Opt state europene critică dictatura Germaniei și a Franței din cadrul Uniunii Europene




În comparație cu celelelate state din Uniunea Europeană, România este o țară aflată sub ocupație, condusă de alogeni cu nume românești (aflați la vedere sau în umbră) și de slugile lor trădătoare.

În contextul complicat în care România se găsește – cu o Rusie neprietenoasă la Est și o Uniune Europeană dictatorială la Vest – soluția nu este să ieșim din UE, ci să ne alșiem cu cele opt state împotriva celor care se pretind noii stăpâni ai continentului: Merkel și Hollande, servitori ai unor interese anti-europene.
Și iată că, după Brexit, pe fondul unei încercări de transformare a UE într-un super-stat controlat de Germania și Franța, a început răscoala. Polonia, un critic constant al politicilor cretine ale Bruxellului, împreună cu alte șapte state spun STOP, își unesc forțele și cer o reformă care le stă în gât islamizatorilor șefi ai continentului. Așa cum era de așteptat, reprezentanții României s-au codit să fie solidari cu acest grup și să ne apere interesele în fața abuzurilor Bruxelles-ului. Și e și normal: dacă Polonia și Ungaria sunt conduse de polonezi și unguri, în interesul lor național, România este o țară aflată sub ocupație, condusă de alogeni cu nume românești (aflați la vedere sau în umbră) și de slugile lor trădătoare.
Faceți doar o simplă comparație – în timp ce Viktor Orban dă cu evreo-maghiarul George Soros de pământ, ori de câte ori are ocazia, la noi oficialii îl pupă în fund pe același Soros, de tot atâtea ori. Lucru care spune totul despre cine ne conduce și în folosul cui.
Dar să vedem ce ne dezvăluie despre aceste lucruri Flux24.ro: România a sabotat reuniunea informală la nivel de miniștri de externe și adjuncți ai acestora din state membre UE pe tema referendumului din Marea Britanie care a avut loc la Varșovia unde a fost reprezentată de ministrul de externe, Lazăr Comănescu. Guvernul polonez doreşte să conducă un grup informal de state membre UE care vrea o reformare a blocului european în urma deciziei Marii Britanii de a se retrage din Uniune, a declarat luni şeful diplomaţiei poloneze, relatează The Associated Press.

PROPUNERILE VARȘOVIEI
Premierul polonez Beata Szydlo a declarat că „duetul franco-german” nu mai are un rol decisiv de jucat în reformele care trebuie luate în Uniunea Europeană după Brexit,transmite AFP. „Nu cred că duetul franco-german poate face ceva nou pentru Uniunea Europeană”, a declarat ea la postul public de știri TVP Info. „Franța și Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem: Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există. Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”,a subliniat Beata Szydlo. „Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou tratat, așa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi fețe, de o nouă viziune, de o nouă concepție”, a adăugat ea, reluând ideea unui nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Dreptate și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia. „Ne aflăm într-o situație în care trebuie să reconstruim UE și să dăm forță Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest lucru se va bucura doar (președintele rus) Vladimir Putin”, a declarat Beata Szydlo.

SCBIMBĂRI RADICALE DORITE DE POLONIA Printre „propunerile radicale” pe care Polonia le susține este cea conform căreia rolul principal în UE ar trebui să revină Consiliului European. „Rolul principal și predominant ar trebui asumat în acest moment chiar de Consiliul European, și nu de Comisia Europeană”, a declarat șeful diplomației poloneze Witold Waszczykowski după o întâlnire cu nouă responsabili europeni ai afacerilor externe, care a avut loc la Varșovia. La Varșovia s-au reunit miniștri de externe și adjuncți ai acestora din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spaniași Ungaria, fiind prezent și ministrul de stat britanic pentru Europa.

Polonia, dar și alte state membre, doresc modificarea Tratatului Uniunii și ca țările din Est să aibă un punct de vedere mai puternic. Surse diplomatice au indicat pentru FLUX 24 că acțiunea Poloniei și a celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o poziție duplicitară, refuzând o angajare fermă în acest sens. De asemenea, Varșovia dorește împreună cu celelalte state să se opună planurilor Germaniei privind migranții, subiectul urmând să fie pe ordinea a reuniunii Consiliului European. Și pe acest subiect România are o poziție duplicitară fiind mai curând de partea Germaniei.

MINISTRUL ROMÂN DE EXTERNE FĂRĂ SUBSTANȚĂ
Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale grupului țărilor de la Vișegrad invocând menținerea unității și solidarității de acțiune „a celor 27″. Subliniind necesitatea menținerii unității și solidarității de acțiune “a celor 27”, şeful diplomaţiei române a evidențiat cerința clarificării procedurilor de urmat, atât la nivelul UE, cât și în plan intern, în Regatul Unit. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea încrederii cetățenilor europeni în proiectul european, se arată într-un comunicat al MAE.
Sursa: Flux24.ro
Articol preluat de pe site-ul: cyd.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai mică bibliotecă din lume

Să ne cunoaştem istoria: Ce rol aveau BRĂŢĂRILE DACICE?

Impostorii lugojeni ai lui George Costin, înfiltraţi printre revoluţionari (II)