S-A ACTIVAT ŞI OMUL FMI-ULUI ŞI AL BĂNCILOR STRĂINE – veşnicul MUGUR ISĂRESCU
Isărescu a primit ordin de la Consiliul
Investitorilor Străini și de la AmCham de a respinge primordial Legea
Salarizării și Codul Fiscal.
11 întrebări incomode pentru Mugur
Isărescu, guvernator BNR pe viaţă.
Americanii transmit în clar semnale de
susţinere pentru Mafia securisto-fascistă care a confiscat statul român.
Isărescu atacă şi el reducerea TVA-ului
pentru populaţie de la 24% la 19%. Guvernatorul Băncii Naţionale critică
politica fiscală a Guvernului, atrăgând atenţia asupra unor aspecte pe care
acesta le consideră periculoase.
Astfel, Mugur Isărescu susţine că
actualul Cod Fiscal nu poate fi aplicat, iar România nu-şi permite acum toate
reducerile de taxe care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Câteva întrebări pentru Isărescu
1. Unde era Isărescu când CARITAS-ul
făcea ravagii în România?
2. Unde era Isărescu când FNI-ul făcea
ravagii în România?
3. Unde era Isărescu când se petrecea
jaful de la BANCOREX în România?
4. Unde era Isărescu când se petrecea
jaful de la Banca Columna în Romania?
5. Unde era Isărescu când băncile
româneşti au fost privatizate pe nimic?
6. Unde era Isărescu când băncile
străine au pus dobânzi cămătăreşti la credite – dobânzile cele mai mari din
Europa?
7. Unde era Isărescu când băncile
străine au dat credite cu buletinul?
8. De ce a mutat Isărescu rezervele de
aur ale României, în afara României ?
9. De ce a luat Isărescu împreună cu
Băsescu şi Boc 20 de miliarde de euro împrumut, dintre care 14 miliarde i-a
luat BNR-ul pentru a finanţa gratuit băncile străine din România ?
10. De ce a ţinut Isărescu ani în şir
dobânda BNR la cel mai mare nivel din UE, sufocând creditarea de care avea
nevoie economia româneasca?
11. De ce a făcut şi face Isărescu o
politică împotriva cetăţenilor români în problema creditelor în franci
elveţieni?
Dacă s-ar mări salariile bugetarilor
automat va fi presiune pe mărirea salariilor și în mediul privat ceea ce ar
diminua profiturile fabuloase pe care corporațiile le fac în România.
Consiliul Investitorilor Străini și
AmCham sunt ăia de au redactat codul muncii și i l-au dat lui Boc pe tavă în
2011.
Pe Mugur îl doare în cur de
neincadrarea în deficitul extrem de mic pe care Băsescu l-a acceptat anul
trecut spre marea lui ruşine . Misiunea sa este de a proteja profiturile
multinaționalelor prin menținerea unui salariu minim de mizerie ( 1050 lei brut
= 780 lei net ) și menținerea actualului cod al muncii.
Asta cu codul fiscal e doar o
”preocupare” a sa care este servită presei.
Totul pentru front, totul pentru
victorie
Asasinii economicii au intrat în
fibrilaţie şi lovesc din toate poziţiile într-un guvern care a avut îndrăzneala
să nu li se supună în ultimii trei ani şi să-i trimită la plimbare pe emisarii
trimişi de curând la înaintare, americanii transmit în clar semnale de
susţinere pentru Mafia securisto-fascistă care a confiscat statul român
încurajând-o să treaca la un nivel superior şi să meargă mai departe, iar
cetăţenii, ca nişte floricele se bucură de soare şi de o binemeritată vacanţă
ne-dând semne să înţeleagă că între timp au fost selecţionaţi ca figuranţi în
noua producţie din “Jocurile foamei” şi viitoare pierderi acceptabile din
războiul altora.
– Daca Trilaterala nu e, nimic nu e.
– Cât e Bilderberg în floare nici în
conturi nu mă doare.
Sursa: gandeste.org
TEZAURUL DE AUR ŞI VALUTĂ A FOST SCOS
DIN ŢARĂ DE MUGUR ISĂRESCU. OARE CINE I-A APROBAT ACEASTĂ OPERAŢIUNE…?
“Eu am o învăţătură. Este cam
pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici
peste 100 de tone, pentru că sunt superstiţios. De câte ori am trecut peste 100
de tone, România a păţit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este
suficient de mult, 103 tone.” Mugur Isărescu, 2013
În 1999, când guvernarea României a
fost preluată de Mugur Isărescu, România „ajunsese în pragul dezastrului”,
având datorii şi o lamentabilă rezervă valutară (în jur de numai o jumătate de
miliard de dolari SUA). Din acelaşi an însă, guvernanţii demaraseră o serie de
negocieri cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional pentru a obţine
însemnate împrumuturi. Astfel, premierul Radu Vasile, îndatorat, dar şi cam
poet (îşi publica volume de versuri în acea perioadă), l-a numit pe Traian
Băsescu, secondat de Mugur Isărescu, drept negociator-şef al României cu Banca
Mondială în aşa-zisul program PSAL 1, prin care România era împrumutată (cu
dobândă), dar se obliga să vândă întreprinderile de stat, adică să le
privatizeze şi să returneze datoriile.
O listă lungă cu 63 de mari companii
comerciale româneşti era anexată acordului PSAL din 1999, întreprinderi pe care
guvernul trebuia să le „restructureze” (să concedieze majoritatea salariaţilor)
şi să le vândă (privatizeze) sau să le lichideze. Isărescu însuşi, în calitate
de prim-ministru al României, demara în iulie 1999, angajamentele faţă de Banca
Mondială pentru noi împrumuturi, prin acordul PSAL 2, pentru care a trebuit să
privatizăm alte 20 de întreprinderi de producţie de stat, inclusiv Banca
Comercială Română.
O dată ce s-a văzut premier, Isărescu
mai vrea doar preşedinţia ţării. în cadrul acestor acorduri PSAL a fost
modificată Legea privatizării băncilor, toate fiind vândute de Statul Român în
anii următori, iar CEC-ul a fost restructurat (abia scăpând de privatizare).
Privatizările care au urmat nici nu
s-au mai încurcat în respectarea legii, grija guvernanţilor, mai ales a
premierului Isărescu, fiind să oprească anchetele juridico-penale -atunci când
se făceau – şi să urgenteze vânzările, adesea clientelare. Tot de acum au
început a se crea şi rezervele valutare ale României, căci instituţiile
internaţionale au condiţionat România, pentru a o împrumuta, de a nu cheltui decât
o mică parte din bani, restul trebuind tezaurizaţi.
Tot astfel, condiţionat, au fost
acordate României şi împrumuturile de la FMI, venite după 2008, când economia
României s-a prăbuşit o dată cu declanşarea crizei mondiale. La prima vedere,
nu ar fi un lucru rău ca România să aibă importante rezerve valutare la care să
poată apela în cazuri excepţionale. Dar poate? Nu! Pentru că aceste sume sunt
păstrate de puterile mondiale, în puşculiţele lor bine închise.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu
tezaurul de aur al României, care în cea mai mare parte, se află la Basel, în
Elveţia, la Banca Reglementărilor Internaţionale, o bancă privată controlată de
către băncile centrale majore ale globului, adesea, ele însele corporaţii
private. Conform broşurii lui Isărescu, însă, aurul României se află depozitat
„la alte bănci centrale”.
În anul 2011, rezerva de aur a României
era de 104 tone (cea 3,4 miliarde euro), iar totalul rezervelor internaţionale
ale României (valute plus aur) era de 35,5 miliarde euro.
Când două ONG-uri româneşti au început
să arate în anul 2010 adevărul privind scoaterea din ţară de către domnul
Isărescu a rezervelor valutare şi de aur („unde este aurulţării şi când aveţi
de gând să-l aduceţi înapoi?”, îl întreba, astfel, un ziar pe M. Isărescu),
acesta a distribuit în grabă o broşură justificativă, în care arăta că
„păstrarea” şi „menţinerea” valutelor şi a aurului în afara ţării sunt o
„practică internaţională”:
Iniţial, Isărescu a dezminţit că aurul
şi valuta ar fi fost scoase din ţară, atunci când, în aprilie 2002,
preşedintele PRM îl acuza public, în Senatul României, de această faptă.
Informaţiile proveneau la g-ralul Dan
Gheorghe – care funcţiona în zona Serviciilor Secrete româneşti şi atunci, era
director general adjunct al Aeroportului Otopeni – şi arătau riguros datele
scoaterii valorilor din ţară cu avioanele, inclusiv documentele emise în acest
scop.
Firma HCS Transporturi Speciale, prin
care operează Banca Naţională a României pentru scoaterea tezaurului din ţară,
este deţinută de un asociat al tatălui lui Isărescu, Heinrich Schorsch, firma
fiind o sucursală a firmei Handels Contor Schorsch GmSH din Germania, cu care
Banca Naţională a României (adică Isărescu) a mai încheiat în 1991 şi un contract-cadru
pentru livrarea a 20 de mijloace de transport valori (maşini blindate
considerate, însă, necorespunzătoare) şi materiale pentru fabricat monede
metalice, utilaje de tipărit bancnote şi înscrisuri de valoare, maşini de
numerotat şi împachetat bancnote şi monede metalice, piese de schimb, aparatură
electronică etc.
Tot prin această firmă, şi Direcţia
„Tezaur şi Operaţiuni de Casă” din BNR, a mai cumpărat alte autoturisme
blindate, afacere despre care Curtea de Conturi arăta că „prin HCS-Germania s-au
achiziţionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor
proprii de securitate pentru transport valori şi au consumuri ridicate de
carburanţi, cum este cazul a şase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone şi una
de tip Ford de 3,5 tone.
Reţine atenţia că achiziţionarea
acestor mijloace de transport şi a încă trei autodube de tip Volkswagen de 0,5
tone, precum şi a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a făcut în 199,1 fără ca
aceste importuri să fie aprobate de către Consiliul de Administraţie al băncii,
aşa cum prevede legea”.
În 1992, Constantin Isărescu, tatăl
octogenar al guvernatorului Isărescu, se asocia cu firma afaceristului
româno-german Heinrich Schorsch, HCS Romtrade srl, înfiinţând împreună compania
HCS Comptrans srl, în Râmnicu-Vâlcea.
În 1993, această firmă a familiei
Isărescu şi a furnizorului BNR, a fost implicată într-un scandal, deoarece a
construit una din benzinăriile sale pe un teren obţinut abuziv, conform presei,
cu sprijinul unor funcţionari locali, atrăgînd atenţia şi „ciudata asociere
dintre tatăl guvernatorului, atunci în vârstă de 80 de ani, şi miliardarul
german Schorsch, direct implicat în afaceri de zeci de milioane de dolari cu
Banca Naţională a României”.
Conform unor rapoarte ale Curţii de
Conturi a României, rămase însă fără urmări (ceea ce nu ne miră!), Schorsch
devenise asociatul lui Constantin Isărescu după ce firma sa, Handels Contur
Schorsch (HCS) GmbH din Germania, „a fost favorizată de către guvernatorul BNR,
Mugur Isărescu, în detrimentul unor firme româneşti, la importul de materiale
pentru fabricarea monedelor şi bancnotelor”.
Conform raportului Curţii, numai în
1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de monedă de
24,1 milioane de mărci germane. Dar şi alte firme controlate de prietenul de
familie Schorsch, precum Romtrade şi Sysgraf, sunt de asemenea în afaceri cu
BNR. În 1996, pe baza aprobării Băncii Naţionale a României, Heinrich Schorsch
a participat la înfiinţarea Băncii Comerciale West Bank, la care deţinea atunci,
împreună cu soţia, 10% din capital. În prezent, el a preluat de la Jean
Pădureanu conducerea echipei de fotbal Gloria Bistriţa.
Interesându-se de semnificaţia unui
document ce îi intrase în posesie şi care se referea la scoaterea de către BNR,
în ziua de 25 martie 2002, prin Aeroportul Otopeni, a 20 de tone de lingouri de
aur, cu destinaţia Germania, liderul PRM, senatorul pe atunci Corneliu Vadim
Tudor, declara peste o lună: „întrebat ce este cu acest transport, guvernatorul
Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu mi-a răspuns, printr-un prieten
comun, că, trimestrial, sunt depuse în bănci străine diferite cantităţi de
lingouri… în vreme ce se ştie de ieşirea aurului din ţară, nu mai există nici o
evidenţă a repatrierii sale!?
