Piticii culturii românești de genul unui Boia sau Patapievieci...


Patapievieci: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira  spinării...”.

„Sunteţi singura țară din Europa care îşi are scrisă istoria în propriul ei aur!” (Barbara Lippitz, cel mai mare expert în aur din Europa).

Declarații fabuloase făcute de un arheolog german

Piticii culturii românești de genul unui Boia sau Patapievieci, primul remarcându-se prin faptul că îi consideră pe români un popor insignifiant în istoria și cultura europeană, fără drepturi istorice în Transilvania, iar al doilea fiind celebru prin emanații pseudointelectuale de genul „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu…” sau „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira  spinării”…, așadar, piticii culturii româneşti vor avea încă o ocazie să le stea vorbele în gât, cu tot cu conținutul lor filozofic, ca urmare a declarațiilor fabuloase făcute de un reputat om de știință german, doamna Barbara Deppert Lippitz, arheolog, probabil cel mai mare expert în aur din Europa.
Fiind prezentă în România pentru analiza brățărilor dacice din aur, a căror autenticitate este dincolo de orice discuție, Barbara Deppert Lippitz ne spune: „Sunt unul dintre specialiştii cei mai cunoscuţi, nu numai în Europa, ci în toată lumea, şi spun adevărul. Civilizaţia dacică este magnifică, iar eu sunt mândră că mă lupt pentru daci, aici, în ţara dumneavoastră.” (Marius Fincă – „Cine sunt strămoşii noştri?” )

Ce ironie! Să vină un străin să lupte pentru daci în timp ce autorităţile ştiinţifice româneşti îi îngroapă, lăsând în paragină cetăţile dacilor, eliminându-i din manuale…
Într-un intrerviu acordat revistei Formula AS, arheologul german ne mai spune şi alte lucruri extraordinare. Iată câteva extrase semnificative din acest interviu:

„Voi sunteţi cu siguranţă urmaşii dacilor. Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat. Este adevărat că au lăsat şi câteva urme prin această trecere temporară pe teritoriul dac. Au lăsat puţină latină, pentru că latina era limba oficială, au lăsat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, şi foarte puţine obiceiuri, dar ei nu au putut să schimbe structura poporului dac, până la plecarea lor şi nici după aceea. Poporul român, care desigur a suferit şi alte influenţe, se deosebeşte radical de cel italian. Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ. Legătura românilor cu natura este mult mai profundă decât a celorlalte popoare europene. Şi aceasta este cea mai importantă moştenire păstrată de la daci. Dacii erau una cu natura. Natura era viaţa lor, iar viaţa lor era natura.” 

„Aveţi peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră şi numai cine nu vrea nu o priveşte la adevărata ei valoare. După părerea mea, sunteţi singura ţară din Europa care are istoria scrisă în propriul ei aur. Şi ăsta este un lucru rar şi excepţional, de care puteţi să fiţi mândri. Probabil că numai în America de sud, la Bogota, în celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezintă doar o parte a istoriei lor şi nu o întreagă istorie gravată în aur, aşa cum aveţi voi. Nici la Luvru, nici la British Museum şi nici în muzeele din Statele Unite nu găsim ce există în muzeul dumneavoastră de istorie. (este vorba de Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti – n.m.) Sigur, au multe exponate de aur şi aceste muzee, dar ele aparţin altor culturi decât ale ţărilor respective. Este regretabil că voi, românii, nu aţi profitat de aceasta istorie scrisă în aur, aşa cum aţi fi meritat. Şi când spun „aţi fi meritat”, mă gândesc la ceea ce istoria voastră a însemnat pentru Europa, la forţa pe care aurul vostru a avut-o în construirea unei civilizaţii demne de marile civilizaţii ale lumii. Aici, la voi, nu găsim aur cumpărat sau obţinut prin cuceriri, ca în celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, în exclusivitate, de aur autohton.” 

„Voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră şi să vă consideraţi cel puţin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă” 

Oare nu le este ruşine tuturor celor care au scuipat pe istoria şi cultura geto-dacilor şi a poporului român în ansamblul său? Oare nu se simt vinovaţi pentru manipulările la care sunt parte, pentru complicitatea la menţinerea falsului istoric? Câţi străini ar trebui să mai vină şi să declare public că nu ne cunoaştem istoria adevărată şi să sesizăm că principalii duşmani sunt chiar în interior?
Oameni buni, să fim mândri de originea noastră şi să ne comportăm în aşa fel încât să fim demni de această moştenire, precum ne îndeamnă, încă din anul 1859, istoricul francez Jules Michelet: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa!” (Elie Dulcu – Românii, o antichitate arhaică, c. I.)

E cel mai bun îndemn. Să strângem rândurile şi să ne redescoperim istoria. Aşa va afla şi Europa unde îi sunt o parte din rădăcini!

Barbara Deppert Lippitz 

Cel mai mare expert în aur din Europa confirmă autenticitatea brăţărilor dacice. 
„Sunteţi singura ţară din Europa care îşi are scrisă istoria în propriul ei aur" 

Muzeul Naţional de Istorie a României a organizat pe 16 mai a.c. o conferinţă dedicată braţărilor dacice răscumpărate recent de statul român. Evenimentul a fost marcat de prezenţa doamnei Barbara Deppert Lippitz, expert internaţional autorizat, care a certificat autenticitatea podoabelor. „Formula AS" beneficiază de un interviu în exclusivitate, cu prestigioasa expertă germană:
„Am acumulat atâta experienţă, încât îmi pot permite să deosebesc un fals de o lucrare autentică"

- Cititorii revistei „Formula AS” ar fi onoraţi să vă cunoască cartea de vizită profesională. Cine sunteţi, doamnă Barbara Deppert Lippitz?

- Sunt un arheolog liber. Nu un dac liber, cum se spune pe la voi, ci un arheolog liber. Sunt expert autorizat şi oficial de peste 30 de ani şi îmi desfăşor activitatea în cadrul Camerei de Comerţ din Frankfurt. În general, particip la expertize cerute de guvernele unor ţări, de muzee sau de colecţionari privaţi. De asemenea, sunt invitată la foarte multe conferinţe, unde expun rezultatele cercetărilor mele. Lucrez de asemenea pentru tribunalele care cer expertize, în unele procese care au ca subiect obiecte de patrimoniu, la fel şi pentru companiile de asigurări. Bineînţeles că domeniul meu de activitate nu se limitează la bijuterii antice, ci cuprinde o paletă mai largă de obiecte de patrimoniu. Însă am cercetat şi am publicat texte despre peste 1500 de bijuterii din aur, rezultat al unor studii deosebit de aprofundate. Am avut astfel ocazia să mă specializez atât în analiza tehnicii de lucru, cât şi a stilului în care erau lucrate aceste obiecte. Am acumulat atâta experienţă, încât îmi pot permite să deosebesc un fals de o lucrare autentică, ba am reuşit să învăţ chiar şi trucurile folosite de falsificatori. Ca expert german în obiecte de patrimoniu, prin semnătura pe care o dau pentru o expertiză, prin ştampila pe care o aplic, eu trebuie să garantez corectitudinea timp de 30 de ani, purtând în acest timp o responsabilitate importantă. Nu îmi pot permite să fac erori, şi până în acest moment, nu am avut nici o problemă în acest sens. Cea mai mare cantitate de aur am expertizat-o la cererea guvernului suedez, caz în care erau peste 35 de kilograme de aur. Era vorba de o colecţie de obiecte care urma să fie achiziţionată de Muzeul Naţional din Stockholm, iar printre ele se strecuraseră şi câteva falsuri, pe care le-am depistat după o analiză atentă. 

- Aţi avut vreodată ocazia să analizaţi şi obiecte din aur provenind din spaţiul traco-geto-dac?

- Cu ocazia unei expoziţii organizate în Germania în 1994, care cuprindea obiecte de tezaur din România, am editat un catalog la care am devenit, prin hazard, şi coautor. Majoritatea selecţiei şi descrierilor din acest catalog au fost făcute de istorici români, cu care am colaborat excelent. Din păcate, lipsea din acest catalog tocmai perioada tracică, despre care nu scrisese nimeni nimic. Atunci, am ales eu să scriu acest capitol şi am început să studiez temeinic obiectele de aur din acea perioadă. M-am familiarizat astfel cu această problemă care m-a pasionat foarte mult. Am reuşit să identific o continuitate artistică a motivelor moştenite prin preluarea tradiţiei. Este vorba, în special, de motivul şarpelui, prezent ca un laitmotiv în arta traco-geto-dacă. 

- Care sunt principalele argumente în favoarea autenticităţii acestor brăţări? 

- Principalele argumente vin din însăşi tehnica lor de prelucrare. O tehnică atât de specială, încât este imposibil de falsificat. Prelucrarea modernă a aurului este total diferită de cea dacică, care constă în tehnica forjării metalului, aşa cum au fost confecţionate şi aceste brăţări. Această tehnică de prelucrare a aurului a dispărut de mult în lume. Ea este dificil de învăţat, dificil de aplicat în zilele noastre. Forjarea şi prelucrarea prin lovire cu ciocanul sunt caracteristice perioadei antice, în care au fost confecţionate brăţările. Al doilea argument ne este adus de brăţara pe care am botezat-o, cu mare încântare, „Mica Pariziană”. Ea are o lucrătură cu totul şi cu totul specială, foarte rară, foarte frumoasă, expresie vie a personalităţii artistice a meşterilor daci. Nu există nici un argument care să ducă la concluzia că ne confruntăm cu nişte copii moderne ale braţărilor. Toate argumentele aduse în acest sens nu au nici un suport credibil şi ştiinţific, ci doar unul de ordin speculativ. Şi când spun acest lucru, nu am nici o îndoială. 
„Mulţi din arheologii români au trăit, au cercetat şi au creat pe timpul comunismului şi, de multe ori, munca lor a fost rodul constrângerilor la care erau supuşi”

- Şi totuşi, există voci chiar printre cercetătorii, istoricii şi arheologii români, care încearcă să susţină varianta falsului. Ce credeţi despre acest curent, al cărui reprezentant principal este profesorul Constantin Preda? 

- Am remarcat că, mai nou, în România, au apărut peste noapte mulţi specialişti în aur, dar cei mai mulţi dintre ei nu au ţinut niciodată în mână o piesă de aur. Este foarte uşor să emiţi teorii referitoare la aur, dar când este vorba de tehnica prelucrării acestuia, lucrurile se complică, mulţi dintre ei nereuşind să dea răspunsuri concrete şi valabile la întrebările care apar. În cazul profesorului Preda, nu putem vorbi de faptul că nu ar fi un specialist consacrat, dar dânsul îşi formulează întreaga teorie începând cu o informaţie falsă, cu o greşeală. El spune că niciodată nu a fost găsit vreun obiect de aur sau vreo comoară într-o cetate dacică, întărindu-şi afirmaţia cu argumentul că până acum nu au fost găsite brăţări sau alte artefacte de aur la Sarmizegetusa Regia. Aceasta este prima greşeală. Ştim deja cu exactitate că brăţările, deşi nu au fost descoperite la Sarmizegetusa, au fost găsite în vecinătatea ei, pe un alt deal, în locul numit Căprăreața, ceea ce reprezintă o diferenţă între realitatea terenului şi realitatea teoriei prezentate de domnul Preda. În consecinţă, el ori nu a fost bine informat, ori nu a dorit să fie bine informat. În altă ordine de idei, în arheologie se nasc nişte reguli care pot să aibă valabilitate sute de ani, dar este suficientă o singură descoperire care să răstoarne aceste reguli. Este şi cazul acestor brăţări. Se cunoşteau, până acum, doar brăţări spiralice de argint şi bronz. Nimeni, cu excepţia istoricului şi arheologului Florin Medeleț, nu intuia existența celor din aur. Unii chiar excludeau posibilitatea ca ele să existe. Dar iată că ele există. Descoperirea lor răstoarnă toate teoriile vechi şi aduce noi dovezi, care completează istoria metalurgiei antice. Şi tocmai aceste dovezi sunt respinse de domnul Preda, total nejustificat. La fel de nejustificată este şi părerea dânsului, conform căreia, monedele de tip coson ar fi bătute în evul mediu. Este o idee stupidă, care nu are nici un fel de suport ştiinţific, şi care a fost combătută, nu o dată, cu argumente solide. Vedeţi dumneavoastră, mulţi din arheologii români au trăit, au cercetat şi au creat pe timpul comunismului şi, de multe ori, munca lor a fost rodul constrângerilor la care erau supuşi. Prea puţin se lucra cu mijloace moderne şi prea puţin exista deschiderea la nou. Trebuie să înţelegem că adevăruri valabile de 40-50 de ani pot să-şi piardă valabilitatea printr-o descoperire şi de aceea lumea arheologică trebuie să fie pregătită, în orice moment, să răstoarne, dacă este cazul, nişte valori care o dată erau valabile. 
„Aveţi peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră şi numai cine nu vrea nu o priveşte la adevărata ei valoare" 

- Ce înseamnă aceste brăţări pentru istoria noastră? 

- Dacă intrăm în camera tezaurului de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, putem să citim ce a însemnat aurul de-a lungul istoriei voastre milenare. După părerea mea, sunteţi singura ţară din Europa care are istoria scrisă în propriul ei aur. Şi ăsta este un lucru rar şi excepţional, de care puteţi să fiţi mândri. Probabil că numai în America de sud, la Bogota, în celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezintă doar o parte a istoriei lor şi nu o întreagă istorie gravată în aur, aşa cum aveţi voi. Nici la Luvru, nici la British Museum şi nici în muzeele din Statele Unite nu găsim ce există în muzeul dumneavoastră de istorie. Sigur, au multe exponate de aur şi aceste muzee, dar ele aparţin altor culturi decât ale ţărilor respective. Este regretabil că voi, românii, nu aţi profitat de aceasta istorie scrisă în aur, aşa cum aţi fi meritat. Şi când spun „aţi fi meritat”, mă gândesc la ceea ce istoria voastră a însemnat pentru Europa, la forţa pe care aurul vostru a avut-o în construirea unei civilizaţii demne de marile civilizaţii ale lumii. Aici, la voi, nu găsim aur cumpărat sau obţinut prin cuceriri, ca în celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, în exclusivitate, de aur autohton. Revenind la ce înseamnă braţările pentru istoria voastră, în primul rând, ele sunt o dovadă că dacii prelucrau propriul lor aur. Iar în al doilea rând, ele probează că dacii aveau mult aur. Analizele de laborator, efectuate la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, nu pot fi contestate de nimeni şi ele dovedesc că aurul poartă amprenta Munţilor Apuseni. Perioada dacică a însemnat mult aur, râvnit de toată lumea antică. Romanii ştiau bine de existenţa acestei bogaţii imense, iar războaiele lor au avut ca scop, în primul rând, îmbogăţirea. La cucerirea Daciei, romanii s-au îmbogăţit consistent, atât cu aurul public, cât şi cu cel privat, din tezaurul regal. Apoi, aceste brăţări demonstrează, fără îndoială, potenţialul creativ al meşterilor daci. Ne demonstrează că aceşti veritabili artişti orfevrieri ai Daciei prelucrau aurul cu o lejeritate şi cu o dexteritate native, asemenea copiilor care se joacă cu plastilina sau cu lemnul cioplit. Aveau exerciţiul prelucrării lui, îl cunoşteau foarte bine. Dacii aveau o experienţă solidă în prelucrarea aurului, o tradiţie moştenită, am putea spune. 
Dacă este să încadrăm acest eveniment al descoperirii şi cercetării acestor brăţări în istoria europeană, putem spune, acum, fără nici o îndoială, că aurul dacic şi-a găsit definitiv locul în cronologia exploatării, prelucrării şi utilizării aurului, în contextul istoric european. Continuatori ai tradiţiilor celţilor, care erau adevăraţii stăpâni ai prelucrării metalelor, dacii au desăvârşit măiastra artă a prelucrării aurului. Pe harta Europei, alături de aurul scandinav, german sau spaniol, aurul dacic se integrează perfect, completând un mare gol, existent până în acest moment. De ce? Pentru că aceste brăţări reprezintă capodopere ale orfevrăriei europene. Au o unicitate şi valoare care le dă dreptul să fie numite capodopere. 
„Voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră şi să vă consideraţi cel puţin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă” 

