Iar și iar teroriștii musulmani. O sărbătoare pașnică la Nisa s-a transformat în carnagiu


De Ziua Franței, 14 iulie 2016,  mii de oameni erau pe străzi atunci când a început atacul oribil.

Procurorul Molinas a confirmat că printre cele 84 de victime, 10 sunt copii.  202 persoane au fost rănite, dintre care 52 sunt în stare critică. Bilanţul este unul preliminar şi ar putea ca numărul morţilor să crească.

Nu vreau să se înțeleagă că prin acest atentat consider vinovați toți musulmanii. Dar precizez că nu am văzut până acum vreo demonstrație sau un miting organizat de islamiști prin care să protesteze împotriva teroriștilor care se ascund în spatele acestei religii. Mai cred că teroriștii musulmani acționează mai mult în Franța pentru că acest stat le-a dat prea multe drepturi în dauna francezilor. Faptul că în majoritatea orașelor mari există enclave accesibile numai musulmanilor arată slăbiciunea statului francez. O lege de prin anii ’70 interzicea să se colecteze informații de natură religioasă și astfel toate recensământele privind religia populației omit apartenența religioasă și astfel nu se cunoaște numărul real al islamiștilor din Franța.
Până nu văd un protest la nivel global promovat de musulmani nu voi înceta să aduc critici și să arăt că religia musulmană a născut terorismul și principala preocupare a acestor teoriști este să ucidă victime nevinovate.
Neputința statului francez ne arată că întreaga Europă este sub asediu musulmanilor jihadiști și dacă nu ne vom trezi nu vom mai trăi în siguranță în căminele noastre.

Sărbătoarea națională a Franței din 14 iulie 2016 la Nisa s-a transformat într-un carnagiu. Un musulman a intrat cu un TIR în mulțimea care sărbătorea și a strivit 84 de persoane.
În cabina camionului frigorific anchetatorii au găsit un pistol de 7,65 mm, un încărcător, un pistol automat fals, o grenadă şi două puşti de asalt false: un Kalaşnikov şi un M16, un telefon mobil, un permis de conducere, un card bancar şi diverse documente. În interiorul camionului s-au găsit opt paleţi goi şi o bicicletă.
Musulmanul Lahouaiej Bouhlel, şoferul camionului, fusese condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare, nu era cunoscut ca radicalizat şi nici nu era în atenţia serviciilor secrete. Atacatorul a închiriat camionul pe 11 iulie şi ar fi trebuit să-l returneze pe 13 iulie. Teroristul a lovit totul pe o distanţă de doi kilometri şi a tras mai multe focuri de armă asupra a trei poliţişti care au încercat să-l oprească. În timpul schimbului de focuri, camionul a mai avansat 300 de metri înainte să se oprească. Poliţiştii l-au găsit pe atacator mort în scaunul din dreapta.
Şoferul s-a dus să ia acest vehicul greu din cartierul Auriol, singur, pe bicicletă, miercuri seara, la ora locală 21.34 (22.34, ora României), a precizat procurorul.
Anchetatorii încearcă să stabilească motivele acestui bărbat în vârstă de 31 de ani audiind apropiaţi ai acestuia.   Ei vor să stabilească totodată dacă bărbatul a beneficiat sau nu de ajutorul vreunui complice.   Nicio armă şi nici explozibili nu au fost găsite la domiciliul presupusului autor al atacului de la Nisa în cadrul percheziţiilor care au avut loc vineri pe strada Saint-Roch, relatează postul iTélé.   Au fost găsite, în schimb, dispozitive de stocare de date, care urmează să fie analizate. Mohamed Lahouaiej Bouhlel, , era originar din oraşul Msaken, situat la aproximativ 12 kilometri sud de Sousse, în nord-estul Tunisiei, potrivit unor surse tunisiene din domeniul securităţii, scrie Reuters.    
El a fost ultima dată la Msaken în urmă cu patru ani, potrivit surselor citate.   Autorităţile tunisiene nu îl cunoşteau ca având opinii radicale sau islamiste, precizează sursele citate.   Bărbatul era căsătorit şi tatăl a trei copii, dar nu se ştie când a locuit în Tunisia, potrivit aceloraşi surse.  
Pe de altă parte, Interpolul trimite o echipă de specialişti la Nisa, pentru a ajuta ancheta cu privire la atacul cu un camion frigorific în care au fost ucise cel puţin 84 de persoane. Interpolul va trimite inclusiv experţi în identificarea victimelor străine.

Înainte de a fu ucis șoferul camionului a strigat "Allahu Akbar" - Alah este cel mai mare. Șoferul a sărit din camion și trecând printre pietoni a deschis focul. Oficialii a declarat că șoferul a fost împușcat mortal.
O operațiune masivă de securitate a fost lansată în urma masacrului. Supraviețuitorii au fost evacuați cu mâinile sus. Locuitorii din Nisa au fost sfătuiți să nu iasă pe străzi.
Masacrul de la Nisa, explicat pas cu pas

Jurnalistul Radu Tudor a subliniat câteva elemente importante după atentatul terorist de la Nisa.
- Franța a fost lovită de Ziua Națională – 14 Iulie – și din punct de vedere al simbolisticii, asta înseamnă o umilință uriașă pe care o suportă din partea fundamentaliștilor islamici.
- Nisa este al doilea oraș ca destinație turistică în Franța. Milioane de francezi și străini vin pe Coasta de Azur. Efectul devastator după 2 atentate la Paris și unul la Nisa ar putea fi prăbușirea încasărilor din turism ale Franței și ideea că nu mai este o țară sigură pentru un sejur sau un concediu. Imaginea zecilor de cadavre pe faimoasa Promenade des Anglais din Nisa va rămâne mult timp, din păcate.
- Atentatul a avut loc în plină stare de urgență decretată de președintele Hollande după atentatele din 2015 de la Paris. Dacă nici starea de urgență în care poți cere orice nu mai poate preveni terorismul, atunci situația e scăpată complet de sub control.
- Șeful principalului serviciu de informații intern DGSI, Patrick Calvar, afirmase cu doar 48 de ore înainte că „Franța este în pragul războiului civil” din cauza numeroșilor săi cetățeni de origine musulmană, radicalizați, adepți ISIS, răspândiți în toate marile orașe franceze. Același Calvar avertizase că teroriștii vor folosi în următoarele atentate „vehicule capcană”.
- În Ianuarie 2016, Europol avertiză într-un raport oficial : “Există toate motivele să ne aşteptăm ca organizaţia teroristă Stat Islamic, islamişti inspiraţi de această organizaţie sau alt grup terorist cu raţiuni religioase să încerce să comită un nou atac în Europa, în special în Franţa, cu scopul de a genera victime multiple în rândul civililor”.
- Franța plătește acum prețul unei toleranțe extreme pentru cercurile radicale, zonele fundamentaliste necontrolate, atitudinea excesiv de relaxată în privința supravegherii, anchetarii sau expulzării persoanelor cunoscute ca având legături cu organizații teroriste. Ce se întâmplă de un an și jumătate este doar efectul eșecului prevenției, cea mai gravă lovitură pe care o pot primi structurile de securitate din orice stat.
- Prelungirea stării de urgență într-un stat european, convingerea că oricând poate lovi terorismul în Franța, apelul făcut pentru o eventuală concentrare a rezerviștilor militari – toate dau senzația unei pierderi a controlului din partea autorităților franceze
- Coșmarul securitar european este combinația dintre crima organizată și terorism. Dintre infractori clasici și fundamentaliști. Un hoț, un tâlhar sau un criminal poate oricând, dacă este recrutat de cercuri radicale, să devină peste noapte un terorist sângeros, așa cum s-a petrecut la Nisa. De multe ori joncțiunea dintre criminali și islamiști radicali se petrece chiar în penitenciarele pe care le frecventează și unii și alții, spun specialiștii.
- Un lucru este absolut evident : oricât ar fi de puternice serviciile de informații, dacă un extremist vrea să organizeze un atentat în deplină conspirativitate, el nu poate fi oprit. Serviciile de informații culeg date prin trei metode: Humint (surse umane, indivizi recrutați); Sigint (semnale electronice, telefoane, calculatoare); Osint (surse deschise, publicații și site-uri radicalist-islamice).
Daca teroristul nu vorbește cu nimeni, nu folosește telefonul, nu are contacte pentru o comandă anume, este imposibil să depistezi o astfel de persoane printre sute de milioane de oameni cinstiți. Conspirativitatea deplină e coșmarul, iar în ISIS și alte organizații există suficienți specialiști căliți în războaiele islamului din Afganistan, Irak sau Siria  – unii chiar foști ofițeri – care să cunoască acest amănunt esențial.
Atentatul de la Nisa este un ultim și tragic avertisment pentru Europa. Dacă nici acum nu se formalizează rapid un centru continental de culegere de informații și acțiune instituțională comună cu expulzarea rapidă, din UE, a elementelor radicale și a posibililor organizatori de atentate teroriste, ne putem lua adio de la liniștea de zi cu zi, de la siguranța cu care ne-am obișnuit de atâția ani, de la concedii fără griji și destinații fără teamă. Există o singură țară în lume care știe aproape perfect lecția prevenției prin metode de înalt nivel: Israel. Tel Aviv sau Ierusalim s-au mutat acum în Europa. Atentatorii sunt cam aceiași. Un proverb spune că prostul învață din propria experiență și deșteptul din experiența altora. Să vedem.
Sursa articolului: radu-tudor.ro

