Mugur Isărescu poate fi judecat și EXECUTAT pentru TRĂDARE… dacă în România ar mai exista dreptate și pedeapsa cu moartea

Lui Mugur Isărescu i se aduc multe acuzații, printre care și aceea de a fi membru al unor organizații oculte în subteranele cărora există ateliere anticreștine și care lucrează pentru subjugarea întregii omeniri de către o mînă de „aleși” (Clubul de la Roma și Comisia Trilaterală).

Am scris de multe ori că dacă în România ar mai exista dreptate și pedeapsa cu moartea, toți președinții și prim-miniștrii țării din ultimul sfert de veac ar trebui executați pentru trădare.
Desigur, eu văd trădarea într-un cadru mult mai larg decît cel la care a fost limitat de parlamentarii români.
Pentru mine, să distrugi economia națională fiindcă așa au vrut unele puteri străine, este un act de trădare – pentru parlamentari, nu.
Pentru mine, să-ți obligi cetățenii români să-și părăsească țara, să-i conduci la sinucidere ori la moarte prin inaniție sau îngheț, este un act de trădare.
Pentru mine, să distrugi sistemul educațional, să ucizi patriotismul fiindcă nu mai este corect politic, să asumi în numele poporului vini inexistente, să accepți falsificarea Istoriei Neamului, să transformi Eroii în criminali, este un act de trădare.
Pentru mine, să lași agenții străini să mișune nestingheriți prin arhivele secrete (de unde pot sustrage documente care deranjează statul care i-a trimis), este un act de trădare.
Tot după cum, să votezi legi împotriva țării sau poporului, pentru mine constituie de asemenea trădare de țară.

L-am inclus în această listă a trădătorilor de țară și pe Mugur Isărescu, dar nu pentru perioada 22 dec. 1999-28 dec. 2000, cît a fost prim-ministru (nici nu știu de fapt ce a făcut în această perioadă cînd a trebuit în principal să se ocupe de organizarea alegerilor), ci pentru ce a făcut ca guvernator al BNR.
De ani de zile, în topul încrederii românilor, se bat pentru locurile de pe podium armata, biserica, pompierii și Mugur Isărescu. Topul este mincinos. În ce îl privește pe Mugur Isărescu, românii nu au habar cît rău a făcut. În ce privește instituțiile, întrebările sînt perverse. În cazul armatei de pildă, cota de încredere nu știu dacă privește armata română istrorică (cea care, de pildă, a cîștigat independența țării), sau armata de azi, slugă a SUA, ucigașă de patrioți musulmani din țările invadate în scop de jaf de americani. În cazul bisericii, iarăși nu înțeleg ce înțelege repondentul: dacă are încredere în „Biserica lui Hristos”, adică în Dumnezeu, sau dacă are încredere în oamenii bisericii de azi. Ar fi interesant un sondaj în care să se pună nu una, ci două întrebări și anume „aveți încredere în Dumnezeu?” și respectiv „aveți încredere în oamenii bisericii”?
Este un lucru pentru care nimeni nu îl poate învinovăți pe Mugur Isărescu pentru simplul motiv că în acel moment încă nu ajunsese guvernatorul BNR. În primăvara anului 1990 (cînd România încă mai avea economie!), în timpul guvernării Petre Roman, a avut loc o devalorizare masivă a leului, care de la 6 lei/1 $ (18 lei/1 $ la cursul comercial, cu primă de 200 %) a ajuns la 60 lei/1 $! Printr-o trăsătură de condei, salariile majorității românilor ajunseseră sub 50 $/lună! Cine a avut de cîștigat din această măsură? Firmele străine care exportau în România (într-o perioadă în care noi importam masiv, inclusiv produse inutile). Cine a avut de pierdut? Românii, pentru care salariile aveau dintr-o dată o putere de cumpărare mult mai redusă. Și așa a început inflația galopantă.
Lui Mugur Isărescu i se aduc multe acuzații, printre care și aceea de a fi membru al unor organizații oculte în subteranele cărora există ateliere anticreștine și care lucrează pentru subjugarea întregii omeniri de către o mînă de „aleși” (Clubul de la Roma și Comisia Trilaterală) – dar nu la asta mă referi. Am văzut pe internet materiale lungi și fundamentate cu privire la păcatele lui Mugur Isărescu. Nu mi-am propus să fac din acesta un obiect (subiect) de studiu astfel încît, oricît de interesante păreau, nu am pierdut timpul cu ele. Așa că mă voi referi doar la păcatele pe care eu le văd ca fiind cele mai grave.
Sub ochii indulgenți și bine plătiți (de fapt foarte bine plătiți) ai lui Mugur Isărescu, au fost distruse toate cele 4 bănci de stat existente în România anului 1989. Prin falimentul BRCE (Banca Română de Comerț Exterior), statul roman a fost furat cu 2 miliarde $. BAIA (Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, devenită Banca Agricolă) a fost jefuită cu 800 milioane $ – în pagina Wikipedia se menționează: „După ce banca a intrat în dificultăți, în noiembrie 2001, statul român a reușit să scape de Banca Agricolă, care a fost preluată de consorțiul format din banca austriacă Raiffeisen Zentralbank (RZB) și Fondul Româno-American de Investiții (FRAI)[4], privatizarea costând statul român 150 milioane de dolari, în condițiile în care închiderea băncii ar fi presupus costuri mult mai mari, care s-ar fi ridicat la peste 250 milioane de dolari[5]. Pentru preluare, Raiffeisen Bank a plătit statului 15 milioane euro cash și a făcut o majorare de capital de 37 milioane de dolari.[4]”  – recunosc, nu mă pricep la domeniul bancar și probabil din această cauză nu înțeleg de ce să cheltuiești 150 milioane $ pentru a cîștiga 15 milioane euro, adică nu înțeleg de ce închiderea băncii ar fi costat peste 250 milioane $ (nu mă pricep, nu cunosc argumentele acestor cheltuieli, nici nu cunosc clauzele contractului, astfel încît rămîn cu această nedumerire). Celelate două bănci de stat, Banca Comercială Română și Banca de Investiții (actualul BRD), au fost privatizate în favoarea băncilor din Occident (Austria și Franța) la prețuri mult subevaluate.
Tot sub ochii foarte bine plătiți ai lui Isărescu, băncile cu capital românesc s-au dus întru Domnul. Cred că nu greșesc dacă spun că dintre acestea mai există doar două, ambele cu capital de stat (bătrînul CEC devenit CEC Bank și mult mai tînăra Exim Bank).

Și tot sub ochii foarte bine plătiți (devine obositor!) ai lui Isărescu, cînd băncile românești muriseră, băncile străine au impus nestingherite clauze abuzive, clauze ascunse, dobînzi enorme la credite, dobînzi infime la depozite (au ajuns mai mici de jumătate din dobînzile acordate de CEC pe vremea lui Ceaușescu!), comisioane tot mai multe și tot mai mari.
În timp ce Mugur Isărescu pierdea mult timp ca să își numere banii cîștigați de la stat, alți români, dornici de cîștiguri facile, participau la jocurile piramidale. Milioane dintre ei și-au pierdut toate economiile, și-au pierdut casele, s-au împrumutat devenind datori; mulți dintre ei au rămas în stradă, au devenit muritori de foame, s-au sinucis. Mugur Isărescu avea obligația ca prin declarații publice să atragă atenția românilor că dobînzile promise într-un termen atît de scurt, nu se puteau obține nici măcar din traficul cu arme sau cu droguri. Dar a stat în banca lui și tăcea – indemnizația i se tot majora, afacerile îi mergeau tot mai bine, averea lui devenea imensă. În acest timp, cu complicitatea sa pasivă, românii sărăceau. Din afacerile piramidale, au cîștigat pe de-o parte inițiatorii iar pe de-altă parte politicienii, autoritățile locale, judecătorii, procurorii, polițiștii, ofițerii de informații (primii veniți, primii serviți), adică cei care ar fi trebuit să le oprească.
Sub Isărescu, devalorizarea leului a fost continuă. De la 60 lei/$ în primăvara anului 1990, a crescut permanent – cîteva repere: 4.136 lei la 1 ian. 1997, 10.951 lei la 1 ian. 1999, etc., pînă cînd a ajuns la 40.000 lei (vechi), adică cei 4 RON în jurul cărora de un timp oscilează. Fiecare devalorizare conducea la inflație și, profitîndu-se de aceasta, toate utilitățile publice (căzute în mîna companiilor străine) se scumpeau cu procente mai mari decît inflația. Mai mult decît atît, scumpindu-se concomitent și benzina, s-au scumpit și fructele și legumele vîndute la piață de țărani, cu această motivare – s-a scumpit benzina!
Cu privire la Mugur Isărescu, am însă și eu oful meu personal. Dar să o luăm de la capăt, pe rînd. În anul 2009, pentru a face față crizei economice mondiale, tandemul Băsescu-Boc ne-a supraîndatorat făcînd noi împrumuturi la FMI, BM și BERD. În primul rînd eu, ca nespecialist, mă întreb de ce criza economică născută în SUA în urma escrocheriilor unor bancheri evrei și a unor nebancheri, dar tot evrei, trebuia să afecteze România. În al doilea rînd, am aflat recent, neoficial și fără probe, la ce au fost folosiți acești bani – dacă ar fi adevărat și s-ar face public, atunci cred că de data asta ar ieși în stradă să protesteze nu 50 de români ca în cazul legii nr. 217/2015, nu 50.000 ca în cazul Colectiv sau al copiilor Bodnariu, ci 5 milioane! Fiindcă au fost jefuiți cu toții!
Ca să încropească bani în vederea restituirii împrumuturilor, Boc a luat o lungă serie de măsuri antipopulare, începînd cu reducerea veniturilor, cu creșterea TVA, cu extinderea impozitării, cu tăierea unor drpturi, cu obligarea la plata asigurărilor de sănătate a celor care erau scutiți – și multe altele. Eu eram liniștit – singurul meu venit fiind dobînda de la depozitul bancar, mă gîndeam că nu am cum să fiu afectat de criza provocată de evrei în SUA. Și totuși, am fost afectat. M-am trezit că dobînda mea bancară este impozitată cu 16 %! De fapt, actul normativ nu impozita dobînda bancară, dar, nu cred că din exces de zel ci mai degrabă la poruncă, bancile au asimilat dobînda cu dividendele și ca atare au impozitat-o.
A intrat apoi în scenă marele circar, marele mincinos, marele corupt Victor Ponta pe care văd că mulți se străduie în media de toate felurile să-l reinventeze și să îl prezinte ca pe singurul posibil viitor salvator al României. În orice interviu, el avea trei idei repetate obsedant:
– „am promis românilor că voi reduce TVA-ul la pîine de la 24 la 9 %” – într-adevăr, l-a redus, dar cu ce folos? pretul pîinii a scăzut de la 1 leu la 90 de bani, ceea ce nu mi-a folosit la nimic întrucît eu, nefiind colecționar de mărunțiș, nu mai iau acei 10 bani;
– „am reparat toate abuzurile și nedreptățile guvernului Boc” – în cazul meu, nu; dobînda mea a rămas impozitată cu 16 %, deși noul cod fiscal a scăzut impozitul aplicat dividendelor (cu care era asimilată dobînda) de la 16 la 5 %;
– „am promis reducerea TVA-ului la alimente și m-am ținut de cuvînt” – aici sînt două aspecte: în primul rind TVA-ul s-a redus la alimente dar a) nici un restaurant, fast-food, pizzărie, etc. nu au redus prețul și b) cei care în prima fază au redus prețul, după 1-2-3 zile l-au majorat mai mult decît era înainte de scăderea TVA! Ponta i-a îmbogățit din nou pe bogați și i-a sărăcit din nou pe săraci! Mulțumim încă o dată Ponta, viitorul salvator al Patriei!

Și așa ajungem din nou la Mugur Isărescu, sluga băncilor străine, cel care a ieșit în public să declare că în urma reducerii TVA, vom avea inflație negativă! Inflația s-a dovedit a nu fi negativă ci foarte pozitivă, dar această declarație a dat apă la moară băncilor să reducă masiv dobînzile la depozite (au ajuns la 1-1,1 %). Eu unul, cu banii din bancă nu mai fac față, oricît de modest trăiesc. Ca să poți trăi decent în România din dobîndă. ți-ar trebui să ai în depozit cel puțin 3 milioane de lei (avînd în vedere și impozitul, și comisioanele), ceea ce depășește de foarte multe ori banii pe care îi mai am și din care sînt nevoit să tot retrag.
La sfîrșit, o să vă spun o poveste. După ce un prieten al meu, editorialist în presa scrisă, a ajuns prin voia negocierilor capitaliste să lucreze într-un ziar cumpărat de Sorin Ovidiu Vîntu, care începuse să se infiltreze și în presă, am aflat o informație foarte interesantă.
Dar întîi de toate, pînă nu uit, hai să vă spun cum l-am cunoscut (prin TV) pe SOV. Eram extrem de curios cum un infractor de drept comun (condamnat pentru delapidare), devenit informator în timpul condamnării, a ajuns cel mai „mintos” om de afaceri român. În primul rind, mă miram cum un om atît de „mintos”, putea să facă greșelile care l-au condus la arestare și condamnare. L-am văzut ca invitat al lui Marius Tucă. Am văzut un dobitoc peltic, din gîndirea căruia am reținut doar două idei: „trebuie să dezincriminăm luarea de mită, să o numim comision și să fie legală” iar a doua ”trebuie să dezincriminăm traficul de influență, să fie numit lobby și să fie legal”. Acest imbecil era geniul afacerilor din România? Nici vorbă! Era paravanul în spatele căruia se ascundeau cei care îl recrutaseră și care îl foloseau. Mă mir că i-au permis participarea la emisiune – a fost o greșeală.
Dar să ne întoarcem de unde am plecat. Prietenul meu îmi spune că înaintea alegerilor din 1996, un grup de oameni de afaceri, imparțiali ca tot romînul, au contribuit cu 14 miliarde de lei la campania electorală a lui Ion Iliescu și cu 14 miliarde de lei la campania electorală a lui Emil Constantinescu. Nu cunosc data cînd s-au dat banii și ca atare nici cursul valutar la acel moment, dar aproximez că cele 28 de miliarde de lei reprezentau cam 7 milioane de $ (cite 3,5 milioane pentru fiecare candidat).
Apare o primă problemă. După alegeri, Emil Constantinescu a declarat că în cursul campaniei electorale a primit din donații aproape un million $, pe care nu i-a cheltuit pe toți, iar ce a rămas a donat în scop umanitar (unii spun că scopul umanitar a fost de fapt propria fundație). Eu am auzit că numai de la românii din SUA, Constantinescu a primit cam 1 milion $, la care se adaugă donațiile românilor, plus donațiile mafioților – ce Doamne iartă-mă s-a întîmplat cu acești bani?
Ajungem la altă temă. Secretarul PCR Emil Constantinescu (dacă ar fi fost cu adevărat comunist, nu îl criticam, dar el a fost permanent un oportunist și o slugă) a înființat Fundația Română pentru Democrație. În mod firesc, în Consiliul de administrație au intrat Zoe Petre (secretara PCR de la Facultatea de Istorie, devenită după alegerile din 1996 șefa consilierilor prezidențiali), Costin Georgescu (inginerul șef al lucrărilor de la Canalul Dunăre-București, unde era mîna dreaptă a lui Ion Dincă “Teleagă“, ajuns după 1996 șeful SRI). Nu îi mai țin minte pe ceilalți doi membri ai CA. Îmi amintesc faptul că la început a fost și Ioan Cezar Corâci, un tînăr promițător, întrucît tatăl său, colonel de securitate sub acoperire, fusese inginer șef la  Neferal, unitate strategică, dar nu știu dacă a  rămas în continuare. De fapt Emil Constantinescu s-a bazat pe foștii secretari PCR vopsiți în anticomuniști, patrioți și democrați. De pildă, în fostul meu partid, PNL-CD, singurul partid care a cerut schimbarea ineptului din fruntea CDR, cîrtița lui era Alexandru Popovici – înainte vreme exista Institutul de Petrol, Gaze și Geologie. La momentul așa-numitei revoluții, acesta era împărțit în Facultatea de Geologie (în cadrul Universității București – secretar PCR Emil Constantinescu) și Institutul de Petrol și Gaze Ploiești (secretar PCR – Alexandru Popovici). Două gunoaie, doi trădători de țară.
Mă întorc la Ioan Cezar Corâci. A fost implicat în organizarea campaniei electorale din 1992 a lui Emil Constantinescu. După alegeri, și-a cumpărat o garsonieră la Timpuri Noi și un autoturism. Unii spun că le-a cumpărat din bani furați din fondurile electorale, alții spun că sînt bani cinstiți, primiți de la tatăl său, care la revoluție a furat contractele externe încheiate de Neferal, după care a șantajat întreprinderea să deruleze contractele prin firma pe care și-o înființase.
           
Deputat între 1996-2000, din anul 2005 este președintele UGIR-1903 (Uniunea Generală a Industriașilor din România 1903). Un articol din presa on-line titra la realegerea sa Un „infractor” în afaceri a fost reales preşedinte UGIR 1903? – Serviciul …
www.antitepari.ro/…/100168-un-infractor-in-afaceri-a-fost-reales-presedinte-ugir-190.
Dar poate v-ați plictisit și nu vedeți care este legătura cu Mugur Isărescu. Ei bine, iată.
Într-o bună dimineață (pentru unii, fiindcă pentru alții a fost o dimineață foarte proastă), nu mai țin minte ziua, dar cursul era de 10.000 lei/$, în cîteva ore acesta a urcat la 13.000 lei/$. După prînz, Mugur Isărescu a ieșit în față și a anunțat că, în urma unei injecții de 20 milioane $ făcute de un grup de investitori (evident, confidențiali), cursul a revenit la cel anterior. Să vinzi 20 milioane $ cu 13.000 lei/$ și apoi să-i răscumperi cu 10.000 lei/$, înseamnă un cîștig de 60.000.000.000 lei, adică cca. 6.000.000 $. Dacă grupul de investitori anonimi a fost cel reprezentat de SOV, atunci Mugur Isărescu este un mare infractor care, fără să-i pese de pierderile românilor, a ajutat un grup mafiot să-și recupereze contribuțiile ilegale electorale.
                                                                              Dan Cristian IONESCU
 (Din cartea „374 de zile de publicistică on-line”, cap. V „Articole nepublicate”)

Sursa - Lichele: Mugur Isărescu, trădătorul instalat ca guvernator-faraon la BNR până la sfârșitul zilelor și dincolo de moarte