- Sunt unii istorici care susţin că dacii nu aveau şi nu prelucrau aur. Cum putem să înţelegem acest curent? 

- Aceasta este încă o idee stupidă, vehiculată în istoria voastră. Acest teritoriu a fost în toate epocile foarte bogat în aur. Au fost găsite artefacte de aur, răspândite de-a lungul istoriei voastre, mai numeroase decât în alte ţări. Dincolo de graniţele voastre, aurul costa foarte mult, iar munca pentru prelucrarea lui era enormă, făcută cu mari sacrificii. Ceea ce aici nu a fost cazul. Aur se găsea, iar mâna de lucru era asigurată de meşteri pricepuţi, cu o veche tradiţie. Aurul se prelucra în aceste ţinuturi încă din neolitic, şi era aur extras din Munţii Apuseni. Aveţi peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră şi numai cine nu vrea nu o priveşte la adevărata ei valoare. Din neolitic, din perioada bronzului, a fierului, din perioada dacică, din cea a influentelor elenistice, din cea romană, din cea a migraţiilor şi continuând cu evul mediu şi epoca modernă, totul s-a bazat pe una şi aceeaşi tradiţie a prelucrării aurului autohton. 

- În final, după această lecţie strălucită de istorie despre aurul autohton, ce credeţi, suntem noi urmaşii Romei, aşa cum este scris în istoria oficială a românilor? 

- Nu, aceasta este o altă greşeală, voi sunteţi cu siguranţă urmaşii dacilor. Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat. Este adevărat că au lăsat şi câteva urme prin această trecere temporară pe teritoriul dac. Au lăsat puţină latină, pentru că latina era limba oficială, au lăsat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, şi foarte puţine obiceiuri, dar ei nu au putut să schimbe structura poporului dac, până la plecarea lor şi nici după aceea. Poporul român, care desigur a suferit şi alte influenţe, se deosebeşte radical de cel italian. Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ. Legătura românilor cu natura este mult mai profundă decât a celorlalte popoare europene. Şi aceasta este cea mai importantă moştenire păstrată de la daci. Dacii erau una cu natura. Natura era viaţa lor, iar viaţa lor era natura. Să revenim puţin la şerpii stilizaţi din braţările de aur. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un schelet de şarpe, cu vertebrele sale deosebit de elastice. Acest schelet se regăseşte exact în stilizarea palmetelor care continuă vârfului fiecărei brăţări. Numai o legătură extrem de puternică a omului cu natura ar fi putut reuşi să determine o astfel de realizare remarcabilă. Aşa că voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră şi să vă consideraţi cel puţin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă. 

Interviu realizat de Vladimir Brilinsky
Sursa: cunoastelumea.ro
Titlul aparține administratorului site-ului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)