Cine a adus comunismul în România


Dacă scriu că evreii au adus comunismul în România, înseamnă nu doar să vulgarizez istoria, ci şi să urmăresc cu tembelă tenacitate un prefabricat propagandistic.
Cine a adus comunismul în România? Tancurile lui Stalin. Fără ele şi fără acordul de la Yalta al învingătorilor, care ne-au aşezat în sfera de influenţă a URSS, partiduleţul comuniştilor din România (ai cărui membri - nu mai mult de o mie - erau jumătate în puşcărie, jumătate în ilegalitate, coordonaţi de Comintern şi apoi de Cominform) n-ar fi acces niciodată la putere.
Au existat şi evrei în structurile noii puteri? Mulţi. Dar s-au aflat în primele rînduri nu fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau comunişti cu ştate vechi. Nimeni ca ei, de două mii de ani fără patrie, n-ar fi putut fugări cu atâta avânt fantoma, până au prins-o (“O stafie cutreieră Europa - stafia comunismului” fraza cu care se deschide Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels). Tocmai religia evreilor n-a contat în ataşamentul faţă de comunismul ateu.
Alături de români, evreii au coordonat în România un sălbatic sistem de represiune, al cărui model venea de la Moscova - unde fusese testat cu succes - şi era monitorizat prin comisari sovietici.
Mulţi evrei? Nu în cifre absolute, ci statistic, prin suprareprezentare.

Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Gheorghe Apostol, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Teohari Georgescu, Alexandru Moghioroş, Avram Bunaciu, Gheorghe Pintilie, Miron Constantinescu, Emil Bodnăraş, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Alexandru Sencovici, Silviu Brucan, Petre Borilă, Ghizela Vass, Mihail Roller, Leonte Răutu – nu originea lor etnică (români, evrei, unguri, ruşi, bulgari) e semnificativă, ci faptul că, la ordinele Moscovei, au instrumentat politici crunt anti-româneşti.
Floarea intelectualităţii a fost aruncată în puşcării, mutată la Canal; ”legionar” şi ”fascist” erau două etichete care te puteau trimite la moarte, etichete care până astăzi se lipesc uşor şi fără discernământ.
Nu doar asupra românilor – dacă discutăm în termeni de ereditate – s-au îndreptat represiunile epocii dejiste, ci şi asupra evreilor religioşi şi sionişti. În cele din urmă, călăii – cum se întâmplă adeseori în istorie – au ajuns victime.  Gheorghiu-Dej a început ”epurarea elementelor evreieşti” de la vârf, încă din 1952, cu Ana Pauker (Vasile Luca, aruncat şi el atunci în puşcărie, era secui). Ceauşesu a finalizat epurarea din structuri, desfăşurând chiar un profitabil negoţ cu evrei (de la 100 la 10.000 de dolari pe cap de om, emigrant în Israel).
Povestea acelor ani e foarte complicată, personajele principale sunt şi ele tenebroase – e treaba istoricilor s-o spună.

În 2006, am avut un simlacru de condamnare a comunismului, greşit din concepţie. Comunismul nu poate fi condamnat în sine, cum nu pot fi condamnate nici feudalismul, nici capitalismul. Îi poţi condamna, nume cu nume, pe cei care au profitat de comunism, care au aplicat cu zel indicaţiile Moscovei, perfecţionându-le creator. Şi pe cei care apoi, în epoca Ceauşescu, au creat un soi de naţional-socialism. Raportul citit în Parlament de preşedintele Băsescu a fost mai degrabă pamfleţel, o înfierare cu mânie capitalistă, fără nici un fel de urmări în plan juridic.
Unii reproşează Legii rău întocmite 217/2015 că nu se referă şi la comunişti. Le dau dreptate. Strada Moghioroş, din Drumul Taberei, purta până de curând numele unui sinistru activist stalinist de linia întâi (ungur), care a distrus agricultura şi a aruncat în puşcărie zeci de mii de ţărani.
N-am cum să nu remarc (mâine - citate savuroase): cei mai talentaţi cântăreţi ai comunismului, cei mai ingenioşi linguşitori ai sistemului, au fost românaşi de-ai noştri.

Lelia MUNTEANU
Sursa: gandul.info

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei