“La Colectiv a fost crimă cu premeditare. Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală…”


Stalpii neizolati fonic inainte de evenimentul tragic (st) si in timpul lui (dr).   
De ce au fost “izolati” si stalpii? 

Artistul Florin Chilian confirmă teoria publicată în premieră de Ziaristi Online în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, emisă în premieră în spaţiul public ca urmare a cercetărilor jurnalistului George Roncea.

Florin Chilian:  “La Colectiv a fost crimă cu premeditare. Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală. Așa cred eu.”


“La Colectiv a fost crimă cu premeditare. Conform procurorului de caz tot clubul a ars în 10 secunde! Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală.
Nici un om normal la cap nu ar vrea să fie adevărat dar dacă este?!!!! E de datoria noastră să aflăm adevărul pentru că o așa nenorocire să nu se mai întâmple și sunt acolo două nume, unul în clar și altul care se poate afla imediat.
Nu mă interesează cei care se tem de veșnicele teorii ale conspirației. Am trăit deja destule și prea s-au adeverit multe dintre ele începând cu revoluția, cu mineriadele la care un șef din poliție sau SRI ordona subalternilor să dea foc la autobuzele de intervenție ele MAI și, dacă vreți, la forurile din pastă de dinți. Toate, dar toate s-au adeverit.
Nu poți să nu rămâi stană de piatră cu sufletul înghețat când te gândești la ce s-a întâmplat la concertul trupei Goodbye to Gravity din clubul Colectiv. Nu vreau și nu pot să vorbesc despre cei care au plecat. Încă nu pot…
Sigur că vreau ca vinovații să plătească cu vârf și îndesat, ei, rudele lor și toți, toți fără deosebire, fără milă sau înțelegere pentru nimic. Mă sugrumă revolta cu un urlet mut.
Multe aș fi vrut, multe aș vrea… Aș fi vrut să se țină acel doliu de trei zile…
Aș fi vrut ca doctorii să mai stea câteva săptămâni cu gurile închise și nu să iasă imediat la televiziuni pentru a-și declama eroismul.
Aș fi vrut ca politicienii să stea ascunși în haznalele lor și să nu-i văd atât de curând.
N-aș fi vrut să văd la televizor directori de radio care refuză accesul pe post acelor artiști pentru că-s prea deștepți pentru proștii de români dar care acum deplâng condițiile în care sunt nevoiți să cânte pentru că nu apar pe radiouri.
Aș fi vrut să văd preoți alinând mame și tați și surori și frați și prieteni și străini…
Aș fi vrut să nu aud de polițiști care refuză să ducă la spital un copil ars pentru că ei aveau o altă treabă.
Aș fi vrut să nu știu de nenorociții de jandarmi care în noaptea incendiului îmbrânceau jurnaliștii care ajutaseră la resuscitarea victimelor și care acum își făceau meseria.
Multe aș fi vrut…
N-aș fi vrut ca Președintele Iohannis să iasă înfierând corupția care ucide atâta vreme cât el nu avea la primăria Sibiu aviz ISU, cât nici un club din Sibiu unde a fost primar nu avea autorizație de la pompieri, atâta vreme cât nu poate explica cum a luat cu acte false una dintre casele pe care ghinoniștii nu le aveau, casa pe care Justiția i-a luat-o înapoi deja.

N-aș fi vrut să-l văd pe Iohannis la poza cu nuntașii pe Valea Oltului când se îngropau copiii pentru care se decretase doliu național nici pe nevastă-sa nu aș fi vrut să o văd râzând cu buchetul de flori în brațe lăudând tinerețea de lângă ea când tinerețea murise arsă cu câteva ore înainte. În rochița aia adolescentină arăta ca un pitic de grădină sodomizat de un chihuahua încrucișat cu o veveriță turbată. N-avea aripi. Aripile se frânseseră cu două seri înainte în clubul Colectiv din București.


Multe aș fi vrut să nu.
Da știu miroase a frustrare, a revoltă, a neputință, a răzvrătire, a urlet.
Fix așa este. Nu vă înșelați cu nimic dar:
Eu cred că focul de la clubul Colectiv a fost pus de o mână criminală. Așa cred eu și tot ce vreau este ca Procurorul General al României, Tiberiu Nițu să facă o investigație în sensul ăsta pentru că dacă este măcar o posibilate la o mie ca acesta să fie adevărul atunci un criminal periculos este în libertate și nu vreau ca nenorocitul care a făcut sau a ordonat asta să mai trăiască nici măcar o secunda.
Am căutat să înțeleg ce s-a întâmplat acolo în clubul Colectiv cu adevărat și nu, Nu vreau să iau apărarea patronilor clubului.
Am văzut variantele oficiale și mie unuia îmi pun mari semne de întrebare.
Știu și eu ce este acel burete folosit pentru insonorizare.
Știu ce sunt artificiile de scenă și acoplo s-au folosit arificii reci cu scântei albe care nu scot fum. De la ele nu se poate aprinde acel burete, ce-l puțin nu de la așa o distanță. Am văzut manipularea grosolană făcută de Pro tv și acel George Buhnici cu artificiile.
Am văzut multe fotografii cu clubul, cu stâlpul de rezistență care a luat foc, ceva nu se leagă.
De la început nu am înțeles de ce artificiile erau orientate spre public. Eu unul nu am mai întâlnit niciodată așa ceva. Am pus asta pe seama faptului că se urmărea creșterea adrenalinei la finalul concertului anunțat cu efecte pirotehnice.
Ce nu înțeleg eu este viteza cu care s-a propagat focul. Acel burete nu se putea aprinde de la niște artificii profesionale de interior cu scânteie rece, la 3- 4 metri. Pur și simplu eu nu cred că avea cum.
În toate imaginile se vede că artificiile băteau undeva sus, spre stalpul antifonat cu  burete, dar sus ori focul a izbucnit foarte jos, la al treilea rând de striații ale cofrajului de burete, acolo unde cineva cu o brichetă aprinsă în mâna ridicată ar fi ajuns cu ușurință.
Eu unul nu pot înțelege cum s-a putut întâmpla să ia foc dacă nu era o flacară deschisă acolo ajutată să se propage pe tavan de un agent de propagare.
10 secunde pentru câteva sute de metri pătrați de suprafață în flăcări! Stâlpul și tavanul în 10 secunde! Nu este posibil așa ceva fără un agent de igniție.
10 de secunde și a luat foc tot clubul!
Încercați voi să dați foc cu o artifice la burete de tipul ăla și veți vedea că nu se poate.
Aici trebuie să se pronunțe un specialist în incendii, de preferință nu unul din România. În ăștia nu am încredere.
Este o imagine a momentului de început a incendiului. Și o a doua, din lateral. Se observă distanța de la stalp la artificii. Puterea calorică a artifiiciilor la capătul arderii, nu ajungea pentru aprinderea stâlpului – trebuie agent de propagare a focului…
Ce agent de propagare se află pe tavan? Ce agent de combustie rapidă, cu o așa viteza a făcut ca în 30 de secunde întreaga suprastructură a tavanului să se aprindă?
De unde atâta sarcină termică, la cât de redusă este densitatea buretelui de izolație fonică?
În prima imagine îmbrăcămintea de decor a stâlpului este aprinsă într-o mică proporție începând de foarte jos acolo unde putea ajunge o brichetă, tavanul însă era deja tot în flăcări.
Propagare a incendiului cu degajare termică intensă. Raza zonei de foc s-a alimentat cu un agent de aprindere. În focarul de pe tavan pare să se fi aflat -vapori de benzină, de toluen sau tiner, captivi pe tavan?
Fenomenele ce se derulează în timpul unui incendiu, de regulă, sunt arderi normale, precedate de arderi lente. Arderile normale (uniforme), sunt caracterizare de progagarea arderii cu viteză relativ redusă (de la câţiva centimetri la un metru pe secundă). Aici, din mărturii, rezultă că a avut loc o ardere rapidă, ca un fel de deflagraţie, un gen de ardere ce se propagă cu viteze foarte mari, subsonice (de ordinul zecilor de metri pe secundă) cu degajare mare şi instantanee de căldură; ba chiar se pare că a avut loc și un fel de detonaţie cu undă de șoc, adică o ardere ultrarapidă.
Nu am nicio încredere în experții ministerului de interne, am mai spus-o. Tot ce vreau este sa se afle adevărul și cred că toți cei din România au tot interesul să nu se afle.
Începe concertul băieților și pe prima piesă apar artificii, la ultima secvență din video stâlpul este intact. S-a spus că a mai fost un rând de artificii la finalul concertului lor și că atunci a luat foc dar de la aceste artificii reci nu se putea aprinde nimic!

Nu sunt singurul care își pune întrebările astea, de aceea cred că trebuie ca Nițu să investigheze deși…
Mai am un motiv pentru care trebuie să mă îndoiesc de variantele oficiale și asta se poate verifica extrem de repede.

Am preluat de pe pagina D.nului Andrei Mantog, cu acordul acestuia următoarea conversație uluitoare întâmplată pe data de 29 octombrie 2015, cu o zi înaintea tragediei din clubul Colectiv, conversație avută de dânsul cu un funcționar din Guvern, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
“- Așteaptă-te să se întâmple un dezastru, un accident, ceva cu mulți morți. Trebuie să acopere mizeria asta cumva.
– Ă?!
– Da, crede-mă. Vor muri oameni. Nu-i cunoști!…
Am râs.
Acum juma de oră, un club arde în București și mor cel puțin 25 de oameni.”

M-a rugat numai să precizez că dânsul nu crede ca așa ceva poate fi adevărat. Nici eu nu pot. Ce om normal și întreg la cap poate crede așa ceva dar D-nul Procuror General al Romaniei Tiberiu Nițu, dvs puteți afla imediat dacă este adevărat sau nu.
Numele amicului din guvern îl puteți afla instantaneu și cred că sunteți dator să o faceți.
Dar mă mai întreb d-nule Procuror General al României Tiberiu Nițu ce interes ați avea să dați un ordin de aflare a adevărului. Eu unul nu cred că aveți mai ales pentru că vă cred prins în hățișul de crime și minciuni ai ultimilor 25 de ani.
În definitiv domnule Procuror General al României Tiberiu Nițu dumneavoastră ați tras în teroriști în noaptea de 21 decembrie 1989. Doar că domnule Procuror General al României Tiberiu Nițu, în noaptea de 21 nu erau încă teroriști. Eram noi copiii și tinerii unei lumi nefirești în care ați tras dumneavoastră. Teroriștii au apărut mai târziu, după 22 în orice caz.
La Colectiv a fost crimă cu premeditare. Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală . Așa cred eu.”

Sursa:

Florin Chilian via Ziaristi Online

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)