O istorie a represiunii comuniste


Încă din 1945, comunismul s-a impus prin teroare și represiune. Trei armate politice, Securitatea, Armata și Miliția, conduse de slugarnici făcuți generali la apelul bocancilor, au încercat să împiedice schimbarea inevitabilă.
Încă din primele zile ale Revoluției Armata a tras la vedere, iar Securitatea și Miliția sub protecția întunericului și a travestiului. Arestații au fost închiși în Penitenciarul Timișoara, de unde erau luați și anchetați la Poliția Județeană și Municipală Timișoara. Copii, tineri și femei, dar și bătrâni au fost schingiuiți, călcați în picioare, umiliți și anchetați prin metode staliniste. Oamenii răniți la picioare și duși la Spitalul Județean au fost găsiți împușcați în cap. 40 de manifestanți din Timișoara au fost împușcați în paturile din spital și transportați la Crematoriul Cenușa unde au fost arși  și cenușa a fost aruncată la canal. 
Prima represiune a regimului comunist a fost în 1947, când au avut loc arestările membrilor Partidului Național Țărănesc (Iuliu Maniu), membrii Partidului Național Liberal (Dinu Brătianu) și a Partidului Social - Democrat Independent (Constantin Titel Petrescu). Până în septembrie au fost arestate circa 1.000 de persoane pentru singura vină că sunt membrii partidelor istorice, care au făurit România modernă. Între 1947 și 1948 cele trei partide politice au fost interzise și obligate să se autodizolve.

1948 – 1953. Impunerea cu forța a sistemului sovietic în toate domeniile sociale și de stat. Represiunea atinge apogeul prin brutalitate și sadism, sute de mii de români sunt arestați și o mare parte dintre ei deportați în URSS și în Câmpia Bărăganului.

1954 – 1957. O perioadă de relaxare. Istoricii au găsit explicația prin moartea lui Stalin în martie 1953.

1958 – 1962. A doua represiune îndreptată împotriva intelectualilor și țărănimii. În această perioadă se introduce pedeapsa cu moartea, care se extinde și la infracțiunile economice care depășeau o anumită valoare a pagubelor. Pedeapsa capitală a rămas în vigoare până în decembrie 1989.

1962 – 1964. O perioadă de relaxare în care se grațiază toți deținuții politici în număr de 14.056.

1965 – 1968. Se organizează sistemul represiv.


1968 – 1989. Securitatea a reușit să inducă în rândul populației o frică colectivă, ceea ce a redus numărul revoltelor și a manifestărilor celor nemulțumiți. În această perioadă sistemul represiv s-a înfiltrat în legislația penală, securitate, trupele de securitate, miliție, armată, judecători și penitenciare. Justiția nu deținea putere în stat și era un simplu executant al puterii politice. Prezumția de nevinovăție nu exista în justiția comunistă. Orice persoană arestată însemna că era vinovată. 

Închisori de exterminare

1948 – 1955. În Republica Populară Română comuniștii au înființat închisori de exterminare, care au fost clasificate în funcție de regimul de detenție: Categoria I- Aiud, Gherla și Jilava; categoria a II-a – Arad, Caransebeș, Cluj, Craiova, Făgăraș, Galați, Constanța, Ocnele Mari, Oradea, Brașov, Pitești, Ploiești și Tg. Ocna; categoria a – III-a, penitenciare închise pentru deținuți cu grad mare de periculozitate – Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Cluj, Deva, Focșani, Rahova, Sibiu, Satu Mare, Sighet, Tg. Mureș; categoria a IV-a – Bârlad, Bistrița, Caracal, Carei, Călărași, Codlea, Giurgiu, Piatra Neamț, Roman, Slatina, Tg. Jiu, Târgoviște, Tulcea, Turnu Severin.[69]
În perioada 1948 – 1964 au fost internate în colonii de muncă 22.077 de persoane. Aceste colonii erau unități speciale de muncă, fiind păzite de miliție și de militarii din trupele de securitate.

1949 – 1962.  Se instituie domiciliul obligatoriu pentru 60.000 de persoane. Împotriva măsurilor de deportare și de domiciliu obligatoriu nu exista nicio cale de atac în justiția comunistă.

1949 – 1960. În această perioadă au fost judecate 134.000 de procese politice, în care au fost implicate 550.000 de persoane. Judecătorii au dat în aceste procese 3.000.000 de ani de închisoare.[70]
Istoricul Marius Oprea prezintă o altă evidență rezultată după studierea unor arhive comuniste. În perioada 1947 – 1965 în România existau 206 centre de represiune – închisori, colonii de muncă forțată, centre de deportare și aziluri de psihiatrie. În această perioadă au fost private de libertate 651.087 persoane, din care peste 20.000 au murit în detenție.[71]
Biserica Ortodoxă a fost sprijinită în regimul comunist și s-a folosit de aceasta pentru a-și legitima acțiunile întreprinse.

1967 (ianuarie) – 1968 (mai). Au fost ținuți sub observație 353.590 de țărani, prin intermediul a 30.459 de informatori. Din aceștia 1.736 de persoane, cu risc mare, au fost avertizate de securitate, 86 de persoane au fost demascate în dezbateri publice, iar 81 de persoane au fost arestate.[72]
 Între martie 1945 și 26 mai 1952 au fost arestate peste 100.000 de persoane și condamnați fiindcă au fost contra regimului comunist.[73]
Stelian Tănase susține că în perioada 1954 – 1958 au existat 81.592 de victime ale poliției politice Securitatea.[74]
Academicianul Dinu C. Giurescu afirmă în baza surselor pe care le-a consultat că între anii 1948 – 1962 au fost înregistrați 394.216 deținuți și deportați politici.  
La nivel mondial, din 1917 până în 1991, comunismul a făcut aproximativ 100.000.000 de victime, unii istorici avansează cifra de 150.000.000 milioane de victime.

Note:
69 Apud Listele morții. Deținuții politici decedați în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securității, 1945 – 1958. Editura Polirom, Iași, 2008 - Apud România și comunismul. O istorie ilustrată. Dinu C Giurescu, Aklexandru Ștefănescu, Ilarion Țiu, Editura Corint, București, 2010 - Cartea represiunii 1989, Ion Bucur, editura IRRD, București 2012.
70 Ibidem
71 Apud, Cezar Avram, Roxana Radu, Regimuri politice comparate, Fascism, Nazism, Stalinism. Editura Aius Printed Craiova, 2008 - Ibidem.
72. Apud Dinu C. Giurescu, Aklexandru Ștefănescu, Ilarion Țiu, România și comunismul. O istorie ilustrată. Editura Corint, București, 2010 - Ibidem.
73 Apud Marius Oprea, Pagini din copilăria Securității române, Dosarele Istoriei, nr. 5 - Ibidem
74 Apud Stelian Tănase, Anatomia Mistificării, 1944 – 1989, Editura Humanitas, București 1997 - Ibidem.


Fragment din cartea:
Nicolae Toma, Lugoj, 20 Decembrie 1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubeea, Timișoara 2015

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei