Crimele comise de SECURITATE în anii 1949 și 1950 în apropiere de Lugoj

Asasinii Securității: Serviciul 4 ,,Bande”

Urmele odioaselor crime ale Securității ies la iveală chiar și acum, la peste o jumătate de veac de când au fost comise. Iar odată cu aceste urme, revin în atenția opiniei publice și o serie de torționari care, în realitate, erau doar niște criminali în serie, preschimbați, peste noapte, în ofițeri ai unuia dintre cele mai opresive instituții ale României comuniste. Iar victimele lor, împrăștiate prin toată țara, au fost îngropate, de-a valma, în gropi comune ori în morminte anonime, ascunse de ochii celorlalți oameni. Cel mai des, umbrele acestor eroi răsar din documentele arhivelor secrete. Iar cu puțin noroc, cercetătorii reușesc, uneori, să descopere și câte o mână de oase, rămase de pe urma celor martirizați din ordinele Securității. Dar, de fiecare dată, aceste relicve sinistre ascund în spatele lor și niște povești cumplite. Arheologul dr. Gheorghe Petrov, expert în investigaţii speciale la Institutul de In­ves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui și Memoria Exilului Românesc, ne-a relatat despre crimele comise de echipa “Fulger”, un soi de pluton de execuţie, care a acționat, direct la comanda căpeteniilor Securității. Iar urmele unora dintre aceste asasinate colective au fost identificate lângă Lugoj, într-un loc situat pe Dealul Ciura.

Gheorghe Petrov: De mai multă vreme apăruseră o serie de informații, privitoare la crimele comise în anii 1949 și 1950 în apropiere de Lugoj.

V.S: Primele informații le-ați avut din arhive, sau de pe ,,teren” de la  martori?

Gheorghe Petrov: Am început să investigăm acest caz în 2014, dar informații privitoare la aceste crime existau deja. Imediat după 1990 încă mai trăiau martori care au vorbit, din când în când, despre ele, aceste fapte fiind consemnate chiar și în unele materiale de presă. La un moment dat, în anul 1997, Parchetul Militar a și deschis un dosar penal în această cauză. Din păcate, în 2014, cea mai mare parte a martorilor, inclusiv cei care au fost audiați în acel dosar, nu mai erau în viață. După părerea mea, dacă atunci exista o voință fermă pentru aflarea adevărului din partea autorităților competente ale statului, alta ar fi fost acum situația. S-ar fi cunoscut încă de atunci cine au fost criminalii, cum s-au săvârșit aceste omoruri și, ce este mai important pentru mine, unde au fost îngropate cadavrele victimelor.

V.S: Ce ați aflat în urma investigațiilor?

Gheorghe Petrov: Că într-o zonă situată pe Dealul Ciura, din ordinul Securității au fost executați și îngropați un număr mare de ,,partizani,, sau de oameni care s-au opus regimului comunist. Atunci în anii 1949-1950, acest asasinat colectiv a fost comis de către un ,,comandou”, de fapt un veritabil ,,pluton de execuție”, condus de maiorul de miliție Eugen Alimănescu, care a fost ajutat de maiorul de securitate Zoltan Kling.

V.S: Ce se știe despre acești criminali?

Gheorghe Petrov: Despre viața personală a lui Zoltan Kling nu există prea multe informații. În Lugoj am mai găsit încă persoane în viață care cunosc detalii despre familia și activitatea acestuia. Din documentele de la CNSAS rezultă că s-a născut la Timi­şoa­ra pe 25 mai 1912 și că, în tinerețe a lucrat ca geamgiu. În 1948, considerând-se, probabil, că are ,,origine sănătoasă”, fostul geamgiu a intrat în atenția Partidului, care l-a încadrat în Securitate, cu gradul de maior. A devenit şef al Serviciului Județean de Securitate Severin, cu sediul la Lugoj. Era considerat un ucigaș sadic, celebru în lumea lui pentru plăcerea patologică de a-și tortura victimele. Motiv pentru care a participat la multe anchete dar și la acţiunile de anihilare a mişcării de partizani din zona Ba­na­tului montan. Din mărturiile su­pra­vie­ţuitorilor se ştie că era cel mai temut an­che­tator dintre toţi. În 30 decembrie 1954 a fost tre­cut în rezervă, cu gradul de lt. colonel. În cele din urmă a ajuns să fie internat în Secţia de Neuropsihiatrie a Spi­ta­lu­lui din Lugoj, unde, în anul 1970, a murit, com­plet nebun.

V.S: Iar despre Alimănescu?

Gheorghe Petrov: Ei, acesta este un personaj ceva mai interesant. Cu siguranță că, prin anii 70 ați văzut seria de filme polițiste, ,,Cu mâinile curate” și următoarele, în care Sergiu Nicolaiescu interpreta, ba rolul comisarului Miclovan, ba al comisarului Moldovan.

 COMISARUL LUI NICOLAESCU

În interviurile sale, regizorul a recunoscut că, modelele din viața reală care l-au inspirit pentru creerea acestor personaje au fost comisarul de poliție Gheorghe Cambrea (care era chiar unchiul său), și comisarul Eugen Alimănescu. Ei bine, Alimănescu, cel din viața reală nu avea absolut nimic în comun cu eleganții justițiari Moldovan ori Miclovan, cei din filme. Începând cu anul 1945, Alimănescu  a fost angajat în Poliția Capitalei, unde comuniștii începuseră deja să preia puterea. Remarcat prin modul dur în care „interpreta” și ,,aplica legea,, de atunci, el a fost numit în fruntea unui comandou, un veritabil  pluton de execuţie, a cărui misiune era să stârpească borfaşii şi bandiţii care își făceau de cap prin mahalalele Bucureştiului. În 1949, după înfiinţarea Miliţiei, a devenit ofițer, cu gradul de maior, fiind numit şef al Serviciului 4 ,,Bande” din Direcţia Judiciară a Miliţiei.

Acolo, Marin Jianu, adjunctul ministrului de interne a fost cel care i-a ordonat să se ocupe cu urmărirea și neutralizarea cuiburile de par­ti­zani. Misiune pe care el a și execut-o, dând dovadă de un ex­ces de zel criminal. Ei bine, acesta era adevăratul Miclovan sau Moldovan al lui Sergiu Nicolaescu. În 1951 Alimănescu a fost exclus din partid, anchetat şi apoi trimis la Canal. După doi ani a fost eliberat, dar în 1954, a fost re-arestat. Pus iarăși în libertate, a murit în condiții încă neelucidate. Există informații că el ar fi fost aruncat din tren, probabil victimă a unui asasinat, executat, posibil la comandă politică. La CNSAS, păstrată într-un dosar al unei alte persoane, există o declarație dată pe 2 iulie 1954 în care Alimănescu explică crimele comise la Lugoj. Menționez că acest document a fost cunoscut și de alte persoane, fiind chiar valorificat parțial într-un material de presă publicat în urmă cu doi ani, care atunci mi-a fost de un oarecare ajutor în investigațiile mele.

V.S: Ce ați aflat despre aceste crime?

Gheorghe Petrov: Inițial s-a știut de o singură execuție. Dar, în urma cercetărilor legate de masacrul de pe Dealul Ciura, am ajuns la concluzia că, de fapt, acolo au avut loc două execuții principale, fiecare însemnând suprimarea deodată a unui număr mai mare de oameni. În zonă mai avem cunoștință și de alte crime ale Securității, care au constat în executarea prin împușcare a uneia sau a două persoane. Revenind însă la cele două mari execuții, primeia i-au căzut victime şapte persoane din ,,lotul Spiru Blănaru”. A­cest lot, alcătuit din partizani bănățeni, era compus din 12 per­soane. Cinci au fost con­dam­nate la moarte şi exe­cu­tate în Pădurea Verde de la marginea orașului Timișoara, pe 16 iulie 1949. Restul de şapte persoane, condamnate la ani grei de închisoare, au fost în­carcerate la Gherla. Ulterior, patru personaje influente din conducerea Securității au decis că și cei încarcerați trebuie să fie ucişi şi îngropaţi în secret. Iniţial s-a crezut că ei ar fi fost omorâți în timpul transportului de la Gherla sau tot la Pădurea Verde. Dar, anul trecut am intrat și eu în posesia  acelei declarații, în variantă completă, ce conține informaţii detaliate despre crimele comise de Alimănescu şi Kling lângă Lugoj. Cei patru care au luat această decizie erau: ministrul de in­ter­ne Teohari Georgescu, mi­nistrul adjunct Marin Jianu, şeful Securităţii, Gheor­ghe Pintilie şi adjunc­tul acestuia, Alexandru Ni­col­schi.

Execuția ,,Lotului Blănaru”

V.S: Cum a decurs excuția ,,Lotului Blănaru”?

Gheorghe Petrov: Cu câteva zile înainte, ma­iorul Alimănescu a venit din Bucureşti pentru a stabili, îm­pre­ună cu maiorul Kling, cel mai bun loc pentru execuție. Au sta­­bilit de comun acord cu co­lonelul Coloman Am­bruş, directorul Securității Timișoara, şi cu ma­iorul Aurel Moiş, adjunctul acestuia, că Dea­lul Ciura din Lugoj este locul cel mai potrivit. La ce­re­rea Securităţii Timişoara, cei şapte deţinuţi au fost a­duşi de la Gherla pentru un a­şa-zis supliment de an­che­tă. Pentru execuţia din 2 august 1949, plutonul de execuţie era format din pa­tru ofiţeri de la Brigada 4 ,,Bande”: maiorul Alimă­nes­cu, lt.maj. Alexandru Ghiţă, lt. Mircea Săgeată şi lt. Ra­du Vişan. De la Lugoj, erau maiorul Zoltan Kling, unul dintre şoferii de pe GAZ-ul sovietic, iar de la Ti­mişoara era un căpitan şi şoferul dubei. În noaptea de 1 pe 2 august, grupul format din Nicolae Ghimboaşe, Gheorghe Popovici, Petre Puş­chiţă, Aurel Ver­ni­chescu, Gheorghe Smul­tea, Teodor Ungureanu şi Gheorghe Luminosu, a fost scos din Penitenciarul Ti­mişoara de către lt.maj. A­lexandru Ghiţă şi adus cu duba la Lugoj. După ce au fost împuşcaţi, cei şapte au fost aruncaţi în una sau două gropi comune. Certificatele de deces, care au fost întocmite abia în 1957, afirmă că ei au murit cu toții, în aceeași zi, din cauze naturale: hi­per­tensiune arterială, infarct sau TBC.

Dobrogenii asasinați pe Dealul Ciurii

V.S: Spuneați că au existat două execuții…

Gheorghe Petrov: Da! După câteva luni, în martie 1950, alți 16 oameni au fost asasinați de către aceiași criminali. Aceste noi victime făceau parte din ,,Lotul 3” din gruparea dobrogeană ,,Mișcarea de Rezistență” condusă de legionarii Gogu Puiu şi fraţii Fudulea. Povestea acestui grup a început în 1948 şi s-a încheiat un an mai târziu, în 1949, când a fost distrus de Securitate. Cei 16 despre care vorbim nu au luptat direct cu trupele de securitate şi nici nu au stat ascunși prin munţi. Ei s-au ocupat doar cu aprovizionarea sau adăpostirea ,,partizanilor”. Cei care au fost ucişi sunt: Marin Cenuşe, Ni­colae Dobromir, Duţu Ma­nea, Alexandru Gogu, Ioan Filip, Gheorghe Guşi­ţă, Constantin Lache, Du­mi­­tru Negroiu, Iordan Ni­co­lau, Ioan Piţigoi, Nicolae Roşculeţ, Stere Stercu, Gheorghe Tofan, Gheorghe Tomoşoiu, Ioan Topârceanu şi Constantin Tudoran. Declaraţia lui Ali­mă­nes­cu, despre care vorbeam mai sus, explică, cu lux de amănunte cele întâmplate în dimineaţa de 10 martie 1950.  ,,Toți cei 16 au fost aduşi de la Penitenciarul Ti­mi­şoa­ra, la Lugoj. Am hotărât să-i î­m­puş­căm în două serii de câte opt. Execuţia a decurs foar­te bine, însă la a doua serie a mers greu, căci pe cei opt i-au adus cu cătuşele nituite şi nu am putut să le scoatem, căci nu aveam scule. Mun­cind la ele, am ajuns la ora 5-6 dimineaţa şi cum în­ce­pu­se să se lumineze de ziuă şi circulaţia pe şosea se în­de­sea, am luat hotărârea de a-i băga în groapă, aşa cu cătuşe cu tot, garantându-mi Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei.

Lu­crul acesta a uitat să-l facă, iar nişte ţărani dă­du­se­ră peste gropi, însă s-au luat măsuri ca nimeni să nu ştie despre ce este vorba. Ca­da­vrele au fost mutate de a­co­lo, după ce, împreună cu oa­menii mei am făcut să dis­pară şi cătuşele de la pi­cioa­re. Împuşcăturile au fost au­zite de câţiva ţărani, aflaţi din întâmplare în zonă. Erau opt ţărani din Să­ceni, care se întorceau de la moară, când au auzit îm­puş­că­tu­rile. Speriaţi au povestit cele întâmplate pre­şe­din­te­lui executiv, un anume An­ghe­loni. Acesta a spus du­ba­şului din sat să adune oa­menii care vor să meargă cu el în pădure, să vadă despre ce este vorba. Au desfăcut prima groapă, iar mortul a­vea cătuşe la mâini şi pi­cioare. Imediat au anunţat Miliţia din Lugoj, care nu a­vea cunoştinţă de crima pe­trecută. În timp ce miliţienii erau la faţa locului, în zonă a apărut Kling însoţit de se­curişti. Timp de trei zile lo­cul a fost păzit de Se­cu­ri­ta­te, iar echipa lui Ali­mă­nes­cu a desfăcut toate cătuşele apoi au reînhumat vic­ti­me­le. Ţăranii au fost apoi o­bli­gaţi să vină cu lopeţi ca să dezgroape opt din cele 16 cadavre, pe care le-au în­căr­cat în camioane şi le-au re­în­humat în fostul cimitir al să­racilor de pe drumul Ja­bă­rului.”

V.S: Ați identificat locul execuției?

Gheorghe Petrov: Da. În urma investigaţiei de teren am reuşit să stabilesc cu aproximație locul execuţiei din Dealul Ciura, în pădurea de lângă şoseaua ce leagă Lugojul de comuna Traian Vuia, în sectorul bornei care indică km 14 de la Lugoj, în acea zonă aflându-se undeva și gropile comune unde încă mai zac osemintele a cel puțin 15 oameni. Totodată, prin confruntări de martori în teren, am reușit localizarea amplasamentului fostului cimitir al săracilor din Lugoj, care a fost situat la aproximativ 700 de metri de la a doua trecere de cale fe­ra­tă, spre satul Jabăr. Cimitirul a fost dezafectat cu zeci de ani în urmă, locul fiind folosit de atunci pentru agricultură. Asta deocamdată. Dar am o mare rugăminte: pentru me­mo­ria acestor oameni şi pentru familiile lor, fac un nou apel către toți cei care deţin orice fel de informaţii, să mă contacteze pe adresa de e-mail: gheorghe.petrov@gmail.com, sau să sune la numărul 0721400396. Chiar dacă acum este extrem de târziu și șansele sunt mult diminuate, eu încă sper ca măcar o parte din mormintele victimelor ucigașilor din Serviciul 4 ,,Bande” să poată fi descoperite, iar memoria acestora să fie cinstită așa cum se cuvine.

VASILE SURCEL

Sursa

Asasinii Securității: Serviciul 4 ,,Bande”