Aşa cum Aeroportul Otopeni are o
evidenţă riguroasă a scoaterii aurului, de ce nu se găseşte nici o hârtie cu
privire la revenirea lui în România?”.
Când, în 2010, lui Isărescu i se
reproşa din nou că scoate tezaurul din ţară, o idee trăznită i-a trecut prin
cap.
A expus mai multe lingouri şi monede de
aur în câteva vitrine piramidale, ce închipuiau piramida masonico-illuminati
(inclusiv vârful acesteia, aşa cum apare pe bancnota de un dolar), postate
într-o cameră foarte mică, în care nu încap mai mult de cinci persoane, numită
însă „sala Tezaurului” şi situată în subsolurile clădirii vechi a Băncii
Naţionale a României, din strada Lipscani.
„Am chemat circa 20 de şefi de
publicaţii – spunea Isărescu atunci – şi i-am dus în sala cu Tezaurul,
lăsându-i să îl atingă fizic şi să spună „Este!”, ca în poezia aceea. Eu
înţeleg că oamenii se mai îndoiesc uneori şi că nu cred întotdeauna ceea ce li
se spune, dar zvonurile cum că BNR ar fi scos Tezaurul din România sunt extrem
de periculoase”.
Întrebat, însă, de unul din cei
prezenţi dacă acela este tot aurul României, căci nu păreau a fi deloc 104 tone
de aur în vitrinele din faţa lor, Isărescu a trebuit să recunoască: „Sigur că o
parte din aur îl ţinem la Banca Reglementelor Internaţionale (în Elveţia), dar
în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din ţară ”. Un fel de uite-o,
nu e!
De fapt, în rapoartele BNR, tezaurul de
aur al României figurează ca „activ extern”, deşi nu există nici o obligaţie
asumată a ţării, sau a vreunui alt stat european, de a-şi ţine aurul în bănci
străine. Slovacia, de exemplu, îşi ţine toată rezerva de aur în ţară (în
tezaurul propriu, adică). „În acte – constata un ziar chiar atunci, în 12 iulie
2010 -, rezerva de aur a României are 103,7 tone! În acelaşi timp, partea
tezaurului care a rămas în România încape într-o singură camera din subsolul
BNR. Peste 100 de tone de aur necesită un depozit de dimensiuni mult mai mari
decât o singură cameră. Atât actele contabile ale BNR, cât şi relatările
jurnaliştilor care au fost invitaţi de Isărescu să certifice faptul că Tezaurul
a rămas în România, de fapt confirmă presupunerea că în România nu a rămas
decât o parte microscopică din rezerva de aur”. (Cronica Română).
Aurul României se află, în cea mai mare
parte, la Banca Reglementărilor Intemaţionale in ELVETIA.
Cum am văzut, renumitul profesor
american Carroll Quigley, arăta în lucrarea sa Tragedy & Hope, cunoscută
lui Mugur Isărescu, că „Puterea capitalismului financiar are un alt plan cu
bătaie lungă, …crearea unui sistem global de control financiar aflat în proprietate
privată, capabil să domine sistemul politic al oricărei ţări şi economia
mondială pe de-a-ntregul… Vârful sistemului trebuie să fie The Bank for
International Settlements (Banca Reglementărilor Internaţionale) din Basel,
Elveţia, o bancă privată controlată de către băncile centrale majore ale
globului, ele însele corporaţii private…”
Banca Reglementărilor Internaţionale
este cea mai veche instituţie financiară angajată în procesul de globalizare,
al noii ordini mondiale, deşi iniţial ea a fost creată în 1930, pentru a
administra plăţile reparatorii de război impuse Germaniei ca urmare a
Tratatului de la Versailles, de după primul război mondial. În a doua jumătate
a Secolului al XX-lea, banca a devenit o centrală a băncilor centrale europene,
dar nu numai, fiind o companie cu răspundere limitată, ai cărei 33 de asociaţi
cuprind aproape toate băncile europene centrale, precum şi băncile centrale ale
SUA, Australiei, Canadei, Japoniei şi Africii de Sud, dar şi pe magnaţii
particulari, în principal din Europa, care deţin 15% din bancă.
Sursa: Basarabia literara, gandeste.org
Comentarii
Trimiteți un comentariu