Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Imigrarea în masă e un fenomen
ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se
chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.
Cu acest articol încerc să
demonstrez o dată pentru totdeauna că nu este vorba de un fenomen spontan.
Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.

PANEUROPA
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său e Richard Coudenhove Kalergi. El se mişca în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care au susţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană.[1]

În 1922, la Viena, pune bazele
mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale
bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea
europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.

ESENŢA PLANULUI KALERGI
În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originare ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere.

„Omul viitorului e de sânge
mixt. Rasa viitorului eurasiatică -negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii
egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de
personalităţi.” [2]
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi
Kalergi proclamă desfiinţarea
dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor
prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca
Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea
popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor
metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după
părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a
genera superioritatea elitei.
Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresaminorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.

Politicienii acelor vremuri au
dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său, iar
băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste
proiecte. Şefii politicii europene ştiu bine că el e autorul acesteiEurope care
se dictează prin Bruxelless şi Maastricht. Kalergi, necunoscut opiniei publice,
în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl Maastrichtului
şi multiculturalismului.
Noutatea planului său nu e cea
de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, ci cea de a pretinde
crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca
şi incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa
şiacceptarea „rasei nobile”. [3]
DE LA KALERGI ÎNAINTE
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actuale Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negri şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid dinistorie.

În onoarea sa a fost instituit
premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază
europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului
criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau
al lui Herman Van Rompuy.
Incitarea la genocid se găseşte
şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a ospita milioanele de imigranţi
pentru a compensa scăzuta natalitate europeană. Conform raportului difuzat la
începutul noului mileniu, Ianuarie 2000, pe nume „Emigrări de schimb: o soluţie
pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025
de 159 de milioane de imigraţi.”
Rămâne un enorm dubiu: cum e
posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în
jurul mesei. Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor
inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. La fel de sigur este
că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui
patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia.
Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele,
transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică
şi culturală.
Pe scurt, teza Planului Kalergi
a constituit şi constituie şi astăzi fundamentul politicilor oficiale ale
guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în
masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale aSănătăţii
(OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă:
„Ceea ce oriunde in
lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi
căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică
care depinde de o autoritate centrală” [4]
CONCLUZIE
Dacă privim în jurul planului Kalergi, pare că s-a realizat în întregime. Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evanghelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”. Sub dubla presiune a ignoranţei şi tâmpeniei umanitare oferite de mijloacele de comunicare în masă s-a impus europenilor negarea propriilor origini, uitând astfel de propria identitate etnică.

Susţinătorii Globalizării se
obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră e un act progresist
şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar doar pentru că vor ca noi să devenim
doar nişte orbi consumatori. Mai mult ca oricând e necesar săreacţionăm la
minciunile Sistemului şi să reanimăm spiritul rebeliunii în inimile
europenilor. Nu avem altă alegere, alternativa e sinuciderea etnică.
NOTE
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Beneș, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci.
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Beneș, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci.
Cancelarul austriac Monsignor
Ignaz Seipel şi următorulpreşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat
responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană. Kalergi însuşi anunţa
faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima
recuperarea Germaniei. Astfel, primul ministru francez Edouard Herriot şi
guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi
redactorul şef de la Times, Noel Baker, au căzut în mecanismele acestui
conspirator. În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În
acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie genocidul ceh a 300.000 de sudeţi
germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific. Până în acest moment
el a ignorat complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru
restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult
popoarele victorioase, dar a eşuat.
În infinita listă de
politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer,
fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU). Fără
să respecte fondamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York Times şi al
New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său.
Dispreţul pe care îl avea faţă
de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte
activitatea sa de după război: „Succesivii 5 ani ai mişcării Paneuropene au
fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilizarea parlamentelor se
forţau guvernele să construiască Paneuropa”.
Ajutat de Robert Schuman,
ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul
Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere
suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice. Apar alte nume: De
Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor şi Spaak, liderul socialist
belgian.
Kalergi pretinde că vrea să stabilească
pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care
au creat planul genocid de la Versailles.
În anii 20 alege culoarea
albastră pentru steagul UniuniiEuropene. Rolul de conducere al lui Kalergi în
cosntruirea Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a
parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi se demonstrează
prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut Kohl
ca mulţumire pentru urmareaplanului, ca jertfă şi adorare a puterii
personajului din partea masonului şi politicianului european, primul ministru
al Luxemburgului, Junker.
În 1928 s-au adăugat celebri
politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide
Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume
ca scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg. Printre
promotorii, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA,
loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană.
Kalergi a fost primul căruia i
s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit
Adenauer, Kalergi era prezent.
În 1966 păstrează contactele cu
cei mai importanţi colaboratori.Toţi cei care au primit acest premiu fac parte
din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să
reprezinte interesele SUA în Germania.
În anul 1948 Kalergi reuşeşte
să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlakenîntr-un
instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre
„chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan.
Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
Sursa: art31.ro, ro.scribd.com,
news-line.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu