Arhivele referitoare la ofiţeri, informatori şi colaboratori ai fostei Securităţi ar putea fi în sfârșit desecretizate


Un proiect de lege care va demonstra trădarea parlamentarilor sau buna lor credință.

Instituţiile care deţin în arhivele proprii documente referitoare la ofiţeri, informatori şi colaboratori ai fostei Securităţi ar putea fi obligate să le desecretizeze şi să le predea către CNSAS, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PNL Dan Cristian Popescu.

''În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, instituţiile care deţin în arhivele proprii documente referitoare la personalul (ofiţeri, informatori şi colaboratori) care a făcut parte din fosta Securitatea coministă din România vor proceda la desecretizarea acestora şi predarea lor, conform legislaţiei în vigoare, către CNSAS'', potrivit proiectului de lege privind deconspirarea activităţii întregului personal al Securităţii (ofiţeri, colaboratori, informatori) ca aparat ideologic al regimului comunist în România în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), depus de deputatul PNL Dan Cristian Popescu.

''Iniţiativa reglementează desecretizarea dosarelor fostei Securităţi comuniste din România aflate în prezent în arhivele SRI, SIE şi Ministerului Apărării Naţionale, dar care nu au fost predate până în prezent Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii (CNSAS)'', a declarat Dan Cristian Popescu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Liberalul susţine că până în prezent au fost predate CNSAS o mare parte din dosarele de colaboratori şi informatori ale fostei Securităţi comuniste, însă în arhivele SRI şi SIE au rămas aproximativ 100.000 de dosare ce privesc personalul fostei Securităţi.

''Consider că după 26 de ani de la schimbare regimului comunist nu se mai justifică nedeconspirarea acestor ultime dosare, iar prin menţinerea lor în situaţia actuală se crează suspiciunea că persoanele care ar putea fi identificate încă pot influenţa viaţa social-economică şi politică a ţării. Acest scenariu a fost intens vehiculat ȋn mass-media ṣi societatea civilă ṣi cred că a venit momentul să punem capăt tuturor speculaṭiilor. Deṣi legea nu are un caracter punitiv, dacă se va dovedi că există ȋntr-adevăr factori de decizie ȋn Romȃnia care au făcut parte din aparatul fostei Securităṭi, ei vor fi nevoiṭi să se retragă din viaṭa publică, la presiunea opiniei publice. Iar acest lucru nu poate fi decît benefic societăṭii, ȋn ansamblul său'', subliniază liberalul.
El argumentează că publicarea acestor liste ar avea un impact pozitiv asupra imaginii României ȋn rîndul partenerilor internaṭionali din NATO şi UE.
Sursa: monitorulexpres.ro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"