campaniei. A fucking beautiful mind.
• Ioan Dan Niculescu. Creativul șef.
Prietenul meu Ioan, împreună cu ai lui de la ARGO, au desenat tot ce s-a văzut
online din partea lui Klaus. Identitatea vizuală, sute de materiale,
research-uri după reasearch-uri. De neuitat reacția lui Klaus de pe la
începuturi: “De unde ați știut că asta este culoarea mea preferată?!”. Din mâna
lor trebuia să iasă și campania pe offline, superbă, dar s-a poticnit pe drum.
Poate la un moment dat am să ți-o prezint.
• Georgiana Bedivan. Campioana
intergalactică la limba română. Marea mea descoperire a anului. Georgiana, pe
lângă faptul că are o capacitate de înțelegere și execuție total ieșită din
comun, este un DEX ambulant. A scris efectiv mii de texte, texte care au ajuns
la milioane de oameni de mii de ori. Și a avut 3 greșeli în toată campania.
Când se vor face androizi, Georgiana trebuie studiată.
• Ionel Bogdan. Prietenul, camaradul și
partenerul meu deja consacrat. Ionel a gestionat efectiv mii de campanii pe
Facebook, Ionel a turat motoarele care au adus cele peste 1.000.000 de
like-uri. I-a stresat non-stop pe cei de la Facebook și ei l-au stresat maxim
la rândul lor.
• George Tuță. Bunul meu prieten George,
care, printre organizare de evenimente și alte cele, a stat în spatele celor
mai viralizate video-uri din istoria online-ului românesc. Filmări, prelucrări
după prelucrări, non stop, fără oprire.
• Roxana Bursuc. Roxana a fost legătura
noastră directă cu oamenii. A comunicat efectiv cu zeci de mii de oameni. De
una singură, a răspuns la absolut toate mesajele care ne-au venit, indiferent
de canal. Și au fost multe, enorm de multe. O muncă de Sisif.
• Mihai Sluser. Mihăiță. Lui îi datorez
sănătatea mea mintală și faptul că am terminat întreg această experiență. A
fost alături de mine și 18 ore pe zi. Atunci când urechile refuzau să mai audă
cele 3 alarme, la 5 dimineața intra peste mine și mă dădea efectiv jos din pat.
M-a hrănit, m-a energizat, m-a târât la tenis atât de des încât mă simt chiar
bun după această campanie.
• Bogdan Anghel. Este esența nebuniei
cauzată de determinare. Bogdan ne-a găsit pe noi, nu noi pe el. Bogdan,
împotriva a tot ceea ce credeau cei din jurul lui (fani Macovei), a reușit să
treacă de toate filtrele de noise reduction impuse draconic de mine, a ajuns la
noi și ne-a cucerit. Din mâna lui au ieșit unele din demersurile cele mai
frumoase ale campaniei.
• Cătălin Dumitriu, Cătălina Biholar,
Cezar Păun, Robert și Simi. Cătălin și ai lui au produs, cu o precizie
militărească, mai tot brutul video și fotografic din această campanie. Efortul
lor a fost draconic. Au făcut mii și mii de kilometri prin toată țara, în
fiecare secundă în contratimp, alergând de la eveniment la eveniment, de la
manifestare la manifestare. Nici lor nu cred că le vine a crede ce au făcut.
• Doru Palfi, Robert Frohlich, Istvan,
Raul, Tudor, Gelu, Dani, Ana și Anda. Gașca de la Baia Mare pe care i-am chinuit
nu de puține ori cu specificații kilometrice pentru site-uri, platforme,
tool-uri, câte și mai câte, totul sub egida: “Mâine trebuie să fie gata!”
Alături de
noi, în momente cheie, au mai fost și: Savian Boroancă (o serie întreagă de
materiale și studii pe baza cărora am construit campanii), Adina Bălan și Anne
Marie Obretin (suport cheie în zilele votului, management canale conexe,
directive comunicatori), Ștefan Lungu (producție video, evenimente, super
brainstorming-uri), Dana Maria Andrei (sfaturi și lumină-n gândurile mele),
Cătălin Manciuc zis și Nașul (esential copywriting), Manole și ai lui (omul cu
fotografiile oficiale deja consacrate), Dragoș Tudor (omul care, având o
expertiză solidă pe zona de editare video, ne-a întins o mână de ajutor ori de
câte ori i-am cerut-o.)
Aceștia am
fost. Echipa de online și creație.
Cu toții
sincronizați la perfecție, în jurul unui crez comun.
Pe ei aș
vrea să-i ții minte. Ei nu s-au dat bătuți niciodată. Niciodată.
Iar pe
final, ca să-ți faci o idee, îți spun că acolo, în bunker, în stilu-mi
caracteristic, le-am zis unora dintre ei într-unul dintre acele momente, că
n-am aici venit să-mi fac prieteni, ci am venit să câștigăm alegerile. Tot
acolo, în bunker, le-am zis unora, într-una dintre ședințele noastre, că, dacă
pierdem alegerile la mai puțin de 50.000 de voturi, îi împușc elegant în cap
(ca să nu sufere) și că, mai apoi, mă sinucid.
Doamne, cât
de nebun am fost! Doamne, cât de nebuni au fost!
Azi, nu i-aș
mai împușca. Aș încasa fericit gloanțe pentru ei.
Azi, ai
putea crede că am rămas prieteni. Dar nu, azi suntem mai mult de atât. Suntem
uniți într-o experiență pe care o să ne-o aducem aminte și la capătul vieții.
Mai mult,
astăzi, împreună, ne uităm la imposibil doar ca la o etichetă. Și nu stăm. Ne
căutăm următorul mare imposibil.”
Sursa:
adunegulescu.ro, adevarul.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu