Dezinformarea și impostorii Revoluției - I
„Din
analiza datelor de care dispunem în acest moment se poate afirma cu tărie, că
Revoluția Română a fost opera poporului român, mai ales o remarcabilă probă de
voință a celor care au avut curajul de a ieși în stradă și a contesta regimul
dictatorial al soților Nicolae și Elena Ceaușescu. Neîndoelnic, locuitorii
orașului Timișoara au un merit special, crucial se poate spune, pentru că fără
curajul și jerfa lor nu putem ști cu certitudine care ar fi fost destinul
întregii națiuni. Sunt, mai apoi, de menționat cu recunoștiință locuitorii orașelor Lugoj, Arad, Sibiu,
Reșița, Brașov, Cluj, Târgu Mureș, care s-au ridicat împotriva dictaturii până
la 22 decembrie 1989, ora 12,30, odată cu fuga cuplului dictatorial. Pe același
loc cu Timișoara merită așezată capitala țării. Bucureștiul, acolo unde s-a dat
lovitura de grație regimului de dictatură”1.
„La
reprimarea manifestanților din Timișoara, București și din alte orașe ale
țării, soldată cu mai multe victime, au contribuit deopotrivă Miliția,
Securitatea, Armata și uneori Gărzile Patriotice. Pe măsură ce tulburările au
crescut în intensitate, rolul Armatei a fost mai mare în cadrul procesului de
represiune. Retragerea armatei în cazărmi în Timișoara, la 20 decembrie 1989,
din ordinul generalului Gușă, s-a făcut pentru că aproape întregul oraș ieșise
în stradă și în consecință, situația scăpase de sub control. Riscul dezarmării
unor subunități era evident”2.
Capitolul V
Dezinformarea și impostorii Revoluției
Dezinformarea
Pentru
înțelegerea fenomenului care a generat discuții la interpretarea Revoluției din
Decembrie 1989 vom porni de la cei doi termeni: revoluție și lovitură de stat.
Conform
DEX - Revoluție3: Schimbare fundamentală a valorilor, a
instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor
unei societăți; Schimbare bruscă și de obicei violentă a structurilor sociale,
economice și politice ale unui regim dat.
Revoluția politică înseamnă schimbarea orânduirii sociale într-un timp relativ
scurt, prin mijloace mai mult sau mai puțin violente și prin participarea
păturilor largi ale populației. Din fr.
révolution,lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.
Același
dicționar mai oferă și alte variante, dar în mare parte toate înseamnă o
schimbare fundamentală a sistemului politic și a instituțiilor statului la
nivel local și național.
Lovitura
de stat: O răsturnare bruscă și neconstituțională a
puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei
formată din ofițeri militari sau comandanți paramilitari aparținând aceluiași
stat, folosind forța. Se deosebește de revoluție prin aceea că la revoluție
există o participare masivă a populației la procesul de schimbare.
O
trecere a unei armate de partea unei revoluții se numește lovitură de stat
militară sau puci dacă puterea este preluată exclusiv de un grup militar și
pentru că se face împotriva guvernului legitim și a puterii existente și în
folosul unei puteri noi, revoluționare.
O
formă de lovitură de stat este și "lovitura de palat", care totuși se
realizează departe de ochii și urechile mulțimii, aparține de regulă unei
facțiuni aflate la putere, un partid dominant sau o "tabără"
politică, apropiată grupului conducător, uneori chiar din cadrul grupului, și
se bazează pe relații hegemonice și influență a unor comandanți ai armatei sau
serviciilor secrete câștigați de grupul complotist activ.4
Istoria
mondială a omenirii consemnează Revoluția din Anglia (1640 – 1688), Revoluția
franceză (1789 – 1799), revoluțiile europene de la 1848 și Revoluția diin Rusia
(1917), la care se adaugă revoluțiile din 1989.
Cu
toate teoriile unei lovituri de stat, inventate după 1990, Revoluția din
Decembrie 1989 a asigurat răsturnarea dictaturii comuniste și trecerea de la un
socialism despotic la democrație și
economie de piață.
Referitor
la dezinformare, Costel Balint dă o definiție rezultată din studiul mai multor
lucrări de comunicare: „Scopul principal al dezinformării este deturnarea
conținutului adevărului și falsului. Este o deturnare a simplității matematice:
fals implică fals, adevăr implică adevăr. În dezinformare, adevăr implică fals
și fals implică adevăr, în funcție de scopul urmărit”5.
Serviciul
Român de Informații
În
decembrie 1989 Securitatea avea toate pârghiile, funcționa ca un filtru de
informații și controla de la propagandă până la economie, de la manipulare și
dezinformare până la represiune. Practic, Securitatea și securiștii erau
complicii lui Nicolae Ceaușescu și ascundeau semnalele de disperare venite din
rândul populației. Intențiile de revolte și chiar bancurile spuse pe seama
cuplului Ceaușescu erau aspru pedepsite. În ceea ce privește fondurile,
Securitatea avea sume de bani fără control, avea conturi în valută știute doar
de câțiva ofițeri și prin cei peste 400.000 de informatori, controla tot ce se
mișca în țara asta.
Nicolae
Ceaușescu și Partidul Comunist au avut „la dispoziția lor o uriașă mașinărie de
poliție, care era folosită împotriva drepturilor, libertăților și intereselor
poporului. După înmulțirea numărului de proteste în România […] din martie
1989, împotriva violărilor brutale ale drepturilor omului, în țară a fost
instituită o stare de teroare polițistă generală. Cel puțin 47.00 de oameni au
fost puși sub supraveghere specială a poliției, iar mulți au suferit, în
diferite moduri, represiuni polițienești”6.
Revoluția
din Decembrie 1989 i-a surprins pe atotștiutorii securiști și faptul că nu au
fost pedepsiți pentru rolul criminal pe care l-au avut până în decembrie 1989,
foștii torționari au pus la punct un
program de manipulare și reabilitare a odioasei Securități. Primul pas, după
desființarea Securității, a fost înființarea unei instituții care să încadreze
pe foștii securiști, majoritatea dintre ei putând fi condamnați pentru
încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, chiar consființite de
Constituția Republicii Socialiste România.
Pentru
înființarea Serviciului Român de Informații, cu aprobarea unanimă a populației,
s-a demarat acțiunea din martie 1990 din Târgu Mureș, care a culminat cu ziua
de 20 martie, numită „Ziua Masacrului”. Deși s-a dovedit ulterior că întreaga
acțiune a fost orchestratră de foștii securiști, justiția bolnavă, moștenită
din regimul comunist, a clasat toate dosarele în care au fost implicați foștii
agenți ai poliției politice comuniste. Ca urmare a acestui fals conflict
interetnic, în 26 martie 1990 se
înființează Serviciul Român de Informații și încadrează toți foștii, care până
mai ieri ascultau telefoanele noastre, ne citeau scrisorile și luau măsuri
represive împotriva noastră.
În
aprilie 1990, la Viena se întâlnesc foștii comandanți ai Securității din
județele țării până în decembrie 1989. Principala discuție era alegerile
preșidențiale și discutarea despre cei trei candidați la preșidenția României:
Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Siguranța că nu vor fi pedepsiți o
aveau doar prin alegerea lui Ion Iliescu.
Mașina
de dezinformare și manipulare a fostei Securități s-a dezlănțuit și au început
să apară informații false, generate pentru a manipula populația și pentru a conduce la alegerea necondiționată a
lui Ion Iliescu.
Două
teme fundamentale au fost răspândite în
spațiul rural și extinse și la nivel urban. Pe fondul războaielor interetnice
din Iugoslavia s-a indus ideea că numai Ion Iliescu poate opri și controla
izbucnirea unui război civil între maghiarii și românii din Transilvania. A
doua temă se referea că dintre cei trei doar Ion Iliescu cunoaște realitățile,
fiind un dizident marginalizat de Nicolae Ceaușescu, iar ceilalți trăind mulți
ani în diasporă nu ar reprezenta în totalitate poporul român.
O
altă falsă problemă care circula printre români
prezenta ideea că numai prin alegerea lui Ion Iliescu nu ne vom vinde
țara.
Paralel
cu difuzarea de informații false, Serviciul Român de Informații a început
negarea Revoluției, inventând o implicare a serviciilor unor puteri străine. În
timpul procesului de la Timișoara, toți foștii securiști au retractat
declarațiile din faza de cercetare penală, când au recunoscut că la Timișoara
și în celelalte orașe Lugoj, Arad,
Caransebeș, Reșița etc., nu au descoperit nicio o împlicare străină.
În
serviciul dezinformărilor a intrat ziaristul Ion Cristoiu, care a fost printre
primii care a lansat semne de întrebare despre Revoluția Română din Decembrie
1989. Lui i s-au alăturat istoricul Alex Stoenescu, dovedit colaborator a
Securității, Grigore Cartianu, Robert Turcescu și alții.
Un
caz aparte este scriitorul, fost securist, Pavel Coruț, care a publicat câteva
lucrări fanteziste despre rolul patriotic al Securității. Cu un vădit dispreț
față de inteligența noastră, a coborât în istorie până în vremea lui Burebista,
când sub patronajul preoților lui Zamolxe s-ar fi înființat o frăție secretă.
Din această frăție se trag securiștii de astăzi. La început a vândut milioane
de exemplare, însă după 2005 cititorii s-au îndepărtat de iluziile lui Pavel
Coruț.
Să
analizăm faptul dacă Securitatea știa că Revoluția va începe la Timișoara. În
mediile serviciilor secrete din lume întreagă se vorbea că Securitatea din
România era cel mai eficient serviciu de informații și represiune. Faptul că
acum se încearcă să fie transformați în eroi demonstrează că foștii securiști
s-au înfiltrat în toate instituțiile statului. Și au reușit pe deplin în 2004,
când printr-o manipulare împotriva așa-zișilor comuniști, fosta Securitate l-a
instalat pe Traian Băsescu, președinte, și el securist dovedit. Modul de
conducere a lui Traian Băsescu nu diferă de modul de acționare al securității.
Imediat
după înființarea Serviciului Român de Informații, foștii securiști au fost
angajați în proporție de peste 90 la sută, intrând astfel în legalitate. Un
raport al SRI privind Revoluția din 1989, conceput să impună ideea unei
lovituri de stat, încerca să demonstreze că în spatele Revoluției Române din
Decembrie 1989 erau agenții unei puteri străine.
Serviciul
Român de Informații, printr-un raport amplu privind Revoluția din Decembrie
1989, a încercat să spele la față pe cei care au toturat și umilit un popor. La
sfârșitul lui decembrie 1989 Securitatea
a fost desființată, însă noua instituție, construită pe cadrul
Securității, a șters cu buretele
abuzurile și atrocitățile pe care le-a făcut în numele PCR-ului și a puterii
absolute ale lui Nicolae Ceaușescu.
În
raport, SRI-ul s-a dovedit un demn urmaș al fostei Securități, începând,
imediat după înființare, o campanie de denigrare a adevăraților revoluționari
și de apărare a celor care au contribuit la represiune.
În
acest raport se susține că Revoluția din Timișoara a fost declanșată de trupe
străine, în special de agenți KGB. Teoria scenariilor cu agenți străini:
sovietici, sârbi, americani sau unguri, a fost și este vehiculată de securiști
și de colaboratorii lor.
Ciudat
este faptul că în raport nu se amintește nimic de încercarea de revoltă
populară de la Iași în 14 decembrie 1989. Și există o explicație. Nimeni nu a
știut nimic până în 2010 despre ce s-a întâmplat la Iași. Acest lucru poate fi
și o dovadă pentru inventarea încercării de revoltă la Iași, în realitate o
găselniță pentru secretarul de stat cu problemele revoluționarilor, George
Costin, care s-a gândit să extindă zilele revoluției cu încă o zi în plus,
pentru a include o nouă categorie de revoluționari, din ziua de 14 decembrie
1989.
Totuși,
Raportul explică de ce Revoluția din Decembrie putea să pornească numai din
Timișoara:
„De
altfel, orice analist serios, ar fi tras concluzia că iminența unei revolte
sociale este de domeniul evidenței și, ca atare, momentul detonării este numai
chestiunea de timp. Condițiile generale întrunite la nivelul țării erau
marcate, însă, în anumite zone, de particularități favorizante. Asemenea
condiții speciale erau întrunite, cu certitudine, la Timișoara:
-
existența unei atitudini anticomuniste manifestate în rândul populației locale,
mai puțin predispusă la „așteptarea” schimbării situației;
-
plasarea zonei georgrafice respective la confluența unor factori de propagandă
extrem de activă și în aria de recepție optimă a unor posturi de radio și TV
din țările vecine, ale căror emisiuni erau centrate pe „problema românească”;
-
o mai mare influență occidentală, de tradiție democratică în concepția și
comportamentul localnicilor;
-
intensa mediatizare de către centrele de propagandă din Europa Occidentală și
Ungaria a „cazului pastorului Laszlo Tőkés”;
-
persistența a unui cadru de relații (inclusiv de rudenie) și contacte mult mai
dezvoltate cu cetățenii din țările Europei Occidentale și Centrale, apropierea
frontierei, precum și specificul compoziției etnice a regiunii ofereau, în mod
natural, condiții propice unor forțe externe pentru acțiuni îndreptate
împotriva regimului comunist din România.”6
Istoricul
Alex Stoenescu7, un adept al loviturii de stat, a fost
descoperit ca și colaborator a Securității, a lansat teoria loviturii de stat
organizată prin intermediul unor agenți ai serviciilor secrete străine.
Împotriva
acestor dezinformări penibile, istoricul Gino Rado menționează în lucrarea sa “Incursiune
în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din
1989. Timișoara – Decembrie 1989” că acțiunea unor agenți străini era
imposibilă pentru că: “România era recunoscută ca o țară care avea un
departament de contraspionaj foarte puternic și activ. [..] este prea mult să
se afirme că aceștia (n.a. – agenții străini) au scos populația în stradă sau
că au stat ascunși prin diferite clădiri, de unde au tras în oameni. Este greu
de crezut că Securitatea nu au avut
informații despre asemenea activități sau că le-au tolerat”8.
1 Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București - 2012,
p. 172
2Apud Raportul Comisiei Senatoriale, vol II, p. 284. Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura
IRRD, București - 2012, p.164
3 http://dexonline.ro/definitie/revoluție
4 http://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitură_de_stat
5 Costel Balint, 1989 – Ieri informator, azi colaborator, Editura
Eurostampa, Timișoara – 2011, p. 35
6 Costel Balint, 1989 – Ieri informator, azi colaborator, Editura
Eurostampa, Timișoara – 2011, p. 45
6 Raportul SRI (anexe)
7http://ziarulrevolutionarul.ro/stiri-necenzurate/725-istoricul-alex-mihai-stoenescu-a-colaborat-cu-fosta-securitate
- Anexe
8 Gino Rado, Incursiune în istoricul
instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989, Timișoara
– Decembrie 1989, Editura
Memorialul Revoluției 1989, Timișoara – 2011, p. 44.
9. Ibidem, p. 45
Comentarii
Trimiteți un comentariu