Președintele Francois Hollande a fost atacat public de reprezentanți ai serviciilor de securitate din Franța. Forțele speciale îi reproșează lipsa de implicare în combaterea terorismului.

Ipoteza că a fost un atentat islamist este pusă sub semnul întrebării, întrucât autorul atentatului din Nisa nu se deplasase în Siria, nu fusese antrenat în astfel de operațiuni, nici măcar nu întreținea legături cu organizații islamiste. Era un om plasat în control judiciar pentru că a lovit un pieton, pe trecere, se știa că e violent, recalcitrant, că își bătea soția...dar atât.
Sentimentul de insecuritate al publicului este la cotă maximă. Oamenii au sentimentul că pot muri oricând, pe stradă, iar asta e reproșată autorităților. În plus, sunt două aspecte care îl fac praf pe președintele Hollande. Cu doar câteva zile înainte de atentat, autoritățile locale din Nisa...la noi ar fi echivalent Consiliul Județean, i-au trimis o scrisoare oficială președintelui  solicitând mai multe resurse pentru forțele de securitate, legate de dotări, dar și o  coordonare mai bună între servicii.
Franța e în stare de alertă de jumătate de an, iar această mobilizare a dus la epuizarea efectivelor de securitate.  Au fost, de curând, reproșuri publice făcute președintelui, de către reprezentanți ai structurilor de securitate din Franța. S-au plâns că Francois Hollande nu se implică, au reproșat Executivului că nu le ajută, cu fonduri și infrastructură,   că nu au personal suficient, că nu există nici măcar o coordonare între diferitele servicii speciale, nu au o bază de date comună cu suspecții. Nu ați făcut nimic, domnule președinte, i-au reproșat lui Hollande.

Sursa: dcnews.ro, adevarul.ro, antena3.ro, dailymail.co.uk

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Super Ofertă: Peste 15.000 de cărţi doar cu 299 lei

În România trăiesc 9 milioane de români la limita sărăciei

O "armată" în rezervă cu ofiţeri făcuţi la "apelul bocancilor"