De ce rrom și nu țigan?


În toată perioada post-decembristă s-a manifestat o presiune constant din partea unor organizații sau din partea unor politicieni, personalități de frunte cu ascendență “romă”, în folosirea în documentele oficiale a etnonimului “rom”.

În ultimul timp temele principale ale știrilor au fost legate de reacția ostilă împotriva cetățenilor români din Italia și mai nou și din alte țări europene. Această reacție fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliți în aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal și infracțional al unei etnii minoritare de cetățeni români, și anume țiganii sau etnia romilor.
Această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea țărilor europene în diverse proproții, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies în enegleză) este asimilată mai ales cu numele țării noastre: România (pronunțat de majoritatea „Romania”), răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul European al poporului român.

 Când cetățeanul Italian, de pildă, citește un articol în care se întrepătrund termenii “romeno” și “rom”, este normal să se afunde într-o confuzie care, încetul cu încetul, duce la o suprapunere mental a celor două denumiri. Odată această suprapunere instalându-se, ea funcționează și în sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandează: “țiganii, țiganii”, referindu-se la români. Rezultatul pe termen mediu și lung pentru populația din România în raport cu restul popoarelor poate fi devastator. De aceea, înainte de a vedea ce este de făcut, merită studiat cum s-a ajuns în această situație.

Țiganii sunt un popor migrator. Migrarea țiganilor din India în Europa s-a făcut între secolele al IX-lea și al XIV-lea, în mai multe valuri. Odată cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al IX-lea, au căpătat și numele etnic pe care îl poartă și astăzi, Țigani. Aflându-se pe terioriul Greciei și-au atribuit denumirea unei secte religioase grecești cu numele Athinganis sau Atsinganos care înseamnă “de neatins”. Prima atestare a țiganilor în Imperiul Bizantin datează din jurul anului 1088; aici se face referire la așa-numiți Adsincani, renumiți pentru vrăjile și faptele rele pe care le fac.

Istoria europeană a țiganilor la începutul secolului al XIV-lea, când aceștia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mică. Prin anii 1415 – 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrală, din Ungaria până în Germania. În deceniul următor au ajuns până în Franța, Spania, Anglia și Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de “egipteni” (Gypsies), foarte curând li s-a fixat numele pe care îl poartă și astăzi.

Foarte interesant este că țiganii și-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare fapt care le-a îngăduit să-și ascundă etnia. “Șatra” vine de la casta Kshatria (războinică) căreia nu i-a aprținut niciodată. Țigan/Zigeneur/Zingaro etc. vine de la “Athinganoi”, sectă grecească recunsocută prin activitatea lor de prezicere, deși în realitate țiganii nu au aparținut niciodată acestei secte. “Gypsy” vine de la “Egyptian” cum și-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuințe și mâncare pe gratis, pretinzând ajutor ca fiind creștini egipteni aflați în pelerinaj. “Yansser” cum sunt cunoscuți la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat țiganii emigranți în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner și Sinti. În limba franceză s-a impus numele Gitanes. În limbile engleză și spanilă, Gipsy, respective Gitano. În Danemarca, Suedia și Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tătari).

Cea mai timpurie informație scrisă despre prezența țiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la rpimele atestări ale prezenței lor în Țara Românească și Moldova, țiganii au fost robi și vor rămâne timp de mai multe secole, până la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului XIX-lea. Perioada cea mai bună a țiganilor a fost pe timpul regimului comunist.

Ascensiunea unor țigani s-a petrecut mai ales în condițiile politicii sociale a regimului communist, care urmărea încurajarea categoriilor sărace și distrugerea vechii structure sociale, refractară noilor rânduieli. Așa se explică de ce , nu în puține comune, în funcția de primar a fost pus un țigan.Datorită originii sociale “sănătoase” țiganii au fost promovați mai departe, făcând carieră politică, ajungând în aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor entice, pe care de altfel cei mai mulți o declinau, ci pentru că proveneau din categoriile sărace. Acești țigani adevărați, oameni ajunși în anumite funcții, vor avea un rol important în promovarea etnică și în regimul ce a urmat regimului communist. Și sub aspect locative țiganii au făcut un important progress în anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al țiganilor până în anii ’50 au fost schimbate cu apartamente în blocurile nou construite, iar din  ’70,  ’80, cu locuințe în case naționalizate.

După 1989 pe fondul liberalizării economice, o parte din ei au început diverse afaceri, dintre care multe profitând de haosul legislative de la începutul anilor ’90, dar și de disprețul general față de legi, au ajuns să aducă unei părți a țiganilor sume importante pe care s-au clădit clanuri puternice, care folosindu-se de pătura săracă a țiganilor, domină lumea interlopă, cu ramificații în sfera politicului. De asemenea, profitând de deschiderea granițelor, o mare parte dintre țigani au emigrat, stabilindu-se mai ales în Spania, Italia și Franța, unde constituie comunități importante. După 1996 se observă o axare exclusive pe dezvoltarea organizațiilor politice țigănești din Ardeal,a promovării țiganilor ardeleni în tot felul de organizații politice, de a infiltra absolute totul. Este clar că e vorba de nașterea unui naționalism țigănesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe idea teritorială, România (Romania).

Este interesant că, mai ales în afara granițelor, ei nu se autoidentifică drept țigani, ci români.

Agresiunea lexical rom/roma/roman – români/romani – romanies/Romanians – romanes/românește, a fost aplicată asupra țării și națiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundația Soros în România. Beneficind de numeroși membri ai etniei țigănești în guvernările României după “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficiliză denumrile paralele, nimic nu le-a mai stat în cale schimbătorilor d elimbă și istorie. O primă dispută a fost cea legată de cuvântul “romi”, români fiind prostiți apoi că aceasta va fi înlocuită cu “rromi”, o altă formulă care doar a sporit debandada lexical. Dea mintit, ca fapt divers, că în anii 1995, limba cu care Soros coia să înlocuiască țigăneasca primise numele de “romali” și variant “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este general, inclusive la nivelele academic ale intelectualității din țările afectate de valul de imigrație și/sau infracționalitate țigănească.
Cine ce să mai înțeleagă?! Strigător la cer este că denumirea nu are nicio bază istorică, țiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istorie acest etnonim ce provine din cuvântul “DOM”, care pe limba originară a țiganilor înseamnă “OM”.

Prin denaturare (voită) “dom” s-a transformat în “rom cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a transformat în “roma”, apoi în “romani” și în “romanies”. S-a ajuns astfel încât țiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză. Românii cu romani și romanies cu Romanians (că doar în engleză nu există diacritice după cum vedeți, iar la o simplă căutare pe Google a cuvântul români se vor afișa linkuri cu țigani).  Practic denumrile sunt identice.

În toată perioada post-decembristă s-a manifestat o presiune constant din partea unor organizații sau din partea unor politicieni, personalități de frunte cu ascendență “romă”, în folosirea în documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 și 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Peodor Meleșcanu recomandă folosirea în continuare în documente a cuvântului “țigan” în concordanță cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigwuner, gitanes, zingară etc., pentru evitarea unor confuzii nefercite cu numele poporului roman. Presiunile continuă și în 2001, Petre Roman, ministrud e externe, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, în virtutea dreptului de autoidentificare al populațiilor, recomandă folosirea obligatory în toate documentele oficiale române a denumirii de rom pentru a identifica etnia țiganilor. Mugur Isărescu îșo însușește Memorandumul și emite o hotărâre de govern în acest sens. Trebuie precizat că documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative și nu obligatorii.

În cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie să existe suprapuneri pested enumirea istorică a unor popoare europene existente. Să nu uităm exemplul Greciei care a refuzat să recunoască Republica Macedonia pentru că se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecești (rețeaua Soros Open network fiind și aici vectorul principal în creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR (Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem aștepta de la o clasă politică ce este mai preoupată d einteresele personale mărunte în detrimental intereselor naționale, compusă din indivizi fără perspectivă istorică, ce se promovează unii pe alții pe criteria de cumetrie, și nu de competență. Rezultatele se văd. În condițiile în care Leonard Orban ocupa postul de comisar European pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldovenească (o invenție bolșevică) drept limbă oficială recunoscută în UE.

Privitor la problema țiganilor în ansamblu și a nefericitei denumiri de “rom”, fără îndoială că că avem nevoie de minți laminate, și nu de teribilismul unui ministru de externe ca și Cioroianu, care în suita gafelor monumentale, declara că ar fi bine dacă am acumpăra o parte din Sahara pentru a-I muta pe concetățenii noștri țigani. Nu de fanfaronadă ieftină și păguboasă avem nevoie. “Romii” români (sună interesant, nu-I așa?) sunt și ei cetățeni cu drepturi egale.

În absența unui plan concret ce trebuie urmărit cu consecvență, cred că sunt toate șansele ca în conștiința civică europeană să se consolideze credința că România chiar este țara “romilor” (dacă nu s-a întâmplat deje) și se prefigurează tot mai mult idea domnului Teodor Meleșcanu care spunea că se dorește crearea unui stat țigănesc în România, că România va fi în curând a țiganilor.

Orice naționalism se bazează pe:
1.      Limba comună (în sensul caesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarcate de rețeaua Soros Open Network care încearcă să inventeze o limbă țigănească împlietită cu limba română și care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax! Nu era de ajuns că ne-au furat etnonimul roman acum vor să ne compromită și etnonimul valah/vlah. Această teorie strigătoare la cer este avansată de un anume Ian F. Hancock, care își public lucrările prin intermediul organizației Soros. “Cercetătorul menționat mai sus și care se recomandă drept “romani”, cu descendență britanică și maghiară, este professor de Studii Romani la Universitatea din Texas.  
El  încearcă și reușește, să convingă mulți naive, inclusive pe site-ul Universității americane, că “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt țigani, de und ear veni și denumirea limbii Vlax Romani, prezentată ca “un dialect al limbii române” vorbit de populația “Vlax, Vlach”.
Este revoltător și intolerabil, asistăm practice la rescrierea istoriei.
2.  etnia comună = națiunea
3. etnonimul
4. teritoriul
5. statul
6. drapelul
7. istoria comună.

Țiganii au purces pe calea definirii propriului lor naționalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victim sunt românii. Să lăsăm minciuna și ipocrizia departe, dacă consider numele țigan peiorativ atunci să-și ia numele lor original care este DOM și nu ROM.

Sursa: nicepps.ro  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?